My Dying Bride „The Dreadful Hours”

O trupa buna si un album bun ma incita la comentarii mai detaliate si mult mai critice. Spre dezamagirea mea, citesc zilnic recenzii ce refuza sa prezinte cititorului realitatea, cum a fost si cazul acestui album. Cand spui MY DYING BRIDE, ceva trebuie sa vibreze in tine, deoarece acest grup este o legenda vie in scena Dark Metal! Detaliile tehnice ale acestui album le-ai putut afla direct de la Aaron in nr.7 din „Kogaionon”, deci nu vad sensul altor comentarii legate de acest capitol. Doar ca sunetul keyboard-ului imi reaminteste din nou de BAL SAGOTH, si este si normal, pentru ca vorbim de aceeasi persoana, John Maudlin. Desigur ca, in studio, a participat din nou si Yasmin Ahmed, insa acordurile keyboard-ului ei pe piesa „A Cruel Taste Of Winter” nu fac deloc legatura cu trupa in care canta, EBONYLAKE! Fata de primele albume ale britanicilor, noile secvente nu ne aduc nimic nou, par chiar mai palide din punct de vedere al inspiratiei, dar mult mai bine executate. Daca tinem cont ca in urma cu vreo 4 ani MDB se canalizase spre un sunet Gothic experimental penibil (Pop!!!), atunci „The Dreadful Hours” este o capodopera!

Realitatea este ca cele 7 piese sunt in aceeasi maniera cu cele de pe „The Light At The End Of The World”, insa mult mai bine concepute si aranjate, vocea lui Aaron oferind o atmosfera Epic Dark Metal inimaginabila! „Le Figlie Della Tempesta” este piesa ce se distinge chiar de la primele acorduri, chitarile, bateria, keyboard-ul, inflexiunile vocii lui Aaron, totul suna magnific! Avem in finalul albumului si o reeditare a piesei „The Return Of The Beautiful”, aceste acorduri dovedind maiestria si maturitatea acestor instrumentisti! Pot spune chiar ca ceea ce facea odata Calvin cu chitara lui este foarte bine suplinit acum de Hamish! Continua insa sa-mi lipseasca vioara lui Martin!!! Dar sa tinem cont ca MDB a suferit foarte multe schimbari de componenta in acesti 12 ani. important ca trupa continua sa existe iar muzica noului album umbreste cam tot ceea ce a aparut in ultimul an, pe linie Gothic Doom Death Metal! De asemenea, gasim un design de exceptie (mana lui Aaron) si un digipack elegant! Mai ai vreo indoiala? Daca da, inseamna ca nu ai inteles nimic si ar fi timpul sa te retragi acum!

Comenteaza