Termalul Lucifer

Sa incerci sa iti fortezi limitele, sa iesi din zona de confort, sa vrei sa urmezi nebuneste sau sa mergi pe mana unor pasionati de muzici, este chiar un lucru fara sens. Cel putin asa ar arata tabloul.

Saturat de ceea ce se tot intampla pe la noi, am incercat in decursul a cca un deceniu sa ofer o alternativa nisata, dar cu mult suflet si respect. Aia cu profesionismul si profesionalismul nu le-am imbratisat nicicand. Sentimentul de crud, de incercare fara a te raporta la reguli, de a face ceea ce simti ca vrei sa faci, fara complexe de inferioritate, chiar contureaza si construieste cai de urmat pentru altii. Unii le accepta, altii se lasa inspirati de ele, altii incearca sa le depaseasca. Si restul, prefera ceea ce stiu si atat. E libertate, fiecare face ce doreste. De cele mai multe ori mi-a iesit, dar am tot fost afectat de feedback-ul celor care nu au fost multumiti. Stiam ca am facut greseli, stiam ca am de imbunatatit, ca apar exceptii intotdeauna, dar ca voi reusi sa le fac fata. Stiu ca nu m-am nascut prin fotosinteza si ca oamenii pot fi mai mult ca plantele, cand e vorba de devotament, de nebunie, de iubire, de staruinta, de bunatate! Am avut asteptari, au venit nenumarate dezamagiri. Am avut bucurii, tot timpul supararile au tinut sa-mi reamintesca ca trebuie sa existe un balans si s-au revansat. Am decis sa las aroganta nativa (doar ddb, ce sa-i faci) si inteligenta sarcastica pentru a deveni cat mai amabil si cat mai deschis, sa nu perpetuez aceeasi stare de critica continua si de heitarism general, imbratisata de multi din bransa asta muzicala in ultimele 2 decenii, pentru ca am vrut sa creeez o platforma, o provocare in care lancezeala artistica sa poata fi inlocuita de o abordare de continua descoperire, de cautare, de apartenenta, dar si de coagulare si de sustinere, chit ca e vorba de o nisa. In scena asta muzicala am crescut alaturi de altii de seama mea, doar printre rivalitati, bisericute, carcotasi, cunoscatori, guru, exclusivisme pompoase si cel mai bun nu e niciodata cel de langa mine, ci doar eu, unicul, adoratul, vizionarul. Am mers pe la inceputurile anilor ‘90 la festivaluri, caci voiam sa sustin cauza, apoi mi-am dat seama ca partea romantica a conceptului artistic este umbrit de can-can-urile intre artisti, intre putinii oameni de presa, intre putinii organizatori. Asa ca m-am retras in cochilia mea si am continuat sa scriu in Kogaionon despre ceea ce primeam si imi placea. Pentru ca nu am scris decat despre ceea ce primeam direct de la case de discuri sau trupe. Asa intelegeam eu ca trebuie sa sustin miscarea underground, heh.

Iubirea si respectul fata de muzica underground poate parea ridicola si puerila (cei de varsta mea deja au alte obiceiuri), dar eu o iau ca pe un compliment, pentru ca simt necesitatea de a da inapoi putin din ceea ce, la un moment dat, in adolescenta, m-a facut sa gasesc un alt sens al vietii, pentru care sa lupt si sa ma zbat, inclusiv cu cotidianul. Mai mult, descopar in fiecare zi trupe noi care ma fac sa ma simt ca acum o mie de ani. Culmea e ca mi-a placut sa las garda jos, sa las ironiile inteligente si glumitele rautacioase, mai ales cand am primit fara sa cer un zambet, un cuvant frumos, o privire senina, o critica pertinenta, orice era spus sincer si fara ura sau sarcasm de heitar, de altfel sport national pe la noi si pe astfel de muzici. Toata lumea constata, critica, e nemultumita, se incarca cu energii negative, ba chiar le cauta (constient au ba) sau chiar le atrag, se inspira din ele, se balacesc si balacaresc in ele, din ele vine seva de a trai. Foarte trist.

