Varsta vietii
Cam da, ma tin de cuvant. Adica un nou Editorial. Ca-l fac fortat sau de placere, pentru asta ar trebui sa mai beau nitel, sa-mi dau seama. Ideea e ca sunt iar in fata laptop-ului, cu castile in urechi, ascultand tot felul de muzici auzite si nemaiauzite. O sa va povestesc si voua despre cateva din ele, caci unele merita o ureche tihnita. Altele, doar asa, de-o bifare… ca la… bar!
Am terminat concertele MONO si sunt mult mai relaxat. Nu ca as fi fost prea stresat, doar ca imi doream sa iasa totul decent. Japonezii au fost si de data aceasta singura trupa pe care am organizat-o in turneu, dar altfel e mai greu sa-i aduci din Tara Soarelui Rasare. Desi Taka chiar vrea sa vina la anul la DBE, a spus ca incearca sa aranjeze sa ajunga in Europa in vara, mai ales ca din primavara se apuca sa inregistreze un nou album. Am inteles ca ei revin in Europa in toamna, dar prin alte zone, mai nordice. Cum e cu MONO? Un show e insuficient, 2 e deja prea mult. Mai ales daca sunt consecutive. Dar, daca las remarcile “inteligente” si devin zen si impaciuitor din cale afara, pot spune ca fiecare cantare MONO inseamna altceva, in sensul ca emotiile sunt diferite, trairile la fel. Desi setlistul e acelasi. Am avut timp sa dezbat si sa ridic mingea la fileu de mai multe ori japonezilor pe acest subiect, insa ei au fost de neclintit: fiecare cantare are povestea ei, fiecare piesa e cantata diferit pentru ca si publicul e diferit. Hmmm, asa o fi, nu am urcat pe scena in viata asta decat sa pun ceva sticle de apa la artisti si sa mai spun vreo 2 vorbe la diverse ceremonii sau premieri. Nu am cu ce sa-i contrazic, desi in creierul meu argumente sunt la greu! Ideea e ca Taka s-a apucat sa vorbeasca pe scena, adica sa spuna la urma multumesc, ceea ce e mare lucru, heh. In rest, i-am gasit la fel cum erau, tacuti, traind in lumea lor mai tot timpul, dar extraordinar de amabili daca ii intrebai ceva. Erau de-abia la a 3-a cantare din turneu la Timisoara, isi canalizau energiile pentru alte 30 de zile de umblat prin toata Europa, ca niste veritabili trubaduri. Mda, s-a terminat, a fost ok, a sunat ok, lume cat sa fie multumita trupa, toate au fost decente. Este adevarat ca MONO este un conglomerat de piese care nu poate fi ascultat oricand. Desi ultimele albume nu aduc nimic nou, fiecare are un fel de parfum special. Doar ca trebuie lasat ceva timp pentru decantare. KANATA pe mine m-a rupt in bucati live! Are o emotie unica! In fine, gata cu japonezii!
Cel mai naspa e sa vii la concert si sa nu ai sansa de a vedea in tihna trupa pe scena, din cauza aglomeratiei. Am vrut sa vad cum e si am stat in lateral, chiar in spatele boxelor. Aiurea tare. Era o tipa fata in fata cu mine (dar ea cu spatele la scena, sprijinita de dorsalul boxelor) care statea cu ochii inchisi sa intre in atmosfera, dar totusi, cand deschizi ochii, ar fi fain sa vezi trupa, nu pe mine cocotat pe scaune si butoaiele de bere. Daca va fi vreodata sa-mi fac propria mea locatie de concerte, cred ca amfiteatru o voi gandi sa fie. E trist sa stai undeva in spate sau lateral si sa vezi doar ceafa celui din fata ta. Cam asta e problema cu toate concertele de club de la noi. Salile nu sunt ceea ce ar trebui sa fie. Poate de asta am inceput cu DonisArt in 2008 doar in sala de teatru din Reduta… si apoi am dat-o clasic, ca toata lumea… mdea, naspa feeling pt mine acum, sincer. Aia e!
