Brendan Perry – Concert La Sala Palatului – Bucuresti, 29 martie 2010
BRENDAN PERRY: pribeag in propria-i izolare!
Cel mai asteptat concert pentru mine din ultimii 20 de ani s-a intamplat chiar in ziua de nastere a sotiei mele dar si a celui ce se ocupa de toata imagistica Kogaionon inca de la inceputuri… Chiar daca as dori sa uit si tot nu am cum sa nu-mi amintesc oricand, oricum, oriunde, oricat de data de 29 martie 2010! Cea mai frumoasa voce masculina pe care am ascultat-o vreodata a venit la Bucuresti!
Ar trebui sa fac o cronica profi, obiectiva si cu detalii caracteristice oamenilor de presa, bazata pe faptul ca am primit acreditare de la organizatorul One Event (multumesc, Dragos!). Dar refuz sa fac asta, pentru ca am citit deja cateva cronici care au “bifat” si acest eveniment… si nu ma regasesc in asa ceva, cu tot respectul pentru toti! Voi scrie in calitate de doar simplu spectator, care mi-am cumparat bilet imediat ce s-a pus spre vanzare, multumita lui Marian/carteadenisip.ro… El isi cumparase cu cateva ore inainte un numar de bilete pentru a da si altor prieteni care ar putea fi interesati de aceasta legenda vie. Am cumparat si eu mai multe bilete, cat mai in fata si central, pentru a fi sigur ca nu voi rata momentul! De fapt, nu aveam cum sa intarzii nici o clipita, un asemenea eveniment urmand logic sa devina soldout in doar cateva zile!
Cand am aflat de acest concert m-au incercat doua sentimente contradictorii: unul de suparare, ca nu am reusit sa il organizez eu si unul de bucurie, ca voi vedea live, la Bucuresti, jumatatea masculina din defunctul DEAD CAN DANCE! Si credeti-ma, bucuria a fost prea mare ca sa mai disec cat de trist ar fi trebuit sa fiu… sau chiar am fost… nici nu conteaza, un vis devenea realitate! Mai mult, organizatorul One Event este un prieten foarte corect si determinat in a promova ceea ce ii place, si care, probabil, este unul dintre primii care au conceput concerte de calitate si cu trupe cat mai variate! Deci, felicitarile mele pentru aducerea acestui nume mare in Romania!
Evident ca nu mi-am ascuns fericirea fata de acest mare eveniment, postand, scriind, impartasind peste tot euforia mea! Inclusiv membrilor trupelor de afara ce au participat la Serile Speciale, unii dintre ei bucurandu-se pentru bucuria mea si nerabdatori sa afle cum a fost concertul, privit prin ochii unui fan irecuperabil BRENDAN PERRY!
Si am ajuns in fata Salii Palatului la ora 19.00, sperand ca poate reusesc un interviu cu Brendan… Nu a fost sa fie, asta e. Au inceput sa apara primii oameni… intai din presa (pe care i-am intalnit de curand la Elite Dark Metal Evening), cativa prieteni ai Serilor Speciale, rockeri, metalisti sau goth-eri… sau de toate la un loc, chiar numai conta… ma bucuram ca vedeam chipuri cunoscute… ceea ce insemna ca oricat de diferiti am fi, muzica buna ne uneste (chiar daca suna patetic, atmosfera era una foarte prietenoasa si relaxata, toata lumea urmand sa se bucure pentru un concert ce se astepta sa fie exceptional)… l-am cunoscut si pe unul din organizatorii festului Ost Mountain din August (ii urez mult success, ideea e formidabila, am mai scris si in Editorial cate ceva despre evenimentul de pe Valea Prahovei)… din poluri opuse ale tarii, de la cateva sute de km de Bucuresti au venit si cei ce reprezinta THY VEILS si LABURINTHOS, cu care am stat la povesti despre… muzica, desigur! Si a inceput sa apara lumea… dar totusi putina lume pentru ora 19.30… Parca atunci am intrat in sala…
Si de aici incepe supararea mea… cum este posibil ca la BRENDAN PERRY sa vad o sala de trei ori mai goala ca la ultimul concert ANATHEMA? Sa ajung sa numar indulgent si sa ma pacalesc in cel mai infantil mod ca ar fi totusi (la finalul concertului) 1000 de suflete in Sala Palatului? Ce criteriu de valori mai functioneaza in tara asta, tarisoara pe care ma incapatanez sa o iubesc cu disperare?
