Despre Arta si Neajunsul (ei) de a se fi Nascut. Interviu cu FULMINEOS

-Salutare! In impartasirea prin arta a gandului si-a suflului interior cu lumea, crezi ca mai exista vreun soi de sinceritate? Este nevoie, pana la urma, de aceasta pentru a naste arta?

Hello, cred ca in esenta conceptul de “arta” porneste din interior spre lumea de afara a fiecarui creator, dar poate ca anumite sentimente, viziuni existentiale pot avea loc doar in interiorul fiintei, un impuls de moment, un “flash” cum s-ar spune, totusi scopul poate fi extrem de divers… sinceritate?! Depinde ce intelegem prin acest lucru pentru ca trebuie sa ne raportam la arta si sa identificam nevoia, asa functionam noi in sistemul de valori creat social. Si un om care face arta pentru bani poate fi sincer in nevoile sale asa cum altul face doar pentru simplu fapt de a se exprima, e greu sa identificam acest lucru si mai mult sa judecam (desi prin natura noastra sociala sunt foarte buni la acest lucru), deprindem tot felul de sabloane prin intermediul carora sa-i vanam pe cei “nesinceri”; personal ma educ foarte mult in acest sens de a nu cadea in aceasta capcana, pot sa spun daca arta imi transmite mie ceva sau nu, dar acest lucru nu stiu daca poate corespunde conceptului de sinceritate.

-Pe drumul acesta, daca nu neaparat intortocheat, oricum dificil de manageriat, ca sa zic asa, dintre Lumina si Intuneric, unde plasezi omul actual? Mai exista Bine in lumea cladita de omul modern?

Tindem sa devenim tot mai putin empatici, suntem bombardati cu atata informatie incat devine extrem de obositor sa o filtram si astfel ne amortim cumva si ne facem tot mai superficiali intr-un gri pastos amorf. De multe ori mi se pare ca oamenii care vor sa transeze aceasta diferenta dintre alb si negru, care vor sa ia atitudine pentru bunul comun sunt adesea ironizati in media, pentru ca scopul este extrem de dur si clar: a dizolva solidaritatea din sociatatea civila contemporana…principiul “Divide et impera” este in continuare extrem de actual.

-Metalul era privit, si cred ca la noi inca este, ca o forma de arta de inspiratie pagana, intunecata, necurata. Ei bine, ce crezi ca le optureaza intelegerea celor ce vad astfel lucrurile? Pana la urma, ar fi vreun beneficiu ca metalul sa fie privit altfel?

Cred ca din cele mai vechi timpuri artistii in general au fost priviti de restul societatii ca niste oameni in legatura cu puterile oculte, poate pentru ca posedau un har pe care omul de rand nu-l putea dobandi si deci intelege, noi cei din scena de metal ne raportam la asta, dar cred ca este un fenomen general valabil (literatura, sculptura, picture etc.) daca il privesti dintr-un unghi profan.

-Timisoara este pe cale sa ramana fara locatie pentru concerte. Au devenit cumva rockerii niste hipsteri mofturosi sau este vorba despre un manageriat facut, hmm, mai pe genunchi asa, al celor implicati in toata treaba asta, manageri de club, organizatori etc?

Adevarul este undeva la mijloc intre management defectuos si public…dar totusi am obosit sa dam vina pe public mereu, recent a fost o discutie in Timisoara legata de acest topic si am adresat urmatoarea intrebare: “cati dintre ownerii de cluburi din oras au (avut) pe statul de plata un organizator de evenimente? “ A urmat o tacere…apoi justificari, dar vorba aceea “nimeni, nimic” a fost foarte amara.Un pool de 300-400 de oameni exista de bine de rau in oras, dar nimeni nu a avut un plan clar de organizare despre cum sa cultive acest public, baietii de la Haywire de exemplu au facut minuni in acest sens, dar mereu au avut si problema cu cluburile care de mult ori nu i-au sustinut corespunzator, si asta a fost cam singura initiativa de lunga durata si facuta profesional si ne-a mai salvat putin…si apoi da, mai este si problema demografica daca este sa ne comparam de exemplu cu Clujul…la noi vin foarte multi oameni/studenti din partea de sud a tarii unde metalul nu a fost niciodata o forta si asta se vede in toate activitatile din oras, de 20-30 de ani acest fenomen este mult mai puternic decat inainte de revolutie pentru ca avem o viata economica infloritoare si nevoie de forta de munca si indicele demografic se schimba. Multi dintre ei sunt oameni competenti care isi fac treaba in societate, nu e vorba de vreun “hate” doar ca nu au o inclinatie spre partea despre care vorbim aici.

