Doru Atomei – interviu de Iulius Mathe

   Publicul roman te cunoaste in principal datorita fanzinului pe care il editezi. Aceasta publicatie ai pornit-o in primavara lui 1995 cand muzica rock si metal-ul erau mult mai apreciate in randul fanilor romani. Apoi, anii au trecut si generatiile s-au schimbat, iar numarul celor fideli acestor genuri s-a imputinat considerabil. Cum vezi tu aceasta involutie pe scena romaneasca, tinand cont si de faptul ca aceste curente muzicale au suferit ele insele o multime de transformari?

„Nu este o involutie si nici nu cred ca a fost vreodata o evolutie ale acestor genuri extreme. Intr-adevar, in urma cu vreo zece ani stilurile underground preocupau multa lume, dar nu din punct de vedere al conceptului sau al muzicii propriu-zise, ci datorita mesajului nihilist, mizantropic sau poate elitistic al celor ce se doreau a fi lideri de opinie. Normal ca o nostalgie ma cuprinde cand ma intorc in timp, dar acest lucru i se intampla fiecaruia, la un moment dat, in viata. Sa nu spun 100%, dar undeva pe acolo toti prietenii/veteranii acestor stiluri au acum familii, slujbe, alte preocupari si poate de aceea interesul a scazut. Din alt punct de vedere, Black Metal-ul (ca la el ma refer), pornit in Norvegia, a devenit imediat foarte popular nu datorita muzicii, ci datorita evenimentelor ce s-au derulat in acea perioada: incendieri de biserici, sinucideri, crime… totul a devenit hilar, clonele au inceput sa apara intr-un numar necontrolabil… Scena Black Metal a devenit moda: toata lumea se machia, toata lumea era pagana, toata lumea era „nordica”. Vremurile s-au schimbat, Gothicul si-a facut prezenta intens si acum poti sa dansezi cu prietena un Reggae la un concert Metal. Este, cum s-ar spune, un chibrit care a ars puternic, dar s-a stins foarte repede. Despre scena autohtona nu pot sa-ti spun mare lucru pentru ca nu stiu. Mi-ar fi placut sa scriu, dar dezinteresul multora sau interesul lor s-a manifestat altfel… eu nu cunosc.”

   Foarte multe trupe inedite din zona underground au fost prezentate in „Kogaionon”. Crezi ca demersul tau a avut impactul scontat? Adica, mai precis, s-a simtit vreun feed-back considerabil in urma popularizarii facute de tine?

„In nici un caz impact in sensul adevarat. De fapt, am infiintat revista cu scopul de a face ceva mai mult decat emisiunea radio si pentru ca imi doream acest lucru. Asa am simtit si asa am facut. Probabil ca o voi face in continuare. Sincer, nu m-a interesat niciodata impactul revistei, dar m-as fi bucurat daca el ar fi existat. Nu sunt eu in masura sa apreciez acest lucru, iar cei care ar putea-o face sunt deja aproape iesiti din Scena Metal (ma refer la scena noastra). Acesta este si motivul pentru care am schimbat limba romana cu cea engleza. Se pare ca de afara reactiile au fost incomparabil mai bune decat cele 150-200 de opinii din Romania.”

    Am observat ca fiecare numar s-a bucurat de anumite schimbari. Intotdeauna mi-a placut cum ai modificat cate ceva, astfel incat fiecare aparitie sa fie in mare masura diferita de precedentele. Deseori s-au produs „restructurari” in privinta manierei de realizare a materialelor. Ma refer aici la modalitatea de critica la capitolul recenziilor si chiar legat de punerea problemelor in cadrul intrebarilor. Toate aceste transformari cameleonice s-au bazat pe noile tale optici in ceea ce priveste realizarea unui material scris? Consideri ca cititorii tai au inteles aceste metamorfoze ale revistei?

„Ma bucur sa aud asta. Stiu ca multi dintre putinii mei cititori autohtoni apreciau modul detaliat de a face recenzii. S-ar putea sa fi facut si ceva bun. Nu consider sa fi facut nici o schimbare cameleonica in decursul acestor ani. Totul a depins de timp si de buget. La inceputuri aveam timp, aveam stare de spirit optima (studentie, vremuri bune!), dar n-aveam bani, acum n-am timp liber absolut deloc si pentru a scrie cate ceva trebuie sa ma rup de realitate. Si imi este din ce in ce mai greu… Nu stiu daca cititorii au perceput schimbarile pe care le subliniezi tu pentru ca nu stiu daca vorbim de cititori constanti ai revistei. Dupa cum ti-am spus, multi sunt pierduti prin realitatea cotidiana. Despre cei de afara, au avut doar ultimele doua numere in engleza si pot sa-ti spun ca parerile sunt impartite: interviuri excelente, deosebite/plictisitoare, prea detaliate sau recenzii obiective, corecte/prea pozitive sau prea scurte. Pentru mine este important doar daca „Kogaionon” exista, nu daca e criticata sau nu. Indiferenta sperie, lauda si critica sunt doua laturi diametral opuse, dar complementare, care nu-ti dau decat puterea de a mai scoate un numar. Din pacate pentru „Kogaionon”, in Romania indiferenta si-a spus cuvantul. Asta e.”