Ma chinui de cca 3 ani sa le arat trupelor de afara cat de interesanta e Romania, cat de civilizata si deschisa la miscari elitiste este populatia, ce respiratii si reverberatii istorice avem, ca unii dintre noi chiar cred ca se poate face si bine pe aceste meleaguri (ca de constatatori intelectuali care constata zilnic genocide culturale m-am tot saturat… ca cica asta-i trendul acum… sa constati cat de rahat suntem noi ca popor sau ca persoane si apoi sa porti tricouri cu Che Guevara, acel el Comandante patriot cu al lui “spirit liber si revolutionar”… de se rasucesc in pamant parintii si bunicii nostri ucisi in gulagurile bolsevice )… si da, toate trupele care au venit aici la Serile Speciale au ramas stupefiate, socate, uimite (placut) de Romania! Ce sa le spun eu acum, despre publicul din Bucuresti? Sau din Romania? Doar cateva sute dintr-o intreaga Romanie respecta activitatea geniului BRENDAN PERRY?
Preturile au fost pe toate gusturile, vremea a fost perfecta, locatia inspirat aleasa pentru un asemenea nume… si totusi… ce nu a mers? Inca refuz sa cred ca interesul romanilor este atat de scazut pentru ceea ce a fost odata DEAD CAN DANCE! Mi-a fost si inca imi este rusine pentru cat de goala arata Sala Palatului la inceputul concertului! Poate ca de asta si Brendan a urcat pe scena cu o intarziere de cca 50 de minute… poate, mai-mai, s-o aduna ceva popor!
Dar hai sa ma “interiorizez”, caci as deveni prea cinic si poate mult prea agresiv pentru o lume pe care o credeam altfel… si totusi, muzica ne face mai umani, ne deschide usi ferecate, ne arata ce e mai bun din noi… asa a inceput Brendan concertul din seara de 29 martie, vrajindu-ma cu vocea lui fabuloasa… prima secventa aleasa a fost “The Arcane”, piesa scoasa in 1984 pe EP-ul “Garden Of The Arcane Delights”… Dupa primele acorduri mi-am amintit ca si ARCANA a cantat aceasta piesa la Brasov, intr-o maniera ireprosabila!
A urmat o piesa noua, “Love On The Vine”, care nu apare nici pe “Ark” dar care m-a surprins foarte placut. De fapt, nu cred ca am avut rabdarea sa o savurez in totalitate, caci doream sa ascult ‘The Carnival Is Over”, superba piesa de pe “Into The Labyrinth”, realizata acum 17 ani!
Vai, cat de inaltator a sunat! De vis! Si pe fundal a mai intervenit cu voce si bassista Rachel Haden! Publicul s-a inviorat, aplauzele au inceput sa abunde, lumea intrase total in atmosfera… In schimb, Brendan, foarte glacial, se limita in a multumi politicos si atat. Urmeaza o noua piesa in premiera, “The Golden Rule”, care nu m-a prea convins… Dar a fost pana la urma ok, caci anunta ce va urma… si anume una dintre cele mai PostPunk piese din istoria DEAD CAN DANCE, “A Passage In Time”, scoasa in 1984, atipica albumelor ce urmau sa apara, dar cu o dinamica si energie remarcabila! Tributul lui Tim Buckley, “Dream Letter” a fost o secventa mai putin cunoscuta de public dar care s-a bucurat de aplauze prelungi!
