Ianuarie 2010, Partea 1
Iernatice salutari, muziciosilor sau …osilor de orice ati fi!
Dupa o trecere printre ani dezarmanta de-a dreptul, cu alternanta de ploi, ceata si cativa zgarciti fulgi, cu un ger al Bobotezei care doar in povestirile lui Creanga ar mai fi de crezut ca se intampla, Iarna s-a hotarat sa ne mai arunce ceva din arsenalul ei triumfator! Cu un asemenea peisaj parca si vocile grohaite ale tuturor suparatilor metalisti par a face parte din decorul “vesel”… ca sa nu mai amintesc si de tunsorile goth punk sau tinutele glam latex ale altora!
Asadar, “veselia” conturata de mine face ca, cel putin astazi, sa privesc optimist spre ce are sa vina in 2010 pe linie muzicala si sa mentionez in sens pozitiv si cateva noi albume interesante aparute in ultima vreme. Din Danemarca, combinatia dintre Kim (:OF THE WAND & THE MOON:) si Peter (BLAZING ETERNITY) a dus la un material Funeral Doom incredibil, cu radacini in vechiul MY DYING BRIDE, KATATONIA, SKEPTICISM dar si RAS ALGETHI, CANAAN sau MONUMENTUM. Este, de fapt, ceea ce ar fi trebuit sa urmeze SATURNUS dupa albumul de debut! Exceptional! Cel putin prima piesa, de cca 15 min, este cea mai frumoasa si reprezentativa din intreaga istorie Depressive Dark Funeral Atmospheric Metal… si nu exagerez! IN VAIN vin si ei cu un al doilea album ce ne dezvaluie o bijuterie underground, amestecul de Black, Death si Progressive Metal ne aminteste de vremurile de debut IN THE WOODS… dar cu alternanta vocilor, tehnicitatea chitarilor, savoarea pianului si pasajele Folk (chiar influente indiene sau country!!!), trimiterile sunt evidente si spre SOLEFALD, BORKNAGAR sau OPETH. Fanii “Omnio” vor intra in transa pe piesa “Wayakin”!!! Si BORKNAGAR lanseaza un nou album, foarte mediatizat pe toate canalele… Membrii EMPYRIUM marjeaza puternic pe varianta Goth Rock Horror THE VISION BLEAK, un grup foarte antrenant si placut de vazut pe scena, noul lor album urmand sa apara in martie. De retinut ca pe album este inclus si un cover unde vocea este facuta de draculianul Niklas (SHINING). Si daca am tot amintit de SHINING, atentie mare la noul album, pentru ca influentele KENT sau MOGWAI vor fi din ce in ce mai vizibile pe o structura Black Doom depresiv destul de simpla compozitional dar apasatoare ca atmosfera… ROME a realizat un MCD cu 2 piese noi foarte lente si alte 2 refacute tot intr-o varianta foarte linistita. Curiozitatea este mare deoarece noul album trebuie sa apara spre sfarsitul lunii aprilie si se anunta a fi unul cu totul si cu totul altfel, probabil mai putin Dark dar la fel de melodic.. mai ales ca au ramas far Nikos dar vor aparea altii!
