Noua dilema a mea veche

Astazi este Ziua Crucii in ortodoxie. Mi s-a lipit aceasta data in minte de cand eram mic, nu neaparat din evlavie sau asocieri crestine, cat pentru faptul ca e ziua in care se scutura nucii, cel putin asa mi-a placut mie sa cred.. dar e si ziua in care nu se mananca nuci (pe langa usturoi, pepene, prune si alte alimente a caror miez este in semn de cruce). Stiu ca tot acum se strang strugurii, se face mustul, cel putin simbolic. Cum eu am trait la parterul unui bloc de aceeasi varsta cu mine, dar care a avut in fata 2 nuci batrani, in fiecare toamna eram calare pe crengile acestor copaci. Si inainte de Ziua Crucii si dupa… Si stiu ca mi-o furam de la ai mei in fiecare an pentru ca aveam degetele atat de galbene si verzi, incat nici piatra ponce nu reusea sa faca altceva decat sa-mi rascheteze pielea pana la sange. La naiba cu iodul asta! Dar tare bune mai sunt nucile verzi, sa le curat de pielita aia galbena si sa ma infrupt apoi, in nestire, din miezul ala alb.

Asocierea cu aceasta „sarbatoare” era in mintea mea un amestec de maxima tristete (a doua zi incepea tot timpul scoala) si putina bucurie (macar bagam nuci la greu in mine si puteam sa ma catar „cu aprobare” in acei copaci). Mi se parea hilar sa culegi nuci si sa nu le mananci tot atunci. Aveam eu conflictele mele cu dogmele si obiceiurile astea religioase, care nu-mi permiteau sa ma ating de bunatatile pe care mi le pregatea tot timpul mama de Paste si Craciun, decat doar dupa miezul noptii… Mi se parea o tampenie sa stai toata ziua de Ajun in mirosurile alea ametitoare si imbietoare dar sa nu te atingi de ele… trebuia sa astept miezul noptii… in fine, mai „trisa” mama si imi spunea sa ma uit pe geam si, cum apune soarele, sa o anunt si va face o derogare pentru mine. Si cum mai miroseau cozonacii si restul de merinde in acea zi, pfff!

Asa si cu nucile astea, bata-le vina! Sa le scutur, sa le strang dar sa nu le mananc… Credinta asta cere multe sacrificii, unele simbolice, altele reale… Deci da, nu sunt un credincios, daca e tot sa ma catalogheze „cei drepti”, si uite-ma iar murdar pe degete azi, desi nucile erau aproape cojite. As fi vrut sa ma duc sa le culeg direct din copac, ca-n vremurile bune (desi nu stiu ce crengi ar mai putea rezista la cele 99 kg sufocante de-a dreptul), dar pe marginea drumului nu prea mai sunt (anul trecut am facut o incercare cu Stefan si nu am avut prea mult succes). Asa ca am apelat la metoda de proximitate, cumparate, comod si fara chin, din piata.

Am spart cateva in palme, evident ca m-am si zgariat, apoi altele calcate in picioare, dar ritualul a functionat perfect si in acest an!

Dar sa trec si la lucruri mai serioase, sau care ar trebui sa para asa… la noua dilema a mea veche:

Sa ignor sau sa iau atitudine? Sa gandesc sau doar sa faptuiesc? Ma-nvart intr-o lume care, parca pe zi ce trece, pare a nu mai fi si a mea! Departe de mine ganduri suicidale insa, odata cu schimbarea constiintei lumii, sau cum s-o numi acest proces pornit de ani buni, se vede parca din ce in ce mai clar cata mizerie, rautate, invidie, praf si ignoranta exista in jur. Cu siguranta ca lucrurile se vor cerne cumva, candva, dar cotidianul asta abject ma face sa ma izolez din ce in ce mai mult, sa ma separ si sa ma retrag pe muntele meu imaginar K, acolo unde doar egocentrismul meu (ala rau cu care ma tot lupt de ani buni sa convietuiesc in armonie) m-ar putea perturba din propria-mi stare de relaxare, meditatie, de linistire interioara.

Nu as putea spune ca sunt scarbit, pentru ca sunt chiar mai mult de atat. Probabil ca mai am putin si devin imun… insa, iar intervine noua dilema a mea veche si realizez ca o retragere in vagauna nu ar face decat sa incline balanta virtuala inspre cei ce gandesc complet altfel decat mine. Am ajuns la varsta la care accept impacat ca putem gandi diferit, putem fi chiar colegi, cunoscuti, sa povestim si sa ne bucuram de lucruri diferite, in moduri diferite. Este o forma de respect si de toleranta.

