Final de an, inceput de an

Cica e iarna, dar se anunta temperaturi de primavara matinala sau de toamna tarzie… chiar de Craciun si va continua asa pana in noul an. Traind in era tehnologiei si a gadgeturilor de toate felurile, nu mai trebuie sa caut in albumele cu fotografii de demult, cum era in alte ajunuri. FB mi le ofera by default, asa ca m-am convins de “hehehe, nimic nu mai este cum a fost”, vorba bunicilor. Desi e repetivitate, lucrurile se modifica, de la lipsa zapezii si pana la comportamentul oamenilor. Depersonalizarea continua sa fie driverul incontestabil al vremurilor noastre, astfel ca orice apare nou, ca un sentiment de apartenenta sau bagare in seama la o grupare, la o colectivitate, la o echipa, tinde sa devina un goal sau un way of thinking. Ca apartenenta este calea virtuala, cumva trendy si populara printre cei ce si-au descoperit propria lor revolutie interioara. Curios este ca reusesc sa se mobilizeze si sa se intalneasca chiar fizic aceste persoane (dintre noi, chiar noi, heh), reusind sa militeze pentru tot felul de cauze. Trist este ca ura, dispretul si frustrarea ii face sa se adune, sa militeze, sa incerce sa spere ca ei chiar vor schimba ceva. Culmea e ca politica devine din nou sport national, de fapt se intampla acea schimbare periodica de generatie, cu formele ei radicale exprimate, nimic nou pe fond.

Eu credeam ca pana acum romanii se aduna in mod ascultator si la ore fixe doar la concerte importante sau la chefuri corporatiste, tinerii, si la deschideri de supermarketuri sau la mocaieli de binefacere, cei trecuti de prima tinerete. Ei bine, se pare ca nevazutii de la butoane au primit misiunea de a reactiva si a manipula masele, ca tot era un vid ‘telectual si anumite directii chiar trebuie mentinute, sa nu destabilizam siguranta noastra si Siguranta. Si iata ca politica a devenit iar subiect la moda, ca in urma cu cca 25 ani. Chiar credeam ca putem sa privim viata si fara a filtra totul prin politicieni sau prin termenii uzitati cu mult aplomb zilele astea, cum ar fi penal, coruptie, dictatura, justitie, jos cutare, puie si altele.

Atat timp cat prin ura pot nevazutii sa ne adune, aratandu-ne si vinovatii, e clar ca devenim tristi. Iar tristetea e chiar urata. Nu suntem de acord cu unii, pentru ca aia nu inteleg realitatea. Ii identificam pe altii care sunt ignoranti, ii certam ca nu gandesc ca noi, ca nu fac cum e firesc sa faca orice roman responsabil, pentru a ne fi tuturor mai bine. Dar si chestiunea cu firescul e atat de relativa, incat zambesc si merg mai departe. Ciclicitatea si schimbarile de generatie duc, tot timpul, la scantei, la turbulente, la castigari de teritorii, de delimitari de perimetre. Unii prin extindere, altii prin mentinere. Cam ceea ce vedem si cu a noastra uniune, care ne cearta si ne ameninta sa nu ajungem ca Polonia, Ungaria sau Slovacia. Ma uit la europenii mentionati si nu mi se pare ca ar duce-o mai rau sau ca sunt tradatori, ca i-ar primi pe rusi in patul lor conjugal. Dar nici sa-i scuipe ostentativ, ca stim de ce sunt in stare vecinii nostri de la est. Iar cand a fost mai greu, stilatii vestici au vandut Estul, fara remuscari, cu un pragmatism nonsalant si greu de imaginat, rusii devenind stapani habotnici. In fine, ipocrizie crasa si naivitate iresponsabila!

Ahh, si inca ceva: am stat ceva vreme in Polonia, am avut sansa sa lucrez si sa comunic cu omuleti din mai multe categorii sociale de acolo, tara asta chiar nu a avut o zi recesiune economica! Cand toata lumea plangea si ameninta ca e criza, polonezii si-au vazut de treaba lor, muncind, sfidand discret apasarile popoarelor lovite financiar, bazandu-se pe resursele lor inca nevandute si pe spiritul de solidaritate. E clar ca asta nu a placut undeva, sus.

Ca si in cazul Romaniei, si in Polonia exista 2 mari tabere, cu gandiri opuse. Daca ar fi diferite, ar insemna democratie… Dar atat timp cat sunt radical opuse, e clar ca democratia nu este o forma de intelegere si de toleranta, ci doar o simpla declaratie de razboi, ambele tabere simtindu-se confortabil doar cand au fraiele… adica totalitarism. Ar fi timpul sa acceptam ca daca nu sunt de acord cu tine, nu inseamna ca sunt impotriva ta. Sau ca putem fi de acord in unele, doar in unele. Si ca adevarul este numai unul, dar de fiecare parte, hah.

