DORDEDUH „Dar de Duh”

Nu stiu daca am scris anul acesta mai mult de 2-3 recenzii, pentru ca motivatia se dilueaza pe zi ce trece, timpul liber este din ce in ce mai putin si pretios, iar reperele inspirationale continua sa paleasca in abundenta de trupe si aparitii discografice mediocre… si chiar imi era dor sa scriu despre albume frumoase, care poate chiar marcheaza constiinte, schimba gandiri si contureaza sensuri.

Ei bine, din cale afara de subiectiv dar si de vertical fata de ceea ce simt, cred si spun, am asteptat mult timp (ca si voi) varianta finala a unui album ce ar fi trebuit sa apara de foarte mult timp. Insa, capcana propriului studiou, plus obsesia pentru perfectiune, i-au facut pe cei din DORDEDUH sa intinda la maximum coarda rabdarii… insa acum totul e gata, pfff, albumul apare pe 28 septembrie iar trupa va urma sa sustina un turneu european… imi doresc sa fie de bine si sa le iasa totul asa cum merita sa primeasca, pentru ca sunt artisti desavarsiti, persoane pline de modestie si prieteni cu toti cei ce doresc sa le fie prin preajma.
Cat despre album, hmmm, este o calatorie apetisanta, o introspectie unica, o poveste emotionanta si plina de varietate… Conceptul de imagine inca nu este finalizat, dar va asigur ca va fi ceva aparte, pentru ca nimic nu este intamplator in viata asta…J Sau cel putin asa ma incapatanez eu sa cred.
Voi face si o auditie oficiala a albumului, peste cateva zile, la DBE 4, la Alba Iulia.
Dar sa vedem pe unde ma situez eu, dupa ascultarea intensa a celor 8 secvente…
Dupa un intro de cca 3 minute apasator si cu o amprenta dark impresionanta, care te azvarle (autosugestionat sau nu) intr-o galaxie atemporala, Edmond rosteste: „Si primul dar a fost tacerea”… … dupa care, erupe vulcanul, incepe furtuna… de fapt, nu stiu ce este: furie, nebunie, masacru… un Black Metal violent din cale afara, extrem de rapid si asurzitor, care ma duce cu gandul la vremurile de demult apuse, cand Black Metal-ul se impletea cu misticul conceptual, intr-o forma extrema, dar sincera. Vorbim de cateva minute de intensitate incredibila, de forta si furie dezlantuita apocaliptic, unde simti cum energiile se activeaza in tot corpul, pielea ti se face de gaina si ti se deschide apetitul pentru o calatorie mistica, transcendentala, pe care parca o cunosti, ti-o amintesti, doar ca s-a intamplat cu mult, mult timp in urma. De la vechiul EMPEROR sau debutul COVENANT (schimbat apoi in THE KOVENANT) si pana la riffurile ucigatoare ALTAR OF PLAGUES, FAUNA sau WOLVES IN THE THRONE ROOM, DORDEDUH incepe splendid aceasta calatorie, „Dar De Duh”, o poveste incredibila, plina de reversari stilistice, de impletiri semantice unice, de forta, de armonie, de frumusete.

„Jind de Tronuri” este expresia unei metamorfozari incontestabile ale unor experiente extrase din trecutul, prezentul si, imi doresc eu sa cred, viitorul acestor talentati muzicieni. Avem cca 17 minute extrem de variate, de la Black Metal autentic si pana la muzica folclorica autentica, saltimbanca, care-ti fura, in finalul piesei, un zambet pasnic, relaxant, impaciuitor! Inflexiunile vocii lui Edmond sunt si ele impresionant de active, de la growl apasator si pana la clean rostit, de la forme stridente pana la cele mai „calde si visatoare”. In rest, bass pronuntat, baterie ce bate atipic insa plina de tehnicitate, presarat cu percutii deosebite, chitari cu riffuri puternice dar si solo-uri complexe, keyboard folosit pentru a accentua dimensiunea dark… plus acele instrumente traditionale (folclorice) pe care le-am tot vazut si auzit in istoria muzicala prezentata de artisti, NEGURA BUNGET.
„Flacararii” este o piesa ce aduce aminte de vremurile de glorie cu care Jimmy si Edmond reuseau sa se impuna, alaturi de Gabi, in toata lumea, la acea vreme, cu un album unic in istoria Black Metal, „OM”. De fapt, toate asteptarile si comentariile se vor face, mai mult ca sigur, in aceasta directie… mai precis, comparatia urmand sa fie calea incorecta dar operationala prin care se va evalua debutul DORDEDUH. Fiecare este insa liber sa scrie sau sa comenteze in propriul fel.
Asadar, o piesa de Black Metal cu o amprenta Epica remarcabila, cu ruperi de ritm, cu agresivitate in cea mai primitiva forma imbinata cu pasaje atmosferice, pline de melodicitate, date de un keyboard abundent. Sesizez aici si arome Progressive Metal inserate cu multa grija, altoite inspirat si cu multa originalitate.
Urmeaza apoi acel „ceva” care m-a aruncat intr-un neant fara forme sau dimensiuni, fara repere de timp sau de exprimare… „E-an-na”, o secventa atipica, mistica, cu accente ezoterice… aici introspectia este maxima, totul pare a fi venit din alta lume, de fapt se petrece in alta lume, nu stiu daca neaparat una paralela existentei noastre. Dar piesa, pe langa o savoare unica, permite ascultatorului sa-si lase intuitia sa zboare… „Casa Raiurilor”, denumire venita din sumeriana, cunoscuta si uzitata in lume mai degraba ca Inanna, este un concept interesant pe care il prezinta aici timisorenii, dezvoltand teme legate de Iele, sau, „alea frumoasele”, cum li se mai spun prin diverse zone ale tarii, acele spirite cu radacini din traditiile locale, unde soimaritele isi duc feciorii ademeniti. Versurile acestei piese vorbesc de la sine:

„Vantoasele, vartoase,
Din suier invartejit descoase,
Pe dragaicele frumoase.