Sa devin militant si sa-mi sustin cauza incercand sa-i conving pe altii de propriile mele credinte este un alt pas pe care l-am tot facut in viata asta, in diverse ipostaze, mai latent sau vehement. Insa nici aceasta cale nu mi se pare a fi o solutie permanenta, decat pentru acel moment in timp. A fost facut ca asta am simtit atunci. E ca si o recenzie de album sau de eveniment pe care o scriu „la cald”: una cred atunci, alta pot simti dupa o perioada de timp. Insa nebunia trairii momentului revarsa tot timpul un val imens de repere incandescente, voluptoase, care uneori tind sa para exagerate, daca nu chiar patetice. Sau poate ca asa si sunt… insa trairea este unica, iar intensitatea ei este foarte greu sa o redau apoi prin cateva cuvinte asternute in scris. Sau chiar nu sunt capabil, se poate si asta. Dar stiu ca sunt capabil sa incerc, sa ma bucur, sa traiesc, sa experimentez. Si uneori este suficient… chiar daca nu e si multumitor pentru cei din jur. Chiar nu am ce face, nu i-as cataloga ca pe victime colaterale ca suna prea sec si redundant, dar nu pot sa multumesc pe toata lumea, multumindu-ma pe mine, Aia e!

Intelept ar fi sa trag aer in piept, sa ma mai gandesc putin si apoi sa faptuiesc… asa ne spun cei experimentati in ale vietii! Si au dreptate intr-un fel… de fapt in toate felurile, mai putin in felul in care gandesc eu, la acel moment. Introvertit sau extravertit, retras sau expansiv, linistit sau zgomotos, toate sunt deopotriva avantaje si dezavantaje. Dar hai sa parchez aici subiectul, ca nu-mi da pace altul.. de fapt mai multe, toate din ce s-a intamplat si s-a tot mediatizat pe la noi.

Voi incepe cu maidanezii. Vad comentarii pe FB, in media, la TV, pareri pro si contra. Trist ca am ajuns sa gasim tot timpul un vinovat si sa nu cautam o solutie, vinovat care, desigur, nu este dintre noi, care vorbim mult, elucubrat, mai ales ca vorbim singuri, de fapt. Cainele nu se poate apara, sa-si sustina cauza… e ca si in vremurile in care parti beligerante se certau pentru posesiunea de sclavi, ai cui sa fie… iar acestia, umiliti, inlantuiti, nu aveau nici macar dreptul sa vorbeasca, nu sa si faptuiasca… Ne place tuturor ideea de rebeliune, toti simpatizam mitul Spartacus, pentru ca ne satisface anumite neimpliniri sau frustrari traibile si asa simtim o eliberare, o razbunare. Dar asa, de la televizor… sau din fata cartii. Situatia cainilor este o consecinta a ignorantei umane si e aiurea sa dam vina pe altcineva pentru problemele noastre. Este o vorba: violenta naste violenta! Am citit o gramada de puncte de vedere si am ramas oripilat cat de simplist si puerili putem fi, pentru ca privim emotional si fara suflet! Am copil, iubeste tot ceea ce numeste vietate, ca sa-i spun asa, si il vad destul de speriat de faptul ca acesti maidanezi ar putea fi omorati. M-a si intrebat, in felul in care intelege el: „Tati, legea asta cu 14 zile va functiona doar in Bucuresti, asa-i? Ca doar acolo s-a intamplat nenorocirea”… El s-a gandit automat la toti cei din jurul casei noastre si la soarta lor: Fetita, Blacky, Tavalici, Lupita, Uratica… Extrapoland putin ideea, cu ce e vinovata rasa canina pentru ca un caine a facut o nenorocire? Daca un roman a ucis sau violat in Italia, ar trebui, pe acelasi rationament, sa ucidem toti romanii pe care ii gasim pe strazi? Daca un tigan a furat trebuie sa-i ucidem pe toti? Daca unul nu este de acceasi credinta cu mine si face o ilegalitate, ar trebui sa ma apuc sa-i linsez comunitatea? Daca avem persoane handicapate, a caror soarta nu le-a fost favorabila, noi, care suntem mai norocosi, sa ne apucam sa ii ucidem, doar ca nu sunt ca noi, ca ar putea face umbra degeaba Pamantului?Daca n-am culoarea parului, a ochilor sau a pielii „necorespunzatoare” ar trebui sa devin o problema pentru altii? Sau altii sa devina problema mea? Atat de cruzi si barbari in gandire am ajuns?Avem in istorie exemple vechi dar si recente, chiar actuale, cu tot felul de asasini sau criminali in serie care-si spun conducatori/presedinti si care, in numele unor idealuri inventate sau deformate, au incercat si incearca sa curete lumea de tot ceea ce nu le convine lor… Inventeaza teroristi, arme chimice, atentate, razboaie, doar ca sa poata omori (in numele dreptatii, sic), sa distruga si sa preia controlul, pentru a inrobi ulterior, exploata si manipula in propriul mod.

Am ajuns sa ne uitam nonstop la filme violente, copiii nostri rup tastaturile jocurilor cu razboi, bombe, morti virtuale, citim carti despre conflicte armate reale sau SF, media/presa e plina de stiri cu crime, violuri, batai, accidente.