Si eu tot timpul am crezut ca pot muta muntii, ca pot convinge sa fim mai buni, mai toleranti si mai pasnici cu cei ce au o ancora cand e vorba de muzica, ca pot sa stau de vorba cu oricine, intr-un mod rezonabil, sustinandu-mi viziunea.

Asa ca m-am apucat de organizat Seri Speciale. Am stat in locatii indoor afumate (cand inca se permitea, la demisol, la subsol, la parter, la etaj), am organizat in sali de teatru, am iesit in natura printre ziduri de cetati, in varf de munte, pe malul marii, mi-am spus ca ar fi bine sa ma provoc si cu o locatie formata din bazine termale, tocmai la mama naibii, cum bine zicea un nemuritor. Nu stiam la ce sa ma astept, stiam doar ca voi pierde pe drum sustinatori, mai ales din partea diametral opusa a tarii. Si m-as fi bucurat sa gasesc noi adepti de prin Banat, ca distanta devenise pentru ei un ultim obstacol. Probabil ca au fost, chiar nu stiu. Intr-o tara in care pretul abonamentelor la astfel de evenimente creste exponential an de an (dar inca sub ceea ce e pe afara), sa-ti permiti sa experimentezi este o aroganta indubitabila. Culmea e ca trupele isi permit asemenea arogante, de a umbla ca turbatii, pentru ca vor sa-si promoveze muzica oriunde, oricum, oricat, daca totul este intr-un format rezonabil, ma refer la calitate si conditii minime de sunet. Putinii nostri fani de muzici, in special unii care au ceva vechime, iau in fiecare an drumul festivalurilor de afara. Ei bine, alegerea cu Gradina Termala a fost pentru unii in drum, ceea ce a prezentat un avantaj. Sigur vor exista comparatii, este firesc. Altii vor compara cu Alba Iulia, la fel cum cei din Silver Church sau Kulturhaus au comparat Ryma, in 2011.

DBE nu reprezinta o locatie, nu se regaseste intr-un anumit loc permanent. DBE este suma sufletelor ce vin si revin la chemarea facuta an de an. Acesta este spiritul DBE, restul sunt doar elemente si chestii logistice care variaza de la an la an, de la zona la zona, cu plusuri si minusuri, pentru ca e al naibii de greu sa gasesti locatii in care sa stam numai noi, astia care chiar credem ca muzica este un sacrificiu continuu, pe care fiecare il face cum poate, chiar daca o singura data pe an, pentru cei mai multi, heh. Si ma refer la muzici de astea dark, underground, unde orice proprietar de spatiu stie ca nu vin mii de oameni, dar toti raman impresionati de ce comportament au omuletii DBE, cata politete, cat respect, cat bun simt exista printre tricourile alea negre, plete, bocanci si, mai nou, slapi si costume de baie . Despre alea financiare nu amintesc, pentru ca stiu ce efort inseamna pentru fiecare dintre voi sa ajungeti sa simtiti emotia, trairea, momentul in timp, sau ce-o fi el. In carnetul nostru cu feedback am gasit anul asta, scris de voi, termenul magie, de cele mai multe ori. Este extraordinar!

Vibe-ul DBE este simtit deja de acea comunitate care poate sa treaca cu vederea ca e furtuna, ca e canicula, ca mai falseaza un artist, ca se mai arde un amp, ca un joc de lumini e mai boring, ca un linecheck dureaza mai mult decat ar trebui sau ca o cantare e mai scurta decat cum scrie in manual. Uitati-va la artistii care urca pe scena, cu cata bucurie canta, cata caldura transmit ei, indiferent ca e BM sau NeoFolk. Daca nu se vede asta sus, pe scena, nu aveti cum sa nu ii observati printre noi, cand stau de vorba foarte relaxati, fara security sau fara meet and greet. Common, e back to the roots, e underground, nimic altceva. DBE –ul inseamna traire, exuberanta, entuziasm, descatusare, relaxare… inseamna descoperire, inseamna respect, toleranta si, nu in ultimul rand, sa plece fiecare cu obsesia macar a unei singure noi piese, necunoscuta pana atunci, dar care il va ajuta sa retraiasca clipe frumoase cand o va reasculta la un vin fiert, in ger.

