Isole „Born From Shadows”
Cvartetul suedez implineste 20 de ani de activitate, chiar daca la inceputuri activau sub numele de FORLORN. Au avut si o pauza considerabila, astfel ca activitatea lor a fost reluata prin 2003 si apreciata incepand cu 2006, cand au lansat „”Forevermore””. Au urmat „”The Beyond”” si „”Throne Of Void””, in urma carora celebrul label austriac Napalm Records le-au oferit un contract. „”Silent Ruins”” a fost albumul realizat in 2009 si care a primit aprecieri considerabile de la intreaga presa Doom Metal.
Noul material poate sa confuzeze sau sa deruteze fanul Epic Doom Metal… adica acea persoana care asculta si apreciaza sunetul curat de SOLITUDE AETURNUS sau CANDLEMASS, cu voce clean si ritmuri linistite… iar cei din ISOLE ne-au aratat ca stiu sa faca acest lucru, mai ales ca prin abordarea lor clasica si-au castigat multi fani in decursul timpului. „”Problema”” e ca acum dimensiunea Epica are conexiuni si cu cea Mournful Dark, prin insertiile de voce growl si ritmuri agresive, in special prin ruperile de ritm ale bateriei si riffuri de chitari energice. Asadar, avem un album care incearca sa imbine doua falii oarecum din filme diferite, dar care suna al naibii de bine. Eu sunt bucuros muzicienii nu s-au oprit doar in a repeta continuu acel stil Epic clasic, care suna foarte bine dar care nu aduce absolut nimic nou. Exista albume precedente care oricand pot fi solutia pentru fanul conservator de Doom Metal… sau chiar noile piese: „”Black Hours””, „”Come To Me”” si, in mod special, superba balada „”My Angel””. Suedezii vin acum cu o exprimare noua, cu piese mult mai variate stilistic, care nu plictisesc urechile (poate doar sa intrerupa starea de contemplare caracteristica acestor acorduri) iar alternarile de growl cu atingeri clean, chiar suprapunerile, pe alocuri, dau un farmec specific acestui nou sound, apasand acum categoric si pe latura Funeral, dar nu cea cu trimiteri spre Death, ci mai degraba spre cea Dark, in genul TRISTITIA!
Avem dinamica, ritm, melodie, atmosfera.. totul in reperele conceptului Doom, un stil muzical cu o adresabilitate totusi limitata in termeni de fani! Pentru mine cele 55 de minute au fost o reala relaxare si intoarcere in timp, cele 7 secvente pendulandu-ma intre melancolia din „”Into The Depths Of Sorrow”” si depresivitatea din „”As The Flowers Withers”” sau „”One With Darkness””… Si nu ma refer neaparat la stil muzical cat la perceptie auditiva.