Si a urmat cea mai frumoasa piesa de pe “Ark”, “This Boy”, o compozitie exceptionala, foarte lenta, melancolica, cu un melanj inspirat de tristete si nostalgie… si parca a sunat mai bine decat pe album, caci expresivitatea chitarilor electrice a dat un tonus mult mai activ si mai autentic! Ne-a aratat apoi ca stie sa cante si altceva, “You Never Loved This City” fiind aleasa ca piesa ce apare pe ultimul album PIANO MAGIC, din 2009, unde Brendan a participat… de fapt, ar fi vorba de 2 piese, alaturi si de un alt fost membru DEAD CAN DANCE, Peter Ulrich, dar in setlistul de la Bucuresti am ascultat doar una singura…
A urmat “Wintersun”, o piesa de pe “Ark” cu un inceput impozant dar care apoi se disipa intr-un ritm comercial pop si sintetizat la greu (am facut deja recenzia la noul album aici)! E adevarat ca live suna mai putin artificial dar, chiar si asa, nu il reprezinta pe Brendan! Si ca sa fie una rece si una calda, m-a lovit in moalele capului cu incredibila “Medusa”, de pe debutul solo “Eye Of the Hunter”, de acum 11 ani! Vai, cat de emotionanta a fost! Nu vad cum as putea sa va descriu o voce cu un timbru nostalgic ravasitor ce vine de pe alta planeta!
“Eros” pare a fi o noua piesa interesanta, dar cu versuri ce nu-mi par total straine… doar ca nu am reusit inca sa le gasesc reperele… Recitalul de o ora se termina cu “Utopia”, poate cea mai cunoscuta piesa de pe “Ark”, deoarece a fost postata de ceva vreme pe myspace… desi traita cu interes de Brendan, piesa imbratiseaza acelasi ritm popish foarte mercantil si dansabil ca si pe alte secvente de pe “Ark”, ceea ce nu m-a facut sa rezonez… insa publicului i-a placut… si asta conteaza cel mai mult… si s-a terminat concertul, in aplauzele si ovatiile publicului inflacarat…
A urmat primul bis, unde o alta piesa din 1999, “Voyage Of Bran”, a reusit sa ma transpuna imediat in acea atmosfera visatoare pe care doar Brendan o poate contura!
“Spirit” a fost piesa cu care si-a luat ramas bun din nou, de la audienta, la fel de distant si formal!
Publicul a fost la inaltime, s-a vazut ca o mare parte din cei prezenti stiau setlistul de la precedentele concerte din acest turneu, de aceea s-a si insistat pentru o noua piesa… si a mai venit una, DEAD CAN DANCE, denumita “Severance”, de pe “The Serpent’s Egg”, din 1988.
Si asta a fost totul… cca 80 de minute cu tot cu cele 2 bisuri, clasic pentru concertele din acest turneu, 4 muzicieni pe scena parca prea concentrati sa nu greseasca dar care si-au indeplinit decent rolul… si un geniu muzical mult prea introvertit in comportament dar cu o adezivitate artistica coplesitoare! Probabil ca daca ar fi cantat 2 ore, tot putin mi s-ar fi parut! Lejeritatea si normalitatea cu care canta EL este incredibila!
Senzatia mea a fost ca cei cinci muzicieni au prestat un show ca oricare din celelalte din acest turneu, fara mari iesiri in decor, cu un public care si-a dorit din toata inima sa-i vada live si cam asta ar fi povestea acestei seri magice… pacat ca nu au avut decat cateva tricouri si afise spre vanzare, pacat ca nu s-a putut cumpara “Ark” (se amana iar pana in prima saptamana din iunie), pacat ca nu s-a putut vorbi cu ei, nu s-au facut fotografii… Nightlinerul astepta afara iar a doua zi urma un alt concert, pe alte taramuri… dar, cel mai important lucru, pana la urma, a fost ca Brendan Perry a cantat la Bucuresti!
Si a fost un concert reusit, cu o sonorizare foarte buna, cu un joc de lumini deloc revolutionar insa potrivit pentru astfel de sonoritati… si, poate cel mai important aspect: oportunitatea fanilor de a pune in caseta cu amintiri o pagina importanta pentru ei… A Passage in Time…
Pacat ca nu mai exista DEAD CAN DANCE… pacat ca nu se mai poate vedea pe scena acel cuplu genial Lisa & Brendan… Nu ne ramane decat sa ne alcatuim noi propriul puzzle si sa ne bucuram (fals) ca din jumatati se poate reconstitui un intreg… si sa ne multumim ca si jumatatile sunt luminoase… si sunt, dar doar pe jumatate!
Multumesc Brendan, vocea ta a fost un adevarat pansament mistic pentru mine… si sunt convins ca nu doar pentru mine! Ne revedem la WGT Leipzig, in mai!
31 martie, 2010
