Rome „Nos Chants Perdus”

Acum 4 ani scriam pentru prima data despre ROME… si eram atat de entuziasmat dar si mirat cum de doar eu vad in acest proiect un imens potential… ma refer aici la cronicile de specialitate destul de laconice si sterile in exprimare. Jerome de-abia infiintase ROME, realizase MCD-ul “Berlin” la CMI si urma sa realizeze albumul de debut. In doar cinci ani ROME a realizat cinci albume remarcabile, pe cat de frumoase pe atat de diferite. Valentele si influentele lui Jerome si Patrick sunt atat de variate, incat cel mai bine este sa te lasi ghidat de ceea ce vor ei sa exprime, fara a te grabi in a-i cataloga. Cu noul material ROME isi va pierde o mare parte din fanii NeoFolk sau Martial Ambient, fani ce se incapataneaza sa asculte continuu exact ceea ce le place, orice abatere de la linia clasica fiind taxata ca o greseala comerciala sau un compromis prea mare pentru a fi acceptat! Si totusi, ROME a evoluat colosal, asumandu-si neintentionat dar corect fata de verticalitatea si linia trupei pierderea de “victime colaterale”, alegand pasi mari si rapizi in defavoarea celor mici si plini de conservatorism cliseic.
M-am obisnuit de la “MMM” sa nu ma mai astept la ceva anume, deoarece fiecare album are propria poveste, propria forma de expresivitate si exprimare muzicala… Poate ca si de asta pe “Flowers From Exile” l-am acceptat foarte usor… iar curiozitatea mea era imensa pentru noul album, mai ales ca artistii au decis, intre timp, sa ia o pauza surprinzatoare si confuzanta pentru toata lumea, chiar sa renunte in a mai sustine concerte, anulandu-le pe cele programate pentru acest an. Singura bucurie ramasa este doar faptul ca ultimul lor concert a fost la Dark Bombastic Evening, concertul lor fiind votat ca cel mai bun din intregul eveniment. In fine, nu se stie niciodata ce si cum… dar inca sper ca intr-o zi sa-i vad din nou pe scena…
Albumul “Nos Chants Perdus” pare a fi o suma de piese scoase de la naftalina, uitate prin cotloanele unei vechi noptiere; poate si titlul CD-ului autosugestioneaza, nu stiu… aura muzicala este acum una intima, plina de emotie si melancolie, atipica oricarei forme stilistice, ce penduleaza intre valsuri interbelice si acorduri romantice reperate noaptea tarziu, pe malurile Senei…

E clar ca e cel mai calm, atipic, linistit si fara forta album din intreaga istorie… cu siguranta ca pentru unii CD-ul va fi monoton, fad, fara forta sau energie (lipsa acelor atingeri martiale) si chiar inspiratie, un cantec de lebada scos la repezeala pentru a fi doar bifat si atat…  poate ca pentru altii va fi puntea in a-i descoperi pe Brel, Cohen sau Cave…
Nu voi face o descriere a celor 12 piese deoarece ar fi incorect sa povestesc despre un set de piese ce n-au nici o legatura intre ele, despre un colaj secvential care te arunca intr-o cu totul si cu totul alta lume, de fapt te invita intr-o calatorie in timp, cu aroma arhaica, interbelica, insa savuroasa si plina de poezie. Mai putin bombastic si ritmat ca oricare altul, cu o amprenta acustica ambientala vizibila, post romantic si minimalist in abordare, noul album ne prezinta 45 de minute imposibil de descris dar si de confundat. Las placerea sa fie a voastra in a descoperi muzica acestor trubaduri!

Cu o istorie de doar 5 ani, in care a realizat 5 albume, ROME dovedeste ca este o trupa fara prejudecati, cu viziune pe termen mediu si lung si care stie sa puna inteligent in valoare superba voce a lui Jerome, sample-urile si restul instrumentelor fiind iscusit interpretate de muzicieni… si daca pe acest nou album ascultam din plin acordeon, violoncel, sau pian, va dati seama ca ROME nu mai poate fi asociata doar cu Apocalyptic sau Dark NeoFolk… este mult, mult mai mult decat atat, … este ROME si atat!
Eu sper ca trupa isi va incarca bateriile in lunile calduroase ce urmeaza, mai ales ca Jerome a declarat ca va sta doar pe malul marii si se va bucura de compania unui pahar de rom de buna calitate… Eu continui sa ma bucur de „”Nos Chants Perdus””!