August 2011
Bombastice salutari!
Intram in ultima luna si scapam de vara asta obositoare! C-o fi bine, c-o fi rau… fiecare cu versiunea lui! Rau stiu ca a iesit cu bacalaureatul anul acesta! Cica sunt cele mai slabe rezultate din istorie (45% promovabilitate), care au dus la multe plansete, injuraturi, certuri, traume… nu stiu cat e de normala sau nu aceasta situatie dar suma de motive pentru care s-a ajuns aici nu are legatura neaparata cu elevii (in masura in care sablonul clasic “pune mana pe carte ca de nu…” e oricum folosit de toti constatatorii)… de exemplu, incompetenta politicienilor, demotivarea profesorilor, lipsa liniilor strategice pe termen pe mediu si lung, dezinteresul educational al parintilor ar putea fi cateva exemple de vinovatii. Pe de alta parte, faptul ca examenele se dau acum pe bune e un progres, chiar daca unii ar putea sa nu fie de acord cu mine (insa chestia cu camera video e chiar naspa)… iar ca profesorii sunt platiti prost nu este o scuza in care sa cred, la fel ca si replica: “eu ma fac ca muncesc si tu te faci ca ma platesti”… Cert e un lucru, bacalaureatul 2011 a distrus pana acum multe vacante pe anul asta… ce sa mai spun de cei care nu au fost multumiti de media cu care au promovat si au depus contestatie… ca apoi sa pice… nemultumitului i s-a luat darul, se pare…
Oricum, conflictul intre generatii continua sa fie de actualitate, poate chiar fara speranta de solutionare, daca citim scrisoarea de mai jos, scrisa de un tanar care tocmai a dat bacu’:
Nu au ezitat sa vina si reactii, care mai de care mai acide, mai virulente, chiar patetice pentru acesti ani… Opinii sunt multe, spiritul civic s-a cam diluat iar povestile astea cu “pedagogia clasica” sau “punerea la zid” chiar ca pot deveni anacronice (sa nu le spun triste)… sau limbi de lemn pentru urechi blindate…
Am senzatia ca vremea de afara ma va determina sa-mi astern pe hartie, in seara asta, mai multe idei pe care le aveam in cap de ceva vreme (non-muzicale), asa ca, pentru o mai buna lectura (sau ce-o fi ea), va propun pe fundal ceva tare drag mie, atat ca muzica, insa si ca oameni, Aslak si Andy fiind doua persoane ce cred cu tarie in Spiritul Underground, exprimat prin trupa SYVEN:
http://www.youtube.com/watch?v=8SToSQu0MBQ
Si daca mi-am dat drumul la piesa, sa trecem acum la alta abordare… cica in viata, daca dai mai mult decat primesti, esti pe drumul cel bun… heh. Nu ma duc in divagari sau atingeri religioase clasice pentru ca, in cazul Lucian Bute, religia lui este boxul… si a dat, mai nene, de l-a pus la podea pe francezul ala! E primul meci din viata mea (box) la care m-am uitat integral si trebuie sa recunosc ca nu sunt un fan al acestui sport insa m-au bucurat victoriile celor 3 pugilisti romani, toate prin KO, in violenta dar frumoasa seara de 9 iulie! Cam circar si artificial americanul ala in sacou alb cu papion care cica a facut cateva sute de milioane de dolari cu vocea lui dar na, probabil ca asa se face… a venit, si-a facut numarul si a plecat! Maine sa prezinte si un concert DIMMU BORGIR, ca o fi de efect!
Bute m-a facut sa ma simt mandru ca sunt roman, lucru care pare deocheat si anacronic pentru vremurile noastre. E clar ca a inceput “hegemonia” Galati-ului, dupa ce si la fotbal au luat campionatul… sa vedem cat va si tine! Pe de alta parte, sa nu ne excitam mai mult decat ar trebui, caci Bute a boxat cu unul impus de nu stiu ce federatie, boxer care am inteles ca era pe locul 17, deci un fel de pacaleala prezentata bombastic… adica si Leonard Doroftei a avut dreptate, ca gala a fost stricata de Mandy si de cei ce l-au ales sa boxeze la Bucuresti… dar, in orice caz, Bute nu a avut nici o vina.
Voi scrie mai incolo cate ceva despre anacronismul in care ma interiorizez din ce in ce mai mult, insa, daca vorbim de patriotism, eu chiar continui sa cred in aceste repere frumoase, sub influenta carora am crescut si am fost educat… sau poate indoctrinat? Imi place sa vad legaturi stranse intre traditie, identitate, autenticitate si patriotism! Bine, nici cu spectacole de alea pompoase a la 4 sau 14 iulie nu ma simt confortabil, insa se pare ca americanii sau francezii nu au nici o problema! Fiecare cu credinta lui! Dar chiar mi-era dor sa vad lumea cum iese in strada si pentru lucruri simple dar frumoase… in afara grevelor manipulate de politicieni bine infipti la butoanele compromisurilor interminabile! Cred ca ultima cand s-a iesit pentru ceva frumos in strada a fost cu victoria noastra impotriva Argentinei, la Campionatul Mondial de fotbal din Statele Unite!
Chiar asa, peste cateva zile voi merge cu fiul meu (pentru prima data in aceasta formula pe un stadion din Bucuresti) la meciul de fotbal cu Argentina, sper sa nu fie foarte cald si sa vad mai mult decat ceea ce as fi vazut la TV… ca de auzit, heh… va auzi multe Stefan pe stadion, o buna oportunitate pentru un pusti de zece ani sa afle ca si vocabularul strazii face parte din viata normala! Asa e cand mama isi lasa copilul pe mana tatalui… om vedea ce-o iesi, ca-n toate exista un inceput… iar altii vor povesti sfarsitul… generatiile astea, offf!
Mda, tocmai am aflat ca s-a anulat meciul… hmmm…
Revenind la Bute, nu m-a interesat in mod special meciul sau spectaculozitatea lui, ci faptul ca un sportiv roman poate sa faca si astazi sa se scrie despre el… si de bine… lucru cam rar in istoria recenta a sportivilor nostri… si la fel de mandru sunt si de echipa de scrima a Romaniei, care a luat aurul, batand din nou rusoaicele fara drept de apel… acu’ ca a gresit organizatorul imnul national al Romaniei si l-a bagat pe ala vechi, din vremuri comuniste, cu “Trei culori”… mda… cam aiurea si lipsit de profesionalism (cica rigurozitate britanica, m-am lamurit si cu asta)… dar important a fost ca tricolorul nostru a fost deasupra tuturor! Frumos sentiment!
Pe de alta parte, mi-e sila de ceea ce se intampla in zilele noastre, cu masacrarea animalelor nevinovate, cu escaladarea prostiei pana la cel mai inalt nivel, cu cinismul jalnic cotidian in care ne imbalsamam sa supravietuim, cu miserupismul tragic care se extinde in fiecare domeniu, cu acele concursuri mercantile de a deveni vedeta peste noapte sau fuga disperata dupa voturi/like-uri pline de speranta… fara modele si valori palpabile, evidente, certe, care sa trezeasca spiritele amortite de ignoranta totala, nu vad luminita de la capatul tunelului… de fapt, nici tunelul nu mai exista, caci zgomotul manelelor, amestecat cu lanturile de aur purtate doar de la kilogram in sus peste camasile inflorate, nu fac altceva decat sa eclipseze orice incercare rationala de a crea ceva decent si de bun gust in tara asta…. iar ipocrizia si invidia sunt atat de mari… offf… las’ ca ne dregem amarul cu mici si bere, la umbra unor corturi tapitate cu branduri pompoase iar baile de multime ne reamintesc ca e vara si ca dusurile sau roll-on-urile nu sunt obligatorii.
In tara asta pe care o iubesc neconditionat continua sa existe catralioane de politisti dar cand ai nevoie de unul, nu-i de gasit… e plin de ospatari dar cand te asezi vara la o terasa insetat, astepti de te apuca parangheliile pana vine unul sa-ti ia comanda, basca si pana ti-o aduce… e plin de taximetristi dar cand iti arde buza, ori e linia telefonica aglomerata, ori nu sunt curse libere… e plin de constatatori atotstiutori dar cand e sa-si sustina ferm o opinie ori o declaratie facuta, incep s-o dea in brasoave si o intorc ca la Ploiesti, cu tot felul de oltenisme tupeiste, moldovenisme imbarligatoare sau ardelenisme tantose… Asta e LAND OF CHOICE, cu bune, cu mai putin bune… cateodata imi vine sa plec si sa nu mai aud de Romania cu populatia asta oachesa… Dar imi amintesc cum altii, imprastiati prin toate colturile lumii pentru un rost de munca mai bun, jinduiesc dupa casa, prieteni, atmosfera asta mioritica… Bine, exista si romani care nu doresc sa se mai intoarca aici sau ca nu vad motivatia de ce ar face-o, dar asta e un subiect care nu prezinta interes pentru mine… Insa ma bucur pentru bucuria lor si imediat revin cu picioarele in mlastina carpato-danubiano-pontica post-comunista, in care continui sa cred si nutresc speranta unui viitor mult mai bun… undeva, candva, cumva!
Cat despre TV si ceea ce difuzeaza zecile de posturi, hmmm… am ajuns la concluzia ca telecomanda nu are sens (stiu ca multi dintre voi stiau asta cu mult timp inaintea mea), ca pe orice buton as apasa nu gasesc la ce sa ma uit (exceptie o fac documentarele)… In rest, stiri insipide, palide, fara forma dar umflate cu pompa jurnalistica ieftina, subiecte terne disecate lung, plictisitoare si fara interes… si care imi zgarie urechile prin acei reporteri cu accentul pronuntat pe i-ul de la “trafic” … sau poate ca s-au schimbat lucruri si eu am ramas pe stil vechi? Ne intoarcem la frantuzisme ori am chiulit eu de la scoala? Mda…
Si totusi, acum cateva zile am ramas placut surprins sa vad ce cadou a primit o bunicutza de 90 de ani de la rudele ei: o plimbare cu parapanta! Asta da veste… iar la tonicitatea pe care o manifesta respectabila doamna, pofta de viata si voiciunea incredibila pe care o arata, chiar ca stirea mi-a inseninat dupa-amiaza… Bravo ei!
Data de 2 iulie este, crestineste vorbind, o zi cu dubla semnificatie, dubla sarbatoare religioasa. Eu nu pot sa uit ca este si ziua in care s-a nascut Maestrul retoricelor din Romania, Octavian Paler. Si chiar daca el nu mai este fizic printre noi, am recitit acum ceea ce am scris despre el in ziua in care, acum 4 ani, ne-a parasit:
http://www.kogaionon.com/ro/articole-kogaionon/octavian-paler
Hai sa vorbesc despre DBE, ca mai sunt doar cateva saptamani pana atunci si pare a fi cel mai ambitios proiect DonisArt… ideea de a organiza concerte o aveam de foarte multi ani, de cand am ajuns la concluzia ca pot sa fac mai mult pentru trupele care compun muzica frumoasa dar si pentru artistii care cred in ideea de a veni in Romania nu doar pentru o simpla cantare. Dupa 20 de ani de sustinere a cauzei Underground (emisiune radio, fanzin, webzine), organizarea de concerte a fost un pas firesc… acum ar mai trebui sa-mi fac label si apoi agentie de impresariat si gata, all in one!
DBE a fost gandit initial pentru a mobiliza cateva trupe care, pana atunci, le adusesem separat, in evenimente organizate la Brasov, in acea intima dar selecta sala de teatru Reduta. Prima editie DBE a fost in decembrie 2009, in clubul The Silver Church, de fapt primul eveniment DonisArt din Bucuresti. Au venit peste 500 de suflete, din care, contorizate de mine, peste 150 din afara tarii… Am vazut fani adevarati de pretutindeni, echipati corespunzator, care au venit pentru a-si sustine trupele favorite, toate pe nisa Gothic-NeoFolk-Martial. A fost un maraton obositor, dar cu amintiri frumoase, de care eu am fost multumit doar pe jumatate.