Noi, romanii, am fost, suntem si vom fi continuu nerecunoscatori ca ne-au primit in marea familie europeana, ca nu apreciem deschiderea uniunii, ca am spus una si apoi ne-am sucit, ca am primit bani si ajutoare de toate felurile si acum o dam la-ntors. Cam asta ni se spune, cam asta ni se da de inteles si cam asta ar trebui sa acceptam, o vina colectiva insuflata si apoi acceptata. Dar, la naiba! Atat timp cat inca suntem la coada UE, cand ne balacarim ieftin cu vecinul nostru bulgar pentru cine e mai “primul” din noi doi, cand ii dam celuilalt peste nas cu cresterea noastra economica mirobolanta (dar suntem vai de capul nostru fata de vestici), e clar ca ceva da cu virgula. Nationalismul, patriotismul si miscarile de mase infloresc cand e criza economica, cand se doreste schimbarea oranduirii, cand dusmanii se pregatesc sa ne cotropeasca. Si atunci noi ardem campurile, otravim fantanile si ne retragem in munti, asigurandu-ne ca sifonarii si cozile de topor nu ne urmeaza. Sau ne deschidem picioarele, ne resemnam si speram sa nu fie atat de crunt viitorul. Ca-n ’40, cand am putut pierde mult foarte rapid, ca oricum eram in dezavantaj fata de ai nostri vecini, mult mai pragmatici.

Citeam zilele trecute cat de mult a investit UE in noi in acesti zece ani, ca fara ei eram rupti. Chiar ca suntem norocosi, altfel eram pa. Poate ca da, poate ca nu. Dar daca tot am luat o decizie, ne-o asumam si o urmam. Insa, dupa zece ani, lucrurile se pot vedea si cu alti ochi, vedem ca intrarea in UE nu s-a facut gratuit, doar asa, ca e numai lapte si miere. Vedem ca am ajuns o tara aproape fara productie, resursele si materiile prime ne sunt luate fara comentarii, intorcandu-ni-se doar in forme finite, pe rafturile magazinelor, cu adaosuri incredibile. Ne plangem ca avem asistati social, ca ii tinem ca masa de manevra politica, atunci cand avem nevoie. Si ca stau ca trantorii, ca nu fac nimic, doar beau si lenevesc. Asa este, e mostenirea noastra, pe care ar fi bine sa reusim sa nu o mai rostogolim an de an, la aceste dimensiuni. Dar sa nu uitam ca asistati social exista peste tot, asa ca orice ochi dat peste cap ne arata ca suntem subiectivi si vrem sa ascultam doar ceea ce ne place. Avem si o alta masa de manevra, cei care lucreaza pentru multinationale, companii care si-au negociat intrarea in tara prin conditii economice avantajoase pentru ei (fata de restul companiilor romanesti), si din multul pe care-l au, ofera conditii extraordinare pentru angajati, versus restul muritorilor. Pe de alta parte, conditii sunt normale pentru orice tara unde ei activeaza, doar ca benchmarkul pietei ii ghideaza sa nu scape lefuri prea mari acolo unde nu are rost. De asta aceeasi functie, cu aceleasi responsabilitati, in 2 tari diferite, este retribuita diferit, dar categoric diferit, heh. Iar acesti tineri sunt mai degraba liberali, scarbiti de minciuna si lenea celorlalti, vor sa prospere si sa aduca un curent nou, modern, intr-o tara care este inca in deriva, unde traditia se confunda cu progresul iar cand exista dezbateri serioase despre ce e mai bun, nu se gaseste conciliere. Si ei merita mult mai mult, petru ca pe umerii lor statul obtine bugetele pentru restul. Insa cum dreak sa o faci? Prin respect, prin educatie, prin programe cu viziune pe termen lung. Dar cu cine sa le faci? Ca suntem cei mai buni in a critica cum nu e bine si atat. Toti cei care au venit la putere in acesti 28 ani au dezamagit. Nu stiu, cand dai de miere, si ursul devine molcom.

