Reciclarea cea de toate zilele…
Ieri a fost ziua aia in care toate sunt bune, nu avem stiri naspa (nu atat de multe), urmarim lideri pentru a deveni liberi. Liberi profesionisti, sau fara de tara. Exista o polemica intreaga intre unire si anexare, de mai bine de o suta de ani si va continua pana cand va face bum planeta asta. Sigur se vor mai schimba hotarele, ca totul e relativ.
Ca un adevarat patriot, ca nationalist e anacronic, am fost sa vad chiar ieri filmul despre Regina Maria. Mda, ca un orgasm programat, la care lucrezi pana iti trece de foame, de sete, de tot. Pe cuvant daca amprenta lui Sergiu Nicolaescu nu era mai penetranta mintii mele! Sau poate ca-s deja oldie si na, nu ma adaptez la nou. Foarte light mesaj am gasit in film, cu o derulare statica, marele accent fiind pus pe privirea reginei (ochii ei “persuasive”), care, din cate stie o lume intreaga, a fost singura personalitate cu coae de la noi, din ultima suta de ani, care a reusit sa influenteze si sa definitiveze ceva in favoarea noastra. Se vede ca sangele nobil britanic, mixat cu cel artistic rusesc, iezuit prin disciplina germana si infrumusetat de taramul mioritic decadent si permisiv a invins! Nu sunt critic de film, nu-mi propusesem sa merg chiar de 1 decembrie, dar am ars-o, de nevoie, o zi intreaga prin capitala, de unul singur, pana mi-a iesit pe ochi. Adica mi-am umplut timpul. La parada am lasat sa mearga patriotii adevarati, sa vada curvele politice cum isi etaleaza fuduliile, alaturi de armata reciclata si de preotii prezenti la sindrofie.
Bine ca am scapat si de marea votare, mai ales ca s-a votat marea schimbare. Doar la noi se poate sa iasa aceeasi persoana si sa o vezi ca pe o schimbare! Stiti voi, schimbarea neschimbata… Chiar tine de transcendenta, de transhumare, de misticul ratiunii pure. Suntem fara scapare, pe cuvant!
Schimbam trupele intre ele, piesele la fel, dar tot neschimbate sunt, in cele din urma. Ca si multi dintre noi, dar sa nu divaghez inutil, ca ajungem iar la stiluri muzicale, la deschidere, la provocare, la elementul de noutate, de inovatie, de original… si mai am un pic si iar o dau in Tutea. Sa ramanem noi cei mai conservatori progresisti spirituali, iluminati si luptatori pentru salvarea planetei. Si sa credem in reciclare, oricare ar fi ea. Mai trebuie sa treaca ceva timp si vom reinventa recuperarea si refolosirea, sa fie iar filozofia celor 3 R. Probabil ca reciclarea istoriei ar fi o solutie, doar ca fara materii prime noi nu se mai numeste reciclare iar populatia lumii creste exponential, asa ca trebuie sa ne focusam pe noul bazin de colectare mondial. Bine, si cu aceasta colectare am eu o pasarica, mai ales cand e selectiva (nu pasarica), dar cu alta ocazie.
Am ajuns si la targul de Craciun, in piata unde acum cateva luni Robert Smith facea furori, hmm, ce sa zic, mai mare ca cel de la Sibiu, cu mult mai multa mancare si mai putin variat, desi am vazut cateva casute pe acolo. Evident ca toata lumea face comparatii cu Viena, sa faca, nu ma sensibilizeaza si gata! Chiar a fulguit nitel ieri, ca tot a venit iarna. Recunosc ca nu ma omor dupa aglomeratie, dupa bai de multimi, dupa luminite si happeninguri regizate, fortate, simulate sa fie, ca daca n-ar fi, nu s-ar povesti. Prefer oricand sa ma plimb pe malul marii, sa stau cu mine si sa ma bucur de solitudine. Asa am petrecut cu o zi inainte, cea mai mare parte din timp, pentru ca am reusit sa-l aduc si pe fiul meu acolo, sa vada marea in extrasezon. Au venit si cativa pescarusi sa ne salute, muzica valurilor s-a integrat inspirat cu adierile de vant sacadate si cu mirosul de scoici, sare si ceva petrol (mna, rafinariile astea ecologice). Exista la KrunaVod atat de multa caldura ce pluteste peste tot, atat la semineul incropit de un antreprenor priceput chiar pe nisip, cat si la soarele fugar care alinta doar cand vrea el! Luna nu am apucat sa o vad, ca nu merge decat cu mult alcool si cu timp de meditatie, dar voi recupera curand.