In urmatorul an am vrut sa extind acea singura zi la doua, pentru a nu mai forta spectatorul sa stea in picioare 7 ore! Editia a doua a fost un pas oarecum in spate, dar am inteles ca am facut greseli pe care imi doresc sa cred ca nu se vor mai repeta, plus ghinioane pe linie. A radiat insa, dintre toate trupele prezente, DIRTY GRANNY TALES… spectacolul oferit de greci a fost senzational! Insa un lucru tot nu m-a multumit: din cauza scenei de dimensiuni reduse, dansatorii au trebuit sa-si adapteze showul dupa structura din Kulturhaus si acest lucru nu le-au permis sa se desfasoare la adevarata lor valoare. Asa ca, imediat dupa concert, le-am facut invitatia de a veni la Alba Iulia, lucru acceptat pe loc, cu foarte multa bucurie! Si da, acesti artisti sunt cordiali si prietenosi din cale-afara! Veti avea timp sa stati de vorba in tihna cu ei curand!
Dar am uitat sa mentionez cum de am luat decizia sa organizez un eveniment outdoor, la Alba Iulia. Anul trecut, echipa DonisArt a fost in acel oras sa sustina o trupa pe care nu a putut sa o vada la Bucuresti, Secret Chiefs 3. Concertul a fost organizat de prietenii de la RYMA, care ne tot spuneau cum vor ei sa “mute muntii” in locatia pe care au concesionat-o, intr-un oras destul de linistit si unde nu se intampla mai nimic. Concertul americanilor a fost sustinut nu in spatiile RYMA, ci pe o terasa de langa cetate si a fost unul dintre cele mai frumoase experiente la care am participat. Dupa concert, era deja trecut de miezul noptii, impreuna cu cativa muzicieni dar si prieteni cunoscuti sau mai putin cunoscuti, ne-am dus in spatiile RYMA, sa vedem ce mare minunatie o fi acolo. Si am stat acolo pana dimineata, pe o ploaie mocaneasca, in jurul unui foc ce a dezvoltat energii pozitive si unde am povestit vrute si nevrute. A fost o seara simpla, curata, dar de vis! Stiu ca Trey/SECRET CHIEFS 3 (ex-FAITH NO MORE) a ramas fascinat de acea noapte, chiar a declarat intr-un interviu ca s-a simtit atunci cel mai bine din intregul turneu… urmariti ultima parte a interviului:
http://www.youtube.com/watch?v=F43Wnv16-AE
Am plecat de la Alba Iulia cu ideea ca ne vom gandi la o varianta sa organizam ceva si in acea locatie candva, dar nimic setat. Ne-a placut si nebunia celor de la RYMA, lupta lor cu morile de vant si dorinta de a face ceva frumos in acel loc!
Dupa ceva vreme am fost la prima editie OST. In ciuda ploii abundente, a numarului infim de participanti si a altor probleme aparute din cauza acestui numar mic de persoane, am indragit mult ideea acestui festival, mai ales ca si organizatorii au aratat ca sunt dedicati cauzei Underground. Aici am scris despre prima editie, voi spune cateva lucruri si despre editia de anul acesta, dar mai incolo:
http://www.kogaionon.com/ro/articole-kogaionon/ost-mountain-fest-busteni-valea-cerbului
Si atunci mi-am dat seama ca un eveniment outdoor, in natura, este urmatorul pas pe care va trebui sa-l fac.
Dar provocarea mea era una de alta factura, de a incerca/experimenta un nou concept, de a reuni, sub umbrela unui singur eveniment, suflete care asculta diferite stiluri muzicale: Metal, Neofolk, Goth, Post-Rock… de fapt, o sinteza a evenimentelor singulare pe care le organizasem pana atunci. Si astfel Seara Speciala DBE s-a transformat in festival outdoor! Suna cam impropriu termenul de festival dar acesta a fost unul dintre putinele compromisuri pe care le-am inserat in conceptul DBE. Varietatea muzicala pe care o prezinta acum evenimentul poate sa deruteze, insa credinta mea in a crea acea platforma de suflete frumoase este mai presus de orice eventuale remarci mai mult sau mai putin corecte, mai mult sau mai putin avizate.
Pe de alta parte, acel sentiment continuu copy-paste m-a determinat sa fac si altceva, altfel as fi renuntat definitiv.
De aici si pana la a decide unde va fi primul eveniment outdoor nu a fost decat un simplu telefon, la prietenii RYMA, care au raspuns pe loc afirmativ. Stiu ca nu este o obisnuinta sa vii la Alba Iulia la concerte, stiu ca acea cetate nu este promovata la adevarata valoare, stiu ca lumea prefera sa mearga la ceea ce stie, unde exista un reflex, o obisnuinta si chiar o traditie… mai ales ca, doar cu o saptamana inainte, la mai putin de 100 de km, exista Artmania, un festival care aduna an de an mii de oameni si unde vorbim de trupe foarte mari, intr-un oras superb, care a beneficiat si de vizibilitate maxima cu acel an de Capitala Europeana. Iar la o saptamana dupa, la Targu Mures, o noua editie Peninsula… Cine vrea sa creada ca ar putea fi o canibalizare a publicului intre aceste festivaluri, e liber sa o faca… eu nu vad nici o legatura, nici ca muzica nici ca abordare, ca sa nu-i spun concept… poate doar ca bani din portofel, pentru cine vrea sa mearga la amandoua… sau la toate trei, in 3 wekenduri consecutive…
DBE 3 nu e doar un festival, e o simpla exprimare artistica ce isi doreste sa sustina Spiritul Underground si artistii care fac muzica de calitate, dar care pun pe primul loc publicul si apoi detaliile logistice sau financiare. Nu veti vedea acolo diferentieri intre trupeti, organizatori, presa sau spectatori! Fara legitimatii fluturate vizibil, fara bodyguarzi violenti sau stricti care sa va controleze pana la piele de apa minerala sau sandvisuri facute acasa! Nu dorim sa conditionam sa consumati exclusiv doar ceea ce va fi disponibil in perimetrul festivalului… insa venim cu o alternativa civilizata, zicem noi de bun simt (detalii in comunicatele oficiale ce vor urma), care sa va faca sa intelegeti ca vrem sa petrecem cu totii doua zile intr-un mod natural, onest si civilizat, unde respectul si bunul simt fac casa buna! Iar cele 12 trupe ce vor canta la Alba Iulia vin special pentru fani! Cat despre locatie, cred ca ati vazut deja filmuletzul:
http://www.youtube.com/watch?v=YGGoaGHX_U4
Prima trupa aleasa pentru DBE 3 a fost ROME… am incercat multe scenarii si inainte, dar pauza luata de Jerome mi-a dejucat toate planurile, desi ideea era sa cante pe 12 decembrie 2010, exact la un an de la ultimul concert al trupei, tot la Bucuresti… ar fi trebuit sa cante in a treia zi de DBE 2, impreuna cu SWANS. Nu a fost sa fie.
Despre HEXVESSEL nu stiam foarte multe insa cele 2 piese postate pe net mi-au captat interesul imediat. Mai mult, Mat mi-a trimis albumul in jurul Craciunului si cum l-am ascultat, am si luat decizia de a-l invita in Romania!
Cu ROMA AMOR am incercat si in alte editii sa-i aduc dar nu s-a putut, acum lucrurile au fost mai simple, ca luna august e luna de concedii.
LOELL DUINN este o trupa care a degajat ceva special anul trecut, la WGT. I-am vazut acolo, apoi am intrat in discutii pe email cu Alen si am descoperit ca, in spatele muzicii frumoase pe care o compun, se afla si persoane oneste dar dedicate cauzei, asa ca invitatia mea a fost si ea acceptata imediat.
LES DISCRETS ramasese o promisune de anul trecut, din martie, de la concertul cu AGALLOCH, asa ca lucrurile s-au aranjat pe loc, mai ales ca proiectul lui Fursy a sustinut primul concert in urma cu doar cateva saptamani la WGT iar al doilea va fi la Alba Iulia, probabil si cu vocea feminina in premiera live…
Cat despre ALCEST, la cat de bine s-au simtit anul trecut la noi, Neige a acceptat invitatia instantaneu… mai tineti minte, a fost primul lor concert live iar de atunci, trupa a cantat in sute de concerte! Si in toamna vor parasi din nou batranul continent pentru a incanta fani de pe alte 3 continente! Legat de DBE 3, n-aveti idee ce presiuni au fost sa cante la alte festivaluri mult mai mari, tot in acea perioada. Insa Neige a fost de neclintit si pentru asta ii multumesc sincer… cu siguranta ca aceasta trupa va ajunge mare de tot si semnarea cu o casa de discuri mult mai impozanta e doar o problema de timp. Insa e bine sa vad ca unii nu au uitat de unde au plecat si accepta si altfel de invitatii, nu numai de-alea cuantificabile in bani, in cantari zilnice consecutive si incadrate in sabloane tehnice si logistice mai mult sau mai putin stricte! Pana la urma DBE poate fi, pentru artist, o imbinare intre util si placut, intr-o locatie de vis!
VULTURE INDUSTRIES au rupt inimile participantilor la LABYRINTHIC METAL EVENING si, sincer, aceasta trupa merita sa fie vazuta live mult mai des, ca este fantastica! Mai ales ca acum vin la DBE 3 cu un setlist surpriza!
DRACONIAN este o trupa foarte apreciata in toata Europa si sunt surprins ca nu a cantat pana acum in Romania. Multi se asteptau sa cante la alte festivaluri de la noi, mult mai mari si, implicit, mai populare, dar Anders a acceptat invitatia mea, in ciuda altor presiuni de a canta in weekendul cu pricina si la un alt festival european. Multumiri si lui pentru increderea si sustinerea DBE 3!
YEAR OF NO LIGHT este o trupa complet necunoscuta in Romania dar muzica lor este extraordinara! Iar ideea de a proiecta filmul “Vampyr” in Transilvania suna perfect, pentru a transcede in conceptul acestei trupe, care va asurzi urechile celor prezenti printr-un concert de peste o ora!
Am facut si un sondaj pentru a afla ce trupe autohtone s-ar integra in viziunea festivalului DBE. Si am facut public rezultatul. Dupa mai multe scenarii, am ales DOREDEDUH si SUNSET IN THE 12Th HOUSE.
Colaborarea cu Costin Chioreanu a venit de la sine, mai ales ca noi trebuia sa facem ceva impreuna in octombrie anul trecut, dar n-a fost sa fie.
Prietenia mea cu Alex dureaza de foarte mult timp iar seriozitatea si daruirea lui pentru tot ce a facut si continua sa faca cu Beauty Of Pain este impresionanta! De aceea am gandit impreuna pentru festival un fel de parada de moda Goth… sa vedem ce-o iesi!
Restul detaliilor despre DBE 3 le veti afla in comunicatele ce urmeaza sa vina zilele viitoare… si sunt vesti frumoase, cel putin asa vreau sa cred!
Dar tare mi-a placut o replica pe care am primit-o zilele trecute pe Facebook:
„Acum astept DBE. E bine ca voi raspanditi concertele tot timpul anului. Iti da senzatia ca ai de ce sa astepti sa treaca timpul, muzical vorbind”… Suntem onorati!
