Iarna din noi

Salutari friguroase!

 

Suntem in prag de iarna, nimic nou, doar ca e ultima etapa a anului douazecidouzeci, de care faceam atata caterinca politica in urma cu un an. Aveam si motiv, ceea ce astazi nu mai este de actualitate. Cel putin pentru mine, desi unii sunt in caldurile electorale caracteristice perioadei. S-au bucurat sau intristat ca peste mari, tari si oceane a iesit sau nu a iesit Trump, motiv de fericire sau nefericire pentru noi, cei de aici, care cica suntem direct influentati de votul de acolo. Chiar nu ne face viata mai frumoasa, nici mai destepti… ci, doar asa, la un radiosant, ca 2 babe pe banca din fata blocului, care vorbesc sa treaca timpul si sa le mearga pensia. Eventual sa li se mareasca… pensia, ca durata vietii e relativa azi, in pandemia asta.

 

Este a doua luna fara FB si alte retele care imi furasera de ani de zile viata reala. Mi-e mult mai bine, nici la stiri nu ma uit decat foarte rar, si doar le rasfoiesc pe telecomanda pret de cateva zeci de secunde si asta e. Si acum vine intrebarea: cu ce-mi umplu timpul? Pai exista viata si fara. Muzica este un reper fain, doar ca nu prea erupe cu nimic uauuu, insa ma tot astept ca acest lockdown sa-i fi influentat benefic pe artisti. Probabil la anul ne vom bucura de cateva piese spectaculoase. M-am pacalit sa ma uit la vreo 2 seriale pe Netflix, ceea ce nu ma defineste. Cred ca ultimul serial la care m-am uitat a fost acum 5-6 ani, Imperiul din Atlantic City (pe alt canal), si ala in vreo 2-3 seri, ca n-am rabdare sa ma uit altfel la el. Mai ales daca ma prinde.

 

“Dark” mi s-a parut de efect, am ars-o un weekend intreg. Am tot asteptat sa se intample ceva clar, dar e ca la trupele preferate, care nu scot nimic nou, dar incalzesc eterna ciorba gustoasa, inserand diferite condimente, de fiecare data. A mers si atat. Nu stiu daca as fi curios sa vad cum intra iar aia in acea pestera. Poate doar pentru muzica din serial, care este excelenta. Am si citit cateva cronici despre el, ca sa inteleg ce n-am inteles din film. Si uite asa m-au pacalit specialistii sa vad Stranger Things. Cum nu sunt un las, mi-am transformat rabdarea in arta de incapatanare, asa ca am mai stat vreo 3 zile sa vad la nesfarsit monstrul ala care nu le dadea pace unor copii ce se luptau cu spioni rusi, saruturi adolescentine si pitici pe creier din cartile de literatura SF. Da, fata de acum 2-3 decenii, sunt mult mai rabdator, mai putin impulsiv… chiar si mai deloc sarcastic sau ironic… Mai degraba mi-s asumat, nu mai dau vina pe altceva, e clar ca eu am vrut sa privesc cele 25 episoade. Am inteles ca e pe vine un nou sezon, perfect: nu ma intereseaza. A incerca e uman, a repeta sau a face impotriva vointei se cheama prostie… sau fetis (care tine tot de vointa, dar ascunsa intre alte lumi, pam pam).

 

Am mai butonat si am vazut cum nenea ala englez ne face reclama la frumoasa noastra Romanie, ultimul episod fiind despre Bucovina. De fapt doar pe el l-am rasfoit. Si uite asa am aflat ca Vorona si Ipotesti fac parte din Bucovina. Sau nu fac, dar cum el e poet si a vrut sa ne arate asta, ne-a plimbat si pe la casa lui Eminescu. Si apoi ne-a dus pe la un tovaras de-al lui roman, tot din Botosani, care sa ne arate ce fanfare frumoase avem, mai ales ca bagau si din alea de-ale imperiului austro-ungar. Pai na, da bine in peisage. Nu am nicio treaba ca au asociat Bucovina cu Botosani, mai ales ca mama mea din acea zona se trage si am amintiri foarte frumoase din copilarie cu bunicii. Mi s-a parut insa distractiv cum le amesteca strainii pe toate in felul lor. Si apoi devin izvoare istorice. Una peste alta, e foarte frumos ce face nenea ala, nu cred sa fi avut vreun mai bun promotor strain pana acum care sa le arate tuturor de ce Romania e viitoarea gradina a lui Dan Puric.

