ROMA AMOR „S/T”
Folk Neo-Cabaret! Nu credeam vreodata in viata mea ca voi scrie despre asa ceva! E adevarat ca imi place Jacques Brel dar in nici un caz sa ascult sau sa vorbesc despre el cand vorbesc despre Kogaionon! Ei bine, acesti italieni m-au socat cu debutul lor! O percutie extraordinara, un acordeon omniprezent, un clarinet naucitor, un bass grav si o chitara “la buza unui trabuc sau a unei tigari de foi”, o voce feminina deosebita, un pian demential, totul e din alta epoca, din alta lume, din alta viata! E muzica de cabaret mixata cu folk traditional, o muzica in voga in perioada interbelica, prezentata intr-o forma usor schimbata dar cu aceeasi savoare pe care o percepem in filmele la care se uita parintii nostri.
De fapt, si unii dintre noi sunt deja parinti, asa ca raman fara comentarii. Un amestec de iz romantic parizian cu unul nostalgic roman, de fapt latin, anacronic, atipic si in afara oricarei caracterizari! Recunosc ca nu vine cu nimic nou, nu dezvolta nimic original dar daca tot vorbim de un debut, atunci sa-i retinem si sa vedem ce le va putea pielea in viitor!