DBE5 – 14-17 August 2013

Normale saluturi bombastice!

„Ne revedem la anul”… „DBE trebuie sa continue”… „e prea frumos ce se intampla aici ca sa dispara”… cam cu acest tip de expresii am ramas in gand dupa noua rostire DBE. Ma asezasem pe un balot de paie, uitandu-ma in sus cum steagul DBE flutura alene. Era trecut de 1 noaptea, cu o ora intarziere fata de deadline-ul pe care mi-am dorit sa-l respect cu strictete si imi faceam curaj sa privesc cum se demonteaza scena. Gata, se terminase totul cu bine… chiar foarte bine! In nici un an nu am avut dorinta de a sta sa privesc cum se stinge lumina, se strange scena, oamenii incep sa plece, deoarece sfarsiturile mi se par triste. Insa, anul acesta, am privit in tihna, am stat linistit si impacat si ma uitam cum Biju si echipa lui demontau schelele ce au strajuit 4 zile si nopti in Spatiile RYMA. Si a fost chiar frumos. Treceau cunoscuti si necunoscuti pe langa mine care se opreau doar sa-mi impartaseasca din bucuria lor. Si am vazut fete senine, ceea ce m-a incarcat incredibil dar si iremediabil!

Intr-o lume in care totul e gri, incruntat, incrancenat, unde doar numerele si cifrele primeaza, am realizat (din nou) ca DBE-ul a reusit sa puna in umbra tot ceea ce ne apasa, ne doare, ne intristeaza. Sa vezi politetea si respectul ca vin de la sine, ca amabilitatea este la ea acasa iar ca sufletele prezente se bucura neconditionat si liber de cateva zile… da, e mare lucru. La fel cum pare a fi mare lucru astazi sa fii natural, sa te comporti normal, sa zambesti, sa ajuti, sa fii mai bun. Si imi amintesc un gest care m-a emotionat puternic: verificam cu Andrei Irode bratarile DonisArt, imediat dupa ce am inchis accesul si, la un moment dat, o persoana a vrut sa plateasca biletul dar a realizat ca nu mai avea 5 lei, ca astia erau toti banii pe care ii mai avea. Si a inceput sa planga disperata, ca nu mai are bani, ca i-a pierdut, ca nu stie de ce nu-i are. Nu discut gestica ei ci faptul ca in secundele urmatoare a avenit o alta persoana care, intelegand ce se intampla, a scos din buzunar sa plateasca el diferenta, doar ca fata respectiva sa se linisteasca si sa nu mai planga.

Nu voi intra in detalii despre prestatiile trupelor, ca ar trebui sa scriu pagini intregi, de la focul de tabara imens ce a purificat toate angoasele celor prezenti „dobandite” in ultimul an si pana la distrugerea pe scena a chitarii lui JAMES, ca un penultim recital ALTAR OF PLAGUES. Sau cat de relexante si captivante au parut a fo cele 2 filme rulate in curtea mica RYMA… sau expozitiile care si-au avut farmecul lor intr-un concept traibil atipic dar inovativ.

Am fost si inca sunt fascinat de acele persoane care au venit pentru toate cele 4 zile si nopti, care s-au bucurat in tihna de ceea ce a fost DBE. Relaxarea si linistea au contat si se pare ca toate s-au asezat asa cum au fost sa fie, si cu ploaie, si cu vant, si cu soare si cu zapuseala. Adrenalina nu a lipsit, nervii au fost si ei din plin, faze mai putin dorite s-au tot intamplat, dar nu-mi doresc sa mi le reamintesc acum si nici in viitor. Probabil ca sindromul soparlei si-a facut simtita prezenta si reinventarea fiecaruia dintre noi reprezinta un proces ce pleaca din interiorul nostru si transformarea se poate produce pe loc sau in timp. Cu mai multa deschidere si intelepciune vom identifica noi cai cu sens.

Nu stiu daca DBE va continua sau se va opri aici. Daca aceasta a fost ultima editie, atunci sunt bucuros de rezultat, caci al 5-lea Ritual a fost cu adevarat bombastic. Daca va fi sa continue, Alba Iulia nu este o conditie obligatorie de a fi gazda. Timpul ne va arata ce si cum va fi, ca intotdeauna!

Pe durata acestei editii am lansat 5 lampioane catre cer, la fiecare din ele punandu-mi cate o dorinta. M-am bucurat mult sa vad ca nu am fost singurul. In ultima noapte, spre dimineata, de fapt, am stat la un pahar de vorba cu prieteni dragi ore bune, am ascultat muzica si, in cele din urma, am mai lansat un lampion, pentru ca am mai gasit unul in masina. Si a fost atat de intim… mai ales ca Darth Bombastic Vader si Soso dormeau fieacare pe unde si cum puteau pe langa noi J.

Inchei multumindu-le tuturor celor prezenti pentru sustinerea, dedicarea si sacrificiile facute pentru ca DBE sa continue sa se identifice cu acea aroma povestita frumos, intr-un moment in timp ales cu grija, care ne-a facut pe toti sa traim o visare reala… ca o familie libera si atipica, reunita an de an, sub forma unui ritual, dar cu o aura puternica ce pune in valoare o frumoasa traditie!

O poveste povestita cu talent devine o poveste frumoasa… dar o poveste traita intens ia forma unei amintiri unice, al carei parfum discret va persista continuu! Si daca nu ma credeti, recititi aceste randuri peste 3 luni, cand ruginiul toamnei ne va retrezi nostalgia vremurilor de acum. Noroc ca ne vom reintalni la DBE echoes, pentru a ne povesti ce-am mai facut in tot acest timp!

Mii de imbratisari!