 

Si cum am avut ceva timp liber, nu ma intrebati de ce, (si inca mai am), am incercat sa-mi reconfigurez altfel (fara impuritati) modul de a-mi evalua clepsidra vietii, mai ales ca peste cateva zile voi atinge o noua borna. Nae Ionescu nu a mai apucat-o, dar a lasat in spate o generatie care a amprentat cumva o anumita perioada a istoriei noastre. Asta am bagat-o asa, sa ma dau cvlt pret de o secunda, dar mi-a trecut, gata.

 

Imi amintesc ca am scris ceva despre cum se vede de la 40 la 20 ani, am vrut sa scriu si invers, probabil o voi face eu sau chiar fiu-miu, mai ales ca el e cu lumi paralele si gauri negre, cel putin asa vreau sa cred, ca datorita lui am stat zeci de ore la Dark. Cand atingi o noua borna, te gandesti ca e ceva special. O fi, probabil ca cei care inoata si vor sa atinga geamandura. Sau cel care urca pe coclauri si-si face selfie pe vreun varf de munte, obligatoriu si-o cruce langa si-un tricolor. Nu prea am vazut sa-si faca inotatorul selfie cu geamandura intre picioare. Probabil ca e mai greu cu telefonul. Doar daca are iaht sau vreo barca prin apropiere.

 

Ca in orice razboi, treci prin multe batalii, asta daca esti norocos si inspirat. Bine, unii spun ca trebuie sa fii si puternic. Nu ma simt Conan Barbarul dar e adevarat ca au fost in jurul meu si victime colaterale. Pe unele am incercat sa le salvez (chiar am reusit), pe altele le-am ajutat sa nu mai aiba legatura cu mine, probabil consecinta judecatilor mele de la acea vreme. Iar altele pur si simplu au facut dupa cum le-a dus capul. In toate exista momente cheie, in care trebuie sa iei decizii. Uneori esti inspirat, alteori patima te face sa nu gandesti rational, dar placerea/nevoia de a lua decizii este un fetis al vietii. Si apoi iti asumi sau nu consecintele. Daca nu ti le asumi, ele oricum vin peste tine. Daca ti le asumi, ai o sansa sa te impaci cu tine, la un moment dat. Si asa poti deveni mai linistit. Linistit total ajungi cand nu mai ai fetisuri. Va veni si momentul asta, doar ca o sa vorbeasca despre el altii, cu lacrimi in ochi sau nu.

 

Ma uit la mama mea, pe care nu o mai intereseaza decat cine a mai murit prin vecini sau printre rude, sa vada pe cine a mai dat la spate. Nu e o senzatie placuta sa te simti din ce in ce mai singur intr-o lume care nu mai e a ta, pe care ti-o doreai in urma cu ceva ani sa o vezi de la est la vest si de la nord la sud. Iar acum iti doresti sa se micsoreze pana la un punct, patul din camera ta, din apartamentul tau si zoomul poate continua dupa cum vrea fiecare sa-l aplice.

 

Probabil ca obisnuinta de a schimba borna te face mai matur, mai calit, insa aceasta schimbare incepe sa fie pe derulare rapida. Nu inteleg inca de ce, probabil din cauza faptului ca nu stiu sa-mi administrezi corect timpul si spatiul. Pe asta cu timpul si spatiul o stiu din Dark si mi s-a parut cool sa o bag aici. V-am spus ca nu am inteles mare lucru din serial, dar intuitiv rezonez total, pentru ca sunt un idealist incurabil.

 

Asadar, un minut are tot 60 de secunde si la 10 ani si la 80. De noi depinde sa realizam asta. Ce imi fura din timpul meu liber? Pai pana la varsta asta, cred ca am mai spus-o, mi-am transformat viata intr-o arta de a-mi complica existenta: job, prietenii, cunoscuti, pasiuni/iubiri, familie, afaceri extra multiple, investitit, internet, hobbiuri, etc. Si printre picaturi, mi-am creionat si m-am bucurat de momentele in care l-am multumit pe piticul din mine, un nesuferit celebru. Unele din cele mentionate anterior l-au multimit pe legendarul pitic, dar partial. El ar fi vrut sa stau doar cu el, sa petrecem noi doi tot timpul. Iar daca simteam nevoia de diversificare, sa mergem numai impreuna peste tot, nu doar eu, de unul singur, un egoist virtuos. Cum nu am reusit sau nu mi-a permis situatia la acel moment, eu mi-am vazut de misiunile mele (acceptate sau fortate) si l-am neglijat. Si acum, cand zumzetul unei noi borne incepe sa ma asurzeasca, realizez ca timpul culesului a trecut de mult timp. Provocarea de a alege, de a nu pierde timpul inutil (anterior nu era o pierdere de timp, dar am trecut prin faza asta, gata), contureaza ce a mai ramas din clepsidra vietii. Ea poate sa se sparga oricand, chiar daca fac doar alegeri corecte. Asta e, s-a terminat cu nemurirea. Sau ar putea veni, daca voi reactiva calea spirituala. O noua poarta, un nou portal, ca tot e de sezon.