SWANS s-a decis sa “reinvie”, M. Gira inregistrand acum un nou album, exista date sigure ca si SIGUR ROS ne va incanta cu ceva nou, BRENDAN PERRY va realiza noul mult asteptat album, la fel si legendarul PETER MURPHY, LISA GERRARD tocmai a scos in varianta online un album mult mai expresiv ca precedentul dar si destul de experimental… si cum sa nu amintesc de cei ce, incontestabil, sunt urmasii DEAD CAND DANCE: IRFAN! Acum pregatesc noi piese, o parte dintre ele le vor fi cantate la Brasov… ce sa va spun: suna senzational!!!! Din punctul meu de vedere, cred ca va fi unul dintre primele 3 albume de gen din acest an, daca toate piesele vor suna exact in forma primelor deja concepute! Si daca tot am amintit de DEAD CAN DANCE, doresc sa mentionez ca cea care a infiintat in urma cu ceva ani SEVENTH HARMONIC, bassista Caroline din SOL INVICTUS, are deja 4 piese pregatite pentru vocea lui Ann-Mari (ARCANA), cu care vor realiza un material ce se anunta mai mult decat promitator. Si asa ajung la SOL INVICTUS si la legenda intregului curent NeoFolk, Tony Wakeford, care asteapta de ceva vreme sa vada noul lui album scos pe piata, piesele ascultate in aceasta vacanta purtandu-ma prin atmosfera trupelor cu care Tony a lucrat, DEATH IN JUNE si CURRENT 93! Si multitalentatul instrumentist Matt Howden va realiza un nou album SIEBEN in cateva luni, vioara lui fascinanta fiind asteptata de toti fanii acestui original stil. In martie ne vom bucura si de cateva noi piese scoase intr-o editie limitata a veteranilor PostPunk/Folk NAEVUS…
Ce ar mai fi? GOTHMINISTER ne promit un nou material, MAGENTA inregistreaza chiar acum noile piese ce nu se vor mai bucura de synth dar dinamica lor va fi una mult mai exploziva, AGALLOCH vor inregistra noul album (mostre le veti asculta la Brasov), ALCEST vor lansa noul material in primavara iar la Bucuresti va fi premiera acestuia, LES DISCRETS vine si el curand cu Shoegaze-ul mult gustat de o anumita parte a audientei Metal, noul SUMMONING s-ar putea sa prinda contur daca Silenius isi va arata mai mult interes, ARCANA ar putea sa ne surprinda cu un nou album. De SPIRITUAL FRONT refuz a mai spune ceva dar ar fi al treilea an de cand ne tot ameninta cu CD-ul asteptat, deci va aparea… noul ORE, care e cel mai frumos din intreaga istorie a trupei si va fi gata in doar cateva saptamani, ATARAXIA lanseaza mult doritul nou album nu peste multa vreme… foarte putina lume stie ca Danny (ANATHEMA) a sustinut in aceasta perioada o serie de cateva concerte alaturi de un foarte talentat tanar muzician norvegian, PETTER CARLSEN, care a realizat acum cateva luni un album POP/ROCK extraordinar, din componenta acestui grup facand parte si Christer din fostul IN THE WOODS…, cunoscut mai degraba din proiectul STILLE OPPROR… este de urmarit aceasta combinatie de artisti, cine stie ce album in genul Danny & Anneke vor scoate… Sa fac ceva referire si la scena autohtona… dupa ce am ramas mai mult decat placut surprins de noul album ARC GOTIC, pe care-l recomand tuturor, m-am bucurat sa ascult si noile AD OMBRA, THY VEILS si INDIAN FALL, care reprezinta repere importante pentru scena noastra mica in comparatie cu cea vestica… Ce urmeaza? DORDEDUH si NEGURA BUNGET (in noua componenta) sa le arate tuturor cum se executa Black Metal-ul romanesc, dar pe cai diferite, BUCOVINA s-a pregatit pentru a mixa si masteriza noul album cu profesionistul suedez Dan Swano (NIGHTINGALE), GOD a terminat de inregistrat noul album care suna fantastic pentru adeptii FINNTROLL sau ARKONA, INDIAN FALL va scoate un EP cu o noua abordare stilistica, KISTVAEN vrea sa fie prima trupa romaneasca care a ales calea SHINING si vor realiza debutul… si cam atat din contactele pe care le am… si poate sa vedem ceva pasi seriosi ai grupului despre care v-am tot povestit, abordarea stilistica fiind unicata pentru intreaga scena de la noi: un fusion bizar de Metal, Wave, Atmospheric, Jazz, Blues, Depressive, Rock si chiar Alternativ… intortocheat rau!
Si cu siguranta ca vor mai aparea albume si trupe de retinut, dar s-o luam usurel.
Vor fi o gramada de concerte, de festivaluri, de trupe de vazut, va fi un an incarcat, doar sa exista bani in buzunare!
De cateva zile ascult in nestire “La Masquerade Infernale”… Am realizat ca a trecut mai bine de jumatate de an de cand nu mi-am mai pus urechea pe el! Si-mi dau seama, pentru a nu stiu cata oara, ca albumul scos acum 13 ani este cel mai avantgardist din intreaga istorie a Scenei Metal, componenta esentiala ARCTURUS fiind inovatia! Cat de frumos poate sa sune combinatia de voci, pianul naucitor, bateria invaluitoare, chitarile ametitoare, bassul apasator! Un album de care nu am cum sa ma despart in aceasta viata! Si daca tot stau adopstit la focul lemnelor ce troznesc in soba de pe varful muntelui singuratic (totu-i virtual, stati calmi), de ce sa nu amintesc si de un alt album genial, care acum vreo 15 ani a trecut neremarcat de presa de specialitate si acum uitat in totalitate: “Ames De Marbre”… acesti elvetieni au scos o mica capodopera care inca nu a fost egalata de nimeni, nici ca atmosfera si nici ca abordare! Extraordinara trupa SADNESS… pacat ca nici ea nu mai exista! Poate ca la ARCTURUS ar mai fi o sansa sa-i vedem in 2011, caci Simen are mai mult timp acum dupa sutul primit in fund de la colegii DIMMU BORGIR! Speram sa fie chiar un pas inainte, atat pt ARCTURUS cat si pt LAMENTED GODS, celalalt proiect Doom (in old vein) al norvegianului!
