Noul din vechi
Salutari vremelnice!
Stiu ca a trecut mult timp de cand nu am mai vorbit cu mine. Implicit, nici cu piticul din mine. Si de aici o liniste oarba, care nu duce decat la o plonjare si mai accentuata intre lumi. Unii spun ca e pandemie, probabil ca e. Nu e nici prima si nici ultima majora din istorie, dar este cea care ne ocupa prezentul. Norocul nostru este ca nu avem parte de una apocaliptica, cu injumatatirea populatiei sau mai stiu ce alte scenarii prapastioase.
Stiu ca e perioada cand unii dintre noi ne bucuram de DBE. Au fost 9 editii, ar fi trebuit sa apara si a zecea. Pentru mine s-a intamplat anul trecut, chit ca am fost doar vreo 10 oameni in jurul unui foc de tabara la RYMA si o plimbare pe cai de munte, unde am descoperit ca putem gresi oricand. Dar a fost hazliu si relaxant.
Observ ca anul acesta se intampla concerte, festivaluri, in tot felul de forme, cu reguli firesti in pandemie, greu de inteles daca ne gandim la drepturile si libertatile clasice. Probabil ca trebuie se ne aliniem, sa ne readaptam, sa acceptam si sa facem compromisuri, pentru a supravietui. Sau pentru a inflori. Am vazut in ultimul an atat de multe schimbari, de decizii controversate, de critici si de violente verbale, cat nu credeam vreodata ca se pot intampla. Eu nu am abandonat ideea DBE, dar acest moment in timp poate exista doar in conditii prielnice. Daca ele vor exista la anul, voi trage sa se intample editia formata din 2 cifre. Daca v-ati pierdut rabdarea si doriti sa vi se returneze contravaloarea abonamentelor, o puteti face scriindu-le partenerilor de ticketing.
Muzica a continuat sa fie un reper important pt mine, desi intensitatea ei parca a palit in sufletul meu. Poate din cauza vremurilor, poate din lipsa de inspiratie a artistilor, poate si din faptul ca ce-i prea mult strica. Ma joc cu un alt hobby activat de mai bine de jumatate de an si mi-a mai dat putina culoare. Nu prea multa, ca strica. Acei nori negri de care am scris in urma cu ceva ani sunt tot pe undeva pe la limita dintre sens si nonsens. In fine, aici trebuie sa mai astept ceva vreme, e placuta amanarea, dar presanta. Ca o masea care e inflamata si stii ca trebuie sa ti-o tratezi, dar inca te amagesti cu tehnicile neconventionale de amortire. Poate va fi bine. Chiar ar fi frumos sa se termine ok, ca viata e dreapta, dar uneori mai preiei si din vinovatiile altora. Doar ca trebuie sa fii pregatit sa ti le asumi. Cred ca sunt. E clar ca in toti acesti ani de uzura am devenit un alt om, habar n-am daca voi mai putea fi ca inainte. Imi voi da seama ceva mai tarziu, din reactiile celor dragi mie, care/daca imi vor mai fi prin preajma. Pana atunci, zbuciumul mocnit si intens va devora cate putin din mine. Si probabil din inimile celor din jurul meu. Si atunci cred ca voi reusi sa inteleg, cu adevarat, ce a vrut maestrul sa spuna in Autoportret intr-o oglinda sparta. Sau nu.
Da sa revin la noua jucarie. Am avut acelasi deja-vu, pentru ca e vorba de pasiune. Stim ca acolo unde e pasiune, e iubire, e nebunie, e lupta, e traire. A respira e obligatoriu, a trai, hmm, chiar nu e. Acest hobby ma ajuta sa-mi completez notiunile de istorie, plus sa am o colectie de chestii vechi, pe care niciodata nu mi-am inchipuit ca as putea sa le pun in paginile unui album. Este un joc al seniorilor, prea putini tineri fiind implicati in asa ceva. Probabil ca am imbatranit. Sau poate ca este o reactie la cotidianul gri si posac in care traim. Este placut sa privesti si sa tii in mana unele piese pe care nu le-ai mai vazut, care iti exprima o anumita stare, din vremurile pe care nu le-ai trait, dar stii despre ele de la bunici sau chiar din filme. Iar daca pe fundal reusesti sa ai parte de o auditie interesanta, atunci totul pare putin mai reconfortant. Cam cum este cu ultimul MONO: acelasi stil, adica vechi, dar material nou, usor catchy. Ciudat sa gasesc eu, tocmai eu, acel melanj dintre vechi si nou, cand pentru mine pana si prezentul mi se parea vechi. Exista o dereglare interioara sau un reset de care am nevoie sa pot functiona in viitor. Asta e sigur. Si m-as bucura sa fiu inteles. Dar nu e obligatoriu. Acolo unde devine musai, nu mai e atractie, e convenienta.
Cred ca voi face si un site, in care sa etalez cat mai multe din aceste piese, pentru interesati sau curiosi.
As vrea sa scriu mai multe despre ce albume au aparut, dar canicula de afara plus starea interioara actuala atat mi-au permis sa astern aici. Probabil ca mai pe la toamna, pe malul marii pustii, cu vant si plumburiu inspirant, voi face o selectie de albume noi care merita de amintit. Pana atunci, raman cu ultimul YEAR OF NO LIGHT, care mi se pare fabulos! Aletheia va fi piesa care imi va aminti permanent ca viata e frumoasa si-n pandemie, doar ca eu am ratat-o partial! Nu stiu sa fi ascultat in ultimii ani o compozitie mai inspirata si reprezentativa pentru muzica underground.
Poate ne vor surprinde in toamna CECILIA EYES sau EVERY SILVER LINING HAS A CLOUD. Sa vedem ce va fi.
Aveti grija de cei din jurul vostru, ca de voi oricum au grija ei… si nu numai ei!
PS. Si pentru ca exista speranta, chiar daca apare atunci cand nu te mai gandesti la ea, ascultati debutul DOLD VORDE ENS NAVN, este o lectie onesta, corecta si delicioasa de BM de la mama si tata lui. Asa da! Era cat pe ce sa-i vedem la DBE.
Doru
16.08.2021