Dar sa inchei subiectul despre cainii fara adapost: mi-au placut luarile de atitudine ale lui Johannis:

http://www.realitatea.net/johannis-nu-sunt-de-acord-cu-eutanasierea-masi…

si Piedone, care au venit cu propuneri si solutii destepte, inteligente, care ne arata ca putem sa gandim si proactiv, nu numai reactiv, ingust si razbunator. O problema ce persista de peste 20 de ani nu poate fi eradicata imediat, prin masuri extreme, doar de amorul artei sau ca militantismul din noi ne spune ca asa nu se mai poate. „Omoram ca sa nu fim omorati” este o abordare rudimentara, care nu ne arata ca putem gandi, ca putem fi capabili de a gasi si solutii pe care animalele probabil ca nu au cum sa le gaseasca. Este atat de trist sa nu vrem sa vedem padurea din cauza copacilor, ca placerea de a gasi un vinovat nu este suficienta pentru a accepta ca asta nu rezolva si problema… Sunt dezamagit sa vad atatea luari de pozitie vehemente, de la oameni inteligenti, cu care, in multe alte idei si abordari rezonez perfect… descopar astfel un fel de rautate interioara (in numele binelui, probabil) peste care m-as bucura mult sa poata sa treaca, mai devreme sau mai tarziu. Si asta ca sa fiu tolerant si optimist, pentru ca doar astea e calea in a fi mai buni! Cel putin asta cred eu, in acest moment!

Inspre ce ne indreptam? Ne-am dus cu capul complet, daca nu avem pe maini sau pe haine miros de sange nu suntem sanatosi! Ca de gust nu mai vorbesc! De exemplu, daca unii au ales sa renunte la alimentiata pe baza de carne, sau chiar la orice ce e legat de regnul animal, asa numitii vegetarieni dar si vegani/raw-vegani, unii dintre noi devenim „superinteligenti” si sarcastici, prin glumitze de mahala sau trimiteri subcutanate intelectuale, facand bascalie sau chiar acuzandu-i de nu stiu ce superioritate de carton. E calea celui care n-are ce face, e plin de el dar si plin de vid interior. In loc sa ne vedem de propriile noastre griji si probleme, ne autobagam in seama doar de dragul de a ne auzi vorbind. Cautam galceava din orice, de-abia asteptam sa se intample ceva naspa ca sa sarim cu gura, ca toate catele de pe marginea santului, sa ne dam cu parerea, sa infieram, sa criticam, sa ne bagam in seama. Daca unii sunt homosexuali si incearca si ei sa traiasca, prin prisma lor, in conditii civilizate, ne luam de ei, de drepturile lor, de tot ceea ce tine de ei pentru a-i batjocori sau ironiza… si aici apasam tasta „religie”, devenind intr-o clipita supercredinciosi si sfatuitori in psalmuri si rostiri prelucrate si interpretate in propriul mod, dar tot acuzator si distructiv. Ne apuca moralitatea si luarile de atitudine dupa ce aflam ca s-a petrecut in mijlocul capitalei un viol in plina strada, dar nu ne tine mult, ca ne trece… avem treburi cancaniste mai importante, trebuie sa ajungem acasa si sa deschidem TV-urile, sa adormim in fata ecranelor privind la dezbateri lungi si inutile, manipulate dupa bunul plac al unor orligarhi sau ziaristi fara coloana vertebrala. Pot spune cu regret ca in acest moment, in afara de carismaticul Moise Guran, nimeni si nimic din ceea ce mai apreciam in moderatorii de televiziune nu ma mai intereseaza. Nu e suficient sa fii inteligent si cu lipici, daca esti corupt, fara coloana vertebrala, arogant si plin de sine. Poti sa castigi rating, dar devii din ce in ce mai putred interior. Si pare a fi un drum ireversibil… Deja acestia raman intr-un film de care eu m-am plictisit si care nu vad cum mi-ar mai capta interesul.

Fugim si iar fugim, de altii, de noi, de umbra noastra, de himerele noastre, dar, de fapt, alaturi de ele, impreuna cu ele… suntem intr-o lupta continua cu toata lumea, dorim sa-i depasim pe toti, sa fim primii, sa calcam pe cadavre si pe orice, fara scrupule, doar pentru propriul nostru interes, eventual si doar al cunoscutilor, sa traim de azi pe maine, sa renuntam la orice principii morale sau de bun simt pentru a ne atinge tinta, sa pacalim ca oricum suntem pacaliti, sa furam ca oricum suntem furati, sa mintim caci oricum suntem mintiti… doar ca noi suntem parca putin mai isteti ca ceilalti, astfel ca ne orientam, ne descurcam in stilul nostru chinuit si fara pic de respect fata de cel de langa noi, cunoscut sau necunoscut. Ne punem sperante in loterii, bingo si alte tunuri care sa ne scoata din mocirla economica actuala, circulam cu masinile pe sens interzis, trecem strada ca pietoni pe oriunde ni se nazare, stam aparent la coada pana prindem o bresa sa ne bagam in fata celorlalti, suntem tupeisti din cale afara cand vrem sa intimidam, dam spagi cam la toti contribuabilii sa ne trateze pe noi cu mai multa atentie decat pe ceilalti…