Se spune ca romanii capabili, cu chef de munca si dedicati, pleaca la munca afara, ca acolo le este locul iar acasa raman doar leprele si norocosii cu ceva lefuri stabile si platite de la decent in sus. Iar ca majoritatea tinerilor, dupa ce-si termina studiile (liceu sau facultate), o taie peste granita. Este cam asa, cumva, dar totusi, in afara de a constata si a dramatiza, incercam sa facem si altceva? Daca asta ne este tara astazi, cu oameni ce nu ies la vot ca nu au chef sau ca nu au incredere, ce sa facem, sa-i judecam? Ca unii voteaza “gresit” trebuie izolati? Daca mama nu gandeste ca mine, ce sa fac? Sau o duc la azil si sa-i interzic sa voteze? Atat de orbi si lipsiti de umanitate am devenit, incat pentru o cauza efemera, sa ne stigmatizam rudele? Sa ne uram, sa ne umilim, sa ne turnam vecinii doar ca ei gandesc altfel, chit ca, pana mai ieri, radeam si beam o bere impreuna? Prea multa incrancenare este, prea multa rautate pluteste in aer, prea convinsi ca detinem adevarul absolut am devenit! Si refuzam sa acceptam ca e indoctrinare, stim sigur ca e revelatie, ca e misiunea noastra, doar a noastra, de a schimba ceva, acum, ca a sosit momentul! Momentul nostru! Si calcam totul in picioare, radicalizam cu sange rece, citim numai ce ne place, discreditam si incercam sa bagam sub pres alte opinii, am devenit cu totii juristi, avocati, am gasit shortcuturile perfecte pentru a intelege si a deveni specialisti in ale legilor, imediat ce vreun formator de opinie trimite legenda si instructajul, de pana si cei care au facut la fara frecventa facultati pe un genunchi devin invidiosi! Ca nu se mai poate sa stam in gri-ul asta, intr-o tara condusa doar de mafioti, hoti, mincinosi, tradatori! Vrem alb, vrem puritate, vrem sinceritate totala, tot timpul, cu toata lumea! Vrem absolutism, vrem sa fim mai buni, dar porniti din ura, frustrare sau razbunare. Si vrem sa vedem ca suntem altfel. Da, putem sa devenim altfel, dar… Astia suntem, oricat de jmecheri ne-am da ca suntem sau am dori sa fim! Ma refer ca rezultat al votului, care este democratic total, fara incalcari de reguli, ca in trecut. Democratia este opusul dictaturii, desi, interpretand-o trunchiat, este manusa pentru cei ce stiu sa speculeze dictatura democratiei, sau a voturilor manipulate. Ca ne vom transforma, sau evolua, naiba mai stie. N-am fost in stare sa stam sub monarhie o suta de ani, care pare sa fi fost o decizie inteleapta, daca privim retroactiv, pentru acele vremuri. Am prins perioada de modernizare, ne-am obtinut independenta, am ajuns stat national suveran, ne-am si unit devenind un singur neam, am fost si de o parte si de alta in cele 2 razboaie mondiale (am ars-o si cu neutralitatea, dar n-am reusit sa o gestionam pana la capat), am cotropit dar ne-au si cotropit, unii regi au fost cu har si cu viziune, altii, hmmm, iresponsabili sau doar onorifici… iar ultimul tocmai a avut parte de un ritual de inmormantare fabulos, de plange de invidie, cu lacrimi bolsevice, in siciriu, si ultimul nostru conducator inmormantat cu onoruri militare, in urma cu cca 50 ani. Pentru 3 zile ne-am convins ce inseamna normalitatea, doar ca am uitat-o imediat dupa. Firesc, plm, suntem romani, ne plictiseste liniaritatea! Daca parfurmul nu pute, degeaba miroase…

Acum cca 100 de ani, dupa pacea de Versailles, cand nemtii au fost umiliti, a inflorit puternic sentimentul nationalist, mai ales ca era foamete, saracie, coruptie, abuzuri de toate felurile. Din frustrare ce se naste, sigur moare la fel. Asa a ajuns sa le ofere speranta un bolnav, cu o doctrina debila, bazata pe ura si violenta, dar care inflorea ideatic in mintile celor satui de foamete, de umilinte, de viata trista. A durat cca 20 de ani, dupa care, cand s-a tras perdeaua, s-au descoperit atrocitati unice in istorie. Curentul nationalist s-a imprastiat in intreaga Europa, luand diverse forme, insa mai toate starnite din frustrare si ura. Asa numita razbunare, care a schimbat gandiri, a modificat granite, a deztelenit natiuni si a dus la mult, muuult sange pierdut pentru cauze respectate sau dispretuite astazi.

