Martie, 2010

Salutari primavaratice!

Da, iar am schimbat anotimpul… De multi ani n-am mai avut o asemenea iarna si, deci a trecut o saptamana din luna martie, Babele se pare ca se incapataneaza in a ne arata ca n-a venit inca primavara… Oricum ar fi, aceasta va veni oficial pe 20 martie, cand echinoctiul va rezona cu AGALLOCH!

In rest, nimicuri cotidiene, circuri ieftine cu trupe cica Dark ce-si pun in cutia Pandorei participarea la Eurovision (Keep of Kalessin, Pain of Salvation), miniciuni electorale si comportamente jenante ale celor ce ne reprezinta politic, fotbal de toata jena (am ajuns sa ne bucuram ca suntem totusi pe locul 37 cu nationala!), tematici dezarmante despre criza economica (de parca romanii nu sunt in criza de peste 20 de ani)… dar, dupa cum bine stiti, in timpul saptamanii, eu reusesc sa evadez din aceasta mizerie cotidiana cu/prin emisiunea mea favorita de la TV, care ma binedispune in fiecare dimineata, 710 de la B1TV, unde actorul Alex Conovaru are tot timpul inspiratia de a ma face sa zambesc. Este atat de delicios comportamentul lui, naturaletea lui… mai ales cand intra pe contre cu Irene, blonda “cerebrala” din emisiune… L-am convins pe Alex sa vina la AGALLOCH si ALCEST pe 21 martie in Bucuresti, caci in pedigree-ul lui de baza stiu ca exista si insertii Metal… sau au existat doar ca acum or fi intr-o stare latenta… nu-i bai, doar sa vina ca il resuscitam imediat cu nitcaiva drujbe!

V-am tot povestit in cateva editoriale despre o trupa romaneasca care m-a impresionat. Aseara am fost la o noua repetitie si pot spune ca cele 3 piese care vor fi inregistrate in saptamanile ce urmeaza suna extraordinar de bine pentru ceea ce am tot ascultat eu in acesti ultimi ani… daca ne referim la trupe autohtone: stil greu de incadrat in clisee, cu o nuanta depresiva vizibila, arome Doom Metal, insertii Rock, solistici de chitara ravasitoare de la Blues si Jazz pana la Heavy Metal, inflexiuni ciudate ale vocii masculine, mascate si balansate prin fragilitatea vocii feminine, o baterie ce rupe ritmul de cate ori e nevoie si a carei pedala dubla rezoneaza inteligent pe fiecare acord lent, un bass ce da dinamica si gravitate… iar, pe fundal, un keyboard continuu ce abunda in trimiteri atmosferice! Numele trupei este LABURINTHOS si cu siguranta ca veti auzi mult mai multe despre cele 6 persoane ce lucreaza de peste 2 ani la acest proiect.

ROME au decis sa ia o pauza concertistica si implicit de imagine pentru acest an, Simone lucreaza la greu pentru a scoate mult asteptatul album SPIRITUAL FRONT dar si cu o varianta de DVD (s-ar putea sa regasim si imagini de la Serile Speciale pe acolo), Niklas baga turnee la greu, SHINING sunand la fel de bine chiar daca au schimbat bassistul… chiar acum au terminat de masterizat cel de-al 7-lea album, noul album ORDO ROSARIUS EQUILIBRIO va aparea doar in partea a doua a anului, ATARAXIA lanseaza luna aceasta un nou material, despre ICE AGES nu mai am noutati, Christian e hotarat sa se apuce sa compuna noi secvente TRIARII dar nici o sansa spre ceva concret pentru public in acest an, Kim va scoate cate ceva din proiectele lui in acest an, ARCANA lanseaza in aceasta luna o colectie limitata de 4 CD-uri cu cateva bonustrack-uri dar, in paralel, lucreaza si la noul album… si cam asta ar fi totul despre trupele participante la Serile Speciale.