Suntem plini de ipocrizie dar si de incordare, radem morbid la glume de duzina, ne comportam mai ceva ca si barbarii despre care am invatat in cartile de istorie ciuntata, devenim complet ignoranti la lucrurile frumoase, la faptele bune si la gesturile simbolice, simple, dar pline de sinceritate si apreciere, ne „scarpinam” si punem la zid pe toti cei ce incearca sa traiasca altfel, sa gandeasca alternativ, sa se delimiteze de un sistem in care respiram doar ca sa nu murim, macam si bem doar ca sa inghitim, dormim doar ca sa sforaim, desconsideram si ucidem doar ca sa radem.

Am uitat sa ne zambim, sa ne privim, sa ne respectam, sa ne alintam, sa ne iubim… de fapt, sa traim…

Continui sa cred ca putem fi mai buni, mai pasnici, mai frumosi in suflete, mai darnici, mai deschisi la gesturi simple dar sincere, mai verticali si sinceri cu noi, de a oferi neconditionat, de a ne elibera de tot ceea ce nu ne este benefic.

Am ajuns acum si la un subiect super mediatizat, super politizat, Rosia Montana. Am vazut in ultimele saptamani o gramada de comentarii, de opinii, chiar conflicte de idei, care m-au ajutat sa inteleg ca multe persoane prefera sa critice fara sa se documenteze. Cu alte cuvinte, mi-am amintit de scenariul pe care l-am intalnit si sub conceptul DonisArt, unde niciodata nu numarul de persoane a contat, ci atitudinea „eclectica” sau de deschidere spre ceva nou, atipic si inovativ. In cazul Rosia Montana, cei care sustin aceasta cauza sunt chiar interesati sa afle detalii multiple, exact cum recomanda si site-ul oficial:” Si nu uita! Orice pozitie asumată are nevoie de argumente, mai ales o cauză dreaptă. Informarea precară aduce prejudicii și nu beneficii!”

Stiu ca acum Rosia Montana este un subiect ce se rosteste zilnic, ceea ce ma bucura. Insa, pentru cei ce nu stiu istoria Alburnus Maior, recomand cu drag sa parcurga aceasta cronologie:

http://www.rosiamontana.org/ro/node/291

Este incredibil sa vezi cum un grup inimos de persoane verticale, sincere si fara a accepta compromisul, a reusit sa tina piept mai bine de 10 ani unei corporatii imense care, prin orice mijloc legal si ilegal, a incercat sa-si impuna lacomia.

Am avut o gramada de discutii cu prieteni, colegi, cunoscuti sau necunoscuti pe baza acestui subiect. Imi amintesc ca un conflict major de idei l-am avut prima data dupa concertul din Alba Iulia al celor din SECRET CHIEFS 3 unde, in noapte, am stat de vorba chiar cu un inginer, angajat Gold Corporation, care avea la toate intrebarile mele emotionale, pe baza de feeling, raspunsurile corecte. Corecte din punctul lui de vedere, detalii deja coplesitoare pentru mine. Mi-am dat seama ca nu e suficient doar sa contest ceva ca asa simt, ci ca trebuie sa ma documentez. Si mi-a luat vreo 3-4 ani sa pot sa afirm acum, cu mana pe inima, convins suta la suta, ca ceea ce vor sa faca acei canadieni este masacru natural. Mi s-a rupt inima cand, inainte de Paste, am fost la Rosia Poieni, sa vad acel viol ecologic, care m-a marcat pe viata:

http://www.kogaionon.com/ro/editoriale-kogaionon/editorial-mai

Inainte de a avea o opinie despre ceea ce se doreste a se face la Rosia Montana, mi-as permite sa recomand tuturor sa faca o drumetie la Rosia Poieni sa vada de ce e in stare omul.

Apoi, sa treaca prin propriul filtru si sa vada daca noi, ca natie, ca oameni, ca suflete, meritam asa ceva: sa distrugem echilibrul ecologic si natural pentru 16 ani de exploatare, unde cateva sute de persoane vor avea locuri de munca si, dupa care, probabil ca intreaga zona a Ariesului, o zona splendida, cu un turism in dezvoltare, va deveni, incetul cu incetul, o groapa de cianuri si „dejectii”, probabil o moarte lenta dar sigura a intregii zone. Nici nu mai vorbesc de patrimoniul existent, de zona istorica de mii de ani si de traumele oamenilor din zona.