Cred ca ati auzit de Rooftoping! Am vazut, pana acum, cred ca sute de fotografii, care mai de care mai ametitoare, mai spectaculoase… aveti mai jos un link catre cateva lucrari urbane, sa le spun asa, care nu au chiar acelasi impact ca cele facute de pe munti, dar “edificatoare” pentru cel ce se regaseste prin muzica suicidala SHINING, heh…
Sa va povestesc acum ce a fost prin luna iulie si ce va fi in august… cu prognoza pe restul de evenimente din an sau lansari de albume o las mai spre toamna, ca n-are sens acum… e noapte, sta sa ploua, e numai bine de a-mi acorda mai mult timp angoaselor mele…
Nebunia si competitia intre cele 2 festivaluri mainstream de la noi a adunat rockeri si de alte feluri doar la Judas Priest… cat despre trupele ce au cantat primele, sau cum se spune “in deschidere”, am inteles ca au avut parte de extrem de putini spectatori… insa vor putea sa-si treaca in CV ca au cantat la Rock the City sau Best Fest, adica au o carte de vizita! Bravo lor, succes maxim! A mai fost si Bon Jovi, unde 50.000 de fani au murit pe baricade pentru idolii lor! Complet neinteresant pentru mine, insa am auzit ca au venit persoane care au stat in soare de la 10 dimineata doar sa prinda un loc cat mai in fata! Asta da spirit de fan adevarat! Si un intreg circ mediatic cu aceasta trupa, un fel de rock care place la cei ce nu au treaba cu rock-ul… Las’ca e bine sa vina cat mai multe trupe Rock si Metal pe la noi, ca poate s-or mai deschide ochi si ne-or mai slabi aia multi cu sonoritati deocheate…
A fost evenimentul MONO, un concert marca DonisArt, unde aura sufletelor frumoase a dominat intreaga seara:
http://www.kogaionon.com/ro/serile-speciale-organizate-de-kogaionon-si-donisart/mono
Am fost la OST… doar de sambata, ca vineri a fost MONO… ce sa va spun? Initial am vrut sa scriu romane, dar mi-am dat seama ca nu e momentul. La media de 200 de suflete pe seara, din care doar la headlineri imaginea unui festival arata rezonabil, nu prea am multe de povestit! E clar ca, pe viitor, Mihnea trebuie sa schimbe multe lucruri radical! Ori ar fi chemat 2 trupe romanesti, ori 18, publicul ar fi fost la fel. Asta ridica semne mari de intrebare fata de interesul fanilor pentru scena noastra Metal…. Dar voi reveni mai pe la toamna cu mai multe chestii disecate… Am declarat cu mult timp in urma ca in afara de FEN si THE FORESHADOWING nu ma interesa nici o alta trupa, dar asta nu m-a oprit sa nu particip, din contra, dupa MONO am venit la Rasnov, mi-am cumparat bilet si am sustinut cauza, din punctul meu de vedere! Deplorabil rau imagnea cu 20-30 de fani in fata scenei, intr-o locatie foarte frumoasa, vreme buna, scena impunatoare si o sonorizare lacrima! Tricourile si hanoracele OST sunt superfrumoase, cred ca cel mai tare punct al festivalului. FEN m-au dezamagit live (desi albumele imi plac mult, cel putin primul e bestial), THE FORESHADOWING nu am avut cum sa-i vad, in schimb m-au surprins placut METHEDRAS, care au comunicat cel mai intens cu fanii. Nu ma omor eu dupa Thrash-ul lor dar am vazut bucuria in ochii trupetilor si asta e mai mult decat orice altceva… LAONLYNESS a sunat foarte atmosferic cu doua clape, vocea lui Leo a fost cam zgarcita in inflexiuni, marjand mai mult pe fazele Pop, comerciale… SINCARNATE s-a auzit foarte bine si mi-a placut forta vocii lui Marius, MEDIOCRACY nu m-a convins prea tare, poate ca din cauza vocii; in schimb, Costin e acel Mackintosh din fazele Core, chitara lui aratand multa melodie… NEGURA BUNGET suna bine pe piesele de pe “Varstele Pamantului”, dar pe cele mai vechi totul suna ca un cover continuu, acorduri masacrate si voci chinuite cu chitari trase si lungite in ultimul hal, ma mir cum Negru se incapataneaza sa nu vada asta; chiar si asa, cred ca la ei a fost cel mai mare numar de persoane… care s-au bucurat si au ovationat prelung reprezentatia timisorenilor… ONSLAUGHT i-au insufletit pe fani cu un show bun dar tare liniar, WINTERHORDE au avut parte de un concert foarte prietenos dar palid, fiind mai activi in public, unde vocalistul incerca sa vanda, mai in gluma-mai in serios, un tricou sau un CD, oricarei persoane cu care comunica… KEEP OF KALESSIN mi s-au parut palizi tare… iar DIN BRAD, hmmm… este un experiment de care mie mi-a fost jena sa-l privesc cap-coada… doar un cover Maria Tanase a sunat mai bine, auzind glume din jurul meu ca, de fapt, ascultam Inia Tanase.
Asadar, un festival unde s-a simit incarcatura nemultumirilor, de la organizatori si pana la trupe, dezamagirea celor prezenti pentru numarul mic de participanti si o dorinta de a vedea trupele preferate, dupa care sa pleci spre casa. Multe standuri de merchandise, prea multe pentru cat popor a fost acolo, mancare si bautura destul de sarace ca gama (insa scumpe) iar cei ce vindeau erau prea sictiriti si dezamagiti ca nu au dat lovitura financiara… si cam asta a fost totul.
Am spus ca va fi Artmania in al doilea weekend din august (cand la Bucuresti Hefe aduce DEFTONES), dar am uitat sa amintesc de concertele lui Buvnitz de la Cluj Napoca si Bucuresti, cu redutabilii ATHEIST, din 15 si 16 august… Cvlt pentru fani!
Am citit ca BUCOVINA vor canta la Wacken Open Air… ma bucur mult pentru ei, caci Butzi si echipa cred tare mult in muzica lor si au facut multe sacrificii in cei peste 10 ani de activitate. Dupa EP-ul masterizat de Dan Swano, ma astept ca noul album sa fie o frumoasa piesa de colectie pentru fanii Pagan Viking Metal. Cred ca BUCOVINA este cam singura trupa din aceasta nisa muzicala care continua sa-mi prezinte interes si sigur vor face o frumoasa impresie la cel mai titrat festival Metal din lume!
De GRIMEGOD v-am scris luna trecuta, mai au 2 piese de finisat si spre toamna/iarna sa speram ca vom avea un nou album… ABIGAIL ne informeaza ca vor scoate un nou EP in cateva saptamani… asta e de bine, insa, pe de alta parte, nu-mi amintesc ca trupa lui Razvan sa iasa din acest tempo EP-ist, adica sa vad si eu un album cap-coada… in ciuda istoriei incredibile dar si a componentei schimbate continuu. Spun incredibila pentru ca fara albume propriu-zise, trupa se incapataneaza sa existe de o gramada de ani! Poate vom vedea si un album efectiv gata in urmatoarele luni! Era si o idee interesanta cu turneul Trinity Of Doom, GRIMEGOD, GOTHIC si ABIGAIL, de anul trecut, dar nu stiu ce s-a intamplat ca nu s-a mai sustinut… Poate in toamna asta?
Playlistul lunii august este iarasi plin de albume diverse, chit ca e luna de vacanta. M-a asediat Robert de la Valse Sinistre cu o gramada de CD-uri, probabil realizarile lui din ultimul an. Toate complet necunoscute, care arata bine ca layout iar unele sunt binisor… HYPOMANIE pare a fi o combinatie deloc originala dar care suna foarte placut, e un fel de copie Neige/Alcest dar unde vocea nu conteaza pe fondul Black Metal, cu multe insertii Shoegaze/Post-Rock… DEEP-PRESSION vine cu o forma cinematica de muzica experimentala care apasa puternic pe pedala Dark-Ambient… la fel si polonezul SOUFFERANCE, VISION, care ar putea usor sa semneze cu labelul suedez CMI… MORD’A’STIGMATA cica ar canta un Post Black Metal dar eu n-am inteles mai nimic din muzica lor, poate doar ca instrumentistii sunt tehnici… LAURA WEIXELBAUM doreste sa fie o replica la DIAMANDA GALAS (din punct de vedere al abordarii avangardiste), insa cu insertii electronice tribale seci si sintetice… BEYOND LIGHT vrea sa amestece BURZUM cu faze acustice, chiar psihedelice, insa nu m-a impresionat… A WINTER LOST ne arata ca si in Canada se poate executa Black Metal-ul in stilul europenilor DRUDKH (placuta auditia)… iar ANNIVERSARY CIRCLE incearca timid sa copie un BAUHAUS sec cu insertii LYCIA sau chiar JOY DIVISION.
Am mai aflat de trupa DESCEND INTO DESPAIR din Radauti. Au scos acum un al doilea EP, o varianta deloc originala de Doom Death Metal, cu elemente Funeral si Slow Metal, partial atmosferic, partial Dark… si ecouri de Symphonic, am uitat sa mentionez! Intentia e buna, rezultatul nu m-a dat pe spate, mai trebuie lucrat, eventual si cu repere originale, pentru a da o identitate corecta unei trupe ce doreste sa intre serios pe aceasta nisa. Am inteles ca in componenta e si claparul din ERA DECAY, ceea ce ar trebui sa dea mai multa vizibilitate proiectului. Puteti asculta piesele realizate pe cele 2 demo-uri pe myspace-ul trupei:
http://www.myspace.com/descendintodespair
Din Cehia, Epidemie Records mi-au trimis doua noi realizari, dar confuzante rau… KRIEGSFALL-U vine din Ungaria si cica ar presta un Sacral Martial Industrial cu atingeri Nelofolk. Chiar si cu Agnes Toth ca invitata pe o piesa, proiectul nu m-a convins absolut deloc… ceva mai NeoFolk dar la fel de Industrial pare sa fie si LARRNAKH, noul album al celor 3 maghiari avand mult pian, vioara si keyboard, in stilul trupelor de la Steinklang… de fapt, albumul de debut a fost realizat anul trecut la label-ul austriac.
Insa realizarea care nu trebuie omisa este reeditarea genialului album “Human”, una dintre cele mai complexe mostre de Death Metal din toate timpurile! Si chiar daca Chuck nu mai este, trupa DEATH va ramane in sufletele tuturor ca exponentul perfect al acestui stil muzical, in varianta americana…
CAINA m-a lasat fara cuvinte cu noul album, am inteles ca al patrulea din cariera! Baiatul asta Andrew e al naibii de talentat si inspirat! Ca e Post Metal, ca e Black Metal, nici eu nu mai stiu! Conceptul aparent eclectic al muzicii CAINA face ca fazele Black Metal depresive in genul XHASTUR sau old SHINING sa se combine original cu faze Post-Rock si Shoegaze, dar si Ambient sau Experimental. Este o muzica care atinge, in intregul concept, influente din ALCEST, BURZUM, JESU, MOGWAI sau THE RED HOUSE PAINTERS… pe cat de agresiv pare a fi, pe atat de melodic si epic pare sa se exprime sunetul! Chiar si progresiv pe unele franturi! Pe acest album are invitati si trei muzicieni mai mult sau mai putin cunoscuti, cel mai important pare a fi Lord Imperial din KRIEG. Asadar, un album care, langa “Mammal”, reprezinta varful aparitiilor Black Metal pentru acest an, cel putin pentru mine.
Cat despre celalalt album, “Old Songs New Chords”, aparut impreuna cu cel amintit mai sus, va recomand din toata inima sa-l ascultati, veti vedea multidimensionalitatea lui Andrew si cosmopolitismul lui muzical, experimentand incredibil, de la Post-Rock si Shoegaze pana la Jazz sau Blues, dar pe piese Metal ca structura…
YOB l-am ascultat doar de 2 ori cu noul album dar inca nu am starea necesara de a-i acorda mai multa atentie, Doom Metal-ul lor fiind unul destul de simplu ca instrumentatie insa apasator si dezolant, daca ii prind vibe-ul… poate mai incolo…
Superba voce din o gramada de proiecte norvegine Metal, Simen aka Vortex, va lansa, in curand, debutul sub numele ICS VORTEX. Cu siguranta ca va veti aminti de BORKNAGAR, DIMMU BORGIR, ARCTURUS sau LAMENTED SOULS in acordurile celor 11 piese, dar veti si descoperi o linie Heavy Metal numai buna pentru fanii old, mai ales ca si atingerile Progressive sau Stoner Rock ale anilor ’70 sunt foarte prezente! Aceste Groovy Metal ar fi trecut neobservat de mine daca la voce nu era Simen! Iar partile clean sunt incredibile… este una dintre cele mai frumoase voci Metal dar si una inconfundabila! Nu suna nimic rau pe acest album, dar nici nu gasesc ceva care sa ma dea pe spate… e ca un fel de colaj de acorduri Metal, cu amprente dark foarte timide (din pacate), ceea ce ma face sa afirm ca acest nou proiect va fi interesant doar pentru componenta: ICS Vortex – Vocals (Borknagar, Arcturus, ex Dimmu Borgir);
Asgeir Mickelson – Drums (Sarke, Spiral Architect, ex Borknagar, ex Testament);
Terje “Cyrus” Andersen – Guitar (Susperia, Dimmu Borgir, Sarke, ex Satyricon);
Jens F. Ryland – Guitar (Borknagar); Steinar “Azarak” Gundersen – Bass (Spiral Architect, Satyricon, Sarke).
ERA DECAY vine din Suceava cu un EP de 6 piese, un amestec clar de Doom Death Metal cu faze Black Metal, care suna bine insa n-are gram de originalitate iar liniaritatea sunetului este un alt mare dezavantaj. Suntem totusi in mileniul 3, avem acces la mult mai multe surse, e timpul sa nu ne blocam doar in muzica altor timpuri!