As fi vrut sa ajung la WOVENHAND, nu am reusit. Am inteles ca a fost plin ochi si concertul spectaculos! Foarte bine ca a ajuns si pe ale noastre meleaguri, trebuia sa se intample la un moment dat. Imi doresc sa ajunga in curand si Wardruna si Ulver (daca se apuca iar de cantat live), alte trupe pentru care am facut zeci de scenarii sa-i aduc in Romania si nu mi-a iesit. Cu SWANS si Jarboe a fost la fel, insa au fost promotori mai inspirati si hotarati care i-au adus. Si sper sa-i readuca. Poate si Death in June, chiar BLOOD AXIS.
Chiar asa, nu s-a anuntat inca oficial, dar la inceput de iunie o trupa ce a fost la KruNatura revine in Romania. Sigur fac cumva si intr-o seara de joi voi ajunge sa-i vad pe prietenii mei.
Pe 9 mai, in Question Mark, Costin isi lanseaza cartea si sustine un nou concert BLOODWAY. Imi doresc mult sa ajung, sa vad cum scap din delta, unde am o conferinta de la care am tot chiulit in ultimii ani. Daca totusi nu ajung, incercati voi sa mergeti, ca artistul nostru chiar merita mai multa sustinere si din partea noastra, nu doar de la straini. Care, de cele mai multe ori, par mult mai apropiati si interesati decat noi, cei de acasa… sau de prin casele din imprejurimi. Am avut si o discutie lejera cu el zilele trecute:
http://muzaholic.ro/interviuri/interviuri/interviu-costin-chioreanu
Pana la DBE nu cred ca mai am un vreun show la care sa merg. Festivaluri sunt la greu, dar se anunta de alea mari si aglomerate, cu miros de mancare, de butoaie de bere si de jetoane industrializate. Nu m-am regasit niciodata in ele si nici nu am vreun sentiment de traire daca vad nusce trupa de la km distanta, eventual multumit ca o vad pe ecranele laterale ale scenei, la o rezolutie mai buna decat umbrele fade de pe scena indepartata. Iar sa dau din coate si sa ma calc in picioare parca nu-mi mai vine! Acu vreo 20 ani trageam ca nebunul de un tricou aruncat de pe scena de Nick Holmes! Era ceva pentru care simteam ca trebuie sa lupt, mai ales ca eram vreo 5 care nu ne lasam de nicio culoare! Si eram in primele randuri, ca un fan incontestabil PARADISE LOST. Pana si caniche-ul meu drag a primit numele Mackie… de la nenea Gregor. Hehe, vremuri de demult, anacronice cumva timpurilor actuale, dar ramase in cutiuta cu amintiri,alaturi de parfumul lor autentic. Cred ca din cauza acestor evenimente mult prea mari si faptul ca nu erau invitate trupe underground care sa-mi placa m-am bagat sa organizez si eu cate ceva. Recunosc ca mi-am facut pofta si, in afara de DBE, nu mi-am mai programat nimic. Si nici nu-mi trece vreo idee despre altceva. Lancezeala totala… Iar DBE-ul am decis sa-l continui pentru ca, vorba lui Lus, o intalnire anuala e binevenita. Il obosisem pana si pe el cu atat de multe concerte, concepte, trupe… Plus faptul ca am gasit si o motivatie simpla, tinand cont ca totul a plecat de la Kogaionon, pe vremea cand Pentium 2 era gadgetul cel mai fioros pentru un smecher!
Daca tot am amintit de vremuri de odinioara, am vazut ca s-a facut mult tam-tam despre un eveniment dedicat lui Gabi Gombos, unde au cantat Taine si Abigail. Faina idee, desi imi lasa senzatia unei intalniri cu veterani de razboi care-si povestesc eternele povesti (repetate la nesfarsit) despre bombardamente, avioane si tancuri avariate. Imi amintesc ca prin Kogaionon 2 am scris deloc pozitiv despre Gombos si ale lui activitati muzicale din Big Mamou, ce incrancenat mai eram! Prostii, copilarii, heh.
Intr-un fel cred ca e fain vibe-ul, cumva… sau nostalgia… stiu ca am fost si eu la o intalnire de 20 ani de la terminarea liceului, ba chiar am organizat-o, am revazut multi fosti colegi, am povestit putin faze de cand eram eu bagabond, dar, dupa ore bune, tot la povesti trecute am ramas…totul la trecut, nimic despre prezent… ah, ba da, prezentul gravita in subiecte captivante doar pentru ceilalti: laudatul cu cati copii mai avem (oficial) si ce note iau la scoala, cat de grele sunt orele azi, ca nu se mai face scoala ca pe vremuri, ca nu mai e respectul de altadata, ca se incepe azi viata sexuala la 14-15 ani, ca generatia noua e absenta de la problemele cotidiene, nu e pic de responsabilitate, dom’le… ca al lui copil e deja mai inalt ca tat-su si ca poarta la pantofi cat bunicu’… pffff, boring total! De atunci nu am mai fost la alta intalnire. Prea multi oameni mari, maturi pe acolo.