Daca abordarea ecologica si vanzarea ieftina a resurselor noastre nu sunt argumente convingatoare, atunci luati in calcul prostitutia practicata de cei care ne reprezinta, capabili sa schimbe legile si sa se muleze exact cum isi doresc acesti canadieni, abuzand mai ceva ca pe vremea comunistilor, la dreptul la proprietate. Cum naiba sa declari, tu Guvern corupt si puturos din cale afara, ca vei face exproprieri in interes national, atat timp cat statul are o participatie minoritara la acest proiect? Daca acel nene, Eugen David, nu vrea sa-si vanda proprietatea, de ce sa-l smulgi tu de acolo? El nu vrea sa vanda si gata! E simplu, logic si corect. Insa el si inca cativa au devenit o mare frana pentru smenari, pentru cei ce nu au scrupule in a face bani! Cica ne dau noua cateva miliarde 2-4, iar restul pana la 23 si le insusesc ei. Iar daca intram pe panta asta, incepem sa aflam ca, de fapt, valoarea celor 300 to de aur si 1600 to de argint sunt praf in ochi, caci restul de minereuri/metale pretioase existente acolo reprezinta de 4 ori mai mult decat ceea ce ar fi aurul si argintul. Iar despre asta nu se scrie nicaieri, e dreptul celui care exploateaza acolo si cam atat. Mi se pare iar ca e ceva putred la mijloc si ma infior din cale afara. Dar vine tot Eugen David, intr-un mod simplu si curat, amintindu-mi ca suntem pe o scara inversata:

http://totb.ro/rezistenta-din-rosia-montana-sa-te-fereasca-dumnezeu-de-o…

Intr-adevar, este crunt sa vezi ca iti vinzi resursele naturale. Am facut-o intr-un mod jenant cu OMV, acum dorim sa o facem si intr-un mod otravitor, din toate punctele de vedere. Imi aminteam de o carte citita in vacanta, unde, la caderea Berlinului, in mai 1945, din cauza foametei, femeile care mai ramasesera prin orasul bombardat de eliberatori erau dispuse la orice doar pentru o bucata de paine si o gamela cu ceva cald. Umilitor si parca fara speranta!

Iar ca sa privim totul ca pe un obiectiv pe termen mediu si lung, mi-a placut si articolul scris cu multe detalii:

http://blog.cluj.info/opinii/un-argument-economic-impotriva-exploatarii-…

Nu imi caut idoli, nu imi caut muze, incerc sa trec prin filtrul meu subiectiv ceea ce se intampla, analizez pragmatic dar imi ascult si sufletul si imi dau seama ca se intampla fapte frumoase cu aceste meetinguri, cu acest militantism pasnic dar direct, e vorba de o revolutie interioara, de o renastere, iar Rosia Montana ar putea fi un simbol si un punct de plecare pentru oricare dintre noi. De asta mi-a parut extrem de rau ca nu am putut ajunge la Fanfest in aceasta vara, dar m-am bucurat cand am vazut ca peste 80 de persoane de la DBE si-au dorit sa ajunga la Rosia Montana, prin excursia organizata de prietenii de la RYMA. Am ajuns si eu duminica, dar era prea tarziu. Anul viitor voi fi acolo, macar ca simbol si sa respir putin „aer de libertate absoluta”. Nu aberez, nu exagerez, doar simt lucruri care imi plac si nu vad sensul in a explica sau a justifica de ce cred asta. Insa radiez de fericire sa vad ca nu sunt singurul!

Cand vezi ca 30 de familii simple s-au impotrivit sistemului de o gramada de ani si s-a ajuns acum sa se intample proteste saptamanale in mai toate orasele mari ale tarii, ca solidaritate, mi se face pielea gaina! Este un sentiment frumos, cu oameni frumosi, care poate dezvolta o aura frumoasa! Sunt sigur ca cei cu ochi albastri se vor asigura sa confiste aceasta miscare, prin tot felul de spioni, manipulari si dejucari de mase, de la stangisme rusesti si pana la unguri sorosieni interesati sa puna ei mana pe aur si restul… Cu siguranta ca exista si asa ceva, ca unde e vorba de bani se baga toata lumea, inclusiv scursurile lipsite de moralitate. Insa „abordarea hipstereasca”, cum s-au grabit multi sa catalogheze aceasta miscare, aminteste de hippy-ul anilor 70 din America, ceea ce face totul pe cat de militant, pe atat de pacifist si, nu in ultimul rand, inspirational. Nu putem nega acest fapt si lucruri chiar se intampla!

Refuz sa discut despre orice politician roman care este pro sau contra, pentru ca toti sunt o apa si-un pamant! Dar toti! Doar „curve ipocrite” ce au ajuns sa ne reprezinte prin ignoranta noastra si minciunile care au prins la populatie! Un sictir tuturor, nu ma reprezinta si, desi ei sunt la butoane si taie si spanzura in numele nostru, dispretul meu pentru ei este maxim!