V-am spus data trecuta de proiectul bistritenilor de la ALTERNATIV QUARTET. La concertul MONO, Marcel mi-a dat noul lor CD, care arata incredibil, un foarte frumos digipack cu un booklet finut si cele 2 CD-uri prezinta albumul atat in forma audio cat si ca MP3!!! Pentru o trupa romaneasca, care nici nu are contract cu vreun label, cred ca este mult mai mult decat si-ar putea inchipui cineva… bravo lor! Legat de muzica, ei sunt influentati de SIGUR ROS, ISIS, PELICAN si de alte trupe Post-Rock mai mult sau mai putin comerciale. Sunetul este foarte clar, mixajul profi, baietii destul de talentati. Post-Rock-ul lor suna corect, are si influente Shoegaze, imi place ritmul, conceptul, executia. Ma zgaraie insa pe creier, exact ca si in cazul GIFTS FROM ENOLA, acea latura Alternative exprimata in special prin voce si pasaje usoare, care au o nota comerciala, usor prea „light” pentru gusturile mele. Poate ca ei s-au inspirat si din LUNA AMARA, caci au colaborat pe diverse piese si cu Mihnea, poate ca radacinile lor muzicale sunt altele, insa, ca sa o zic „constructiv”, nu vocea este punctul forte a conceptului ALTERNATIV QUARTET. Sau no vocea cantata in aceasta maniera. Si ar fi fost frumos sa vad mai multa nervozitate in acorduri, sa rupa putin chitarile alea, sa distruga cinelele bateristul… dar sa nu ajunga sa o dea in Hardcore, desi, daca ascult cu mai multa atentie, cred ca putin mai multa energie si exprimare extrema ar duce spre asa ceva. Imi place sa cred ca acesti bistriteni vor insista mai mult, in viitor, pe linia instrumentala a celor de la CASPIAN iar ca voce spre I LIKE TRAINS… I-am vazut anul trecut live la Suceava si exista piese care suna foarte frumos… si ma refer la cele care insista pe amprenta Dark, melancolica, usor dreaming… dar si altele care vin dintr-un alt film, mult prea comercial si cu insertii mainstream!
Din Scotia vine o trupa ce, spre surprinderea mea, a primit oferta de la Candlelight extrem de rapid… probabil a ajutat si faptul ca Ronan Chris Murphy le-a produs albumul, cunoscut din colaborarile cu King Crimson sau ULVER. FALLOCH se numeste proiectul, este format din doar 2 persoane care admira muzici ca AGALLOCH, ALCEST, LES DISCRETS sau PRIMORDIAL. Combinatia de Atmospheric Metal cu fazele Folk, Pagan par destul de frumos croite, insertiile Post-Rock sunt si ele prezente… e un album al modei, relaxant, in care gasesti tot felul de pasaje de la trupele amintite mai sus, insa prelucrate in maniera FALLOCH… Nu-mi plac vocile, sunt fara forta si lalaite, dand impresia, in cele din urma, unui material deloc original ca repere stilistice si cam “light”… albumul are si pasaje mai agresive, unde si acele voci par a fi mai nervoase, dar totul trece repede… mai aud si diverse fluiere traditionale, care au farmecul lor si pot da o amprenta “dreaming” pe alocuri. Pe de alta parte, e doar un debut care sigur ca nu va trece neobservat de fanii Metal-ului de nisa modern, desi, din punctul meu de vedere, muzica lor e exact acolo unde nu trebuie: prea usoara pentru fanii Metal-ului agresiv, prea zgomotoasa si dura pentru adeptii sonoritatilor Non-Metal… Insa si aceasta poate sa fie o nisa, nu?
http://www.youtube.com/user/fallochmusic#p/a/u/0/Y6yaR4Iu4co
Bateristul din ALCEST si LES DISCRETS a reusit acum sa realizeze cu proiectul lui din 2001, BAHRRECHT, un album de Furious Black Metal! Mi-a spus ceva Winterhalter anul trecut despre acel proiect si ca nu prea a avut timp sa se ocupe de el. Ei bine, impreuna cu trupeti din SORS IMMANIS si FUNERAL HOLOCAUST, au realizat un material Grim Black Metal, care sigur va place fanilor PESTE NOIRE, de exemplu… si spun asta pentru ca Winterhalter a cantat, alaturi de Neige si in acest grup, acum intre membrii ALCEST si PESTE NOIRE fiind un fel de mare schisma. Imi place mult bateria dar si riffurile chitarilor, care apasa pe alocuri si pe latura Thrash… iar vocea e comuna, un fel de varianta Evil, in stilul trupelor brutale de pe vremuri. Black Metal in old vein, cu ceva treceri in stil norvegian si alte ruperi de ritm neinventate de ei dar care suna asa cum au vrut: brutale!
EINHERJER vin cu un mult asteptat album despre care chiar nu am ce sa comentez, caci sunt mai mult decat dezamagit! Fara coerenta, structura… nimic special! KEEP OF KALESSIN se bucura de reeditarea unui MCD cu inca o piesa bonus, o buna oportunitate pentru colectionari! HAIL!HORNETH este un grup format din colaboratori BUZZOVEN sau WEEDEATER si ne prezinta un Hive Metal foarte zgomotos, cu trimiteri spre Hardcore care pe mine ma lasa complet rece, in caldurile astea! ELASTIK este un proiect de care nu am mai auzit pana acum, e o combinative pe cat de ciudata pe atat de interesanta de Electro cu Industrial, cu invitati din BRAIN DAMAGE, ORCHESTER, NO ONE IS INNOCENT sau HORROR 404, trupe de nisa, Underground si care se pot incadra usor in zona Electro-Experimental. Sunt vreo 2 piese care o lasa mai moale cu acest ritm dansabil, adica Electro, care au o aroma mai intunecata, mai putin melodic.
EUPHOBIA vin cu un digipack realizat profi, cu o amprenta de Death & Roll foarte bombastic, mi se pare o muzica iesita din tiparele Death-ului Clasic si asta e bine… Parca si noul album a renuntat la acele brutalitati sterile si repetitive de pe albumul scos anul trecut la label-ului lui Coro, ceea ce confera acum ascultatorului impresia de mai multa coerenta si parca un concept schimbat, mult mai sustenabil si aerisit… i-as spune si diversificat dar nu e chiar atat de pronuntat daca e sa ma refer la noile piese… poate mult mai complex in comparatie cu precedentul album…
Tot pe faze brutale, insa Black Metal, AZARATH executa ireprosabil noile compozitii, dar bine era daca muzica lor iscusita era scoasa acum 15 ani!
SILENT LOVE OF DEATH este un proiect al fratilor Toledo despre care am scris prima data cum ani buni, cand scosesera un debut fascinant. Noile compozitii sunt mult mai NeoFolk, mai seci si mai intunecate, fara acea amprenta romantica cu care ma obisnuisem. De la ROME si SOL INVICTUS si pana la ORDO ROSARIUS EQUILBRIO, cei doi frati reusesc sa ma arunce intr-un univers impresionant, mai ales ca muzica se bucura si de un DVD a caror proiectii imi stimuleaza imaginatia si ma face sa recunosc ca acest proiect spaniol este, si cu noul album, o reala surpriza pentru mine, poate cea mai interesanta realizare a lunii acesteia!
GORATH vin din Belgia cu un nou album Cosmic Black Metal destul de dark, care suna binisor. Nu mi se pare a fi un mare progres fata de precedentele si nici nu a venit cu multe elemente noi. Privit in ansamblu, ceva peste medie dar nimic spectaculos… La fel si AVE MARIA, un proiect de Black Metal american destul de incitant ca nume, bine executat, dar fara o exprimare care sa-ti ramana intiparita in memorie… SARABANTE vin din Grecia si au cateva piese interesante, restul sunt prea Crust/Hardcore pentru mine, un album probabil destinat fanilor TOMBS.
Solitude Productions mi-a trimis trei noi materiale, dar doar unul mi se pare a fi interesant: ANTROPHOBIA… este un proiect solo al unui iubitor de faze Black si Doom Metal, bazate pe insertii depresive dar si atmosferice…
ILLUMINATE THE SILENCE vrea sa cante un Experimental Metal destul de ciudat, din care e greu sa pricepi mare lucru. Fiind si un EP, e prea scurt sa stiu ce se doreste din acest concept muzical. Oricum ar fi, de la prima auditie m s-a parut ca aceasta incercare de a compune o altfel de muzica nu are lipici…
REGUL este un proiect Pagan Black Metal modest, cu multa clapa si faze moderne, cu atingeri Doom, Ambient dar plin de atmosfera. Imi place vocea… in rest, nimic nou sub soare!
Din Norvegia vine un proiect de care nu auzisem pana acum… Stiam ca un membru FLEURETY care a cantat si prin DODHEIMSGARD mai figureaza si intr-o trupa de Black Metal numita UMORAL… si auzisem ca ar avea acest Svein o ciudatenie de proiect experimental, electronic, ZVEIZZ, care a cantat in turneu cu ULVER, dar nu ascultasem. Am primit de curand proiectul intitulat ZVEIZZ & JOEY HOPKINS, o colaborare intre doi artisti de pe doua continente diferite, din care acest Joey a murit in urma cu ceva vreme, la varsta de 26 de ani, un posibil suicid. ZWEIZZ ne prezinta aici
o inregistrare pe care a facut-o cu acest Joey si de care este foarte multumit, se pare. Daca e sa ma uit pe prezentare, vad ca ii avem pe album si pe Garm/ULVER si pe Carl (ex-VED BUENS ENDE, VIRUS, AURA NOIR). E clar ca aceasta muzica experimentala este pentru cunoscatori! Eu am incercat sa pricep cate ceva dar mi-a fost, tare, tare greu… asa ca nu stiu ce sa spun… n-are legatura cu Metal-ul sau cu alte faze ascultate de mine pana acum… sau ca-s necunoscator si pace!
V-am spus de data trecuta ca WHERE PURGATORY ENDS este un proiect al naibii de intunecat creat de 4 persoane, din care 2 sunt cunoscute, prin Costin Chioreanu (Twilight13 Media) si Rune Eriksen (ex-MAYHEM, AVA INFERI). Cele 3 piese incluse pe acest MCD ne dezvolta o forma instrumentala de muzica atipica, plina de faze experimentale, avangardiste dar si atingeri vizibile Dark Ambient, Doom sau Black Metal. Vioara suna al naibii de deprimant iar acordurile de pe ultima piesa te face sa intelegi ca nu intelegi nimic. Deloc terapeutica pentru cei slabi, WPE isi face loc inteligent in aceasta scena muzicala, insa din doar 23 de minute nu pot sa-mi fac inca o idee de ansamblu despre muzica acestor artisti.