Coruptie este si acum, a fost si atunci, si in urma cu 2 sute de ani, si chiar cu 2 mii de ani, aflam din izvoare si istorii scrise de altii. Si tot de atunci sunt luptatorii anticoruptie, cei care ii prind pe raufacatori, pe mafioti, pe hoti… Dar depinde de context, de influente, de sfere, de interes. Unele dosare sunt bagate la pastrare, altele se amana cu zecile de ani, altele se claseaza… iar altele se confectioneaza si se delibereaza nesperat de repede, chiar anticipat, identificand vinovatii momentului sau vinovatii de serviciu.

Daca dupa atatea milenii suntem la fel de receptivi doar cand e vorba de coruptie, inseamna ca ori nu evoluam, ori avem un fetis ridicat la rang de noblete interioara, care nu este atins dar ne tine in viata aspirational. Nu zic sa acceptam hotia, ba din contra, dar sa nu mai facem o drama din asta, pentru ca e de-a casei, nu e nimic nou, din pacate. Se fura imens, cu si fara acte, prin aliante transglobale, dar noua ni se arata doar cateva tinte, sa fugim dupa ele, sa le vanam, sa ne bucuram ca le bagam dupa gratii… si gata. Oricum banii nu se recupereaza integral, dar ca au fost umiliti, pentru noi este de ajuns. Au platit moral, au fost inchisi, hehe, bunnnn! Emotional suntem pe primul loc, pragmatic, pe ultimul. De asta suntem atat de usor de pacalit, de manipulat, pentru ca nu ne intereseaza finalul, ci doar inceputul, nu ne intereseaza privirea de ansamblu, ci razbunarea simpla si zgomotoasa… executia in piata publica e solutia, moarte vrajitoarelor!

Avem o patrime din economie inca la negru, dar guvernantii cauta sa impoziteze si sa-i jegmaneasca tot pe aia micii, intr-un mod constant si cu tupeu maxim. Aia mari au derogari sau li se sterg datoriile, aia care lucreaza fara acte sunt lasati sa fure in continuare (in afara unor raiduri si amenzi de ochii lumii), crestem lefurile la bugetari profitand de bula economica si credem ca privatii vor urma trendul. Vom creste iar somajul la privat, vom avea locuri de munca disponibile dar nu vom avea de unde si din ce angaja (aia buni fug fara sa mai priveasca inapoi), orasele mici vor trai doar din bugetarii de la primarii, scoli, pompieri… metropolele vor cataliza intreaga forta de munca disponibila, mutand zeci de mii de tineri la sute de km departare de casa, bancile vor fi iar permisive cu creditele pentru ca visul american sa poate fi aplicat mai la toti cei cu un salariu decent, va creste productia, economia, nivelul de trai, dar si inflatia, pentru ca in toate trebuie sa existe un echilibru.

Coruptia ni se serveste pe tava zi de zi, sa ne tina ocupati, sa ne blocheze sa gandim ca exista viata si fara. Si ne miram in fiecare zi de cum e posibil asa ceva, insa ne facem ca nu vedem prostitutia de trotuar sau de centura, eventual de intersectie, unde femei de moravuri usoare isi vand trupul pt cativa euro (o lege nu avem tupeul sa facem, ca ipocrizia e maxima). Sau ne facem cu nu stim ca in cluburile de fite se fumeaza chestii interzise, aduse tot prin filiere unde se inchid ochii, pentru ca anumiti stabani au interese. Padurile sunt rase, redeventele nu se actualizeaza, putinele fabrici care inca mai produceau si stateau pe breakeven cad secerate de multinationalele interesate sa-si depoziteze la noi produsele din alte tari, de care romanul este foarte mandru ca le consuma, ca doar na, sunt originale, de afara. Fara masuri de protectie sociala cu viziune nationala, ne dam toti angajatii afara si functionam doar in regim lohn, putin mai bine platit ca in Asia (si asta datorita distantelor). Globalizarea salbatica devine astfel infloritoare in tari unde nu se ia atitudine, unde stai capra doar ca asa ti se spune, profitand de ea doar o anumita parte a populatiei, cea mai cosmopolita, mai tanara si mai iesita prin lume. Amenintarea ca ne intoarcem la comunism a devenit atat de apasatoare (acea gandire alb-negru, unde unii sunt rai si ceilalti sunt salvatori), incat refuzam sa credem ca avem deja un comportament de aborigen iar Romania se afunda ireversibil intr-o paradigma derizorie, de colonie economica, politica, chiar intelectuala, care accepta cu senitatate radicalizarea si desfiinteaza toleranta. Culmea e ca noi, ca popor, am aratat in istorie o deschidere enorma fata de minoritati, desi, in cele mai multe cazuri, nu majoritatile decid calea, ci acele minoritati turbulente, care stiu ce vor. Eterna buturuga mica, inimoasa, agresiva, intolerabila. Pe de alta parte, tara are prioritati multiple dar mafiotii o ard cu referendumul pentru familia traditionala, de parca asta ne face mai stabili economic… sau creste prosperitatea. Alta forma de ipocrizie, pe care o vad doar unii, cei vehementi in piete hasurate. La fel cum si ceilalti, astia cu traditia banalizata, se fac ca nu vad sau ca nu pricep de ce unii o ard constant in meetinguri zgomotoase. E un fel de yin si yang atipic, de sorginte romaneasca, o metafizica damboviteana speculata istet de cei ce vad bogatiile si valorile noastre, dar care ne induc si ne fac sa ne fie rusine de/cu ele.