   Majoritatea intrebarilor din interviurile tale sunt concepute amplu. Ai incercat sa concentrezi multe idei, insa presupun ca nu de fiecare data raspunsurile trupelor s-au ridicat la asteptarile tale. Cum vezi tu aceasta problema? Daca iti spun ca unii trupeti nu sunt total dedicati imaginii muzicale si filosofiei textelor lor, crezi ca ma insel? Eu sunt de parere ca orice critic muzical trebuie sa-si justifice pledoaria si prin profunzimea si esenta sensurilor ce ar insemna sa se regaseasca in conceptiile respectivilor cantareti. Nu esti de acord?

„Vezi, se intampla chiar acum. Nu crezi ca acest fascicul are prea multe intrebari? Ce faci? Ma intrebi si apoi imi raspunzi? Sau din dorinta de a te face explicit incerci sa detaliezi ideea? Cum ar fi sunat ca intrebarile tale sa fie la fel ca prima ta intrebare din discutia noastra? Ar fi fost cel mai usor si pentru mine si pentru tine. Din pacate pentru presa muzicala, majoritatea intrebarilor sunt oficiale si foarte scurte. Daca citesti zece reviste ce apar lunar in diverse tari, vei vedea ca interviul cu aceeasi trupa difera doar prin forma, in rest totul se repeta. Concluzia? Mediocritatea, fala si pragmatismul unora de a face interviuri distruge scena, totul devenind pueril si monoton. Prefer sa sar peste randuri – daca ma plictisesc – decat sa trag de fiecare litera din scurtul interviu pentru a-mi da senzatia ca aflu mai multe detalii. De fapt, care este scopul unui interviu? De a afla lucruri mai putin cunoscute, si, daca se poate, sa fie inedite, poate chiar in exclusivitate. Multi dintre cei intervievati prefera sa ofere interviul cu mine altor jurnalisti ce doresc sa aiba o discutie „in exclusivitate”, in scopul de a se afla cat mai multe detalii. Sa faci un interviu fara sa te pregatesti inainte este ca si cum l-ai vota in Parlament pe Dolanescu in speranta de a te reprezenta cat mai bine. Si, ca sa raspund intrebarii tale, putini muzicieni sunt total dedicati imaginii muzicale sau filosofiei lor. Dar nu cred ca are importanta acest lucru. Daca muzica si textele lor imi creaza o stare placuta, totul este OK. Daca exista si mai mult decat atat, o bulina in plus, un gram de respect mai mult. Daca nu, apreciez inspiratia si ma multumesc cu starea creata de „peisajul” lor. Scopul intrebarilor mele este sa provoace, sa dezvaluie, sa smulga detalii de la cel intervievat. Daca el raspunde cu da sau nu, inseamna ca atat il duce capul sau ca il plictisesc supliciile mele. Daca nu, inseamna ca interviul poate fi considerat reusit. De exemplu, citeste interviurile cu IN THE WOODS…, MONUMENTUM, ATARAXIA, SUSPERIA sau ENID. Au fost cele mai bine primite si laudate in aproape toate revistele. Simplu, nu-i asa?”

   In anuntul aparut online in „Bestial Newsletter”-ul lui Adi Mihailov specifici faptul ca acest viitor numar 8 din „Kogaionon” va fi si ultimul sub aceasta forma. As vrea sa dezvolti acest subiect si sa explici cititorilor „Bestial Newsletter”-ului la ce te referi exact si ce ai de gand sa realizezi de acum incolo? Vei face ca revista sa iasa periodic pe piata, adica lunar, sau vrei s-o transpui pe Internet?