Si mi-am mai amintit ceva: cand am fost la MONO la Timisoara, am poposit cateva ore bune la Ovi in Scart, loc lejer. Am ramas coplesit de ceea ce strange el de peste 5 ani: obiecte de tot felul din vremea comunista: de la borcane cu etichete vintage pana la stema veche a Romaniei, viniluri cu cantece patriotice sau penar cu stilou, pix si creion. Are un loc special, format din cateva camere, pe care il va deschide publicului chiar pe 8 mai (1921 s-a infiintat PCR). Initial mi-a trezit o nostalgie, dar apoi am devenit neutru, ca sa nu spun imun, emotia disparand total. Insa patima cu care a colectat Ovi aceste obiecte este de apreciat, chiar de invidiat! Omul ala nu se plictiseste nicodata! Si de asta nici nu are timp, heh! Trebuie sa vad cumva si o reprezentatie cu al lui teatru Aualeu. Dar iar am deraiat. Ok.
Aflam ca si Razvan se retrage din ABIGAIL, dupa mai bine de 20 ani de activitate. Cumva surprinzatoare decizie (daca nu ati citit intreviul cu el din MUZAHOLIC), insa el stie mai bine ceea ce face. Zorba grecul ne coace altceva, doar ca probabil vrea sa lucreze de unul singur, in tihna, acolo unde se simte cel mai bine: in studio. Avem deja comportament de senior, zic ca nu-i rau deloc! Mult succes, de abia astept sa vad ce inseamna She Walks In Beauty.
Privit din alt punct de vedere, cred ca lumea a inceput sa se sature de concerte. Este acea sinusoida fireasca, care are varfurile ei, in functie de vremuri, trenduri, amintiri comune si moduri de petrecere a vacantelor sau a weekendurilor. Cred ca trebuie investit acum in noua generatie, care ar putea deveni target-client oriented in 2-3 ani. Ca la fotbal, tot traim din generatia de aur si din amintirile de atunci, bazandu-ne pe aceeasi participanti care acum au trecut de varsta de 25-30 ani! E eternul paradox: ai timp dar n-ai bani, dupa care: ai bani si nu-ti mai vine cheful! Exceptiile exista si jos palaria pentru ele! Si de o parte si de alta!
Eu ma refer la cei ce sunt (inca) interesati de muzici de nisa sau Metal. Vine varsta la care realizezi ca te-ai maturizat, ca nu te mai regasesti in grohaielile clasice, ca ai trait intens si frumos dar gata. Si ori o luam pe de-astea mai calme, mai domoale, ori ne lasam total. Mda, cunosc feeligul, pe vremuri ma incapatanam sa critic, acum zambesc si le doresc tuturor chef de viata, oricare ar fi el. Hai ca mai bag acum si un Namaste pacifist si inchid si subiectul asta!
De politica nu mai am chef de amintit, ca oricum nu ajuta, mai degraba pierd timpul cu subiecte ce tot nu imi schimba cu nimic viata dar macar imi permite iluzia unei adrenaline simulate, chiar simtite. Cum ar fi, de exemplu, o dusca serioasa de esenta de vanilie cu alcool de 96 grade crezand ca e favoritul meu cognac! Nu cred ca exista vreo reteta mai eficienta de a te lasa de baut sau de a-ti taia cheful de orice pentru ore bune! Asta ti se intampla cand nu esti atent!
Deci politica, pas! Economic doar Moise Guran pare sa-si dea duhul la radio, TV si pe blog, cu analize pertinente si corecte, doar ca a devenit si el prea patimas si incrancenat, la limita de a deveni neinteresant. Mai degraba cel de dupa el la TVR, mai in noapte, pare oleaca mai relaxat, oferind alternative decente la insomniacii ahtiati de acrobatul Badea sau de eternul sictirit de viata Banciu.