 

Acum mai bine de 12 ani am luat decizia sa nu mai mananc carne. Nu am facut din asta o virtute, nu am combatut cu multi de ce am facut-o, am incercat sa raspund doar cand am fost intrebat. Cred ca a fost doar o chestiune de alegere si sunt impacat, chiar incantat. Nu am nicio problema cu cei care mananca, este treaba lor. La fel si cu bautura: sa faca fiecare cum simte, dar macar sa bea ceva bun. La fel si cu mahoarcele. La capitolul droguri, ierburi si pastille halucinogene am avut permanent absent nemotivat.

 

Nu stiu daca muzica underground e hobby sau pasiune. Sau cate putin din fiecare. Pe 6 decembrie, parca, se fac 29 de ani de cand am avut prima mea emisiune radio cu drujbe. Au trecut peste 25 ani de cand am scos primul Kogaionon. Acum vreo 13 ani am decis ca e timpul sa fac evenimente live underground. Mi-am multumit maxim piticul, pana cand am ajuns la o abundenta, numita risipa. Pandemia le-a reglat, vedem ce ne va oferi viitorul, mi-ar placea ca DBE sa nu moara fizic. Piticul ar fi primul bucuros daca va continua. Am o nostalgie cu emisiunea radio, am avut cateva timide tentative de a o reactiva online, dar cum sunt atehnic, a ramas la stadiu asimptotic. Noroc ca am avut un temerar drag langa mine care mi-a facut surpriza sa scoata Schimbarea Neschimbata. Din pacate, exemplarul meu nu-l mai gasesc. Sta el pe undeva, intre lumi, captiv, asteapta sa se deschida portalul. Deja sunt un pui de Spielberg. Sau sa intorc paharul cu fundul in sus, e mai din popor.

 

Pe linie de job am ajuns in varful varfului, capat de linie, fara cruce sau tricolor alaturi. Va veni si timpul in care sa las locul altcuiva, eu urmand sa-mi ling ranile pe care le-am dobandit in perioada ascensiunii. Si sa-mi vad apoi de linistea mea si a piticului meu. Nu suna foarte atragator in acest moment partea cealalta a clepsidrei, eu fiind un admirator al inceputurilor si al actiunii. De asta oriunde stau vreau sa pot vedea rasaritul, sa stiu de unde incep. Apusul are si el farmecul lui, fara de care nu cred ca as putea sa traiesc. Mi-a luat ceva ani sa pricep, dar da, chiar sunt impacat. Trebuie insa sa gasesc cadenta corecta si motivatia de a dezvolta altfel ceea ce nu imi pare a mai fi provocare. Nici nu ma vad jucand sah pe banca in parc sau ascultand cu experimentatii Sepultura, la un pahar de orice. Asta cu sahul mi-a venit tot asa, ca ieri m-am uitat la Gambitul Damei tota ziua, un serial dragut, bine ca doar un sezon. Mi-a placut insa enorm nebunia pasiunii. Fain sentiment.

 

Pe linie personala, hmm, am trait cat zece vieti. Fiind un habotnic si un indaratnic, mi-am satisfacut toate poftele pe care le-am avut, prin experiente de viata fabuloase. Nu exclud ca sunt si altele, insa nu le putem avea pe toate si viata m-a invatat sa pretuiesc ceea ce am trait si inca traiesc. Nu suna a resemnare, din contra, a impacare cu mine si cu piticul din mine. Am invatat sa coabitam si sa ne toleram nebuniile, e asa numita armonie. Seamana cu pacea de peste 80 ani pe care Europa nu a mai cunoscut-o in istorie. Dar chiar imi place. Mult.

 

In ceea ce priveste asa numita prietenie, cred ca in adolescenta am avut doar colegi, foarte putin din ei fiindu-mi prieteni. Cred ca e vorba de unul sau 2 prieteni adevarati. Apoi, zbuciumul vietii mi-au afisat cunoscuti, colegi, tovarasi, dar nu cred sa fi avut mai mult de un prieten, ca sa-i spun asa, cu care vorbesc cel mult de 2 ori pe an. As vrea sa cred ca imi este prieten, pentru ca e indaratnic si incapatanat ca mine, dar idealist in felul lui. Suntem diferiti, suciti, insa cred ca exista ceva acolo care a ramas. Probabil ca daca am sta zi de zi ne-am certa. Nu stiu, dar e fain sentimentul sa stii ca ai putea avea un prieten. Si da, mai am unul din copilarie, cu care vorbesc la fel de rar. Sa nu mai zic de vazut. Oare asta sa insemne prietenia adevarata? Distantarea? Hmmmm… E atat de uzitat termenul astazi, incat voi da skip chiar acum subiectului.