Si cate alte exemple exista, insa nu sunt inca pe lista cu prioritati, probabil.

Vedem insa toata ziua la tv ca nu stiu ce doctor, profesor, preot, politist, primar a fost inchis pt mita, abuz… nimic nou sub soare, de astea ne indignam, ne oripilam, ne scarbim, pe buna dreptate! Stim, dar sa se ocupe de ele cei platiti si gata cu atat tam-tam! Haideti sa prezentam la stiri si lucruri frumoase, lucruri care sa inspire, cumva pozitiv. Avem un fetis fenomenal de a ne discredita, de a ne interesa doar lucrurile de rahat, totul bazat pe invidie, rautate si neputinta. Este chiar inspirational pentru noi, dezbatand ipocrit apoi pe bloguri sau forumuri tot ceea ce nu e bine, ce duhneste… ce ne aduna si ne incarca, de fapt, privind la rece. Ura ne mobilizeaza, frustrarea ne mistuie, dispretul ne calauzeste. Ca au ajuns la putere mafiotii, nici asta nu e nimic nou. Unii fura cu tact, politicos, ziua, altii cu japca, noaptea. Si ne enerveaza la culme aroganta si felul cum ne prostesc, neputinta noastra fiind exprimata doar prin ceva proteste si multa puie in urale. Cam atat. Ne indoctrinam si ne lasam indoctrinati si de unii si de altii, pentru ca, exact cum am spus la inceput, consideram ca suntem ai nimanui, ca suntem abandonati. Si atunci, exact ca adolescentii care fac prostii doar sa atraga atentia, ne mulam dupa unele curente sau mentori publici, pentru a ne descoperi aparenta identitate proprie. Sau ce-o fi ea. Si ne luam ca modele doar ceea ce ne place, nu avem curajul sau curiozitatea de a analiza, de a asculta si partea cealalta. Care de multe ori nu e partea cealalta, dar noi suntem siguri ca asa e. E si asta un mod de a trai. Chit ca este unul receptiv, reactiv, pare sa fie convenabil pentru multi. Dar da, exista viata si fara coruptie, si fara televizor/radio, si fara internet… Si sa incercam sa fim mai buni, mai toleranti, mai saritori! Cam boring suna, asa-i? heh.

Pana mai ieri spuneam ca tot ce se intampla in lumea asta are la baza conflictele religioase iar ca banii sunt doar o consecinta a dominatiei. Acum imi este mai mult decat clar: banii contureaza, decid, manipuleaza si schimba totul, pentru ca ei sunt puterea! Este doar o problema de timp pana cand acceptam asta. Puterea banului nu este recunoscuta doar in entitatile sau grupurile complet izolate, acei ascetic care traiesc departe de civilizatie si ale caror valori nu au cum sa fie compatibile cu lumea obisnuita. Unii dintre ei devin constant repere religioase, spirituale, mistice, pentru ca trebuie sa existe speranta. Dar intotdeauna ajung ca ideile desprinse sa fie manipulate si injectate maselor de cei cu bani, cu putere, cu influenta.

Nu cred in pasivitate, dar nici nu merg orbeste pe reactivitate. Cat despre creatie, proactivitate, cam nu exista in aceasta perioada. Atat timp cat exista moderatie, analiza, cand clocotul tineresc se imbina iscusit cu maturitatea analitica a celor trecuti prin viata, cand se pot contura aliante strategice care sa poata influenta, sa conteze si sa schimbe, atunci merita sa visezi. Altfel, totul suna a autoamagire nobila, care poate sa functioneze ca perceptie de onoare, de simbol, dar fara rezultate concrete, cel putin imediate. Ca asa functioneaza lumea, din fericire sau din pacate. Si cu cat esti mai izolat, oricat de destept ai fi, tot nu poti schimba nimic, de unul singur. Poti doar inspira si atat. A avea indoieli poate insemna ca existi, a avea certitudini poate duce spre a trai pentru/prin altul. Iar religios ar putea avea sens, cred. In rest, cum o fi.