-In contextul acesta, cum vezi evolutia scenei underground dintr-un oras care se vrea a fi „fruntea” in toate si care, pana la un punct, a fost?

Feeling-ul pentru mine este foarte dezamagitor, pentru ca nu voi mai reusi ca si artist sa ma prezint in fata oamenilor “de acasa” intr-un concert civilizat, cred ca inca nu se constientizeaza ce ne asteapta si vibe-ul in oras e ca “sigur o sa vina cineva si o sa faca un club de live in loc”, iar gandirea aceasta ma scoate din sarite si imi aduce aminte de pomenile sociale care exista in tara asta.
Da, Timisoara a fost “laboratorul” de stiluri muzicale importate din afara, de la Phoenix si Celelalte Cuvinte (chiar daca ei sunt oradeni dar aici s-au afirmat)la pionierii din anii 90: Arc Gotic (goth wave), Wiccan Rede(black metal), Damnat(death metal), Thy Veils (dark ambient), Implant pentru Refuz (hardcore), apoi am avut o scena de punk foarte activa, comparabila cu cea din Craiova…doar pe partea de trash, Tectonic-ul era baza,la noi Neurotica au aparut mai tarziu si au cotit-o repede spre un industrial metal ce iarasi a fost la vremea lui destul de singular in scena…da cam de aici au inceput majoritatea stilurilor in tara, dar asta a fost odata de mult.

-Mergand mai departe, sunteti acolo un nucleu de artisti deja recunoscuti pentru munca voastra. Totusi, simti ca in afara acestui cerc, misca ceva? Exista vreun suflu din asta proaspat ce ar putea duce in spate acesta mostenire, ca sa zic asa, faurita de voi?

Cred ca o sa avem si noi soarta celor din generatia ‘80, care au creat acea cultura underground in oras, cu o sumedenie de trupe de punk, post punk, gothic wave, cu acele “Depeche Mode party-uri” celebre dar totusi iata ca nu a venit nimic din urma, miscarea murind o data cu inaintarea in varsta si asumarea a tot mai multor responsabilitati sociale ale initiatorilor,si astfel nu au mai avut timp si energie sa se implice. Acelasi lucru s-a intamplat si pe zona de muzica electronica, imi aduc aminte ce uriasa era miscarea de Anonim TM.
In metal, fiind un stil mai conservator in esenta lucrurile se misca inca bine intre noi, si reusim sa supravietuim, ceea ce e ok, dar nu vad din spate sa vina ceva nici in domeniul acesta, in afara unor trupe civilizate de alternative nu mai avem nimic “tanar” in oras.

-„Palindrome”, ultimul material pe care l-ai lansat cu Katharos XII, prin schimbarea de stil aduce cu sine si un alt soi de profunzimi, de simtiri? Care a fost sursa din care si-au luat energia aceste noi radacini?

Sursa primordiala a fost batranul Danubius ca sa fiu sincer. Am avut pregatite noua piese, am book-uit studioul in care trag de obicei (DSPro din Timisoara) si am plecat in vacanta intr-o zona mai retrasa din Cazanele Dunarii, acolo a avut loc un declick si m-am trezit ca vine peste mine o cu totul alta dimensiune, asa ca in loc sa finisez cele noua piese, am facut o preproductie total noua si l-am contactat pe colegul meu Sabat care a fost extrem de incantat si astfel am inceput sa asamblam un nou line-up in jurul acestei idei. Nu stiu daca este o evolutie, pentru mine e o trecere naturala, practic vorbim de aceleasi stari introvertite, stranii, intense si deloc de pe aceasta lume, dar cu mijloace diferite de expresie poate diferite de data aceasta.

-A existat vreun moment in cariera ta, in diferitele proiecte in care activezi, in care ai vrut sa renunti? Si daca ai face-o ce „oferta de nerefuzat” te-ar determina sa lasi muzica in spate?