Hai sa vad rapid ce mai e prin piata asta ca am multe sa va spun si daca ma opresc acum, parca vad ca iar imi trece cheful… ei bine, BURZUM a luat fata multor discutii, de la cele mai intemeiate si analitice pana la cele mai cancaniste… Da, este adevarat, BURZUM este un nume cult in scena Black Metal! Dupa atatia ani de detentie dar si de liniste, era normal sa apara furtuna de comentarii despre acest personaj muzical legendar, deopotriva si un asasin ce si-a platit crima cu ani multi de detentie. Si care s-a decis sa-si promoveze noul album printr-o casa de discuri de care nu a mai auzit nimeni… fanii BURZUM deja apreciaza acest lucru ca “underground pur”, “miscare adevarata”… pe de alta parte, albumele de glorie BURZUM au fost lansate si promovate la un label deloc mic pentru acele vremuri, Misanthropy. Si nu era un label underground… imi amintesc ca de la acest label britanic am primit si alte albume ale unor trupe fantastice: IN THE WOODS…, MONUMENTUM, VED BUENS ENDE, FLEURETY… Poate ca daca BURZUM nu scotea acolo acele materiale, acesti fani de astazi habar n-ar fi avut de astfel de muzici (la cat de greu era accesul la informatie)… sau, daca ar fi aflat, asocierea initiala ar fi fost mai degraba cu crima pe care a comis-o Varg si apoi cu muzica! In fine, BURZUM a revenit cu un album ce nu aduce nimic nou, este parca o intoarcere in timp si sunt convins ca acest muzician va veni anul viitor cu o bomba muzicala, cu altceva decat acest material savurat de fani si ignorat de restul! Am ascultat albumul de cateva ori, unele piese ma duc spre “Filosofem”, altele ma confuzeaza, imi dau senzatia de lipsa de forta… dar BURZUM ramane BURZUM si ar fi o prostie sa nu fie luat in calcul albumul, macar de dragul vremurilor de demult! Eu astept urmatoarea miscare, care sper sa fie una 100% de inspiratie libera, caci se pare ca piesele de pe “Belus” sunt ramasite din vremuri de demult, rumegate in inchisoare si exprimate clar imediat dupa eliberare!

ORPHANED LAND reuseste sa tina prima pagina a revistelor de specialitate, ultimul lor album fiind unul fantastic de bine promovat si bagat pe gatul tuturor. Este adevarat ca este o superproductie, ca s-a vazut mana lui nea Wilson, ca fazele Progressive sunt la putere, ca influentele traditionale orientale mustesc… dar totusi… aceasta abordare prea Orientala pare sa devina mai mult decat saturanta… de fapt, intreaga scena Metal pare sa fie din ce in ce mai atenta la aceste faze Pagan/Viking/Folk/Traditional Metal… Parca acum zece ani exista un balans decent si Metal-ul era Metal! Astazi, mai toate trupele ce folosesc astfel de elemente intr-un mod abundent aduna o multime de popor, ceea ce e bine pentru trupe si cred ca si pentru fani… dar parca acel spirit dark underground pur se distruge, transformandu-se totul intr-o simpla insiruire de instrumente care mai de care traditionale, folclorice, exotice… Astfel ca si ROTTING CHRIST a aplicat aceasta reteta si sunt convins ca noul album va castiga multi noi fani, atat din scena Pagan dar si de la trupe gen CORVUS CORAX! … Cam tot pe acolo se situeaza si HEIDEVOLK sau SVARTSOT… nimic nou… insa aceste Arkonice tendinte par sa nu mai fie absolut deloc pe felia mea, preferintele mele mutandu-se categoric spre scena Black Metal americana, acolo unde Experimental-ul si Transcedental-ul par sa dezvolte alte valente interesante… sa nu uit ca si in Europa exista FEN, CAINA sau ALTAR OF PLAGUES… Mi-am amintit si de noul BORKNAGAR… tot cu faze Folk din plin, dar parca ceva mai rational!

De aceea ma si astept ca noua Familie Pagan/Folk Metal sa devina o reteta de succes pentru toate trupele, label-urile si festurile ce imbratiseaza astfel de sonoritati… Si astfel ca atentia dinspre trupele care au distrus “esenta Black Metal-ului pur”, Cradle sau Dimmu, se va muta spre aceste trupe care, mai devreme sau mai tarziu, se vor anihila una pe alta… insa acum, e clar: valul Pagan Metal face furori si oricine se va lua de acest curent, va fi aruncat in cutia cu marmote! Cel putin in urmatorii 3-4 ani! Un pas inteligent l-a facut si NEGURA BUNGET cu noul album, atat pentru trupa cat si pentru fani, mai ales ca lansarea lui este una perfecta, printre zeci de concerte in intreaga Europa!