M-am apucat sa scriu aceste randuri undeva in noapte si realizez acum ca e dimineata… ce-am tot facut atatea ore? Pai am ascultat muzica… si acum a inceput emisiunea mea preferata la TV, cel mai tare matinal de dupa Floriiiiin Calinescu, adica 710, de la B1TV. Alex este delicios iar naturaletea lui exprimata in toate formele, in acea ora si jumatate (mai mult nu pot sta), este mai mult decat tonica pentru uzuala zi de serviciu deloc usoara! Si sa nu se supere si blondele, Irene, colega de platou (“esti cuplata cu… Alex?”… sa va intreb si eu ca nu v-a mai intrebat nimeni de vreo 2 zile, heh) il lasa pe Alex sa-si faca de cap, din cand in cand punctand si ea foarte bine, chiar reactionand inspirat la ceea ce se mai spontaneizeaza pe acolo… Este o diferenta sesizabila intre cei doi dar acest lucru nu e un dezavantaj ci chiar o armonie… o alegere inspirata de a-ti binedispune ziua ce urmeaza a fi! Da, dragilor… “sunteti putini altfel”! Se trage de la pedigree-ul de Dorohoi, probabil…J Haideti ca va las pentru ceva timp, scriu ceva mai incolo, acum chiar vreau sa-i privesc pe nebunii astia doi, care ne pot arata ca se poate face o emisiune fara politica, fara crime, fara violuri, fara partea ieftina si mercantila promovata de restul televiziunilor… poate ca e prea mult dezbatuta varianta mondenitatilor dar… poate ca s-or plictisi si de asta… parca-l si vad pe Alex…”Nu, eu nu ma plictisesc”… si o grimasa deloc inocenta pe fata-i…
Si apoi urmeaza sa ma infiltrez in cotidianul energic al zilei… ca de-acum e si lumina afara…
Mai am doar cateva zile pana la primul eveniment organizat doar cu trupe autohtone si sunt surprins de reactia unor ziaristi de specialitate de afara care au facut tot posibilul sa se asigure ca vor fi pe 24 ianuarie in clubul Silver Church! Asta imi da speranta si increderea ca ECHOES FROM TRANSCENDENCE va fi o seara atractiva nu doar pentru mine si alti cativa fani ai trupelor, ci si pentru alti interesati de ce se mai intampla in Romania… Pot sa-i asigur, insa, pe toti cei ce vor sa petreaca cateva ore intr-o cu totul si cu totul alta atmosfera/confort decat cea cu care au fost invatati pe la “concertele Metal”, ca va fi altfel… vorba lui Alex/B1TV: “suntem putin altfel”.
Daca e sa tinem cont si de faptul ca tot in weekendul cu pricina va canta si NEGURA BUNGET (in noua formula) in Bucuresti, in clubul Suburbia, insa cu 2 zile inainte de DORDEDUH, cred ca se poate spune ca va fi un sfarsit de saptamana incendiar! Naspa e ca si finala “The Rock Battle” pe care o organizeaza Lenti Chiriac in clubul Fire se suprapune cu evenimentul meu (pe linia Metal) dar sa speram ca va fi public suficient la ambele. Plin e Bucuresti-ul de evenimente in weekendul ce sarbatoreste Marea Unire! Asta da unire! Sa mai spuna lumea ca e criza… Chef sa fie! Revin imediat cu interviurile DORDEDUH si THY VEILS ce vor contura mai bine starea de spirit a trupelor, doar cu o saptamana inainte de evenimentul pe care il vor sustine.
Acum plec in ale mele cotidiene si diseara ajung la Marduk si Vader, sa-i vad in actiune! Si n-am nici o emotie pentru ca HATEWORK sunt unii dintre cei mai entuziasti si perfectionisti organizatori de muzici extreme underground de pe la noi!
Ne auzim, ne citim, ne revedem curand…
14 ianuarie, 2010