Sa trec la trupe si albume noi. Theodor Bastard vine cu un nou album de studio care exploreaza World music intr-o maniera neschimbata. Cele 10 piese nu mi s-au parut iesite din comun, insa albumul e destul de bun. Chiar si colaborarea cu Namgar nu e atat de exotica pe cat ar fi trebuit sa fie. Vocea Yanei este la inaltime dar cam atat. Ori aveam eu asteptari mult prea mari, ori m-am saturat de Theodor Bastard. Asta e prima mea impresie, vedem in timp ce si cum.
TRIBULATION este o alta trupa care a inceput sa ma prinda doar cu acest nou album. Si aici, daca primele 2-3 piese nu au nimic fascinant, totul se schimba cand descopar elemente de Dark Wave sau de Vintage Rock in constructia de Death si Black Metal plina de atmosfera si melodie. Elaborat album si al naibii de bine construit.
Tot in aceeasi maniera pare a fi si noul BARREN EARTH, ultimele piese de pe album fiind magistrale: technical, prog, melodic, Atmospheric, Catchy… iar inflexiunile vocii celui din Hamferd sunt delicioase…
Tot in maniera Dark este noul album VALBORG. Nemtii canta pe acest album cu totul si cu totul atcvea, care nu prea e Black si nici Death, este un Dark cu radacini din CELTIC FROST, destul de abstract, poetic, dar si romantic. Este un altfel de sunet, o altfel de muzica, care mie mi-a ramas deja pe retina, nu neaparat ca interpretare ci ca si concept! Pacat ca au versurile in germana!
MORGOTH baga si ei Death Metal old vein, dar nu m-a miscat deloc. Am avut cam aceleasi asteptari si de la AT THE GATES si la fel de dezamagit am ramas. Nu de interpretare, care e ireprosabila, ci de maniera. Sa vedem cum va suna noul PARADISE LOST, ca prima piesa lansata suna foarte interesant, adica aduce cu vremurile “Icon”:
Sinucigasul continuu Niklas a scos un nou album care m-a facut sa-i reconsider talentul de muzician, in sensul ca cel de-al noulea album suna al naibii de… altfel. Si tocmai de asta mi-a placut, inclusiv coverul RAMMSTEIN:
http://www.metal-hammer.de/video-audio/premieren/article719279/hoert-hie…
Si Roman a venit cu un nou album DRUDKH, poate unul dintre putinele proiecte BM ce este asteptat cu interes sa cante live. Foarte putini stiu ca era cat pe ce sa-l conving, doar ca na, asa a fost sa fie:
http://www.eternal-terror.com/articles/index.php?id=1470&type=A
Cel ce canta in HARAKIRI FOR THE SKY lanseaza in aceasta toamna un nou album sub proiectul ANOMALIE, ceva interesant pentru fanii ALCEST-ului vechi, cu siguranta ii vom vedea la anul si prin Romania.
Pe Post-Rock merita de ascultat SOLKYRI, un grup din aceeasi tara cu SLEEPMAKESWAVES, trupa ce tocmai a pus de cateva cantari la noi si am inteles ca a avut succes.
Si SUNSET in The 12th HOUSE lanseaza zilele astea debutul asteptat de peste un an, sa speram ca Mozaic va fi bine primit de toti cei ce stiu de alter-ego-ul DORDEDUH. Chiar asa, maine seara, la Brasov, in Rockstadt, merita sa fiti prezenti:
http://www.rockstadt.ro/stiri/pana-la-urma-ce-se-intampla-in-weekend-la-…
Asta in cazul in care nu o ardeti Alternative in Vama, cum e traditia in fiecare an, cam cu aceleasi trupe din aceleasi fime muzicale. Deja mult prea repetitiv pentru mine si la ideea de ceea ce se intampla. Insa daca e traditie, traditie sa fie. Iar apa marii nu va fi prea rece, va fi numai buna pentru cei ce vor indrazni sa faca baie… da’ si cate fiole baga inainte! Ca dupa, va fi fara numar!