Sunt vremuri sucite rau, neintelese de multi din cei ce le traiesc. Oricat de mult as citi din istoria moderna, mi se acutizeaza ideea ca in Europa e, totusi, prea multa liniste, in ciuda vacarmului general. Adica cum de nu s-au aruncat inca bombe, nu se misca senilele de tanc, toata lumea vorbeste de inarmare, cand nimeni nu stie de vreun razboi, toata lumea vorbeste de unitate prin diversitate, dar fiecare isi apara dorsalul. Ungurii par sa ia atitudine, jucandu-si cartea in favoarea lor, o forma de rebeliune caracteristica lor, polonezii reitereaza parteneriatul de securitate cu proaspata iesita din Uniune, UK… iar romanii trag in toate partile, sa fie bine… dar fara strategie, fara leadership, fara cohones, cu politicieni de carton, curajosi doar in fata oglinzii. Suntem cu toti dar, la o adica, se pisa toti pe noi.

Cica e Craciunul, gata cu colindul, cu preotul, cu postul… e un fel de nostalgie care ma apasa an de an. Poate si din cauza faptului ca ea se tot intampla/repeta, ceea ce nu e deloc rau. Insa ma apuca eterna nostalgie dupa vremurile cand muzica underground dark insemna discretie, sfiala, timiditate, dar, pe portativ, devenea acea rabufnire artistica care starnea emotii in auditiile solitare, in ceas de noapte sau de zi. Imi dau seama ca acele vremurile au trecut, pentru ca prea putin mai exista din acel vacarm dark romantic, acolo unde trupe ca Elend, The 3rd and The Mortal, DVKE, Dark Sanctuary, Sadness, Arcana, Virgin Black, Sopor Aeternus, Lacrimosa, Theatre of Tragedy, The Sins Of Thy Beloved surprindeau si conturau o nisa muzicala underground de care nu se bucurau prea multi, dar care a scris istorie. Din cele de odinioara, doar Sopor continua sa existe decent si fara compromisuri. De-abia astept noul album!

Pe de alta parte, vremurile sunt altele, este firesc si muzicile sa fie altele. Accentul e mai mult pus de elementele Folk, Post sau Core, ajungnd sa acopere intreaga gama stilistica, direct sau prin influente. Partea atmosferica a devenit comerciala, partea Metalica a devenit din cale afara de melodica, totul a devenit o piata de desfacere, de business, in care intra multi si rezista cine reuseste sa faca diferite compromisuri. In acel moment, apar schismele, unii neacceptandu-le, altii, din contra, descoperind noi si noi sonoritati, multe dintre acestea fiind create si promovate exact pentru enduserul doritor si dispus sa scoata din buzunar, suficient cat sa fie satisfacut la sfarsit de zi. Este adevarat ca industria concertistica ajuta la mentinerea si supravietuirea trupelor, dar, pentru mine, totul pare sa fi devenit o jungla, un circ, un puternic zgomot, plin de lumini, aglomerat, derulat pe rapid inainte, care, hmmm… atrage, place… dar oboseste. Cel putin cu mine asta s-a intamplat. Nu mai conteaza daca trupa are timp suficient de soundcheck, e bucuroasa ca ii permite organizatorul sa-si agate bannerul cu logo-ul trupei de scena, ca poate sa cante oricat de putin, dar sa cante, ca vinde ceva merch la stand si ca face fotografii cu admiratorii.

Am o senzatie ciudata, de parca as fi la fermele alea de gaini/porci…, unde totul se produce pe mmp pentru a dezvolta industria alimentara. Cam asa urca si coboara trupele de pe scena, de pe afisele festivalurilor, din topurile subiective sau platite de labelurile interesate de prin putinele reviste tiparite existente, restul fiind online. Nu mai apucam sa digeream, sa consumam tihnit cee ace ne surprinde, infulecam pe banda si inghitam fara sa mestecam, doar sa evitam senzatia de foame.

Am ajuns in etapa in care se produc acele schisme mentale sau de perceptie, atunci cand simtim ca lucururi care pe vremuri coagulau, acum devin indiferente, chiar separate. Schimbarea de generatie se manifesta diferit, poate si din cauza clepsidrei, care la unii se umple si la altii se goleste. Evident, depinde care parte.