La tot, nu…niciodata…anumite proiecte le-am pus pe “hold” din varii motive (in general creative)sau am plecat din trupe in care am cantat si care nu erau fondate de mine (Arc Gotic, Negura Bunget, Umbre Zidite)dar sa renunt la tot, nu ma vad facand asta. Cumva muzica este pentru mine ratiunea existentei…merg la job ca sa am finante sa pot sa imi fac proiectele artistice si sa fiu astfel independent si fara presiune; calatoresc in natura si imi ascult preproductiile pe care le fac acasa sa vad daca se acordeaza cu universul pentru ca acolo am legatura cea mai directa; citesc foarte mult ca sa am o intelegere si inspiratie pentru a elabora niste concepte coerente; desenez mandale si meditez ca sa imi gasesc echilibrul si sa iau decizii bune; fac foarte mult sport ca sa am energie si sa fiu sanatos; ma uit la filme, merg la teatru, galerii de arta/muzee ca sa am o notiune vizuala despre ce vreau sa exprim la capitolul acesta si nu in ultimul rand citesc si ma documentez despre tot ce se inoveaza in domeniu muzical: chitari, amplificatoare, efecte pentru a utiliza cele mai potrivite unelte pentru muzica mea. Sigur, familia si micul meu grup de prieteni este crucial si fara ei nu ar fi acelasi lucru, dar toate astea converg inspre muzica. Am crescut cu muzica, am primit un sens existential cu ajutorul ei si practic fara ea nu as mai avea o ratiune si un rost pe acest pamant.

-Desi romanul, sarac de fel, are o fascinatie aparte pentru tot ce-i nou, vezi, „tre sa am ultimul model de telefon, ultima fitza de masina, ai ascultat ba ultima piesa de la Bieber?!” etc. Ei bine cand vorbim despre rock/metal, parca ni s-a setat mintea pe vechituri. Este nostalgia asta tampita si inchistarea in trecut, pana la urma, o piedica in evolutia scenei de la noi? Ideea e, chemi la un fest d-asta mai local asa, Cargo, si se strang negresit un numar apreciabil de oameni. Aduci, nu stiu, x trupa, ce rupe pe, eu stiu, progressive cu influente post-tribale, si sunt 5 minori cu tricouri cu Manson in fata scenei.

Da…”pune ba Sepultura si lasa-ne cu hipsterii astia moderni!”clasic…dar asta este o mentalitate generala, nu numai la noi; este suficient sa privesti afisele la marile festuri de metal din Europa si o sa vezi tot felul “x” years anniversary concert, headlineri oldies but goldies…asta e, ziceam mai sus ca metalul este o miscare conservatoare, iar ca fapt divers, apropos de Cargo, si eu mai merg la cate un concert cu ei, am crescut cu piesele lor si sunt in sangele meu de banatean, n-am cum…tot mai baga vreo 3-4 piese vechi, si chiar daca nu mai e Kempes; Igrisan pe care il si cunosc ca este si el endorser la chitarile Framus ca si mine, este un muzician foarte bun, altele-s problemele acolo. In fine, sau nu mai zic ca nu ratez anualul concert Celelalte Cuvinte, de obicei prin decembrie fac cate un concert in oras. Eu vad mai multe cauze de ce ajungem in aceasta situatie, in primul rand am crescut si avem in fundal un anumit sound cu care ne identificam si ne raportam emotiile. Cand aud muzica sarbeasca cu care am crescut in ani 80 la TV pe undeva din greseala, imediat ma raportez la niste emotii din copilarie sau Celelalte Cuvinte, mergeam in anii 90 la cabana Pietrele in Retezat si acolo albumul “Se lasa rau” era pe repeat, automat se declanseaza niste emotii legat de asta…apoi probabil ca si inovatia din ziua de astazi este mult mai saraca, mai ales la nivel mainstream unde oamenii care traiesc din asa ceva, nu au o libertate suficienta de experiment si astfel apare si o plafonare creativa, am simtit-o si eu cat am activat in Negura Bunget, tot timpul era cu “trebuie”, am inteles de ce anume, dar nu era pentru mine asa ca am plecat, nu a fost nici un alt motiv ascuns, eu m-am inteles bine si respectat tot timpul cu Negru.

-Din ce stiu, se lucreaza la un nou material Kultika. Cum merg lucrurile in directia asta? Sa ne asteptam si acolo la ceva schimbari? Si daca tot vorbim de asteptare, aveti in plan o data de lansare?