Napalm Records vine cu doua noi realizari Pagan Epic Folk Viking Metal, SKALMOLD si SVARTSOT… hmmm, chiar nu pot sa ascult albumele integral! Prea saltarete, prea folclorice, prea Happy White Metal! Dar asta e moda si probabil ca trupele se regasesc in acest trend… TYR, SABATON, KORPIKLAANI… toate fac parte din aceeasi gasca de muzici, deloc gustate de mine, asa ca nu pot spune daca sunt material bune sau rele. De partea cealalta, am ascultat cu foarte mare interes proiectul THE BOOK OF KNOTS, un exponent incredibil de Experimental Art Rock, cu membrii din SKELETEON KEY, SLEEPYTIME GORILLA MUSEUM sau THEY MIGHT BE GIANTS, dar si cu invitati ca Mike Patton sau Blixa Bargeld. Noul album a fost realizat la label-ul lui Mike, Ipecac Records si, cu siguranta ca doar cei ahtiati de faze incalcite ar putea pricepe astfel de sonoritati…
Tot de peste ocean provine si formatia WOLVSERPENT, un duo extrem de ciudat, un amestec de Doom, Ambient si Psychedelic, pentru fani JUCIFER, SUNO))), OM, MELVINS sau EARTH. Brittany si Blake reusesc sa compuna o muzica poate eclectica, cu piese extraordinar de lungi, unde doar chitara si vioara conteaza si, din cand in cand, bateria super slow incearca sa confere ascultatorului un ritm atipic, alaturi de cateva invocatii si alte texte de neinteles… este, daca vreti, o exprimare Dark transcendentala a esentei anilor 70 dar prelucrata pentru timpurile noastre. Sunt foarte curios sa “gust” o asemenea experienta live: ori ma voi plictisi total ori voi intra in transa si voi deveni un fan neconditionat al acestor sonoritati… E clar insa ca nu vreau sa ratez asa ceva, doar sa ajunga ei in Europa! Aveti o mostra live aici:
MAMIFFER este o alta mostra de muzica imposibil de descris… mai experimentala decat WOLVSERPENT, insa la fel de cinematica ca perceptie, deloc Metal insa, un fel de calatorie muzicala intr-un univers hipnotic, plin de faze Dark Ambient, pasaje neo-classice, meditatii corale, farame de marsuri funebre, oaze de melancolie organica si efecte transcendentale apasatoare. Pianul lui Faith Coloccia a inventat o relationare muzicala unica cu chitara lui Aaron Turner, cunoscut din ISIS, JODIS sau proprietar al label-ului HYDRA HEAD. Pe albumele lor au fost invitati si alti muzicieni celebri, pe care insa nu cred ca ii puteam vedea si live! Oricum ar fi, este de retinut acest nume, MAMIFFER:
http://www.youtube.com/watch?v=lmjDpmWzeQQ
Si tot din America, dar pe o nisa Hardcore, BALACLAVA vine cu un album extrem de zgomotos pentru mine, dar care sigur ii va agita pana la sange, cu sarituri in cap si alte faze extreme pe toti fanii genului!
Uitasem sa va spun de un proiect milanez destul de interesant, LA BLANCHE ALCHIMIE, un amestec de Dream Pop cu Alternative, umbre Psychedelice dar si trimiteri Goth, care place urechii iar vocea feminina e chiar potrivita pentru aceste sonoritati “light”. Are pasaje care imi amintesc de primele piese TORI AMOS. Puteti urmari mai jos un sfert de ora dintr-un montaj realizat anul trecut in Statele Unite, din care va veti putea face o imagine de acest concept muzical italian:
http://www.youtube.com/watch?v=5a1LcBbvHT8&feature=relmfu
Am inteles ca Oniska se ocupa de promovarea grupului dar si de organizarea de concerte a italienilor in Europa, asa ca-i urez mult succes!
Sa aruncati o geana pe proiectul elvetianului Silvio Pfiffner, intitulat NYCTALGIA. Tocmai a terminat de compus noi piese, iar demo-ul realizat acum ceva ani a avut parte de o recunoastere incredibila in scena Underground Post-Rock & Shoegaze. Daca va place KWOON, nu are cum sa nu va placa NYCTALGIA, pentru ca muzica lui are de toate: melancolie, romantism, nostalgie! Este senzational!
Daca tot e vorba de muzica, hai sa comentez putin ceea ce am citit si vazut aici:
Daca privim din punct de vedere muzical, ceea ce a facut Kobi mi se pare foarte normal si deloc suparator… Poate ca pentru mine pare cam aiurea sa dansezi din buric pe o muzica Metal (care pe vremuri avea si o forma Dark Doom interesanta). Dar nu e prima oara cand se intampla asta la ORPHANED LAND iar daca si ritmurile permit, fiecare sa faca ce vrea si simte de cuviinta! Basca ca si vocea feminina care se auzea pe scena, dar doar din difuzoare (rula pe fundal CD-ul), era penibila pentru o trupa ce canta live si are pretentia ca respecta standardele… dar la metalisti merge oricum! La cate hore pagan folk am vazut in ultimii ani, nu pot decat sa zambesc si atat… ca doar e dintr-un alt film, bravo lor ca pot si le place!
Pe Kobi il cunosc de foarte mult timp iar nebunia lui cu pacea si cu platforma “fratiei” nu e de acum… Poate ca si prin felul cum arata si cum se imbraca s-ar crede ca e un fel de Messia sau Iisus al Metalistilor, un impaciuitor care e satul de conflicte, razboaie… Dar el declara continuu, de peste 15 ani, ca este impotriva acestor conflicte stupide, bazate pe teme religioase, economice, socio-politice… Insa, cu fluturarea celor doua steaguri pe scena, e clar ca “strategico-politic” nu a fost cea mai buna decizie iar pacea nu se face prin fortarea la vedere a pasilor de negociere intre partile beligerante. Si nu ma refer la fanii Metal sau cei fara prejudecati, caci nu acestia sunt problema si acolo chiar nu existau tabere…
Oricum ar fi, mare curaj din partea celor doi sa afiseze pe scena cele doua steaguri, mai ales ca, in tarile lor, vuietele obuzelor sunt la ordinea zilei (in Beirut, cel putin) iar cei mai credinciosi vor critica la greu, de o parte si de alta, cele intamplate…
Si acum pe la casele noastre…
As fi vrut sa dezvolt mai amplu si tema muzicienilor/promoterilor Metal din Romania, dar nu cred ca am rabdarea acum sa-mi exprim coerent si explicit toate ideile. Sa incerc insa cate putin… Nu stiu daca ni se trage de la unii sau de la altii, cert e ca, de cel putin 20 de ani, multi din exponentii acestor genuri muzicale si-au exprimat devotamentul fata de muzica pe care o iubesc (promoveaza, sustin, compun) intr-un mod parca prea vehement, orgolios din cale afara, infumurat, arogant! Eu le spun “cersetori” de priviri, de aprecieri, de bagare in seama… Am citit si zilele trecute cateva interviuri cu trupe romanesti din care se desprindeau idei mai putin frumoase, poate ca reale… dar, totusi! De unde atata incrancenare? Aceasta scena nu a fost niciodata un focar de a te imbogati usor sau de a cunoaste succesul imediat, de a ajunge mare si apreciat peste noapte! Deci, nu tu bani multi, nu tu concurenta pentru un castig substantial… ci un simplu si neconditionat Spirit Underground… sau de aici s-a plecat… Mai mult, in naivitatea mea, inca inclin sa cred ca persoanele din aceasta scena muzicala au faptuit si continua sa faca diverse lucruri pentru ca asa venea/vine din ei, ca asa vroiau/doresc sa faca pentru ei… si citesc acum faze care ma lasa fara cuvinte… cum se poate raspunde la intrebarea despre a fi headliner? “Cred că după cei aproape douăzeci de ani de activitate, ar fi cazul să pretindem că acolo ne este locul, câştigat, cred eu. Şi când spun asta, nu cred că poate cineva să mă contrazică.” Nu doresc sa intru in polemica si nici sa dezvolt topicuri gratuite insa… cine spune ca daca esti veteran trebuie sa fii headliner? Cine spune ca daca esti de-o viata in meseria pe care o ai trebuie obligatoriu sa fii cel mai bun, cel mai respectat, cel mai apreciat? E oare varianta cea mai corecta sa privesti de sus, ca istoricul si varsta trebuie sa fi avantaje? Daca ma uit cu atentie la concertele din Romania sau la putinele festivaluri care exista, cea mai mare parte din participanti sunt tineri de 16-30 de ani! Ei traiesc intr-o alta lume, in care traim si noi (cei cu peste 20 de ani de activitate, oricare o fi ea), doar ca „noi” venim dintr-o alta lume, cu alte reguli! Si e datoria noastra, a celor „peste 20 de ani” sa ne integram in prezent, nu sa-i smulgem din aceasta lume pe cei ce-si traiesc cu intensitate maxima (si natural, liber) clopotul lui Gauss acum, la varsta de 20-30 de ani! Trist e sa traiesti in trecut, cum la fel de trist este sa iti ignori/refuzi trecutul… daca e sa ma gandesc la aroganta, am atatea exemple in minte, atat la oameni de presa cat si la organizatori sau muzicieni, incat n-as face altceva decat sa starnesc tot felul de energii negative si, automat, comentarii babesti, exact ca pensionarii de la balconul spectacolului Muppets!
Competitia asta „barbara” este gratuita, denota ori superficialitate, ori frustrare, ori neputinta… de ce suntem atat de diferiti… sau ne place sa credem ca suntem astfel? De ce reprosul si desconsiderarea sunt inca la putere si continua sa reprezinte topicuri aprige de comentat atat pe forumuri virtuale cat si la intalniri muzicale ? M-am saturat sa tot aud de la fani sau chiar artisti aceleasi comentarii arhicunoscute, sablonate si superficiale: „ala-i doomer de ala trist si inchipuit, care vede totul deprimant si suferind in jurul lui”… sau: „deatherii aia nu stiu altceva decat sa se imbete nonstop si sa dea din cap ca turbatii, doar grohaieli si drujbe stiu sa asculte”… sau: „hipsterii aia melancolici au uitat de unde au plecat si au dat-o pe lalaiala ieftina”… sau: „suntem o comunitate mica dar elitista care respectam si cunoastem muzica ’adevarata’ ca nimeni altii, ascultam doar trupe necunoscute experimentale si dam ’ignore’ la tot ceea ce e cunoscut”… iar exemplele pot continua la nesfarsit… mda… Si-asa suntem putini care rezistam sa nu fim sufocati de „orientalisme tarafiste” sau de „housareala glam”… desi prin aceasta exprimare imi dovedesc automat si limitarea mea, insa vreau sa cred ca referintele mele sunt percepute ca fiind facute exclusiv la stiluri muzicale si nu la persoane… De ce atata imperativitate si conditionare a ascultatorului de muzica Underground? Hai sa o iau pe rand, ca in discutii sunt multe repere…
Trupele autohtone sunt dezamagite si chiar reproseaza ca nu se cumpara CD-uri, ca nu vin oamenii la concerte (desi, de cele mai multe ori, muzicienii nu aduc nici un element nou, doar mai pun de o cantare), ca cica ar fi investit si au facut eforturi mari si cam degeaba… ii inteleg dar, pe de alta parte, nimanui nu i se poate garanta succesul unei investitii mai ales cand aceasta „investitie” (a se citi SUBIECTIVITATE), este o parte importanta din viata privata/secreta a celui ce scrie muzica, care repeta in sali inchiriate, cheltuieste averi pe instrumente de calitate, baga bani in artwork si imagine, consuma timp imens… E trist, dar asta e! Daca se doreste sa se iasa din aceasta paradigma trebuie sa se apeleze la impresari cu relatii si interese, sa se accepte compromisuri multiple, doar pentru a se urma calea… sau sa se gaseasca acele case de discuri care sa nu fie prea mici pentru acele trupe (adica sa aiba bugete de promovare serioase) sau prea mari (unde o trupa mica sta la coada pana ii vine randul)… nu spun ca e usor, nu spun ca e simplu… cand in paralel exista scoala, job sau familie de gestionat…
Insa, stand drept si gandind corect, tot ceea ce faci tu, muzicianule, o faci pentru tine, nu pentru ceilalti, iti satisfaci piticii tai, propriile obsesii… si daca e sa fie cu lipici si la altii, e frumos… daca nu, nu-nteleg de ce atata suparare? N-a iesit acum, mai incearca… daca ai credinta maxima in nebunia ta vei gasi si resursele interioare sa-ti continui visul!
Eu am facut aici referire la o parte din trupele vechi… insa si la cele noi observ deja un comportament asemanator… ma rog, nu la toate, dar se pare ca au avut de unde sa se inspire… iar tabere sau bisericute au existat, exista si vor exista tot timpul…
Ca am amintit de CD-uri… Nu avem prea multe label-uri autohtone si asta o spun intr-un mod politicos, ca, sincer, habar n-am daca pot numara 5! Sunt insa platforme online unde albumele se lanseaza for free si pentru asta toata stima celor de la www.asiluum.com!