Stiu ca varsta trage dupa ea si consecintele mediului in care traim, asa ca descoperim, inca nu intr-un mod drastic ca, desi la scoala am invatat despre polii de acelasi fel care se resping, in viata de zi cu zi nu mai functioneaza principiul, cel putin la anumite varste sau etape ale vietii. Descoperim valori care ne aduna, suma lor fiind cele exterioare, degajate de mediu (job, familie, prieteni). Descoperim obisnuinte comune, comportamente asemanatoare, griji identice si dorinte unitare. Timpul petrecut cu noi se diminueaza insa constant si inconstient, prioritatile de dezvoltare interioare iau forme ideatice, spre care tindem orbeste, astfel ca ajungem la un moment dat cand, vrem-nu vrem, tragem o linie si realizam ca a venit momentul resetarii. La unii vine mai repede, la altii prea tarziu… iar la altii niciodata. Reactivitatea confera siguranta, dar distruge spiritul antreprenorial.

Daca in fiecare an primeam sute de urari pe FB, anul acesta fost liniste. Si totul a tinut de ascunderea datei. Fain sentiment cand stii ca nu totul este virtual, online, public. Toti trecem prin sinusoida starilor, de la selfie-uri si pana la ce masa am pregatit la cina. Alea cu peisajele inca domina topul, alaturi de reclamele sponsorilor. Imi amintesc ca acum 7 ani, de ziua mea, faceam DBE. In alt an a fost KRUNA. Anul acesta a fost discret, linistit, asezat, intens, perfect pentru starea mea. Am in fata un an de care ma leaga jucause superstitii, mai ales ca ultimul an indivizibil a fost cand imi sarbatoream ziua cu papion la gat, intr-un mod corporatist, deloc pe gustul meu. Petrecerea ma refer, ca asta cu indivizibilitatea e de efect pentru mine. Nu stiu de ce, dar asa imi place mie sa cred.

Anul ce sta sa vina ne pregateste pentru noi evenimente interesante. Daca REF-ul este deja consacrat si a luat caimacul (desi inca nu a anuntat nimic din line-up), ARTmania rupe tot, aducand, in sfarsit, pe nenea Wilson, mult asteptat de toti cei cu Progressive. Mi se pare o miscare desteapta, despre care am tot scris in ultimii ani. Faptul ca Rome si Leprous sunt alte nume, ne arata ca ARTmania este focusata sa ii readuca la Sibiu pe fanii REF si putinii DBE, ceea ce mi se pare fain. Cred ca va fi un mare succes aceasta editie si festivalul chiar merita atentia fanilor din intreaga tara, cumva atrofiati dupa ultimele editii.

Ca am amintit de DBE, probabil ca unii se intreba ce va fi anul viitor. Pai ce sa fie, habar nu am. Ar fi frumos sa se intample, dar nu exista o locatie aleasa, nicio data setata, desi, daca ar fi, probabil ca tot la mijloc de august s-ar intampla, ca la inceput s-a mutat REF. Ar da bine, ca tot e centenar, sa fie la Alba Iulia, ca na, Marea Unire, 100 ani, bla-bla. Dar cine ma cunoaste stie ca nu fac nimic care sa intre in tipare, nimic din ceea ce ar putea fi previzibil. Daca anul asta ne-am balacit langa cimitir, la cod rosu, anul viitor ar fi frumos sa fie in Islanda. Sau macar in Norvegia. Ca in Ungaria ar fi prea firesc, dupa cum glumeau unii. Iar la rusi nu ne ducem, desi vodka de acolo e tare strasnica. Este adevarat ca mai visez noaptea o noua editie, habar nu am pe unde, cu trupe care ma suna ca ajung in cateva ore si eu nici macar nu am anuntat evenimentul. Si ca nu am stabilit nimic, dar unii artisti vin pentru ca au auzit de eveniment, din anii precedenti, si ca e misto rau. Iar stresul e mare stiind ca nu m-am ocupat de nimic, insa ma trezesc si ma linistesc.

Electric Castle isi urmeaza cursul de festival la inaltime, am vazut ca si Summerwell a miscat inteligent cu Cigarettes After Sex. Am vrut sa-i aduc eu insa trupa a considerat ca e prea mult Rock si cauta ceva mai soft. I-am vazut live, mi-am satisfacut curiozitatea, e randul vostru sa o faceti acum si vorbim dupa.