Desi de mic imi placea ideea de munte, probabil ca Paler mi-a schimbat modul de a ma bucura de mine, cu mine si nu numai. Marea are ceva special, un amestec de nostalgie, melancolie si romantism, toate impletite miraculos, unice in felul lor si memorabile permanent. Este o captivitate incitanta pe care o ador. Vraja marii, cum spuneau bunicii!
Nu am apucat inca sa prind acea furtuna care inghite aproape tot nisipul de pe plaja, dar apar tot timpul imediat dupa, pasind pe movilele de nisip nou formate, care seamana cu ceva mici cratere, in care se ascund pana se descompun milioane de meduze. Plus placerea de a strivi zgomotos scoicile si rapanele aruncate de Poseidon muritorilor, depinde de rezistenta talpilor pantofilor. Nu e reciclare, dar marea isi curata in felul ei corpul, pentru a ramane tot timpul fresh, noua, atractiva, dar neschimbata.
Cum ar suna reciclarea DBE? Fara materii prime noi, totul ar suna ca in clubul nostalgicilor. Cum ar fi fost sa vina cam aceleasi trupe pe care le-am tot adus? Sau sa mixam iar Metal-ul cu Goth, cu Post-Punk, Pagan si alte multe? Suna bine, stiu, hah. De data asta nu se va intampla!
Totul era predictibil, lumea se astepta deja sa avem DBE in fiecare an, in luna august, la Ryma, tot cu Metal si World music, tot cu mine la butoane, tot cu acceasi muza inspirationala, tot cu aceeasi echipa de amazoane si luptatori stoici, tot cu acelasi public, tot cu aceeasi aroma, etc. Hah, anumite repere nu au cum sau de ce sa fie reciclate, doar daca suntem masochisti si ne transformam cautarea intr-un fetish fara sens. Sau sa renuntam complet. Asta inseamna abandon (spus foarte abraziv), ceea ce nu e neaparat un lucru rau, daca asta simtim sa facem. Altfel, reincalzim ciorba la nesfarsit, ne amagim ca e traditie, ca e ritual, desi e fara zvacnire, fara puls, fara emotie. E ca si cum ne-am impaia animalul de casa dupa ce trece la celelalte, sa nu spunem ca ne-a abandonat. Sau ca l-am abandonat!
Asadar, cu cotidianul care ma sugruma si ma apasa continuu, nu ma pot pune. El isi are scopul lui si orice lupta cu el nu-mi va aduce vreo victorie, in perioada urmatoare. Asa ca mi-am propus sa coabitez cu el, sa ii dau mai mult din ceea ce consideram eu ca merita, poate ca imi va iesi. Stiu ca pe masura ce tot cedez, ajung usor la pragul de a pierde, insa mai bine sa pierd constient dar controlat decat sa refuz sa accept realitatea, cu bune si nu numai. Ii spun efectul prastie si nu stiu daca ma consoleaza, dar imi da un sens de a privi situatia personala. Inca nu stiu daca e zvac, dar este ceva ce palpita in tamplele mele, deci exista! Fara DBE, cel putin pentru mine, totul ar fi diferit. Ar fi fost ca in acest an. Si asteptarea asta e opresiva tare. Asteptarea de a iesi dintre lumi, in care sunt ancorat de ceva vreme, independent de puterile mele. Setandu-mi in minte anumite date, conturul pare a prinde viata si chiar devine ceva mai mult de o umbra enigmatica, neclara, imprevizibila. Imi doresc insa sa se alinieze toate in forma corecta, suportabila, acceptabila. Si asa se vor intampla, insa mai necesita timp, rabdare, multe mahoarce, alcool si traire… adica emotie!
