LES DISCRETS „Ariettes Oubliees”
Ce ciudat sentiment! Precedentul album ALCEST mi s-a parut putin umbrit de debutul LES DISCRETS, mai ales ca albumele au fost lansate in acelasi timp. Si spun umbrit deoarece primul ALCEST mi s-a parut o reala capodopera (in contextul vremurilor de atunci), pe cand, cel de-al doilea, a fost intr-o cautare de exprimare bine asezata, pe repere ce tocmai se experimentau dar nu convingeau, decat pe cei ce faceau cunostinta in premiera cu proiectul lui Neige. LES DISCRETS parea mult mai corect structurat si ca dinamica si ca mesaj, chiar si conceptual. Dar asta a fost in urma cu aproximativ 2 ani.
Curiozitatea mea a fost maxima sa ascult ambele noi albume in varianta de studio.. si le-am ascultat de mai bine de o luna, de multe, foarte multe ori. Ei bine, noul ALCEST vine cu o cu totul alta directie, mult mai visatoare, mai melancolica dar si mai melodica, cu impactare imediata in subconstient dupa cateva auditii atente… Am scris despre asta aici.
Sa trec la LES DISCRETS. Dupa concertul de la DBE 3 imi facusem deja o idee generala despre noul sunet al lui Fursy si ma asteptam sa continue sa exploreze cat mai multe stiluri muzicale… Si nu pot sa nu recunosc ca fragilitatea vocii lui Audrey are ceva ce contureaza si identifica excelent orginalitatea grupului francez. De fapt, romanta LES DISCRETS… Mult mai Light si poate mai Wave decat in trecut, noul album ne dezvaluie accentuat acorduri acustice si Rock Alternative, mai putin Metal si cu mai mult ritm, dar si mult mai putin Dark decat ma asteptam. Si de aici impresia mea ca LES DISCRETS a realizat acum un album mult prea variat, care atinge multe influente, le prelucreaza si interpreteaza frumos… dar parca e prea mult pentru un singur album! Nu vreau sa folosesc termenul confuzant insa e clar ca noului LES DISCRTES ii lipseste acea continua aura Epica meditativa cu care a captivat atat de multi ascultatori in urma cu doi ani.
Asta ca sa fiu critic cu o trupa care imi este foarte draga atat ca muzica in sine cat si ca oameni. Daca ar fi sa privesc si altfel, atunci nu pot sa nu remarc intro-ul „”Linceul D’hiver””, care te pregateste pentru o noua experienta spectaculoasa… la fel si „”Le Mouvement perpetuel””, o piesa foarte frumoasa si visatoare, deja cunoscuta de pe single. Tot cu aroma Shoegaze atmosferica este si piesa titlu a albumului, aici dimensiunea chitarilor parand sa detina suprematia intregului sunet! „”La Nuit Muette”” nu mi se pare a fi deloc ceva inedit sau macar deosebit (in afara de voci), atingerile Pop Rock diluand o atmosfera ce tocmai fusese creata… „”Au Creux De L’Hiver”” pare a fi plina de energie dar cam fara substanta… Pe de alta parte, „”La Traversee”” este cea mi lunga si lucrata secventa de pe album, dar asta nu inseamna ca e si cea mai bombastica… are cateva elemente interesante dar, in rest, pare a se limita in a repeta cateva simple acorduri la nesfarsit. O alta piesa superba este „” Les Regrets””, unde dinamica Metal se impleteste minunat cu influentele Shoegaze si Post-Rock, sunetul rezultat degajand acea atmosfera autentica LES DISCRETS, cu umbre Dark, franturi nostalgice si ecouri romantice.
Il inteleg pe Fursy ca nu vrea sa repete nimic din ceea ce a facut pana acum insa, cel putin mie, noul album nu-mi transmite acelasi sentiment de claritate, de viziune si inspiratie totala… Adica, mai pe sleau,noul material mi se par mult mai diluat structurat decat precedentul si prea doritor (chiar grabit) de a incropi in doar 42 de minute, 8 piese, toate ideile muzicale ale artistilor. Sper sa fie doar punctul meu de vedere. Sunt convins insa ca pentru colectionari albumul va fi un motiv de achizitie facil deoarece Fursy pregateste pagini intregi cu arta lui grafica desavarsita!