THE KOVENANT „In Times Before The Light”
Cei ce ma cunosc stiu ca acest album este unul dintre primele zece preferate de mine! Mai mult, ascultarea acestor zece secvente ma intorc cu mult in urma, pe vremea cand „Einherjum” magazine incerca sa-si lanseze propriul label, trupele debutante fiind COVENANT si TROLL. La vremea respectiva un astfel de sound nu parea atractiv pentru label-uri, IMMORTAL sau GORGOROTH fiind moda! Dupa cateva tentative nereusite, COVENANT semneaza pentru label-ul britanic Mordgrimm si realizeaza acest album. Nu s-a bucurat de promotie, nu s-a facut cunoscut suficient, insa cei ce urmareau cu atentia evolutia celor doi stiau ca „In Times Before The Light” este o capodopera. De aici si surpriza (pentru majoritatea) semnarii cu Nuclear Blast. De la pasul „Nexus Polaris”, istoria devine cunoscuta si succesul lor cu „Animatronic” a spart topurile. Reeditarea primului album (cel preferat de mine) vine in contextul si unei remixari integrale a sunetului, clapele bombastice beneficiind acum si de cateva valente Electro-Industrial, materialul fiind o punte de legatura intre vechi-nou, totul pe latitudinea THE KOVENANT.
Nu are rost sa va povestesc prea multe deoarece norvegienii (Nagash si Blackheart) sunt artisti in tot ceea ce fac, deci ar trebui sa fiti incantati. Mi-a placut albumul, mi-au placut noile influente, sunetul este acum unul modern, plin de elemente simfonice, atmosferice, cu o voce primitiva lipsita de remixari si o baterie cicalitoare pe alocuri. Putem spune ca este o noua fata a celor zece piese, prezentate acum ascultatorului intr-o dimensiune spatiala de exceptie: Cyber Space Majestic Black Metal.