Ce mai avem nou? CECILIA::EYES va scoate oficial in aprilie o noua bijuterie Shoegaze Post Rock pe care o recomand tuturor fanilor SIGUR ROS si MONO (ascult acest nou album in nestire de cateva zile), THE VISION BLEAK a scos cea mai adevarata realizare de pana acum, beneficiind si de un booklet superb, THROES OF DAWN ne prezinta un al 5-lea album Dark Gothic Metal usor peste medie, SARAH JEZEBEL DEVA vine cu un Symphonic Black Metal destul de comun dar bine executat, Nagash din THE KOVENANT cu un nou TROLL mai satanist si extrem ca nicicand, EKASIA ne arata ca si in Romania se poate aborda un Industrial Post Rock Experimental intr-o varianta foarte inspirata, IKUINEN KAAMOS poate delecta in cel mai placut mod pe fanul OPETH cu un nou album magistral, CARACH ANGREN vine cu un nou album Symphonic Black Metal inregistrat in studioul lui Patrick Damiani (ROME), TRYPTIKON lanseaza un album ce va satisface toate gusturile fanului consacrat CELTIC FROST, Tom G. Warrior aratand ca spiritul lui Metal este inca tanar, MORTEMIA dovedeste ca Morten inca nu s-a impacat cu ideea ca a parasit TRISTANIA, Aesop (AGALLOCH) ne face o demonstratie fantastica cu un nou material Post Black Metal sub banner-ul LUDICRA, cativa tineri finlandezi s-au adunat sub o denumire pitoreasca autohtona, MORMANT DE SNAGOV si baga un Black Metal agresiv destul de liniar (probabil ca au nevoie de ceva mai multa inspiratie de la osemintele lui Vlad Tepes insa trebuie sa schimbe biserica daca tot sunt ei atat de cunoscatori de-ale vampiricelor meleaguri), Marko din DEINONYCHOUS ne arata ca a pasit si el pe taramul Martial NeoFolk cu NIHIL NOVI SUB SOLE, ROMA AMOR cu inca un album Cabaret Noir de toata frumusetea, OMASPHERE cu un debut remarcabil (in genul vechiului DEAD CAN DANCE) si noul album NIGHTPRAY, unde Costin Chioreanu & Co ne arata o maniera absolut originala si de avantgarda pentru scena romaneasca de Dark Rock… e de subliniat ca pe intreg albumul Clandestine de la DODHEIMSGARD face partea de bass… si cam atat ar fi de retinut pentru acum.

Fiind implicat in ultimii 2 ani in scena organizatorica de evenimente mici, am fost mult mai atent la toate detaliile ce tin de acest aspect. Astfel, am ajuns sa vad ca in marea majoritate, afisele de evenimente cu trupe underground sunt pline de parteneri media, in medie peste 20, care promoveaza aceste activitati. Daca dau o cautare pe internet, gasesc doar copy-paste-uri de comunicate oficiale si maximum 2-3 recenzii sau descrieri despre ce s-a intamplat la aceste concerte. Poate ca nu sunt eu cel mai in masura sa amintesc aceste remarci dar in nici un caz aceasta nu este presa de specialitate… si e pacat… imi amintesc ca dupa Echoes From Transcendence Evening, primele feedbackuri au venit de la ziaristii de afara, acestia scriind imediat despre ce si cum a fost… Noi, romanii, ceva mai tarziu, ca doar na… se poate si asa… si oricum doar unii dintre ei, restul rezumandu-se in a posta cateva fotografii…