Pe de alta parte, aceasta renastere ar putea schimba din radacini sistemul putred in care traim, sistem pe care il respectam ca e democratic, dar care nu e altceva decat o interfata pentru cei ce stiu sa manipuleze totul in felul lor, in avantajul lor. Evident ca nu sunt adeptul extremelor si nici a violentei (de orice fel), insa cu siguranta ca se vor intampla inscenari si incitari la violenta pentru a compromite ceea ce se intampla acum. Cand am vorbit la Bucovina Rock Castle cu Mihnea Blidariu (se ocupa cu sonorizarea la festival dar a si cantat cu trupa lui, Luna Amara) si i-am vazut in priviri determinarea lui absoluta, am inteles ca putem face mai mult decat sa zambim in fata unui laptop! Cand mi-a spus ca ar fi bine ca DBE sa nu se suparapuna cu FanFest, ca exista public comun care a trebuit sa se imparta si sa aleaga, mi-a fost clar ca, daca DBE-ul va continua, acesta nu se va mai intampla in acelasi timp cu FanFest. Pana la urma Fanfest are o traditie cu multe editii inainte, deci eu sunt cel care trebuie sa fac pasul in laterala. Sau asa ar fi frumos! Revin cu ideea DBE ceva mai tarziu.

Politicieni, ziaristi, oameni de televiziune, lideri de opinie, toti o apa si-un pamant, cand e vorba de bani. Imi amintesc cum, cateva zile bune dupa ce se anuntasera meetinguri si proteste, nimeni nu anunta nimic… Apoi, au inceput unii sa transmita, chiar in direct, dar pe fundal cu comentarii sarcastice, sau induceri in eroare. Am zambit amar cand am revazut acest filmulet:

http://www.youtube.com/watch?v=5mJT9YRCoP4

Si ca sa inchei si cu Rosia Montana, mi-a placut felul in care a raspuns invitatul lui Lucian, aratand, intr-un mod relaxat, ce diferente uriase exista intre omul liber si omul incadrat de propriile limite, peste care ar putea sa treaca, dar aerul de statut si de guru il lasa acolo unde nu ar fi meritat sa fie acum:

http://www.gandul.info/gandul-live/ce-pericol-il-paste-pe-lucian-mindrut…

Asadar, a venit toamna… sau, ma rog, aceasta vine in cateva zile, daca e sa ne uitam pe calendarul corect. Am avut o vara agitata, plina cu evenimente, concedii, vacante.

Cand ma uit ca prima zapada a cazut deja, ma apuca nostalgiile verii:

http://www.gandul.info/stiri/prima-zapada-din-acest-sezon-cat-este-strat…

Sa amintesc si de concerte. Avem o toamna pline cu evenimente muzicale, care mai de care mai cu mot:

http://www.maximumrock.ro/concerte.html

Problema e ca dupa o vara incendiara, mai trebuie si timp de lins ranile, inclusiv cele financiare. E bine ca exista oferta, sa vedem si ce interes se va materializa! Aveti in linkul de mai sus cam toate evenimentele de nisa. Stiu ca pe 22 noiembrie va mai fi unul interesant, la Cluj Napoca, cu The Ocean si alte trupe pe val.

Mentionez doar ca sub DonisArt voi avea 2 concerte cu KWOON, unul la Timisoara si altul la Bucuresti. Concertele de turneu nu sunt cele care imi plac mie dar nu am vrut sa refuz o invitatie de la niste oameni haiosi, asa ca e totul stabilit, inclusiv pretul biletului, care va fi atragator, cred eu: 20 lei. Urmeaza weekendul 23-24 noiembrie, la Brasov, care se anunta deja si cu alte activitati, necoordonate de mine dar care vor putea sa se integreze fain… detalii curand de la gazda noastra, Lao. Pe de alta parte, DBE Echoes si KRUNA Brumar vor fi evenimentele de revedere dar si de la revedere pentru 2013, un an extrem de sucit si cu schimbari majore din toate punctele de vedere. Rezervarile de pana acum sunt foarte putine, ceea ce imi spune ca nu va fi risc de sold-out! Merg pe acelasi principiu simplu si neconditionat: vine cine simte, vrea si poate! Eu voi fi acolo, impreuna cu trupele si cu cine va fi sa fie! EMPYRIUM a fost un vis al meu de multi ani si nu as fi insistat sa mai organizez acest concert, insa cei din staff au considerat ca eu sunt cel mai potrivit pentru a le fi suport in Romania, mai ales ca anul acesta trupa nu are decat 2 concerte: unul la Berlin, cu 2 zile inainte si cel de la Brasov (exista si o motivatie temeinica de ce s-au ales aceste date). Asa ca, pot spune, intr-un fel, ca sunt onorat pentru faptul ca cealalta locatie in afara de tara de origine este Romania! Si da, va fi in componenta live completa, cu Neige, Fursy, Eviga & co. Cat despre HEXVESSEL, mi-a fost drag tare conceptul inca de la inceputurile lui iar cei din trupa sunt oameni cu o frumusete interioara aparte! Faptul ca au realizat un nou material discografic m-a determinat sa inserez in acel weekend o aroma de DBE, iar trupa mi s-a parut potrivita. Am ales 2 trupe in 2 seri deoarece s-ar putea ca unii dintre voi sa prefere sa petreaca un weekend intreg la Brasov, probabil ultimul inainte de meritata zapada. Stiu ca inseamna si un efort financiar semnificativ, asa ca, doar de voi depinde daca mai doriti o reintalnire intre prieteni in tihna, pe durata a doua seri, care vor mai avea si alte mici surprize, sau o singura seara.