Despre albume noi, hmmm, chiar nu am ceva care sa ma fi dat pe spate. Asta e si motivul pentru care nu am gasit vreun sens sa continui cu DBE in 2018. Iar sa reincalzesc o supa, cu ceva trupe care stiu ca ar bucura omuletii, chit ca nu au mai scos nimic memorabil, parca nu as face-o. Desi stiu ca, uneori, intre a nu face nimic si a face ceva, asa, sa se mentina traditia, ultima varianta poate deveni un compromis tolerat, chiar apreciat. SHINING vine cu un album foarte iscusit, in care Niklas ne arata multe valente Non Metal, pe langa BM-ul catchy pe care l-a tot promovat in ultima decada. Are o piesa unde imi aminteste de Spiritual Front, ceea ce nu e deloc rau, heh. SINISTRO vine si ea cu un nou material dragut, cu vreo 2-3 piese interesante, dar cam atat. NORTT are un sound opresiv tare, dupa zece ani de liniste, Dark-ul exprimat in noile piese denota o dimensiune creepy tare. OCEAN OF GRIEF poate sa multumeasca fanii acelui Doom Death Metal melodic, ahtiati dupa DRACONIAN sau OCTOBER TIDE, noul album avand o vivacitate placuta si merge de mai multe auditii. Pe Post-Rock KHARA mi-a atras atentia, intrucat nota melancolica mi-a mers direct la inima.

La HASH Bar se pare ca lumea incepe sa se simta bine si sa vina periodic, astfel incat luna noiembrie a fost cea mai buna din istoria de un an si cateva luni. Daca ar merge asa luna de luna, chiar nu as mai avea apasari financiare de niciun fel. Si decembrie incepuse bine, doar ca intre Sarbatori studentii sunt plecati iar Hasdeu nu este centrul orasului, sa justifice program normal de functionare. Asa ca am ales varianta cea mai simpla, l-am inchis. Avem insa revelionul programat acolo, sper sa iasa misto. Mi-as fi dorit sa ajung, mai ales ca nu am mai fost in HASH din noiembrie, insa asta e, cand ma bag in prea multe. Sper sa revin cu ceva dragut la inceput de ianuarie, dar dupa ce lumea isi va reveni din betia artificiala dintre ani.

31 Motors Pub gafaie, in sensul ca fara concerte e doliu pe acolo, atat ca viata, cat si ca incasari. Este cumva trist ca ai nostri guvernanti nu dau inca acea lege clara pentru functionarea cluburilor, ca tot ne-am apucat sa investim de cateva luni in alta locatie, dar acum suntem la cheremul birocratilor, cei de la ISU negasind o cale comuna de solutionare cu ACET. Si cum la primavara probabil ca locatia actuala va fi daramata (asa e cu investitorii imobiliari), nu avem inca o solutie de continuitate. Vom vedea.

Cu MUZAHOLIC am avut o timida zvacnire, dar atat. Nu stiu ce forma de continuitate va avea.

La concerte de club parca nu prea mai am chemare sa merg, am incercat cu Chrysta Bell, dar m-am plictisit dupa doar cateva piese. Vad ca Raul si echipa lui nu se lasa, devenind poate cel mai serios organizator din Cluj Napoca, aducand si urmand sa aduca trupe fainute. Imi face un pic cu ochiul LAIBACH, dar sa vad cum se aliniaza socotelile de timp. Ultima data m-au cam dezamagit live, dar cine stie.

Am anuntat anul trecut de o culegere de texte care ar fi trebuit sa apara, am inteles ca este inca work in progress, poate in 2018 va fi gata. Nu va fi scoasa in prea multe exemplare iar interes ar putea sa prezinte doar pentru cei ce citeau in trecut regulat postarile mele din Kogaionon si acum pot avea varianta tiparita ale unor idei retorice pe care le prezentam regulat, cumva.

In incheiere, pot spune ca tot intre lumi sunt, ca sensul si trairea in multe de altadata s-a atenuat, poate ca e timpul sa las sa pitroceasca nebuniile din trecut, poate ca e doar o perioada fireasca de asteptare, voi vedea. Ma mai apuca nostalgiile dupa chestii in care adunam omuleti, cand eram destul de zgomotos si activ, dar nu exista regrete de niciun fel.

Nu stiu cum va fi 2018, stiu insa ca muzica continua sa fie o cale prin care putem vedea viata intr-un mod mai optimist si cu rost, chit ca uneori drujbele muzicale pot transmite altfel de sentimente. Insa atat timp cat exista echilibru si cumpatare, nebunia care ar putea izbucni va fi resimtita si receptata asa cum merita… exact ca un cutremur de mari proportii.

Sa fim mai zambitori si mai toleranti, ca viata e frumoasa, depinde de noi ce vrem sa facem cu ea.

Ole, ole, La Multi Ani!

29 Decembrie 2017