Lucrurile merg foarte bine, avem un plan de care din fericire reusim sa ne tinem, astfel ca sper ca pana in primavara va fi gata de lansat de catre cei de la Loud Rage Music. Sigur ca vor fi schimbari, cu ep-ul “Pursuance” lansat acum 2 ani anuntam deja ceva mai complex fata de albumul nostru de debut, “The Strange Innerdweller” pe care sa nu uitam, l-am lansat in 2013.Va fi mai progressive, mai matur in asezarea temelor, dar totodata si mai distant si rece, de data aceasta am scris muzica fara nici un trigger, in trecut eram foarte atenti sa scriem riffuri catchy pe care lumea sa se exteriorizeze la concert, sa fie stari intense si extrem de emotionale. De data asta totul a fost facut in studio, doar o parte din piese le-am testat si live; e putin mai alambicat, poate avem acum alte pretenti de la noi dar in final cred ca o sa sune foarte bine.

-Cu Ordinul Negru ai tot avut in ultima vreme aparitii live prin tara, urmeaza si ceva iesiri prin vecini daca nu ma insel. Prin outfit, prin atitudine, evident si prin sound, sunteti un proiect bine prins in ideologia black metal. Exista o relatie diferita a publicului cand vine vorba de trupe din zona asta, o incordare, o atentie aparte. Ce vibe va vine din fata scenei?

Sunt foarte multi oameni care apreciaza ceea ce facem si vin la concerte, lucrurile merg foarte bine, dar in general noi suntem in lumea noastra cand suntem pe scena si nu interactionam foarte mult cu publicul, e ca o ceremonie secreta la care iti este ingaduit sa iei parte, cam asta este fisosofia din spate. Totul este foarte bine pus la punct, visual si soundwise prin tehnologia pe care o folosim, si asta uneori poate sa fie si stresant, orice mica defectiune tehnica sau umana poate sa iti puna in pericol intregul show, de aceea avem nevoie uneori (mai ales daca a fost soundcheck cu bucluc) de cateva piese sa ne dam seama ca totul e ok si functioneaza pe scena si sa ne relaxam. Tindem spre perfectiune si suntem extrem de exigenti cu ceea ce facem aproape intr-o directie “machine-like”, de aceea avem nevoie de pauze mai mari intre concerte apoi.

-La nivel general, simti ca metalul isi pierde cumva din vigoare, din furia creatoare? Ma gandesc aici la faptul ca nu a mai aparut niciun proiect care sa miste din temelie sensul pe care il capata muzica asta. Ma insel?

Anul acesta parca au fost un pic mai slabute albumele pe care le asteptam, gen Blut Aus Nord, Mgla sau Deathspell Omega…dar am gasit ceva trupe mici care mi-ai placut foarte mult, Dysangelium, Cloud Rat sau Mosaic; depinde de asteptari…nu tind sa evaluez la o scara generala, cred ca sunt ani mai buni si ani in care nu prea gasesc multe lucruri sa imi placa, dar intodeauna ma informez cu ce mai e nou in scena.

-„Si glia lua nume”, este numele urmatorului material Dara. Ne poti vorbi putin despre?

Este un album la care am lucrat…prea mult! Cred ca acum ne indreptam spre o rezolvare, dar a fost o piatra de moara super mult timp…principala problema dupa inregistrari a fost ca nu a existat un consens in privinta persoanei care sa se ocupe de mix si master, au exista foarte multe incercari, din fericire l-am gasit pe Alin Luculescu care a reusit sa multumeasca toate taberele si acum avem mai mult de jumatate de album finalizat si sper ca pana la finalul anului sa fie gata tot. De asemenea conceptul grafic este gata, asadar ar trebui sa-l vedem out in 2020.
Muzical este poate usor mai psihedelic decat albumul de debut si pe alocuri contine mai multe elemente metal, dar nu as putea sa definesc ce este…oricum are o structura usor diferita fata de “Dreptarul viselor”.

-Stiu ca esti o persoana petru care iesirile in natura au un loc aparte in viata ta, as zice. Ei bine, parcursul de pana acum din cariera iti seamana, iti aminteste cumva, de vreuna dintre nenumaratele drumetii?

Foarte buna intrebare… sincer nu m-am gandit la asa ceva, sunt foarte multe locuri speciale ce imi fac placere sa le vizitez, dar cumva muntii Retezat si Valea Cernei/Baile Herculane se pot compara cu acest drum, nu e foarte usor de urcat, nenumarate obstacole/challenge-uri, dar si cand ajungi sus, iti este rasplatit efortul si asa cumva simt ca asa imi este si viata, poate fac sacrificii extrem de mari pentru muzica mea dar nimic nu se compara cand tin CD-ul in mana si zic: asta-s eu cu niste prieteni intr-o capsula de timp si asta nu se va mai schimba vreodata!

Nicolae Baldovin.