„As vrea sa stiu ce viitor va avea Kogaionon, dar ma tem ca nu pot sa-ti ofer un raspuns clar chiar acum. S-ar putea sa nu mai am timp sa continui, sa nu mai gasesc resursele interioare, sa nu mai razbat… nu stiu. Mi-ar placea sa scot revista periodic, dar in acest moment trebuie sa iau o decizie importanta pentru viitorul meu si al familiei mele si s-ar putea ca tot ce ti-as spune acum sa nu fie adevarat maine. Pot insa sa te asigur ca imi doresc sa continui… nu pentru altii, ci pentru mine. Prefer sa fac o recenzie sau un interviu decat sa beau un pahar sau sa pierd timpul liber cu prietenii. Dar pentru a ma intelege mai bine, iti redau in premiera alte cateva randuri care vor fi incluse in urmatorul numar din Kogaionon: Octavian Paler scria in ultima lui carte, „Desertul pentru totdeauna”, ca omul are trei vieti: una publica, una particulara si una „secreta”. In cazul meu, daca cea publica este cunoscuta, cea particulara o cunosc apropiatii mei, iar cea „secreta” este aproape imposibil de controlat. Pentru ca ea este formata din visele, obsesiile si fantasmele mele sau, mai bine spus, din subconstientul meu. Mai mult ca sigur ca „viata secreta” a dat nastere acestei reviste si tot ea face ca revista sa existe in continuare, ajungand la un numar opt pe care nici eu nu credeam ca il voi vedea vreodata. De ce? Pentru ca spre deosebire de altii, pentru mine muzica nu este o profesie, adica daca as renunta la ea nici viata publica si nici cea particulara nu s-ar schimba sau nici macar nu ar afecta fondul lor. Poate ca, din contra, as deveni un tata mult mai atent, un sot mai candid, as avea un serviciu mai important, as fi mai sociabil cu cei din jur… Nu stiu, insa cand viata secreta iti macina de mic copil destinul (unii si-o definesc „biografie”), in adolescenta optimismul te face sa crezi ca poti orice… ajungi sa crezi ca nimic nu mai conteaza, ca totul e posibil. Si astfel atingi o varsta la care trebuie sa te gandesti foarte bine: „ce este mai important pentru mine”? Viata particulara sau cea secreta? Greu de decis. Mai grav, descopar ca nici viata particulara nu mai poate fi controlata, sentimente ca iubirea sau afectiunea „lupta” din toate puterile sa sparga si sa distruga viata secreta. Si de aici incepe toleranta sau, mai bine spus, self-controlul… unii ii spun compromis.”

   In pasajele citate din cuvantul inainte al numarului 8 si publicate in newsletter-ul mentionat mai sus am deslusit in tonul folosit ca atitudinea ta a devenit acum introspectiva si chiar meditativa. Ce te-a determinat ca dupa toti acesti ani dedicati acestei culturi underground sa ajungi la astfel de sentimente, ce mie mi se par a suna un pic a „cantec de lebada”?

„Interpreteaza cum doresti. Poate ca am ascultat prea multe trupe proaste, poate ca nu mai apar trupe de calitate. Retine faptul ca ceea ce am scris a fost sincer si poate prea adevarat. Pentru mine, underground a insemnat, inseamna si va insemna foarte mult. Daca underground-ul actual nu mai incanta asta nu inseamna ca nu ma mai intereseaza. Cat despre „introspectiva si meditativa”, citeste cu atentie interviurile mele si ai sa descoperi exact aceeasi linie. Doar ca acum devin ceva mai retoric si imi doresc sa schimb din nou structura revistei. Altfel, totul ar deveni plictisitor (pentru unii este de mult, dar ce sa le fac, nu i-am obligat eu sa rasfoiasca paginile, he, he).

   Iti doresti ca acest nou numar „Kogaionon” sa fie un fel de provocare in cadrul jurnalistic al scenei metalice din Romania? Cam ce va cuprinde?

„Nu exista nici un fel de provocare si nici nu mi-as dori sa fie. Nici nu vreau sa cred ca revista mea ar putea face parte din cadrul jurnalistic. Promovez underground, prefer sa ramana underground. Nu-mi doresc sa creasca popularitatea ei, ci doar sa ma bucur daca cele 1000 de exemplare ajung pe maini bune, adica la cei interesati de asa ceva. Restul sau majoritatea, au sute de alte oportunitati pe orice site sau publicatie lunara de aici sau de afara. Ce va contine noul numar? Foarte multe recenzii, de data aceasta intr-o maniera subiectiva, foarte critica si ne/realistica, cateva interviuri si poate ceva materiale de alta natura. S-ar putea sa colaboreze si persoana cu care dialoghez chiar acum, asa este? Cred ca mai degraba ai putea tu sa-mi oferi ceva propuneri de teme pentru un articol non-muzical.”

   Presupun ca asa va fi. Site-ul pe Internet al proiectelor tale este destul de bine structurat. Ai ceva idei de modernizare a sa? Stiu ca vei apela la Christophe Szpajdel (cine e acesta?) si la Giuseppe Ferrillo, nimeni altul decat webmaster-ul casei de discuri italiene Code 666.

