Octombrie 2008
Salutari!
Iata ca dupa un vis misterios numit ATARAXIA, vizualizat pe 20 septembrie la Brasov, ma pregatesc acum pentru urmatorul eveniment, care va fi o mare, mare provocare, deoarece Seara Speciala din 15 noiembrie va fi cea mai lunga din intregul concept anual “A Story… A Real Story”. Astfel, trei trupe vor incerca in circa patru ore sa capteze interesul celor din sala, ceea ce nu va fi chiar usor pentru artisti. Vor exista si pauze scurte dar, in ansamblu, va fi cu totul si cu totul altceva, un festival in miniatura, unde spectatorii nu se vor destrabala zgomotos ci se vor afunda in confortabilele fotolii din sala Reduta. Nici trupele din seara apocaliptic-decadenta nu au mai sustinut concerte in acest mod, asa ca vom vedea ce va iesi.
In aceste conditii, destul de prins cu organizarea acestui eveniment dar si cu presiunea pentru urmatorul, ce va urma pe 13 decembrie (care pentru mine are si o valore intrinseca unica), am oprit putin motoarele la numarul 10 din revista Kogaionon, astfel ca va mai trece ceva timp pana il voi finaliza. Voi veni cu alte detalii in urmatoarele saptamani.
In ultima luna am ascultat destul de multe albume noi, unele dintre ele remarcabile, altele neglijabile. In Playlistul curent veti descoperi o lista importanta de realizari pe toate gusturile, de la Death Metal extrem (BLOODBATH) sau Black Metal nordic curat (KAMPFAR) la Medieval Folk stilizat si symphonic (CORVUS CORAX), iar de la un Goth Orchestral Atmospheric Pop de toata frumusetea (STOA) si pana la cele mai zgomotoase Noise Industrial experiente (SUTCLIFFE JUGEND).
Se anunta si alte realizari fascinante, cum ar fi noile albume ORE, SPIRITUAL FRONT, ORPHANED LAND, TENHI, ROSE ROVINE E AMANTI, THEODOR BASTARD, SHINING, SKITLIV, pe langa alte trupe ce urmeaza sa intre in studio in aceasta iarna. Dar pana la un alt set de stiri si de detalii, va doresc o toamna cat mai ruginie si plina de fosnetul frunzelor uscate!
Octombrie 2008