La DBE 10 vor fi doar 2 trupe care revin, pentru ca imi sunt foarte dragi ca oameni, inoveaza cu fiecare album si chiar acum pregatesc noi piese. Cred ca fiecare a fost de cel putin doua ori la noi, asa ca incepem cautarile printre afisele vechi, heh. Una va fi anuntata chiar saptamana viitoare, cealalta probabil ca mai incolo. Lista a fost facuta rapid, pentru ca altfel ma plictiseam si-mi trecea. Mi-am propus initial sa avem maximum 4 trupe pe seara, sa iasa bugetul mai mic. Apoi sa pun 3 pe seara, dar cu cate o trupa mai maricica, atat cat sa nu se simta diferenta de marime pe scena si in backstage. Am vazut in trecut aere de vedeta, vendete ieftine si energii deloc favorabile unui eveniment frumos. Am tot studiat variante, am facut simulari, dar se pare ca sunt incapabil de a fi pragmatic cu iubirile mele. Si am ajuns exact ca anul trecut. Am periat intai cateva trupe ce, teoretic, ar fi putut fi integrate cu premiere aici, dar nu s-au aliniat sau m-am razgandit. Cred ca e corect sa le mentionez aici, macar pentru curiozitate: Ulver, Bohren, Agnes Obel, Urfaust, Tenhi, Rosa Crvx, Odium, Messa, Carpathian Forest, Mysticum, Chelsea Wolfe, Vanhelga, Brutus si inca vreo 2-3. E senzatie naspa sa intrebi o trupa daca vrea sa cante, ea sa zica da si apoi sa te sucesti! Cam asa mi se intampla si mi-este al naibii de greu. Insa eu cred foarte mult in echilibrul si in mirajul line-up-ului, este unul din punctele forte ce alcatuiesc conceptul DBE. Daca astea nu functioneaza integrat, apar nesincronizarile. Ca sa nu mai spun ca aproape in fiecare an s-au intamplat anulari, independente de mine. Si atunci trebuie gasite variante care sa inlocuiasca inspirat plecarile.
Despre restul de trupe nu am mare lucru sa va spun acum. Personal cred ca e cel mai bun si echilibrat line-up pe care l-am construit, chiar daca am renuntat la Post-Punk, Goth, Neofolk sau World Music. Cum Doom am tot adus din abundenta, am lasat si aceasta nisa cu mai putine reprezentatii, Death si Thrash nu am adus niciodata, Electro nici atat… si ce a mai ramas?Dark si underground ca naiba, asta a ramas!
Dar vom mai avea timp de vorbit despre DBE 10, vedeti doar cate postari apar pe FB! Adica nu ma plictisesc, ma tine ocupat si asta conteaza!
Despre noutati, cam slabut de data asta: CONSTELLATIA suna bestial, STRIGOI pare cumva dragut, AVATARIUM merge la o cafea, ARKONA (polonezii) executa fain, la fel si EARTH AND PILLARS, OSI AND JUPITER m-au plictisit enorm (cam acelasi sentiment il am azi despre majoritatea trupelor Pagan Folk gen Wardruna, Kaunan, Heilung, etc…), desi vad o nebunie generala in jur, iar am ratat valul, MOSAIC l-am ascultat cu atentie dar tot nu m-a convins, UNREQVITED a evoluat frumos, la fel si noile piese SYLVAINE, OFDRYKKJA suna extraordinar de bine… si cam asta e oferta care m-a miscat in ultima perioada.
Mai succint de data asta, ca nu prea mai am ce sa va spun. Ah da, am fost la AMENRA live, mi-a placut putin YLVA, a mers Stroh-ul de 80 cu E-L-R, locatia arata ok, public suficient, nu am motiv sa revin, viata poate fi si altfel 😊.
Reciclam si noi ceva miliarde de scoici?
Doru
2.12.2019