„Nu am idei de modernizare a site-ului, dar mi-ar placea sa cred ca ar fi o persoana, aici, in Romania, care s-ar oferi (pe bani, nu mocca) si care ar putea sa ma ajute in partea grafica/tehnica. Ar fi trebuit sa auzi de Christophe pana acum pentru ca a facut peste 200 de logo-uri la trupe si reviste din toata lumea. Evident, underground, dar majoritatea Death si Black Metal.”

   De fapt, ai dat de inteles ca Giuseppe se va ocupa de artwork-ul si layout-ul noului numar al fanzinului. Ce poti sa-mi spui despre colaborarea ta cu el?

„Vei vedea revista si te vei convinge. Este un tip cu multa practica pe calculator, in special design si grafica, iar el traieste din aceasta munca. Evident, il platesc pentru ceea ce va face.”

   Ce reprezinta desenul si caracterele ciudate care prefateaza pagina oficiala pe Internet a publicatiei „Kogaionon”?

„Prima pagina este, de fapt, coperta ultimului numar „mixata” pe computer cu alta imagine de catre Orias (AD INFERNA), iar caracterele ciudate sunt alese tot de webmaster si scrie foarte simplu: Kogaionon magazine – Antofagasta radioshow.”

   Ca tot a venit vorba, cum mai merge emisiunea ta la radio, „Antofagasta Show”? Descrie, te rog, specificul acesteia si felul in care o gandesti (inclusiv la ce radio se difuzeaza, frecventa, ora, ziua etc.).

„Pai, nu prea imi place sa fac mult tam-tam pentru ca cine vrea sa o asculte o poate asculta (e vorba de suceveni), nu trebuie sa-mi fac promotion pentru ca e singura din Suceava de acest fel si ea exista din 6 decembrie 1991! Cine vrea sa asculte putinele emisiuni de Metal/Rock din tara le stie pe de rost si nu uita de ele. Doar daca ar aparea schimbari de difuzare ar merita un anunt. Altfel, nu trebuie sa despic capul celor ce prefera astfel de muzica daca ei nu stiu unde, la ce ora si cand exista astfel de emisiuni. De altfel, aflu ca exista zeci de emisiuni Metal in tara, dar la putinele concerte de aici sau din imprejurimi apar doar cativa rataciti. Nu am incredere in ceea ce se face aici si de aceea prefer sa ma delimitez de tot, nu critic si nici nu ma intereseaza. Fiecare trebuie sa-si urmeze cursul si daca va fi sa ne intalnim vreodata, Walhalla va fi locul potrivit… Dar sa nu fiu foarte evaziv: luni seara, dupa BBC-ul de la orele 23.00, Antofagasta prezinta in aproximativ o ora noutati metalice extreme: Doom/Gothic/Death/Black/Ethno/Ethereal/Darkwave/Ambient, pe 104 FM, la Radio Top’91 Suceava. Daca vrei sa stii ce am difuzat, intra pe site-ul meu (www.kogaionon.t2u.com) si da click pe folder-ul Antofagasta.”

   Ce parere ai referitor la actuala scena metal internationala? Dar autohtona? Prevezi ce s-ar putea prefigura in viitor?

„Simplu, Bin Laden la baterie, George Bush la chitara, Tony Blair la bass si Vladimir Putin la voce, acesta este viitorul scenei metal internationale. Cat despre scena autohtona, ma refer la cea underground, daca dispare Grimegod, God si Negura Bunget, dispare si termenul de scena metal. Poate va fi scena Rock, asta da, se poate, dar nu mai e bucata mea. Nu stiu, prietene, nu sunt Nostradamus si nici nu ma intereseaza foarte tare viitorul. IN THE WOODS… a disparut, EMPEROR la fel, CELTIC FROST la fel… tot ce mi-a placut ori s-a desfiintat, ori s-a prostit (Theatre Of Tragedy, de exemplu). Time will tell!”

   Stiu ca ai fost la concertul cu Tristania de la Budapesta din luna octombrie. Cum ti s-a parut? Ai avut vreodata intentia sa te implici si in acest domeniu si sa organizezi o asemenea reuniune metalica?