Ne invartim intr-o lalaiala mediocra, in care aproape toata lumea e orgolioasa, sarcastica, isteata si fiecare stie mai bine ce gandeste celalalt, chiar daca celalalt nu a apucat sa se gandeasca la ceva anume. De aceea nu avem reviste, de aceea exista doar cateva site-uri/portaluri profesioniste care, in dorinta de a se mentine, insereaza tot felul de stiri/teme/forumuri care uneori nu au legatura cu sonoritatile pe care le promoveaza… insa bine ca exista macar si acestea si toata stima pentru determinarea celor din spatele butoanelor! Ce bine ar fi daca pe langa motivatia intrinseca ar exista si ceva satisfactii extrinseci, aparitia de sponsori, de bugete… pentru a dinamiza aceasta lancezeala acceptata si asumata cam de toata lumea! Exista organizatori si promoteri seriosi care sufera datorita altora care viseaza la cai verzi pe pereti si spera la minuni cu ceva maruntis in buzunare, care strica, in cele din urma, imaginea unei tari suferinda dar inca flamanda dupa concerte… Mai mult, voluntariatul este judecat ca pe o paria iar cel ce ar dori sa faca ceva de bunavoie, e luat la misto ca e fraier sau prost! De fapt, acel spirit underground, de a oferi fara a cere ceva in schimb (suna a canon crestinesc aici, heh) a disparut aproape complet, fiecare devenind in gandire mai singular, mai egoist, mai concentrat pe pragmatism ieftin si pe supravietuire unilaterala…

…si totusi, in acest decor deloc atragator, am avut marea bucurie sa cunoastem (si acum vorbesc in numele intregii echipe), sa descoperim persoane incredibile, capabile de sacrificii diverse… acestia sunt participantii, Prietenii Serilor Speciale, o mare parte din ei zarindu-i constant la evenimentele pe care le-am organizat… Kogaionon si DonisArt le multumesc si pe aceasta cale pentru neconditionata sustinere! Ne bucuram ca vom avea, doar peste cateva zile, oportunitatea de a ne revedea, de a ne saluta (poate doar din priviri) si, in cele din urma, de a evada din nou din cotidian, macar pentru cateva ore alaturi de trupele preferate! Fara prietenii Serilor Speciale nu am fi putut ajunge la o istorie ce numara deja 9 evenimente! Si mai urmeaza 3 in 2010! Elite Dark Metal Evening sta sa vina iar in toamna urmeaza Labyrinthic Metal Evening, dedicata exclusiv catorva trupe Metal ce vor dori sa ne arate ca muzica lor conteaza… retineti data de 16 octombrie si ca numele trupelor le veti afla la Brasov, in data de 20 martie… Iar in decembrie, Dark Bombastic Evening, partea a II-a, structurata pe durata a 2 zile consecutive, cu trupe diverse, in nici un caz doar din aria Ethereal/Neofolk cum s-au grabit deja unii sa catalogheze… veti vedea, va fi altceva, cu nimic din ce am facut in decembrie 2009…

Revenind la Elite Dark Metal Evening, imi amintesc ca totul a plecat de la dorinta de a canta AGALLOCH in Romania dar sa si viziteze cate ceva de pe aici. Cu John sunt in contact de o gramada de ani iar oferta lui sincera si deschisa de a se ocupa de toata partea tehnica si imagistica a numarului 10 din Kogaionon nu am putut sa o refuz! Pe de alta parte, de 2 ani de zile am cautat cea mai buna varianta pentru un concert aici, am incercat chiar anul trecut sa fac o sinergie spre finalul turneului lor european, dar nu s-a putut… fiecare din ei e ocupat cu familia, cu serviciul (Don e profesor si nu poate sa se sincronizeze decat cu vacantele elevilor lui), unul sta in Seattle, altul in Portland… complicat tare! In fine, am ajuns si la setarea datelor si de aici prima problema… de ce doar un concert? Sala era setata clar: Reduta! Daca vor veni mai multi fani? Eu personal nu credeam ca cele 300-350 locuri ar putea fi umplute… Cei din AGALLOCH erau convinsi ca vor veni fani din intreaga Europa… Si atunci am ajuns la ideea sa organizam in Bucuresti, mai ales ca si trupetii au ramas surprinsi de fotografiile noului club THE SILVER CHURCH, ce tocmai se deschisese de cateva luni! Aici incap mai multe sute de persoane, clubul este unul select, e vorba de Bucuresti, o capitala proxima si pentru cei ce ar veni din afara Romaniei… Insa mirajul salii de teatru din Brasov continua sa fie o obsesie pentru toata lumea… Si atfel ca am decis sa organizam evenimentul in 2 zile, in 2 concerte diferite… pentru ca la Bucuresti sa oferim diversitate, am decis sa aleg un alt nume underground care, acum un an de zile, se gandea doar teoretic la o prima aparitie live. Cum activitatea lui Neige este recunoscuta ca una de calitate, am decis sa vina si ALCEST la noi. Cam asta a fost toata povestea.