 

Maine seara este iar noaptea Sfantului Andrei. Pentru cei ce conteaza, se poate aprinde o lumanare. Vine apoi ziua de 1 decembrie, o zi ca oricare alta. Din punct de vedere istoric, are valoare mare, insa cei ce ne reprezinta astazi nu fac altceva decat sa profaneze spiritul de sacrificiu de atunci. Asa ca fiecare sa se bucure si sa omagieze in felul propriu, daca simte asta. Accidentul ca am fost odata o natie mare nu cred ca se va mai repeta candva. Deja suntem mult prea mari pentru unii si acum, ciuntiti cum suntem. Asta e, sunt prea mic pentru interese atat de mari. Si nu vreau sa ma vad in balconul celor doi mosi Muppets, vorbind de dragul de a nu tacea. Chiar as face concurenta babelor de pe banca. Viata ar fi frumos sa fie traita prin alegeri, nu pin culegeri. Pana si la culesul viei alegi, nu iei tot ce-ti vine la mana.

 

Gata cu vorbaria, e clar ca n-am spus nimic concret, dar stiti ca asta e si scopul. Sunteti putini cei care ma cititi, si mai putini cei care citesc cu atentie tot textul, dar, cum am spus mai spus, e doar o chestiune de alegere. Ceea ce e foarte bine. Sa cautam in tolba vreo 20 noi albume, ca mai mult nu am rabdarea sa scriu de data asta.

 

ELLENDE scot 3 piese noi in ianuarie, destul de lungi, interesante ca nu se repeta, mi-a placut auditia lor. Au o amprenta experimentala, cumva, da.

 

BHLEG mi-au placut mult. Imi aminteste de Dolk, de pe vremea cand inca nu exista KAMPFAR. Misto album.

 

MY DYING BRIDE au scos un EP, hmmm, nu cred ca il voi tine minte.

 

VEIL OF SECRETS suna foarte bombastic, pentru ca celebrul Asgeir a cooptat-o pe Vibeke, cea cu care TRISTANIA conta pe vremuri. Este un amestec de Candlemass cu o voce Goth-simfonica, hmmm, pare cam static si fad soundul, desi are inclusiv vioara. Dar e bine de pus o ureche, pentru ca vocea tipei e in continuare fabuloasa!

 

AKHLYS se intrece pe el cu un dark Black Metal apasator, dar foarte elaborate.

 

PG.LOST au scos un nou album, care nu are cum sa nu placa, mai ales ca avem si membru CULT OF LUNA. E devarat ca mi-au placut mult pe vremuri, acum nu ma mai fascineaza. Canta bine, sunt energici, dinamici, dar nu are acel dark din Post-Rock.

 

DEAFHEAVEN vin cu un album ce pleaca de la o piesa neinclusa pe precedentul. REcunosc ca mi-a placut auditia lui, nu stiu de ce, pentru ca sunetul e destul de confuzan. E un blend cu care suntem obisnuiti la acesti americani, mai ales ca are Black, Post-Rock si multa energie, dar si cu acorduri post-romantice. Desi aceste treceri par brutale, cred ca chiar asta e farmecul trupei.

 

Ca tot e de sezon ca zodie, Cornelius, alaturi de Her Twiggs au lansat un nou alnum SAGITTARIUS, al 4-lea, pentru cei din Dark-ul Neoclassical cu amprenta germana. Intotdeauna o placere auditia acestui proiect.

DOMJORD inca incerc sa-l inteleg, ca nu am priceput mai nimic. E doar ceva electronic, dark, numai bun de Sf uri.

 

WIZARDS OF HASARDS au venit si ei cu un nou album, la fel de Doom ca celelalte, sunt considerati imensi in Finlanda, poate ca asa o fi, mie nu mi s-a parut nimic spectaculos.

 

ONDSKAPT baga la superlativ, sigur va placea veteranilor BM.

 

Daca vreti o replica neinspirata la PARADISE LOST sau MOONSPELL, incercati HADAL. Intentie buna, rezultat dezamagitor.

 

KARG vine si el cu 2 piese cumva interesante, daca sunteti din filmul ELLENDE.

