We Lost the Sea (AUS)- „Triumph & Disaster” LP (Bird’s Robe Records/dunk!records) 2019
We Lost The Sea este un proiect de post-rock/cinematic din Sydney, Australia. Cu un sound daca nu neaparat foarte diferit de ceea ce stiam deja despre incadrarea asta muzicala cu post-rock si mai stiu eu ce, totusi specific. Atmosfera asta de o melancolie inofensiva, calda, care, in loc sa iti sugrume orice avant vital, ti-l hraneste parca si mai tare si sadeste prin interioritati tot soiul de seminte rare de Frumos si Bine. Asculti muzica lor, ce-o fi ea ca incadrare ca nici nu imi pasa, si simti impliniri, rasarituri si asfintituri ale fiintei duse pe niste teritorii neexplorate, pe plajele virgine ale intelegerii unde doar tu te gasesti. Si esti, sunt, condus aici de naturaletea care se simte un fiecare moment al actului creativ al artistilor. De aici a plecat, pana la urma, si recunoasterea pe plan international, fiindca Omul simte cand naturalul, natura se intoarce, cumva, intr-o forma sau alta, catre dansul.
„Triump & Disaster” este cel de-al patrulea material al australienilor, unul tematic. Se vrea a fi, pana la urma, o imagine post-apocaliptica asupra distrugerii pamantului, spusa sub forma unei povesti pentru copii, ilustrata prin ochii mamei, dar și a copilului, care ajung sa isi petreaca ultima zi pe pamant. Nu trebuie, insa, luat ca o forma fixa, ca o certitudine de interpretare, muzica este un teritoriu vast ce abunda in intelesuri, iar aceasta idee este doar un moment de inspiratie, un punct de plecare in actul creatiei. Personal, acest material imi starneste stari ce nu au neaparat legatura cu tragedia, pierderea si mai stiu ce eu negativism. Insa, la fel de bine, poate fi vorba despre momentul acela de eliberare in fata lumii, dar de o sfarsire iminenta si iremediabil, atunci cand totul iti devine mai clar, cand iubirea este un sentiment si cand mintea se relaxeaza pentru a naste simpatie. Iar daca e vorba despre asta, atunci nu cred ca aceasta pace putea fi exprimata mai corect, astfel decat prin aceste tonalitati.
„Tower”, piesa ce deschide acest material, este impielitarea deznadejdii. Exista sfasierea specifica pierderii, a dezastrului inevitabil, chiar daca in debutului ei sunt amplasate, strategic aproape, niste riff-uri usor alerte, in contratimp cu simtamantul de ansamblu. Este un fel de siretlic simpatic, cumva folosit si pe celelalte piese, ce are ca scop accenturarea a ceea ce are sa urmeze. E linistea aia de dinaintea furtunii, daca vreti, chiar daca acestea sunt, in fond, fragmentele cele mai galagioase. Ati prins voi ideea!
O sa sar peste „A Beautiful Collapse”, adica piesa imediat urmatoare, din simplu motiv ca mi se pare cumva mecanica. Buna, dar este venita in completare sau ceva de genul asta. Merg direct la „Dust”, aici unde avem deja altceva. O trompeta suna ca o plimbare de ganduri intr-o seara cu o poate de te uda pana la piele, iar in cap iti suna, asa aiurea, niște note de ai impresia ca acei stropi sunt clapele rupte dintr-un cer in care se canta la un pian dezacordat. „Parting Ways” are o jovialitate pe undeva care nu ca ma deranjeaza, e chiar misto asa, insa nu stiu cum si unde sa o plasez prin mine. Are sa se schimbe abordarea asta, iar atunci parca incep sa o incadrez si sa imi dau seama, ca avem de fapt o joaca ce devine serioasa, un copil, asta ca sa ma leg cumva si de tema materialului, ce-si afla destinul implacabil. Nu, nu e vorba despre tristetea aia telenovelistico-hollywoodiana, este, ci este o dare de seama constienta, o schimbare corecta si demna de atitudine in raport cu viata sa de pana atunci. Intrigant, nu? Nu e un material foarte stufos, ar mai fi cateva piese, dar ceva imi spune sa ma opresc aici. „Triumph & Disaster” este un material destul de complex, nu neaparat complet, ce te impinge catre felul de scenarii pe care tot el, te pune in situatia sa le interpretezi.
Nicolae Baldovin