Ce m-a surprins a fost multitudinea de mesaje primite imediat dupa ce am anuntat ca la Brasov biletele au fost epuizate… unii din America, altii din Olanda, Italia, Anglia sau Grecia m-au contactat ca au bilete de avion cumparate, cazare la hotel platita dar nu se asteptau sa nu mai gaseasca bilete la eveniment. Noroc ca s-au gasit variantele dorite in timp util, astfel ca pana acum toate extra-solicitarile au fost rezolvate. Situatia a fost identica si pentru unii fani romani ai Serilor Speciale, care din neglijenta nu si-au procurat abonamente sau bilete din timp.

Evenimentul din Bucuresti se anunta a fi unul special in primul rand ca ALCEST va urca pentru prima data pe scena! Si pentru faptul ca nu se stie cand se va mai putea vedea pe scena acest mix inedit ALCEST-AGALLOCH. Aici nu exista emotii pentru bilete, care se vor gasi si la intrare in club, pe data de 21 martie.

Nu uitati insa de editia AGALLOCH CD, exclusiv dedicata celor doua concerte: doar 250 de exemplare, la un pret mai mult decat acceptabil! Este o raritate si o mare onoare pentru participantii la aceasta Seara Speciala ca AGALLOCH a decis sa recompenseze fanii cu asa ceva!

Exsta multe zvonuri, multe certitudini pentru cine ar urma sa vina pe la noi in 2010… Brendan Perry este evenimentul anului pentru mine iar noul lui album, “Ark”, pe care il ascult chiar acum, cu siguranta ca va pune in umbra alte realizari! DEICIDE va fi un concert ce nu trebuie ratat, chiar daca Benton fara fratii Hoffman parca nu suna ca acum 15 ani! La inceputul anilor 90 nu puteam crede ca as putea sa vad DEICIDE in Romania vreodata! Ei bine, Hatework-ul a profitat de turneul lor European iar pe 30 mai ii vom putea in direct in Studio Martin! De bifat!

Exista zvonuri ca vor veni si SIGUR ROS sau macar Jonsi… Poate MAYHEM, poate IMMORTAL sau PRIMORDIAL. ROTTING CHRIST vor ajunge cu siguranta si sunt convins ca si alte trupe ce au fost anul trecut vor ajunge din nou. Am vazut ca va exista in vara si un un festival outdoor in Busteni care, desi nu are trupe foarte mari ca nume (cel putin pana acum), merita de sustinut si de bifat, caci intentia e salutara, trupele participante sunt din noul val (pe una din ele chiar doream sa o avem si noi la o Seara Speciala datorita profilului nonmuzical exprimat) iar variantele alternative de a petrece 3 zile acolo suna atragator pentru metalisti… Sa vedem ce ne va aduce Artmania, caci aglomeratia de evenimente din mai-iunie-iulie va goli buzunarul rockerului doritor de concerte… Cred ca luna august va fi mult mai potrivita pentru acest festival de la Sibiu, sa vedem insa cand se va anunta caci in acea luna sunt o gramada de festuri interesante si pe afara, unele cu traditie! Cica e criza dar nu cred sa fi vazut vreodata atat de multe evenimente anuntate! Unii vor “sfida” criza, altii vor “muri” in cel mai “nobil” mod posibil! Important este sa castige spectatorul! Totusi: Clapton, Metallica, Megadeth, Rammstein, John, The Cranberries, Dylan, Aerosmith, AC DC, Jarre, Mc Laughlin.. in doar 2 luni… la pomul laudat… nici iarba nu creste!