 

VERLUST vin din Haway dar pe nisa Black Metal. Au ceva forta, cu multe elemente din anii 90, dar cam atat.

 

O alta supriza placuta pentru mine este trio-ul austriac GJOAD. Chiar daca muzicienii au un background BM, discutam aici de un Atmospheric Rock inedit, care iti face pielea de gaina pe anumite pasaje. Este dreamy si cumva in relatia cu natura, cred, pentru ca aud tot felul de instrumente ce ma duc la o amprenta Folk, dar iscusit inserata in structura Rock.

 

Post-Rock Mariachi sau Trumpet-Core, cam asa este catalogat debutul britanicilor de la A BURIAL AT SEA. Sigur influentati de MONO, dar cu mai multe treceri experimentale, plus acea trompeta ce da o nota cinematica, trupetii merita mai multa atentie in viitor. Sunt intensi si atmosferici, asta pot sa spun sigur. Cu Math Rock-ul nu ma prea impac eu, dar e pe val, deci urmati valul, daca va vine cheful.

 

In materie de Avantgarde Black sau Post Metal, Duplicate Records au lansat 2 noi materiale al naibii de complexe, exact pentru fanii VIRUS: VACANTFIELD, niste greci atmosferici excelenti si HALF VISIBLE PRESENCE, cu un EP ce mixeaza fain Funeral Doom cu Black si Death Metal.

 

Un proiect pe care l-am tot ignorat este ONSEGEN ENSEMBLE. Si de data asta l-am lasat sa curga, ocupandu-ma cu altele: adica mahoarca, cognac, nimic domestic. Si, dupa vreo 2-3 piese, ceva m-a prins. Dar rau! Cred ca ceva tribal, ritualic, in aglomeratia de idei, instrumente, stiluri si ce-or mai fi ele sub numele de Rock. E si Math, si Prog, si Psychedelic si Post… are si vibe al anilor 70, are si ceva cinematic, e extraordinar de elaborat si bine conceput. Chiar daca are sub 50 min, cele 7 piese au acel ceva ce nu-ti da pace. Prea putine si rare voci, flauturi si percutii permanente si halucinante, chitari a la Crimson, trompete si keyboard din opele Rock hippiote, hmmm… Ce mi-a placut insa este ca are o nota Dark destul de ascunsa, insa daca o identifici, ramai captivat. Nu credeam ca o sa pot recomanda un asemenea sunet, dar parca vine dintr-o alta lume, desi suntem cu totii pe acelasi disc planetar.

 

Si uite asa ajung la alti finlandezi pe care ii iubesc de mor, DARK BUDDHA RISING. Oare ce pot sa mai spun de ei? Sunt fabulosi din nou! Unul dintre cele mai destepte albume de gen din istorie, mult mai variat, cu o aura shamanica uluitoare. Asta e dark-ul care il face si pe piticul meu sa taca. De neratat!

 

Cum nu mai primesc news uri de pe FB, nu aveam cum sa aflu ca bunul meu camarad Lus a beneficiat de suportul lui Karsten Hamre (PENITENT). In acest sens, de pe vremea cand pasiunea orbea cotidianul, se reediteaza acum doua proiecte: TRONUL ASCUNS si WIDE OPEN WINGS, compuse acum vreo 17-18 ani. Am si scris despre ele in Kogaionon. E vorba de un Ambient Industrial facut pe calculator, pentru fanii CMI: RAISON DÉTRE, DESIDERII MARGINIS, ARCANA. PENITENT, dar si cu influente din primul DVKE, MORTIIS sau ICE AGES. Este un vibe al anilor 90, dar pentru cei ce erau orientati pe Ambient. Cam spre ce a atins si nea Vikernes la un moment dat. Exista si varianta de a edita cateva CD-uri fizice, cu siguranta ca voi fi printre primii care le voi achizitiona.

 

Stiu ca mai sunt multe albume importante, dar nu am apucat sa le ascult sau nu stiu de ele. Faceti-o voi, ca muzica nu cred ca e o pierdere de vreme. Chiar poate fi un camarad ce va insoteste permanent oriunde, docil si loial. Singurul care va poate indeparta de ea, doar pentru o scurta perioada de timp, poate fi piticul, dar trebuie sa intelegeti ca asa e el, vrea tot timpul toata atentia. Stim deja ca e impulsiv, insa cu tact si cu rabdare veti convietui. Eu asa fac de ceva vreme si am ajuns la concluzia ca mai am muuult de lucru, cu el si cu mine. Dar asta imi umple viata si imi da sens. Sens unic.

 

28 noiembrie, 2020