Negura Bunget „Poarta de Dincolo”

Ultima realizare a celebrului brand romanesc este si ultima sub emblema labelului italian CODE 666. Este un MCD de 4 piese, parca mai intunecat ca „”Varstele Pamantului””, dar si mai superficial (privit in ansamblu) ca structura compozitionala. Nu stiu daca vorbim de un experiment cu acest MCD, stiu insa ca piesa „”Frig In Oase”” mi s-a
parut un pas inainte si o forma inteligenta de a aborda si alte teritorii… Ceea ce face aici Inia Dinia mi-a amintit de vechiul AGHAST iar acele forme de incantatii sunt, intr-adevar, fascinante… keyboard-ul este folosit foarte inspirat iar atmosfera este pe cat de intunecata, pe atat de mistica si introspectiva… un real soundtrack!

Mi-ar placea sa ascult mai multe atingeri Dark Ambient pe viitor in muzica timisorenilor, caci forma Pagan pe care au insistat pe ultimul album nu m-a atins mai deloc.Dar si asta e cu dus intors, caci unii s-ar putea sa nu rezoneze la aceste sonoritati lipsite de forma ritmica sau structura melodica. Ce mai avem? 3 piese care sunt dominate de o aura Folk Metal destul de atmosferica, unde keyboardul survoleaza aproape totul, instrumentele traditionale de suflat suna ireprosabil iar intreaga parte de percutii e deliciul sunetului. Negru dovedeste din nou tehnica sa, bateria fiind singurul instrument care
comunica corect cu keyboardul. Chitarile mi se par insa punctul slab al materialului, fara forma sau expresivitate, mai degraba de mentenanta. Vocile au parti bune si parti rele, acolo unde se aud in cor suna multumitor, insa partile agresive sunt deplorabile, parca zgaraie urechile…
Piesa „”Poarta de dincolo”” mi se pare, totusi, parca din alt film, fara inspiratie si destul de seaca. „”Hotar”” are o constructie stilistica frumoasa iar „”La Marginea Lumii”” scoate in evidenta naiul, care suna superb! Pacat ca ruperile de ritm nu au acelasi standard ridicat, keyboard-ul chinuindu-se din rasputeri sa suplineasca chitarile mediocre.
Oricum ar fi, NEGURA BUNGET este un brand al nostru si trebuie sa ne bucuram ca aprecierea lui este fantastica si in afara Romaniei. Se vede ca schimbarile de componenta isi pun amprenta pe conceptul muzical insa este de admirat cum Negru se incapataneaza sa tina stindardul sus, cu suisuri si coborasuri. In 3 ani de zile, de la „”marea schisma””, NEGURA BUNGET a concertat in sute de concerte si a scos deja un album si un MCD, bine primite si foarte bine vandute. Mai mult, a aparut tot acum si DVD-ul „”Focul Viu””, un material de colectie pentru orice fan de sonoritati Black Metal. Este o ultima ocazie de a-i vedea pe cei 3 impreuna (alaturi de ceilalti colaboratori, mai mult sau mai putin constanti) si asta spune totul. Fiecare e pe drumul lui acum, fiecare cu propria orientare si identitate stilistica, problemele lor personale inclin sa cred ca s-au atenuat si s-au ascuns sub un pres uitat, intr-un cotlon, pe undeva…  si e bine sa fie asa, caci s-a prea discutat in ultimii ani prin comparatie si in competitie, aparand tabere si comentarii diferite, pro si contra. NEGURA BUNGET au vorbit mai putin in ultimii 3 ani dar au realizat 2 materiale bine apreciate, in ciuda schimbarilor mari de componenta, DORDEDUH au creat doar un scurt vinil si o asteptare mult prea lunga.
Vom vedea la toamna, cand ar trebui sa iasa si debutul DORDEDUH.

Ar mai fi de amintit aici si de SYN ZE SASE TRI, pentru ca exista componenti care au cantat si in NEGURA BUNGET in ultimii ani (ca invitati sau oficiali), dar muzica acestora nu prea are legatura cu ce fac celelalte doua trupe timisorene, vezi cronica aici. Le doresc succes tuturor! Pentru mine tot „”Maiestrit”” mi se pare a fi apogeul Black Metalului autohton! Cel putin pana astazi…

Comenteaza