Nu vreau sa fac promisiuni pentru 2014, mai ales ca am anuntat de ceva timp KruNatura, probabil singurul eveniment la care ma gandesc acum pentru anul ce vine. Stiu doar ca, daca va fi sa se intample, va fi unul extrem de mic, care nu va avea o pondere insemnata in concerte propriu-zise. Va fi, mai sigur, o iesire in natura, o plimbare lejera prin padurea muntoasa spre varful Rarau, poate ceva povesti de-ale locului rostite de vreun cunoscator si seara, la un foc de tabara, 1-2 invitati vor incerca sa inchida experienta in natura cu cateva cantari relaxante, acustice. Deci fara curent electric, fara scena, doar o traire lejera in natura, cu cativa participanti care vor dori sa se alature si atat. Se stie ca sunt adeptul si fanul minimalismului si nu ma intereseaza numerele sau orice deriva din calcule matematice. Depinde insa de vreme, caci anul acesta, in al treilea weekend din mai, a cam plouat. Pot avea in calcul si o varianta de rezerva, dar vom vedea.

Cat despre DBE, nu stiu sigur inca ce si cum. Ultima editie mi s-a parut asa:

http://www.kogaionon.com/ro/serile-speciale-organizate-de-kogaionon-si-d…

Stiu insa sigur ca daca va fi, va lasa loc festivalului FanFest, adica in 14-16 august (conform traditiei din ultimii 3 ani) nu va fi DBE. Mai mult, tot in acel weekend s-a anuntat si festivalul Metal de la Rasnov, nu vad rostul unei noi exprimari DBE atunci. Cu un weekend inainte este Artmania, cu un weekend dupa stiu sigur ca nu am cum, la fel si spre septembrie nu se justifica. Exista un calendar deja incarcat in evenimente la noi pentru vara, daca va fi sa gasesc o bresa care sa rezoneze cu asteptarile mele, o voi face. Mai mult, din ce in ce mai putine trupe noi europene par sa vina cu inovatii in materie de muzica underground, chiar nu stiu ce artisti as putea invita. Iar sa tot invit muzicieni ce au mai fost pe la noi sub bannerul DonisArt, nu-mi surade. Desi, dintr-un punct de vedere, o reintalnire intr-un cadru prietenesc ar putea fi o optiune. Mai stiu sigur ca daca DBE va continua, nu voi mai organiza maraton de trupe. Au fost deja 20 trupe anul acesta, nu am avut timp sa-mi tihneasca nici mie, si nici artistilor nu le-au placut acele limitari stricte de timp. Imi amintesc cum imi spunea Ovi la DBE 3 ca dupa 40 de minute de-abia si-a intrat in mana… Trebuie schimbat ceva in aceasta directie, indiferent de ce locatie as alege. Alba Iulia a gazduit DBE-ul de 3 ori, ar trebui sa vin cu ceva nou total ca sa continue acolo. Desi, amplasata strategic geografic, s-ar mai putea explora ceva locuri interesante prin imprejurimi, sub forma unor mici excursii. Si spun mici ca anul acesta, din dorinta de a multumi pe cat mai multi, plus faptul ca au aparut situatii nedorite doar cu cateva ore inainte, s-au facut unele compromisuri care au dus si la aspecte negative, care au deranjat si iritat pe unii, daca nu chiar pe toata lumea. Stiu ca cei de la RYMA s-au straduit din rasputeri ca excursia organizata de ei sa fie perfecta, mai ales ca au facut-o voluntar, fara vreun interes finaciar. Cred insa ca acum, dupa cateva saptamani trecute, putem zambi cu totii si sa ne amintim de partile frumoase ale acelei excursii. Pana si vremea a tinut sa-si impuna punctul de vedere, ploaia cazuta la ora 6 pm facandu-ma sa decalez inceperea concertelor cu 45 de minute, timp in care si cei din excursie au apucat sa ajunga la locatie. Nu vreau sa sune a justificare dar s-a ajuns intr-o situatie disperata cu o noapte inainte, deoarece autocarul care venea cu artisti, in loc sa ajunga la ora 11 in Alba Iulia, din cauza unor zboruri decalate, a ajuns dupa ora 2 in noapte. Iar cum legile de transport in comun impun autocarelor o pauza de cel putin 9 ore dupa o cursa, Cristina chiar nu a avut ce face. Si de dimineata, de la 7, sunand pe la tot felul de firme de transport locale, s-a gasit o solutie improvizata, pe tarife duble, dar „s-a intamplat” si aceasta excursie. De la placerea unei excursii relaxante s-a ajuns la un stres inutil cam la toata lumea. Dar, cum am spus, poate ca ar trebui sa zambim acum. Cel putin asa mi-as permite sa va sugerez, cu o plecaciune sincera, in numele celor de la RYMA.