Reviste de specialitate nu exista (doar SUNETE), emisiuni radio sau TV sunt putine insa cei ce le fac nu se bucura de prea multa popularitate… si de aici se naste dezinteresul, dezamagirea… si implicit neincrederea in aceasta cauza Underground… incetul cu incetul emisiunile iau alte forme, cu trupe mult mai cunoscute, eventual din alte nise muzicale… pana si posturile de radio specializate pe Rock sau Metal continua sa difuzeze doar trupe mari, cunoscute… doar, doar mai prind vreun sponsor, vreo reclama… E bine ca avem o activitate mult mai vizibila pe net, unde avem deja cateva site-uri ce ne tin informati cu si despre activitatea muzicala, doar ca si aici marimea reclamelor sau a stirilor de top este in stransa corelare cu dimensiunea trupelor… Nu e chiar rau, daca tinem cont ca traficul e important pentru existenta acestor platforme online. Dar e trist…
Cam la fel se intampla si cu salile de concerte, care sunt din ce in ce mai greu de gasit, iar cele care ofera conditii decente sunt si ele putine, insa vineri si sambata sunt, in mare parte, rezervate altor activitati… nu ne ramane decat sa ne intoarcem la Joia Tineretului… sau sa stam, ca nomazii, in corturi amenajate special pentru concerte de toate gusturile, dar unde se strang cateva mii de suflete… Ca la 100-200 de oameni nu se justifica!
Organizatorii de concerte prefera sa aduca, din ce in ce mai des, ce doreste publicul iar daca experimenteaza alte optiuni si nu exista participare, incep ori reprosuri de tot felul, ori renuntarea la abordarea Underground!
Cat despre fani, cred ca mai degraba vorbim de prieteni ai trupelor sau prieteni ai prietenilor… Fanul este cel mai putin vinovat de tot ceea ce se intampla la noi, pentru ca el ori nu este informat corect de existenta anumite trupe, concerte, albume, ori nu este multumit de calitatea muzicii pe care o descopera (audio, live, comunicare). Si spun asta cu multa responsabilitate dar si sinceritate, ca am vazut multi romani care merg an de an la festurile de afara… deci exista interes! Si e vorba de bugete semnificative, adica eforturi mari!
Probabil ca si mirajul vestului, istoricul acestuia muzical, pasii multi pe care i-a facut inaintea noastra nu ne da nici o sansa in a urca si noi pe acel postament… Inca… poate ca de aceea ar trebui sa privim cu mult mai multa rabdare, toleranta, dar fara a fi farisei in exprimare sau gandire, critici cand e ceva incorect sau gresit si incurajator cand se vad si chiar se concretizeaza lucruri facute bine! Altfel, vom ramane in acea mocirla mioritica si ne vom uita cu admiratie la tot ceea ce e afara si cu dezinteres la ceea ce se face la noi. Toti avem dreptate insa si toti gresim, chiar daca intentiile tuturor sunt convins ca sunt dintre cele mai bune!
Exista o moda mai noua pe Facebook, prin care fanii recomanda organizatorilor sa aduca anumite trupe. Un exemplu in acest sens a fost cel de luna trecuta, unde am amintit in Editorial cum am gasit ca URFAUST ar trebui adus in Romania de DonisArt…
Fenomenul a luat amploare si acum vad o gramada de „petitii”, cum ar fi IMMORTAL, ASPHYX, ARCH ENEMY.. la ultimul chiar s-a si rezolvat, ca vin in ianuarie. Mi se pare o idee functionala pentru fani si foarte interactiva, sentimentul de apartenenta la posibilul eveniment fiind unul foarte mare! Pe de alta parte, e bine ca acestia sa fie ascultati si sa le fie oferite trupele pe care le doresc! Organizatori exista din belsug, vointa si bugete sa fie!
De ceva vreme ma tot incita dar si confuzeaza tematica pe care am definit-o simplu: Inutilitatea Utilitatii/Dependentei… poate ca suna a joc de cuvinte, poate ca semantica ar putea sa fie alta, habar n-am, stiu doar ca intrebarile pe care mi le pun par, de cele mai multe ori, mai edificatoare decat posibilele raspunsuri carora ar trebui sa le dau ascultare… utilitatea poate crea dependenta, pornind de la job sau internet si pana la acceptarea ideii de familie (casatorie) sau a dogmelor religioase… citeam de curand ca, de cand cu patriarhatul, lumea a devenit mai incrancenata, plina de razboaie, cu un prea dezvoltat simt al proprietatii, al posesivitatii si, de ce nu, al geloziei… Cica in matriarhat comunitatea tinea locul familiei, se stia doar cine era mama, in rest existau doar unchi, astfel ca fiecare copil putea sa fie invatat de mai multe persoane care traiau in acea comunitate… iar armonia, iubirea si pacea erau reperele lor existentiale… Nu spun ca ar fi fost mai bine altfel, sau, cum se grabesc unii sa afirme, ca civilizatia ar fi evoluat, dar stiu ca sunt impotriva razboaielor, a conflictelor de orice fel si a luptelor inutile pentru lucruri mai mult sau mai putin trecatoare… Nu ma regasesc in a fi un feminist dar stiu sigur ca e departe de mine gandul de a fi misogin, in ciuda faptului ca, in unele cercuri de masculi feroce, inca mai e de actualitate si la putere intrebarea: “ce imbatraneste prima data la un barbat?” Iar raspunsul continua sa vina in cor, printr-o masculinitate trufasa, eventual si de pe o terasa plina de halbe cu beri pline: “nevasta”… urmate de rasete prelungi si zgomotoase… poate si cateva gesturi savante de “give me 5”… sa fie asta patriarhatul? Heh…
Cat despre religii, ele au existat inca de la inceputuri, insa monoteismul e la moda doar de cateva mii de ani… si de aici o intreaga discutie multimilenara despre “Dumnezeul meu” care e mai bun decat “Dumnezeul tau”… sau “Biblia mea are inscrisurile corecte fata de Coranul tau, care e sigur interpretat eronat”… unde barbatul este mai presus decat femeia, ca Adam a fost primul si Eva a distrus Edenul… si tot asa… un intreg tam-tam mai mult sau mai putin schismatic despre iubirea declarata si cea revelata… despre acel adevar al meu care e doar al meu, clar nu se discuta ci se accepta, axiomatic… si astfel vei intelege ca tot ce tine de cunoastere transcede obligatoriu in a crede si a urma neconditionat cele scrise de altii, promotori ai profetului, oricare ar fi el…
Dar sa ma intorc la utilitatea care creeaza dependenta… E clar ca aceasta dependenta e convenabila, nu deranjeaza si sabloneaza, daca vreti, armonios si facil, trasabilitatea unei persoane care admite (constient sau nu) sa renunte (de cele mai multe ori) la cautarile introspective, la propria constiinta. E de rau? Nu cred, daca persoana se simte confortabil asa, atunci e bine pentru ea si viata e plina de culori vii!
Problematic ar putea sa devina in momentul in care aromele inutilului ar da tarcoale ademenitoare mintii impaienjenite deja de repere trasate de societate si respectate cu strictete pana atunci… astfel, lucruri acceptate si inoculate ca a fi clasice, uzuale, care astazi sunt de mare actualitate, maine ar putea deveni doar seturi “vintage boeme” (nostalgii ferecate in secretaire-uri prafuite din birouri uitate), dezamagiri si suparari irecuperabile, traume psihice sau fizice, separari, despartiri, izolari, abandonuri partiale sau totale…
Insa Inutilul revelat poate sa fie perceput si ca o poarta spre alte lumi, spre atingeri sau emotii nemaintalnite, un mod nou de a privi viata, lumea, sensul existentei… o constientizare interioara, o iluminare… si, nu in ultimul rand, o schimbare totala a criteriilor de valori…
Sunt de mare actualitate dezbaterile despre schimbarile ce se petrec in aceste timpuri, atat de ordin ideologic cat si mental, cat de pregatiti ar trebui sa fim pentru a ne putea integra usor si corect in lumea ce se transforma, care se aseaza deja pe alte repere gnostice si nu numai…
Lucruri sau practici cruciale in anumite vremuri ar putea deveni, sub noile auspicii, forme anacronice, inutile si fara sens pentru dogmaticul ascultator de turma. Dar care nu va prezenta forme serioase de interogare interioara sau retorica, pentru unii din noi… Din contra, sa nu intelegem (sau sa refuzam a intelege) mai mult, sa continuam sa punem “a crede” inaintea la “a cunoaste”… si atunci vom fi la fel de “inocenti” si vom renunta sa facem diferenta intre existenta si constiinta… Ca e inutila sau nu joaca pinguinilor de mai jos, ca poate e un ritual sau o fi altceva, ramane la latitudinea noastra sa acceptam si sa privim inlauntrul nostru… sa ne regasim sau nu:
http://www.youtube.com/watch?v=_fRkxff-1DM&feature=share
Exista si varianta extrema, cea care ar crea panica, spaima, frica… de necunoscut, de schimbare, de vointa… Cei mai comozi/inspirati din noi ar putea cauta cu disperare pe acei profeti care sa ofere linistea si echilibrul interior pe care ni-l impunem sa-l credem, ni-l dorim sa existe, sa functioneze… si, de la caz la caz, sa ne integram rapid in noi turme, noi comunitati, o noua (b)arca a lui Noe…
Evident ca vor fi si altii care nu vor rezista, care vor ceda si vor renunta la tot…
Ar mai fi si varianta de care am povestit ceva mai sus, cand realizezi ca multe din cele faptuite pana atunci sunt acum inutile… si ramai cu nostalgia ca te-ai bucurat de ele, ca au fost frumoase in acele timpuri si ca ai putut sa le impartasesti cu prieteni sau necunoscuti… pe care sa le accepti sincer ca au fost si fac parte din trecutul tau… ca au fost bune sau rele, ca vrei sau nu sa-ti amintesti de ele (lecitina poate fi o solutie, heh), dar au existat si datorita (din cauza) lor ai ajuns aici…
Important este sa faci pasul acum spre altceva… care, de fapt, nu e nimic nou, e o simpla forma de intoarcere la origini, dar printr-o exprimare si gandire total schimbate, poate evoluate… poate acceptate si asimilate in alt fel…
Si probabil ca ar mai fi multe alte scenarii, dar ma opresc aici.
Am plecat de la topicul inutilitatii, derivat din semantica si complementaritatea (sau nu) dintre dependenta si utilitate. Daca ma apucam sa dezvolt dependenta de fumat, de alcool, de muzica, de tehnologie, de stiinta sau religie, dar si de alte delicii sau vicii, utilitatea dezbaterii devenea, in cele din urma, o paradoxala inutilitate, probabil. Asa ca, hai sa o las asa…
Am schitat apoi cateva simulari, chiar scenarii, unele credibile, altele mai putin, depinde de fiecare cat doreste sa creada… sau sa cunoasca…
Totul graviteaza in jurul acestui anacronism cotidian (al meu) in care ma straduiesc sa supravietuiesc zi de zi. Totul e grabit, toate evolueaza mult prea repede, simt ca nu ma mai regasesc prin toti acei ce doresc sa tina pasul cu tehnologia, cu aplicatiile moderne, sa fiu multidimensional pe toate fronturile. Daca acum cativa ani se gaseau prin magazine sau targuri de antichitati obiecte vechi pentru “decorarea” camerelor (covata, fier de calcat, gramofon), probabil ca acum la fel de retro ar putea sa fie: o unitate Pentium, un televizor cu tub catodic, un telefon mobil de ala care sparge mese sau linia Deck Technics pe care inca o mai folosesc… adicatalea post-modernism… In doar 25 de ani lucrurile au evoluat si s-au schimbat cu o viteza infernala, astfel ca, pe rand, placa de vinil, banda de magnetofon, caseta audio si caseta video au devenit obiecte ale trecutului si, cat mai curand, CD-ul si DVD-ul vor urma acelasi drum. Observ parca o revigorare a afacerii cu LP-uri, nu stiu insa cat va dura, dar pentru colectionari e mana cereasca. Sa arate oare viitorul ca-n fotografia de mai jos?
