August: luna marilor bucurii…
Au venit acasa ai nostri parinti, frati, surori, copii, verisori, unchi, matusi, vecini!!! Luna august este o luna in care Vestul, in mare majoritate, este in concediu. Asadar, si ai nostri capsunari, constructori, dulgheri, babysitteri… Strazile noastre sunt acum pline de masini cu numere de I, E, P, B, IRL, GB… care mai de care mai nerabdatoare, mai nervoasa, mai smechera, cu faruri pe faza mare, cu geamuri coborate si multi decibeli ritmati in tot felul de arome mai mult sau mai putin cosmopolite… dar si cu persoane cu ochelari cat mai apropiati de cei de sudura, pline de tatuaje ce stau expuse la mare seama pe umerii bronzati, decoltati si geluiti… Ar trebui sa fie atmosfera de sarbatoare, de bucurie ca se reintregesc familii (pret de cateva saptamani), ca se aduc aici euroii munciti pentru a face cumparaturi de tot felul, de la cele cotidiene pana la real estate-urile ce promit o rata a profitului sigura si ascendenta… sa aiba ceva pus deoparte pentru cand se vor satura sau nu nu vor mai suporta pribegia mercantila… Probabil ca asa este… Eu deja ma sufoc!
Stau la intersectie, oprit la semafor, cand, din dreapta, dar si din stanga, apar acesti romani foarte grabiti, calca acele marcaje de oprire, ei se duc ceva mai in fata, dupa care, in cele mai imposibile pozitii sucite, cu capul pe spate, sau cu urechea lipita de volan si cu privirea lungita in sus, in speranta ca, EI, cei mai descurcareti, cei mai rapizi si mai umblati prin Europa, la culoarea galbena a semaforului (verdele e pentru Estici), vor fi primii ce vor pleca de pe loc… si cu un scartait de roti impunator si aspirator de priviri curioase de pe trotuarele patriei, asa ar urma sa se intample. Doar ca, sfidand orice regula de circulatie, un djip negru, mare, cu numere autohtone dar cu GPS-ul pornit (sa stie cum se ajunge la cea mai apropiata piata pentru un pepene si un ardei), depaseste pe toata lumea si trece mai departe… desi rosu-ul semaforului se incapataneaza sa stea neclintit. Vazand curajul bastinasului cu ceafa lata si lanturi de aur pe tot ce ar putea fi acoperit (gat, maini… probabil si pe picioare), romanasii nostri isi dau seama ca time is money, plus faptul ca la Romanica noastra totul e posibil (spaga e un criteriu moral de la care nu ai voie sa abdici, daca vrei sa fii in rand cu lumea buna), isi arunca pe geam tigarile tocmai aprinse si pornesc si ei in tromba… Eu continui sa stau la semafor si sa meditez: oare cine or fi mai castigati: bastinasii nostri, cu o aura deja demult consolidata de stat in stat sau romanasii nostri ce, fara sa vrea, se civilizeaza pe alte meleaguri?
Usoara intrebare, greu raspuns! Iar contribuabilii nostri garcisti, cu caschetele lor aducatoare de venituri extra, pe unde stau ascunsi acum? E clar, probabil intr-un birou, tinand in mana stanga pixul si scriind cu dreapta un interminabil proces verbal aducator de tristeti efemere… Si totusi iubesc Romania!!!! Cu a ei aglomeratie insuportabila… Dar am remediu: ma duc in natura, la munte… chiar acum… doar sa trec de semafor!