„Excelent. Am vrut sa fac o recenzie, dar nu am avut timp. Exceptand Madder Mortem care au fost jalnici, in rest, ROTTING CHRIST au fost maestri, TRISTANIA a sunat cam naspa (un alt fel de play-back), dar atmosfera a fost fantastica, iar VINTERSORG i-a lovit din plin pe unguri. Dar cand am vazut ca doar 8 insi am fost din Romania in Budapesta… Sigur ca organizarea de concerte a fost un alt proiect de-al meu, dar din punct de vedere muzical nu-mi place sa fac prea multe compromisuri, deci nu ma vad in stare sa fiu prietenul tuturor. Insa daca mi s-ar cere sprijinul, in masura in care as putea ajuta, cu mare placere. Imi amintesc doar ca acum vreo 5-6 ani am organizat la Rockoteca din Suceava un concert la care au venit WICCAN REDE si NEW AGE. A doua zi, vedeam la stirile locale secvente de la concert, chiar pe mine declarand cum ca datorita unor sponsori generosi, tinerii din Suceava se pot delecta cu… si aratau pe fundal vreo 10 suparati, la bustul gol, care dadeau in ritmul tobei din cap, urlau si aruncau sticle, dupa care reporterul a scris pe ecran urmatorul mesaj: „ii vedeti, ar putea fi copiii dumneavoastra, Satana a coborat pe Pamant…”. Si cam aceasta a fost scurta mea istorie de organizator.”

   In viziunea mea, genurile extreme sunt mult mai interiorizante si mai spectrale, pe cand cele cantonate in radacinile heavy-metalului clasic sunt mult mai „expuse”, adica exteriorizante ca traire si mesaj muzical sau textual. Tu cum vezi lucrurile in acest sens?

„Ai perfecta dreptate si trebuie sa-ti spun ca am ramas un fan IRON MAIDEN! Cand eram junior existau 2 mari tabere, una a lui HALFORD si una a lui Harris/Dickinson. Ascult oricand cu mare placere MAIDEN, iar show-ul de la Bucuresti a fost magnific, chiar daca trupa a venit cu caricatura aia de voce. Heavy-Metalul este un stil digerabil si foarte „extrovertit”. Nici nu suporta comparatii Black-ul si Heavy-Metalul… desi in ultima vreme analogiile sunt atat de dese…”

   Te consideri un spirit pagan, un traditional al stravechilor celebrari mistice ale naturii?

„Da, ma consider un dac sau poate Zalmoxis ce traiesc izolat in padure, cu casa in varful muntelui Kogaionon, inconjurat de lupi ce suiera atat prin steagul pus la horn, cat si prin vantul care biciuie vazduhul. In fiecare seara ofer zeului meu ofrande si fac tot felul de ritualuri pentru binele meu, jertfind animale si alte vietati! Nu, prietene, respect si iubesc natura, sunt mandru de istoria si legendele neamului din care ma trag, dar sunt un om normal care se ghideaza dupa propriul sistem de valori, fara a deranja sau destabiliza pe cei din jur. Am familia mea, am viata mea si sunt bucuros ca vad, aud, merg si sunt sanatos. Restul, le gasesti in introspectiile mele din revista.”

   Imi poti face o definire generala a genurilor pe care le-ai tratat in „Kogaionon” inca de la inceput, asta, bineinteles, din perspectiva unui iubitor al spiritualitatii pagane? Pe scurt, ce reprezinta acestea pentru sufletul tau?

„Cred ca ti-ai dat seama ca nu am starea necesara pentru a-ti raspunde acestor intrebari. Mai mult, nu cred ca interviul este cea mai buna cale de a raspunde unei astfel de provocari. Imi pare rau!”

   Nu face nimic. Atunci, spune-mi ce inseamna pentru tine muzica in general? Zi-mi si ce mai asculti in ultima vreme (ce albume, trupe etc.)? De asemenea, ce carti ai mai citit?

„Inseamna totul: Sacrificiu, suferinta, extaz, nebunie! DEAD CAN DANCE este trupa care nu-mi lipseste niciodata din masina, apoi IN THE WOODS…, DVKE, MY DYING BRIDE, ENCHANTMENT, DEVIL DOLL si mai nou GREEN CARNATION (genial!!!!!!!!!!!), TRISTANIA, SUMMONING, ELEND si DEPECHE MODE. Carti? Nu am reusit inca sa termin ultima carte a lui Paler.”

   OK, merci mult pentru acordarea acestui interviu. Un cuvant de incheiere?

„Cand m-am apucat sa scriu pentru primul numar, m-am regasit intr-un citat de-al lui Paler: „Nu exista pustiu. Exista doar incapacitatea noastra de a umple golul in care traim”. Continui sa fiu de acord cu el. Bafta multa, colegule si tine aproape, se pare ca faci treaba buna! Sa nu te loveasca comercialul! Underground-ul inca n-a murit! ”

Noiembrie 2001.