Am spus mai devreme ca o las asa, dar tot vreau sa exemplific o stare de fapt, daca tot m-am uitat la fotografia cu aceasta caseta… acum vreo 20 de ani cautam ca disperatul sa-mi achizitionez “casete originale” de la bisnitarii care faceau Polonia si castigau bani cu Twin Peaks si alte soundtrack-uri la moda atunci… Devenise o afacere faina atunci si cumpararea de catre aceste persoane de casete Metal, caci ele se multiplicau apoi ilegal si se vindeau prin Piata Romana si alte locatii cunoscute. Cumparam copii “Xerox” de la fanzine, cataloage sau reviste de afara caci in Romania nu exista decat Rocker si ceva mai tarziu, HMM. Iar acolo, cat mai mult Power si Progressive Metal, dar mai scapau si faze dure, mai dark… Ca si la IMM lui Magdin, unde stateam o emisiune intreaga sa vad ce dubiosenie poate baga spre final… Chiar ma intrebam zilele trecute ce mai face Petre Magdin (http://www.libertatea.ro/detalii/articol/ajuns-la-68-de-ani-fostul-prezentator-de-la-tvr-locuieste-cu-sotia-lui-in-satul-valcean-creteni-338980.html)… imi amintesc ca am fost la emisiunea lui, in studio, sa-mi promovez primul numar din Kogaionon, in 1995, dupa care am mers acasa la el… nu era el atat de “dark” ca mine, heh… dar avea suflet mare… stiu ca ne-am cam contrat pe faza cu salutul lui rockeresc cu degetele mainii, pe care eu am refuzat sa-l fac… era un fel de trademark al emisiunii lui si, din politete, trebuia sa-l fac si eu… normal ca nu l-am facut dar na, a fost bine, in cele din urma! Vremuri apuse, introspective si poate cu o aroma vintage de povestit in jurul unui foc…
Dar sa revin la casete… Mi-am facut o colectie de invidiat, de-ale adevarate! Toate originale, cu pliant, fotografii, versuri… si numai cu raritati, ghiulele, ciudatenii, din care mai difuzam pe la emisunea mea radio Antofagasta…
Vinilul devenise o chestie demodata atunci, ca eram satul de realizarile comuniste sub numele Electrecord iar ce aparea pe afara era foarte scump si greu de achizitionat.
Si ajunsesem sa am peste 2000 de casete, pe care se depunea praful, pentru ca momentele de nostalgie gravitau doar in jurul unor albume (clasice pentru mine) pe care imi propusesem sa le tin indiferent de ce o fi… “muzica pe care o voi asculta si peste 20 de ani, heh!”… restul le-am vandut, le-am facut cadou sau le-am pus la bataie pe la diverse concursuri radio… Si nu va spun cum stateam cu banii atunci, in vremuri de studentie pline de nopti albe, jocuri de carti si arome bahice interminabile… noroc cu parintii, heh!
In doar cativa ani, lucrurile urmau sa se schimbe… trupele incepeau sa renunte la Promotape in favoarea PromoCD, label-urile au ajuns sa renunte complet la a trimite casete Promo si iata ca CD-ul a devenit rapid No. 1. Evident ca am inceput sa-mi fac colectie si de CD-uri, ca un fan ascultator si care respecta muzica…
Trasabilitatea CD-ului a fost identica cu cea a casetei si sunt convins ca nu sunt singurul in aceasta situatie… ma uitam lung la cele 5000 de CD-uri care fusesera deja scoase din “locul de onoare”, acele rafturi aranjate frumos, pe stiluri muzicale, in ordine alfabetica (ca medaliile de pe vestonul tatalui meu), din cauza lipsei spatiului si mutate in cutii dispuse una peste alta…
Mai nou, astazi label-urile trimit materialele audio si video promotionale prin Internet, mult mai facil, rapid si ieftin… Am avut eu o rezistenta la schimbare dar apoi m-am pliat pe cele oferite… Chiar imi este mult mai comod acum, desi CD-uri continui sa imi cumpar sau sa-mi pun deoparte, ca un colectionar riguros!
Inapoi in timp… Ca sa sustin cauza si sa nu ma inchid in acel “templu muzical” Underground pe care mi l-am ridicat in ani buni, am decis sa public din informatiile mele pe unde puteam, dar in dozaje mici… ca doar na, cine vrea sa descopere mai mult, sa caute si sa faca sacrificii, ca asta e calea corecta… mai intai intr-o rubrica a unui cotidian local, apoi in Kogaionon… un fanzin care a numarat 10 numere, incepand cu 1995, fiecare cu povestea proprie, in jurul carora s-au strans amintiri frumoase, traite atat prin paginile tiparite, cat si in afara lor. Imi amintesc cum mama mea se bucura ca fiul ei se schimbase (cica) in bine, adica gata cu vagabondajul, cu gasca de tovarasi si alte chestii studentesti de noapte la care aplicam si de care nu era ea foarte mandra… Ma vedea ca ma ocup de o revista (se gandea ca cine stie ce chestie culturala fac, ca vorbesc cu muzicieni si artisti de pretutindeni, heh)… ar fi fost, chipurile, un prim pas pentru a intra in rand cu lumea normala, mai trebuia sa ma barbieresc, sa ma tund, sa-mi iau un job bun, sa-mi schimb vestimentatia (tocmai declarasem in familie ca nu voi purta niciodata camasa, costum sau cravata), sa ma casatoresc, sa fac copii, sa ma asez la casa mea… si gata, happy-end!
Mama mea spera ca ma voi maturiza… dar ca e si normal sa-mi inteleaga nebuniile, ca si ele fac parte din viata… iar daca nu le fac la timpul potrivit, le voi face mult mai tarziu, cand voi deveni penibil pentru cei din jurul meu… un fel de “carpe diem” in care mama credea mult si ma sustinea neconditionat, chiar daca tatal meu, cu un regim militaros din cale afara, incerca sa-si impuna propriul punct de vedere, unul corect dar exprimat fara tact, chiar vehement din cale afara… Si de aici baraje si conflicte de comunicare, rebeliuni violente in gandire, alaturi de alte negatii impulsive prin care speram sa-mi identific propria-mi cale, unica, elitista, vizionara, departe de ceea ce ar fi trebuit sa fie normal si asezat… probabil si complexul lui Oedip si-a spus cuvantul…
Un moment de revelatie pentru tatal meu a fost cand a vazut ca incepusem sa primesc scrisori de la persoane din Romania care comandau revista, ca primeam dolari in plic din tari din care el nu le vazuse decat doar pe harta (va dati seama ce trufas devenisem fata de el), de la persoane care sa comande ceva ce era scris de fiul lui! Se gandea el ca gata, incep sa fiu pe picioarele mele, ca realizez sa pretuiesc fiecare leu primit si ca prin munca voi ajunge departe… ca e singura solutie, ca odraslele de bani gata din jurul meu dau tot timpul rateuri (modele pentru mine din adolescenta) si ca ce spune el e lege si ca asa se va si intampla: “minciuna are picioare scurte” iar ca “banii castigati usor se vor duce si mai usor”! Heh, iar mama ma finanta pe ascuns cu bani de timbre pentru scrisori, sau pentru faxuri trimise in disperare pe la labeluri de afara, sa ma bage si pe mine in seama, ca am revista si emisiune radio… chiar daca eram dintr-o tara a carei capitala era de multe ori, pentru ei, Budapesta (un exemplu care ma poate contrazice si dovedeste cat de cunoscuti am devenit noi, romanii, gasiti aici, heh: http://www.youtube.com/watch?v=Nb_2G_IW99Y)…
Si trimiteam si vederi cu Dracula si sute de reviste promo ca sa vada ca nu sunt un rip-off… ca aveam si cativa “inteligenti” pe la noi care declarau multe si apoi se dovedea ca erau simple minciuni, bine inchegate, dar perfecte pentru naivitatea si increderea celor de afara…
Iar cea mai mare placere a mamei mele a fost sa creeze un birou de registratura, de fapt un simplu caiet decupat la colturi cu literele alfabetului, unde nota fiecare persoana, ordonat, cu nume, prenume, adresa si ce a comandat… astazi lucrurile sunt mult mai practice, dau un reply la un mesaj, imi intra adresa in baza de date si cu un simplu “add” il introduc in newsletter…
Da… si ajunsese mama sa stea de vorba prin telefon cu diversi necunoscuti cu care eu corespondasem prin scrisori… acestia vroiau sa afle si alte detalii si nu mai aveau rabdarea si dispozitia de a trimite plicuri scrise… doar ca eu nu eram mai niciodata acasa, asa ca mama, pensionara, se simtea utila si devenise deja un fel de asistent al meu, raspunzand la toate telefoanele fixe, ca mobile aveau doar “smecherii cu bani”! Vremuri de demult…
E clar ca dependenta utilitatii numita revista, valabila in acele vremuri, se dovedeste a fi astazi, inutila… daca ne raportam la prezent… Toate aceste reviste au ajuns, in cel mai bun caz, maculatura… sau poate uitate pe undeva, printr-un cotlon ascuns si nemaiumblat de-o vesnicie… altfel, forma electronica a inlocuit cu succes revista tiparita iar crampeiele ramase se vor duce si ele, daca nu vor adera la compromisuri comerciale de supravietuire.
Singurul lucru din acest mare angrenaj muzical (viniluri, casete, CD-uri, reviste) care inca mai “functioneaza” se numeste tricou… si aici ar fi o intreaga poveste, depinde de kilogramele puse, heh… plus faptul ca, dupa cateva spalari, si “utilitatea” acestuia pentru cauza nobila initiala dispare.
Si asa… si altfel… caseta, CD si ce-o mai fi fost… utilitatea pe care o vedeam ca o dependenta placuta s-a transformat intr-o inutilitate frumoasa, dintr-un alt secol, alt mileniu… Si poate buna de povestit la multitudinea de concerte care exista astazi, nesperate a se intampla atat de usor acum 20 de ani!
Privit pragmatic, depersonalizat si deloc introspectiv, am scris cateva pagini in care n-am spus nimic nou, nimic special… decat despre… a fi colectionar, poate… de capace de vin, de cutii de chibrituri dar si de amintiri ce mi-au marcat anumite momente din viata… iar aici utilitatea e doar o chestie de “pitici pe creier”, fara explicatii sau justificari!
Inapoi la anacronismul meu… Acelasi lucru se intampla si cu modul de a comunica, de a coresponda… timpul s-a condensat foarte tare, astfel ca nenea postasu’ pe care il asteptam cu nerabdare privind pe geamul din camera mea (si care intarzia de fiecare data cand avea de dat pensile, incat ajunsesem sa-i urasc nasul rosu de bautura) s-a transformat acum intr-un postas virtual online care imi viziteaza de sute de ori pe zi casuta electronica de pe ecranul laptopului sau ma sufoca cu tot felul de spam-uri pe diverse chaturi… depersonalizat complet, lipsit de orice aroma poetica, dar al naibii de rapid si eficient! Cred ca am si uitat sa mai scriu de mana, singura problema de comunicare electronica scrisa avand-o doar cand mai schimb tastaturile computerelor mele.