Am vazut si DVD-ul SATYRICON, foarte fain realizat, merita de pus la colectie. Cam epic si simfonic pentru mine, dar cred ca eu as putea fi singurul deloc entuziasmat de acest tip de Black Metal… sau de aceasta experienta. Dar daca si IRIS a combinat cu Felicia, de ce sa nu avem si experiente de astea nordice triumfaliste! Satyricon pt mine s-a terminat de multi ani dar inca ma gandesc sa trag o fuga sa-l vad live pe Satyr la MHM. Mai ales ca in urma cu 20 ani ne trimiteam scrisori si imi trimitea realizarile label-ului lui. Oi videa:
SIRENIA a scos si ea un nou album, nu prea am inteles nimic din ceea ce se intampla pe acolo. Morten continua cu a lui idee de succes de acum 15 ani dar aici e doar ceva ritmat, fad, sters. Ca si cum ai pregati o scena cu lumini, flacari, intro bombastic si iti intra o trupa de coveruri care se agita mult tare si.. gata.
Daca iti place ARCANA, WONGRAVEN sau WARDRUNA, incearca FORNDOM. Nu e un material nou, ci unul realizat in 2013, dar acum sub o alta denumire de trupa. Este un proiect solo al unui suedez talentat despre care veti mai auzi chestii faine:
Atmospheric Black Metal pe placul celor in cautare de clone Cascadian BM poate fi si ASHBRINGER:
https://ashbringermusic.bandcamp.com/album/vacant
Tot un album bun de Black Metal este si debutul VARGNATT, merita o ascultare:
Pe Psychedelic Rock NIBIRU mi-a atras atentia, cu siguranta:
Am ascultat in treacat COLD CELL si AUREOLE de la AVANTGARDE, cumva interesante, cautati voi mai mult daca va suna bine pe linia BM.
Dark music sau A Ritual In Music for fans of Devil Doll, Paul CHAIN, CSI, Badalamenti, cam asa suna proiectul misterios THE MAGIC WAY. Cu alte cuvinte, descriere pompoasa, muzica doar interesanta versus atingerile comparative.
MONOCHROME vine cu un nou album, al 4-lea, bazat tot de sample-uri multiple gravitand in jurul unui pian care iti da sentimentul unui vertij ambiental cu insertii electronice. Excelent!
TOTAL NEGATION insista pe o combinatie primitiva de Black cu Doom si ceva Krautrock, dar nu m-a dat pe spate.
Jess and The Ancient ONES a luat acum forma unui alt proiect de Classic Rock cu voce feminina si clapa vintage: THE EXPLODING EYES ORCHESTRA. Nu stiu cat de hippie sau flower-power este, dar e clar ca e ceva din filmul anilor 70, cu evazati, perciuni mari si camasi inflorate.
Ambient, Experimental dar inca Electronic poate fi considerat noul album PETRELS, care te arunca departe de cotidian:
Multicast Dynamics se doreste a fi un proiect cinematic cu amprenta soundscape, greu digerabil pentru cei ce nu rezoneaza cu Ambient-Electronic:
Inchei povestile despre albume cu noul BONG, care, in doar 2 piese, dar 35 min, reuseste sa ne arata ca intrarea in transa e posibila oricand cu acesti muzicieni pe scena sau cu muzica lor in casti.
Gata, vine ziua muncii, numai bun de frecat menta. Eu voi asculta muzica si voi citi, recuperez weekendul viitor. Poate ne reauzim iar in iunie! Pana la urma si o minune dureaza 3 zile, daramite 3 luni!
Chef de tot in toate!
30 aprilie
PS. Venind de prin calatorii, langa Rasnov am facut aceasta fotografie. Nu e mare lucru, nu ma consider fotograf, e doar o fotografie simpla, la o rezolutie modesta de telefon, in care se vede in stanga un curcubeu si in dreapta un masiv inca plin cu zapada. Mie mi-a placut enorm ceea ce am surprins, pentru ca live mi-a creat un alt sentiment, greu de explicat in cuvinte dar incerc sa-l sintetizez sumar (chiar banal, daca vreti): partea din stanga reprezinta prima jumatate a vietii, unde totul e agitat, in fierbere, clocotind, colorat, tulburat… iar in partea din dreapta, cealalta jumatate, unde totul pare a fi mai linistit, mai putin intunecat (a se citi impacat), mai semet, incaruntit, contemplativ, detasat… un fel de varsta a vietii… heh, nu mi-a mai intrat in foto si coasa din dreapta, care clar era cu doamna imbracata in negru. M-am scos… inca… asta ca sa sune a duuum total☺