Mandre soimarite,
Cu gurite aurite,
Spun cuvinte naucite…

Mandre soimarite,
Cu gurite aurite.
Cu glas vrajit ademeneste
Si feciorii mi-i rapeste.

Cu ochi ceresc ii rotesc cararea
Si-i se asterne naucire,
Si furtuna mintea-i sufla
In ochiul stramb ce-si fura calea.

Din ochi ceresti i-astern cararea
Si-i se-nalta multanire,
De-acum gand curat ii sufla-n minte
Prin ochiul drept hotarniceste calea.”

Dupa aceasta introspectie de peste 8 minute, muzicienii revin la stilul lor clasic, „Calea Rotilor de Foc” fiind o noua mostra de Black Metal cu accente in Pagan, care alterneaza intre „drujba” intensa (in prima parte) si partituri „dreamy”, pline de atmosfera si trimiteri meditative… Dar da, sunt 12 minute interesante!
„Pandarul” pare a fi o piesa unde dimensiunea Epica se amesteca cu atingerile Ethno, Folk, traditionale, cu un zoom specific pe partea instrumentelor de suflat, care suna extraordinar! Fluier, nai si mai stiu eu ce-or fi pe acolo, toate aceste instrumente iti rapesc pentru cateva minute memoria… de fapt, iesi din ea, iesi din timpul real, din tot ceea ce graviteaza in jurul nostru. Imi place extraordinar de mult felul in care bate Ovi, dar si cum a fost croita structura piesei… este, de departe, cea mai incalcita si experimentala secventa de pe album, cu atingeri dintr-o gramada de stiluri muzicale Metal si Non-Metal, dar care ne arata universul nelimitat al muzicienilor…
Imi amintesc ca despre conceptul albumului ce graviteaza in jurul numarului 7, am vorbit anul trecut aici:

Urmeaza cele doua piese prezentate pe EP-ul de debut, „Zuh” si „Cumpat”, care suna parca altfel fata de ceea ce ascultasem.
Vreau insa sa mentionez ca „Zuh” are cu totul si cu totul o alta aura, care degaja o energie fabuloasa, o forta multidimensionala si o intensitate coplesitoare! Cred ca in acest tunet al muntilor, in aceasta furtuna de exprimari extreme, identific colectata, si acum impartasita tuturor, toata esenta DORDEDUH: o EMOTIE unica, incarcata de substanta, de mister, de introspectie! E acolo multa framantare, multa suferinta, multa tristete…. Dar, in acelasi timp, o lupta pentru supravietuire, pentru multumire, pentru impacare, pentru implinire… si poate pentru un loc binemeritat in „loja acelor spirite adevarate”, care ne-au dovedit ca Black Metal-ul este mult mai mult decat o religie muzicala…
Piesa are concentrata in cele 14 minute toate trairile artistilor din ultimii ani, cu bune cu rele, cu furie dar si cu impacare, insa… offfff… sunt exprimate atat de intens, dar si delicat si profund… este, parca, o incantatie ce descatuseaza absolut totul, o explozie pe care o vedem, o simtim si o impartasim si noi acum, dupa ani de implozii controlate sau mai putin, dar care, in cele din urma, au dus la faptuirea unei piese care, cel putin pentru mine, este o bijuterie unica!
Imi amintesc ca, dupa ce am ascultat „Zuh” in prima varianta, cred ca dupa concertul de la Alba Iulia cu Secret Chiefs 3, unde m-am intalnit aleatoriu cu muzicienii, i-am spus lui Edmond ca exista si ceva ce nu-mi place la aceasta piesa, si anume utilizarea keyboardului mult prea mult. Parea prea atmosferica pentru ceea ce simteam eu ca ar trebui sa se intample acolo. Ei bine, la cum suna aceasta piesa acum, nu pot sa fac altceva decat o umila plecaciune! Respect!

Ultima piesa, Dojana”, este complet atipica, dar lumea o cunoaste deja… si care, cred eu, ca va fi „emblema” acestui album, datorita unei abordari folclorice bombastice, cu o dimensiune epica incontestabila, unde tulnicele se iau la intrecere cu tambalul si toaca, conturand un univers traditional autentic, in care Edmond rosteste calm si parca impacat cu tot ceea ce se intamplase pana atunci, un text ce nu are cum sa nu fascineze, sa trezeasca constiinte… „sa razbesti in staruinta, sa plasmuiesti buna cuviinta”.
Un album spectaculos, cu un sunet lacrima, imi pare rau ca nu ma pot bucura inca si de imagistica (sa pot imbratisa in totalitate conceptul), dar sper ca acest lucru sa fie facut public cat mai repede.

Am inteles ca si Sergio Ponti a participat pe album cu ceva percutii, nu stiu alte detalii in acest moment, dar sigur ele vor veni curand. Si mai stiu ca, dupa DBE 4, artistii merg in munti sa filmeze un videoclip, pe care il astept cu draga inima. Felicitari, DORDEDUH, albumul asta e chiar intr-un MARE fel!