Cam acelasi lucru se intampla si cu lectura, parfumul cartilor din bibliotecile parintilor se lupta aprig astazi cu practicul simt al modernului virtual, pana si sotia mea abandonand “calea cea dreapta” in favoarea E-book kindle si a altor nebunii, ce la inceput se numesc gadgeturi si apoi se transforma in obisnuinte, chiar nevoi… adica dependente, heh… Ca sa ma corupa, mi-a dat sa citesc cateva pagini virtuale despre… Kogaionon si Zamolxis… normal, ca altfel nu ma prindea rapid pe acolo… Nu ma intrebati cum mi s-a parut, ca nu stiu ce sa va raspund… dar nu vad sa am ceva impotriva, atat timp cat am inteles ca bateriile dihaniei mici si finutze ar putea fi solare (sau ca are standby generos) si daca as vrea sa ma duc undeva in concediu, acest mic accesoriu ar putea sa care cu el mii de carti, milioane de pagini… in fine, nu trebuie sa absolutizez, probabil trebuie sa cunosc cat mai multe si sa aleg din ceea ce altii, mult mai pofticiosi (sa nu le spun avizi) culeg… asta daca am timp, rabdare, dispozitie si pofta! Pana la urma si scrisul de mana a fost inlocuit cu masina de scris si apoi cu tastele computerului… iar mai nou, probabil ca apelarea vocala va transforma si mai facil gandurile si exprimarile interioare in randuri convertite pe display-urile aplicatiilor viitoare… sau ce or mai fi ele… chiar am vazut in Londra, la un cunoscut, ca deja a disparut unitatea computerului, totul se afla incorporat in ecran…
Mda, stau si ma minunez cat de mult evolueaza vremurile si eu sub ele nu reusesc sa tin pasul… pana si mama mea, care are o varsta remarcabila, a preferat sa-mi arate ce cactus si-a cumparat ea si ca l-a pus in balcon, pe langa un intreg arsenal de flori de toate felurile… dar nu m-a dus in balconul cu pricina, care era la o departare de doar o camera, ci si-a scos telefonul si mi-a aratat fotografia lui… hmmm, nu stiu ce sa ma zic, ori sunt si eu la fel, dar refuz in a ma vedea asa, ori nu stiu ce sa mai cred…
Am citit de curand un articol de-al lui Andrei Plesu care povestea, cu un farmec inconfundabil, cum “si-a prins el urechile” intr-o cabina de dus a unui hotel fitzos… care-i maneta de apa calda, cum trebuie sa stea sa porneasca apa… foarte placuta acea lectura, mai ales ca de multe ori mi s-au intamplat si mie tot felul de chestii: unde trebuie sa introduc cartela ca sa se deschida usa, cum trebuie sa dansez sau sa-mi misc bratele in jurul unui uscator de maini ca sa nu se opreasca ventilatia… sau cu aerul conditionat care nu merge daca am usa deschisa la balcon… aici am transpirat de am murit pana am aflat… daca mi-a trebuit camera cu balcon! Pe aia cu prosoapele aruncate am priceput-o repede, ca scria foarte clar cand se schimba si cand nu… sau cand se uita receptionera la mine cum stau in lift… se inchideau usile, apoi se deschideau… si liftul nu pornea… si iar se inchideau usile si dupa cateva secunde iar se deschideau… si eu tot acolo, nemiscat, incercand sa-mi ascund necunoasterea printr-un zambet fals…. si iar se inchideau usile, apoi se deschideau… complicate treaba la acea vreme… trebuia doar sa introduc cartela de la camera mea intr-o chestie acolo in lift ca sa porneasca… dar cine naiba sa stie toate astea… si liftul ala era dispus frontal cu receptia… jenant tare pentru mine… noroc cu un turist care m-a luminat, usor mirat ca parca am “aselenizat” atunci pe Terra… curios a fost ca nici nu a zambit receptionera la ceea ce mi s-a intamplat… e clar, ori nu eram eu simpatic ori nu am fost primul in situatia de a-mi prinde urechile intr-un lift… am preferat sa cred a doua varianta… si cate exemple ar mai putea fi… prin aeroporturi, la rent-a-car… heh, de parca eram din filmul “Toate mi se intampla numai mie”… dar privesc mai relaxat acum toate astea… sa amintesc si de matusa mea, careia i-am cumparat un LED TV zilele trecute si pe care i l-am lasat in cutie, sa-l desfaca acasa, ca n-aveam timp sa stau sa il si montez… si ma suna ea a doua zi sa-mi multumeasca pentru TV, ca se vede frumos tare fata de ce aparat vechi avea inainte, ca e si ea “moderna” acum… doar ca oamenii se vad cam mici, sunt cam toti pitici si se gandea ca poate televizorul nou e defect… dar m-a linistit ca nu-i problema, ca a vazut in cutie garantia, deci o rezolvam noi cumva, il dam inapoi la cooperativa, heh… ma rog, trebuia doar apasat pe un buton… anacronismul asta… sau de o alta faza, a unui prieten de-al meu, cu geamul termopan din camera intredeschis (pe vericala), lasat de femeia de serviciu din hotel (fara ca el sa stie asta) si alertarea receptiei ca cineva a incercat sa-i forteze geamul… bine, alte vremuri, cand termopanul era un vis american de neatins…. dar se pare ca nu sunt singurul…
Nu vreau sa par nici ceea ce nu sunt dar nici nu ma pot lauda ca le am cu chitibuseriile tehnice sau cu indemanarea de om gospodar… imi amintesc ca ultima data cand am schimbat o lustra din apartamentul mamei mele (ce mare lucru, doar sunt inginer electromecanic, pff!), am ars toate firele de curent electric de pe casa scarii, ca au stat fara lumina vecinii ore bune… evident ca am iesit si eu interogativ pe hol sa vad ce s-a intamplat… ma rog, se intampla si pe la case mai mari… sau poate ca nu? Nici nu vreau sa stiu!
Viata publica este la fel ca inainte, adica jobul imi consuma ore multe, internetul (si mai nou Facebook-ul) mi-a creat acea dependenta periculoasa, sedentara dar comoda, viata privata trece prin obstacole dificile iar cea secreta continua sa “respire” prin muzica pe care o descopar, ascult, promovez. Si cred ca aici se opreste astazi caruselul dimensiunilor intre care oscilez… pe vremuri au fost si altele si, cine stie, poate ca maine vor fi si mai putine… sau nu! Viata mea penduleaza intre universuri complet diferite, atat psihic cat si fizic… si de ani de zile si geografic!
Ca am amintit de internet… Facebook-ul a detronat clar toate celelalte retele de socializare, myspace-ul devenind doar un ecou la ceea ce a fost candva, la fel si twitterul sau hi5. Sunt sigur ca si aceasta minune nu va tine prea mult (Google Plus e deja cu ghearele infipte in spatele FB si isi va castiga adepti imediat), ca tehnologia functioneaza la o viteza superioara perceptiei mele de a intelege si de a fi functional 100% in timp real. Pana atunci, mai traiesc nostalgii ale emisiunii radio si o mai fac pe DJ-ul (in varianta mileniului 3 pt mine), postand pe wall-ul FB, in nopti meditative, fara somn (insomnie suna prea deprimant), diverse linkuri cu piese de pe youtube… si este destul de interactiv, caci unii chiar comunica… parca as avea invitati prin telefon, heh… ca daca imi voi face sau nu cont pe Google Plus, asta o lasam in baza celui care ma lumineaza in de-astea, adica Lus… el e imagistica si tehnologia profi virtuala a PLATFORMEI mele (Kruna, DBE, DonisArt, Kogaionon), eu raman doar cu “scoala vietii” si cu stimulii emotionali, senzitivi, de preceptie si introspectie retorica, de moda veche (ca old-fashion suna prea modernist, s-ar rasuci Burebista in mormant).
Nimic nu e nou in tabara mea dar parca se intampla o multime de lucruri, nici nu stiu cum as putea explica (mie in nici un caz) cum de am timp sa-mi pun in practica atatea idei, viziuni, obsesii, chiar frustrari… probabil ca ar trebui sa invat sa si ascult, sa-i las pe altii cu mult mai multa energie sa faca lucruri pe care le-ar putea randui mult mai bine si corect decat ceea ce cred eu ca fac bine, poate ca asa as putea afla cat pierd si cat ranesc pe cei din jurul meu, dragi mie, prin angrenajul pe care mi l-am pornit de zeci de ani si observ ca am devenit, deja, sclavul lui… poate ca ar trebui sa realizez unde si cand ar trebui sa ma opresc sau sa predau stafeta mea virtuala… chiar habar n-am, probabil ca zodia mea, Sagetator, ma arunca zi de zi in tot felul de lupte imaginare sau nu (ce simplu e pentru mine sa dau vina pe zodie, nu?), pe care sunt incantat sa le creez, sa le dau viata si apoi sa le abandonez… parca imi pierd motivatia de a le sfarsi, de cele mai multe ori fara a ma interesa de rezultat… ma tem ca iluzia de a trai face casa buna cu trairea propriu-zisa, atat timp cat nu am timp (sau refuz) sa realizez ca exista si alte repere in viata dupa care ma pot ghida, chiar guverna…
Dar hai ca am luat-o tare pe aratura iar ogorul se pregateste doar toamna, pe vreme mohorata, atunci cand muzica TENHI poate sa fie un pansament perfect ales pentru a da roade spre primavara ce va urma… Intram in luna august, o mare provocare sta sa inceapa si as vrea sa promit ca DBE 3 va fi un festival frumos… dar vine OSHO si ma trage de urechi: “Un om sincer nu poate sa promita. Cum ar putea? Cine stie ce va fi maine?”… asa ca o las asa, cu gandul la placerea adrenalinei si a restului de ingrediente caracteristice evenimentului: tensiune, stres, emotie, nervozitate, bucurie, placere, speranta, implinire…
Si, pentru cei interesati in d’ale astrologiei… in noaptea de 18 august Luna va fi la cea mai mare departare de Pamant, un bun prilej pentru cei ce vor ajunge la Alba Iulia sa stea la cea mai mare departe de cotidian, dar alaturi de o mare parte din trupe si alti prieteni… Si cica in serile festivalului, Luna se va situa in preajma lui Jupiter, o planeta “masculina”, se pare… dar sunt convins ca si persoanele de sex opus vor fi prezente la DBE in numar mare, ca sa mai atenueze din dominatia masculina… heh!
Cam atat pentru acum, ca mai avem timp si altadata! Iar am facut-o lata, am scris de parca n-am mai facut-o de-o viata! Nu stiu cati dintre voi au avut rabdare sa citeasca aceast ceaslov, ca eu unul nu-l voi mai reciti… prea multe idei si prea multe paranteze… aia e… Asa e cand prind vreme ploioasa vara! Iar noaptea e chiar delicioasa!
Pe de alta parte, nu cred ca in septembrie voi mai avea resurse, rabdare si dispozitie de inca un Editorial, dar, cine stie ce-o mai fi…
Si ca am amintit de “resurse”… nu stiu cine are si cine n-are, dar cei ce sustin ca vor sa faca din Rosia Montana ceva ecologic, e clar ca au bani seriosi… deschid doar televizorul si vad, pe orice post comercial as da, “reclama educativa” cu cele 70 milioane dolari pe care le va investi firma canadiana… Nu stiu si nu pot inca sa separ “la rece” perceptia de realitate, starea emotiva de cea pragmatica, de aceea mi-am propus sa aflu (sper ca nu prea tarziu) cat mai multe opinii argumentate despre un topic care penduleaza intre “nu ne vindem tara” si “o cale moderna & functionala de dezvoltare a zonei”. Manipularea realitatii poate fi facuta atat “primitiv”, prin stimuli de turma si lideri carismatici, cat si “intelectual”, prin savanti de renume si studii tehnice stiintifice/tehnice mai usor percepute de lume. Daca ma uit in istorie, geniile noastre ori au fost mazilite/discreditate/indepartate, ori au fost atrase de tentatiile intereselor, multimea/pleava/iobagii ramanand victime colaterale ale jocurilor din sfere mult mai inalte. Relativizarea justitiei este din ce in ce mai in trend cu relativizarea istoriei si de aici si pana la hotarari controversate nu e decat un pas. E greu de luat o decizie cand nu ai toate datele corecte, cand te uiti de jur-imprejur si vezi doar lanul de porumb, dar de la nivelul solului… iar altii privesc cocotati, de sus… O fi si acum un spectacol identic ca fond (doar ca forma e actualizata) sau chiar avem o sansa istorica pe care am putea-o exploata inteligent? Desi, cand aud de cianura, numai la solutii ecologice nu-mi sta gandul… dar, repet, neavand toate datele, perceptia imi poate juca feste si impulsul sa devina calea dupa care sa ma ghidez… uneori e bine (daca ne gandim la razmerite interioare), alteori mai putin…
Un prim articol (studiu de caz) interesant am citit aici:
Ne vedem, ne auzim si ne salutam curand!
27 iulie 2011
PS. Ceea ce s-a intamplat in Norvegia a socat pe toata lumea… trist, regretabil, dureros! Fara a minimaliza importanta si impactul acelor crime, nu pot sa nu-mi exprim dezgustul/lehamitea/sila fata de media care a cautat imediat sa publice declaratiile de condoleante ai mai marilor lumii, care, ca niste Tatuci Stalin, “si-au exprimat” si ei regretul… stiu ca asa se face, dar de ce eu vad la TV doar de la mai marii lumii? Sa-nteleg ca doar ei sunt indreptatiti sa faca astfel de mesaje? Sau doar ale lor sa fie mediatizate? Oare suflete care au plans, care au ramas stupefiate de acele acte facute de niste psihopati nu exista si in alte tari, sa spunem mai mici? Tot acesti mai mari, care sunt la butoanele tuturor razboaielor, crimelor si intereselor de toate felurile, apar la TV? Daca e furtuna, ei apar… daca e razboi, tot ei apar… daca e o vizita mare, iar ei… daca e religie, muzica, sport… tot ei! Politica asta…
Pe de alta parte, citesc lucruri si nu-mi vine sa cred ca ele exista… Am ramas socat, ravasit de materialul de mai jos, subiect ce ar trebui, cel putin teoretic si nu cel mult declarativ, sa ne ridice semne de intrebare serioase despre existenta dar si despre constiinta noastra…
http://www.puterea.ro/news23041/Seceta-din-Cornul-Africii-%E2%80%93-Iadul-pe-Pamant.htm