SAMMATH „Dodengang”
Black Metal din nou, de data aceasta intr-o forma ceva mai profi facut. Jan Kruitwagen este cel ce conduce acest grup din 1994 si se afla acum la al treilea material, de altfel primul ascultat de mine. Dupa o prima auditie as putea spune ca e vorba de un Furios Black Metal dar, pe masura ce il reascult, descopar si o linie melodica construita elegant, chit ca e conturata pe o viteza excesiva a chitarilor. Nu-mi dau seama de ce, dar bass-ul nu se aude, chitarile si bateria fiind piesele de baza ale acestui sound, in schimb, vocea demonica nu m-a incantat deloc… asta si poate datorita faptului ca este comuna, liniara si fara contraste, inflexiuni sau schimburi de tonalitati.
Exista influente din Black Metal-ul nordic, GEHENNA, NAGLFAR sau DISSECTION fiind trupe asemanatoare ca stil. Virtuozitatea e ok, abordarea e corecta, putem spune ca SAMMATH este una dintre cele mai de calitate trupe olandeze, mai ales ca acum la baterie exista si un cel de-al doilea membru, ce mie mi s-a parut a fi un drummachine. Asadar, un Grim Raw Black Metal de calitate, insa fara originalitate. Cu un mixaj mai bun, o voce mai inspirata si, un accent mai mare pe schimburi dese de ritm, SAMMATH poate sa devina o trupa de urmarit si in viitor. Stau si ma intreb: Koos Bos, bateristul trupei, a cantat pe vremuri in CARCASS? Al naibii de ucigator bate in tobele alea!