ANTIMATTER „Saviour”
Imi amintesc ca acest album l-am primit in urma cu un an si jumatate, de la Duncan Patterson (ex-ANATHEMA), cand proiectul lui semnase cu un label australian. Nu stiu ce s-a intamplat intre timp dar se pare ca materialul a socat rapid intreaga scena Metal, astfel incat el apare acum in America sub emblema The End si in Europa sub licenta unui label german. Fata de varianta initiala, noul CD are incluse 2 bonusuri, „Over Your Shoulder” si „Flowers”, dar in varianta acustica, cu Danny Cavannagh (ANATHEMA) ca invitat. Pentru cei ce nu au ascultat inca albumul, pot spune ca Duncan si Michael Moss ne prezinta un sunet experimental, un Dark Orchestral Ambient Electronic, cu voce feminina calda si pe alocuri una masculina calma, melodica.
Se disting pe alocuri fragmente din ANATHEMA dar si influente PORTISHEAD, intregul sunet fiind invaluit de o aura melancolica, trista. Nu inteleg de ce acest album a revolutionat, dar poate ca exista si alte elemente pe care eu nu le-am deslusit inca. Ceea ce pot sa va asigur este faptul ca piesa „Over Your Shoulder”, atat in varianta normala cat si acustica, suna superb! In rest, un amestec de introspectie cu ritmuri Electro-Pop, cu radacini in Rock-ul comercial.