Nu stiu daca voi ajunge la prea multe concerte in acest an, o sa vad cum ma descurc cu timpul. Dar la cele 4 ale mele sigur voi fi, ca n-am incotro, heh.

Ultima parte din acest Editorial o aloc, pe scurt, aparitiilor muzicale. Mult prea multe in ultimul timp, iar dispozitie nu prea am avut. Mai mult, pregatirile pt DBE, oboseala si recuperarea de dupa, cateva zile efective de vacanta fara muzica… si am ajuns acum doar sa-mi amintesc cateva chestii care mi-au ridicat o spranceana: noul ORANSSI PAZUZU suna pe cat de Black Metal pe atat de KrautRock, nu cu mult diferit ca precedentul, insa o reala placere auditia lui… CHELSEA WOLFE vine cu un album cu o amprenta electronica usor ciudata, dar care suna la fel de Dark… ULVER a revenit cu un album tare frumos, poate prea simfonic pe anumite parti, dar de retinut pentru o trupa geniala si avangardista… de VALI cred ca stiti deja de la DBE, este un album de pus la inima oricand… idem si pentru noul LUSTRE… iar despre THE STERLING SISTERS numai cuvinte de lauda, mai ales ca 2 piese le-am postat cu dedicatie in filmuletzul „Story DBE”… SANGRE DE MUERDAGO au si eu un fel de Folk interesant… CULT OF LUNA vin cu un scurt album destul de dragut, partea a doua dintr-un „Vertikal”, executat instrumental ireprosabil… DALE COOPER QUARTET ne surprinde cu un album ce ne arunca in atmosfera TWIN PEAKS, mai ales ca invitatele dau o savoare speciala sunetului… MONOMYTH m-au surpins foarte placut cu debutul lor, un amestec inovativ de Pysch, Post-Rock si KrautRock… IDENSITY sunt pe cat de atmosferici pe atat de simfonici si bombastici, cu voci masculine, feminine, keyboard abundant si viori la greu… KLEINGOTT incearca un NeoFolk classic, in varianta solo, destul de dragut dar deloc original… VULTURE INDUSTRIES surprind iar cu un album spectaculos… GEHENNA au renascut dar pe mine m-au lasat complet rece… in schimb proiectul CERNA pare o optiune interesanta pe Black Metal… EREB ALTOR continua pe urmele vikingilor „lansati” de BATHORY, insa foarte epic si atmosferic… nu departe de ei vin celalalt grup dedicat BATHORY, TWILIGHT OF THE GODS, cu o componenta bombastica, care au debutat la Season Of Mist cu un material parca mult prea Heavy/Light pentru gusturile mele Dark… LYCIA au revenit cu o bijuterie muzicala de colectie… GORGUTS baga la greu pe linia lor Death Metal… SEREMONIA continua pe linia Psych Rock, pentru fanii Black Sabbath (doar ca ei canta in finlandeza)… A STORM OF LIGHT vin cu un nou album care vor incanta pe fanii METALLICA sau KILLING JOKE, pe mine iar nu m-au miscat deloc, in ciuda faptului ca e considerata o trupa cult… JESU au revenit cu un album pe care il asteptam de mult timp si chiar a meritat… OBELYSKKH m-au surprins extrem de placut, mai ales ca nici nu auzisem de ei pana acum… AKRIS mi-au placut datorita abordarii unui Sludge Metal cu influente noise si experimental interesante… NHOR au inceput foarte bine albumul dar dupa cateva piese nu mi-au mai captat interesul prea tare, insa e un album dragut… de la noi ROADKILL SODA au scos un album care prima data nu m-a miscat prea tare, datorita influentelor Grunge si Stoner in stil vechi, dar, dupa ce l-am mai ascultat, mi se pare a fi un album iscusit si bine gandit, chiar mi-ar placea sa-i vad live pe acesti baieti… si cam atat pentru acum. Poate ca au mai fost albume faine in aceasta perioada, dar la cata informatie am primit versus timpul disponibil, asta e tot ce mi-am putut aminti. Ah, da, si realizarea DVD-ului EMPYRIUM, care va fi disponibil la vanzare si la KRUNA Brumar…

Am ajuns si la final. Nici nu stiu de unde am inceput, dar stiu ca vreau sa termin acum. Noua dilema a mea veche continua sa ramana, cu sau fara extreme, cu sau fara echilibru… dar clar ca fara violenta si fara rautate!

Raman cu credinta ca prin a fi mai buni putem muta muntii… sau chiar sa ne incapatanam sa-i tinem acolo unde sunt, cand altii se gandesc in locul nostru sa-i distruga! Sa ne reauzim, vedem sau revedem cum va fi sa fie, dar cu drag si pace!

O toamna ruginie si frumoasa va doresc!

Septembrie 2013