Vorbeam putin mai devreme de voluntariat… am dat un anunt acum vreo 2 saptamani prin care vroiam sa gasesc cel putin un colaborator cu mai mult timp liber si deschis la nou care sa poata sa ajute “platforma Kogaionon & DonisArt”… Am primit si raspunsuri interesante dar si replici care m-au ajutat sa realizez ca unii gandesc diferit… Si mi-am amintit de eterna si obsedanta replica de care ma lovesc din ce in ce mai des la organizari de evenimente: “Ce oferi?” Plecat pe ideea ca doresc sa sustin scena underground de calitate si pe artistii care sunt onorati sa participe la Serile Speciale, am descoperit multe trupe pe care eu le consideram cu spirit underground dar care au, de fapt, un simt pragmatic mai ceva ca o multinationala. Astfel, am ajuns, de cateva ori, in nedorita competitie cu alti promoteri autohtoni, singura unealta viabila fiind pachetul financiar… Si am facut un pas in spate… nu e profilul meu sa ma bat cu altii sau sa invit in Romania trupe care doresc doar sa bifeze un alt concert, sa-si incaseze fee-ul si atat, trupe care nu au vazut nimic in afara locatiei de concert, eventual o camera de hotel, un program cu timpi bine stabiliti si cu reguli foarte stricte, cu un rider impus si cu conditii pe care trupetii sau cei din echipa suport nu le au nici la ei acasa… sa vad mofturi, fumuri, arogante si tot felul de nemultumiri de vedeta ieftina!

De aceea poate ca multi vor intelege de ce nu am organizat pana acum Seri Speciale cu unele trupe a caror muzica underground e remarcabila! Poate ca voi organiza si simple concerte in viitor, nu stiu… unde matricea financiara sa fie prioritara pentru ambele parti! Pana acum nu m-a interesat acest aspect… ci atitudinea, determinarea, dorinta trupelor de a petrece cateva zile bune aici, sa cunoasca fanii, Romania, traditiile, comportamentul oamenilor si, in cele din urma, sa plece cu o amintire placuta dintr-o tara fara strategie vizuala coerenta! Ma mira sa vad ca multe trupe pe care publicul le considera inca cu spirit underground pot sa primeasca pe un singur concert mii bune de eur, dar acel concept de Black Metal parca nu prea mai corespunde cu ceea ce am inteles eu in urma cu 20 de ani! De aceea, Black Metal-ul, si nu numai, a devenit un circ contemporan din care unii pe care eu ii consideram personaje underground legendare ajung sa se inconjoare de o armata de profitori care trebuie sa traiasca din creatia artistului. Bine ca macar trupele apuca sa castige bani, ca pana acum vreo 5 ani cei mai multi bani ii castigau casele de discuri… Sau, de fapt, atat timp cat toata lumea castiga bani, lucrurile sunt facile si abordabile! Normal ca ideal pentru un trupet ar fi sa traiasca din muzica! Si am cunoscut chiar muzicieni care traiesc din asta si totusi, nu au uitat de unde au plecat… Asadar, daca ma refer la scena muzicala underground, imi dau seama ca cea mai mare majoritate se refera la: “ce oferi?”, fara a incerca sa vada daca e si pregatita de a primi si altceva in afara obsesiei financiare…

Iar am divagat si m-am departat de ideea initiala… am avut parte in urma anuntului de colaborare si de raspunsuri foarte pragmatice, considerand platforma ca pe o solutie pentru iesirea acestora din criza! Mi-as dori sa pot sa fac asta, insa nu cu muzica asta, in tara asta si in vremurile astea! Imi pare rau daca am trezit sperante financiare… dar multumesc tuturor pentru sinceritate si deschidere! Ma bucur ca am gasit cativa colaboratori ce corespund asteptarilor reciproce… veti auzi de ei curand!

Multa vorbarie si poate nimic concret… Ba da, concreta e venirea celor de la AGALLOCH in Romania, dorinta lor de a vedea si cunoaste Romania… am ramas surprins sa aflu cand acestia mi-au trimis lista cu ce le-ar placea sa viziteze aici… incredibil! Unele locuri nu le-am vizitat nici eu pana acum! Stiu strainii mai bine decat noi ce valori avem… noi, cu ignoranta noastra fata de tot ceea ce e autohton dar si cu jalba in bat cand e vorba de calatorii vestice, continuam sa exploram alte teritorii, alte istorii, coplesitoare de-a dreptul… dar prelucrand putin citatul unui mare patriot, cel ce nu-si cunoaste trecutul nu are dreptul la viitor… ca prezentul oricum si-l foloseste in propriu-i interes!

Martisorul oferit de Kogaionon & DonisArt vine pe 20 si 21 martie! Ne vedem la Elite Dark Metal Evening I&II! Este ultima Seara Speciala sub bannerul Kogaionon… Va fi o experienta deosebita, va asigur de asta… si va astept!

…underground will never die!

7 Martie, 2010

Comenteaza