Mi s-a parut provocator sa pot sa adun o comunitate in bazine termale, separata de ochii curiosilor, care nu sunt din filmul asta. Am mers de prea multe ori la munte sa aud vantul, izvoarele, stand pe la tot felul de pensiuni, unde se lasa cu muzica disco sau manele pe la foisoarele de langa. Sau la mare sa ma relaxez ascultand zgomotul saltimbanc al valurilor marii, dar nu mai scapam de topurile saltarete cu muzici altfel. Plus oameni cu care nu rezonam nici macar cand ridicam privirea din nisipul fierbinte. De festivaluri nici nu mai zic. In special alea mari, unde am vazut oameni care nu au treaba cu muzica aia, vin doar sa vada cum e (pentru ca primesc invitatii sau alte combinatii de-ale sponsorilor), se holbeaza ca mutantii la cei care vor sa se echipeze cum considera ei, doar ca asa simt, le place, si considera ca astfel ii respecta pe cei ce urca pe scena. La alea cu intrare gratuita sau cu pret modic (cu sprijilul organelor locale), doar trupele si cei de prin alte colturi ale tarii fac diferenta, in rest, un altfel de Zilele Orasului. E bine ca ele exista, ca poate vor convinge pe cat mai multi sa asculte si altfel de muzici, dar nu mai sunt din filmul meu.

Sa organizezi intr-un strand DBE-ul a sunat ca naiba pt multi. Sa-l faci la granita cu Ungaria, la tara, nu mai este epic, nu mai este bombastic, nu prea are legatura cu nimic din ceea ce am promovat pana acum. Gata cu urbanul, cu toaletele, cu tinuta, cu standardul, cu valoarea! Asa e. Dar voiam altceva, ceva crud, natural, simplu, minimalist, asa ca am gasit. De fapt nu am gasit, ci mi s-a propus.

Nu stiu daca DBE va mai exista, pentru ca el trebuie sa surprinda, sa incite, sa provoace si, in cele din urma, pentru unii, sa dezamageasca. Este ca o elice care se invarte pe durata a 3 zile si nopti pe an. Insa rotirea ei face ca fortele centrifuge sa-i indeparteze pe unii iar fortele centripete sa-i atraga pe altii. Important este ca DBE a avut un nucleu care a facut ca elicea sa reporneasca de fiecare data. Nu promit ca va mai exista un DBE, dar nici ca am renuntat. Daca vom continua, exista posibilitatea sa revenim in una din locatiile de pana acum, sau poate descoperim altele, eventual puteti sugera si voi. Probail ca sunt multe locuri dragute in Romania unde am putea ateriza cu DBE, doar sa nu se fi intamplat alte evenimente inainte, acolo. Asta face parte din surpriza care poate surprinde pe acel iubitor de DBE. Cred ca fiecare din voi se poate gandi la o locatie discreta de pe langa casa lui, apoi sa ne scrie si sa aduca DBE acasa la el, daca ne place si noua. Sau poate ca a vazut-o in calatorii si cu ochii mintii descopera acum ca ar fi perfecta. De ce nu? Dar repet, sunt doar ipoteze, nu cautam noi, suntem insa deschisi si cum se vor aseza lucrurile, asa se vor intampla! Daca alea frumoasele se vor alinia, noi vom fi impacati si ceva albume proaspete ne vor motiva, atunci vom gasi o solutie, poate in aceeasi perioada, cu o echipa DBE oricum modificata, pentru ca asa am facut in fiecare an, sa lasam si altora posibilitatea de a vedea din interior motorul elicei.

Cateva observatii despre cum a fost in acest an, din punctul meu de vedere: trupele au sunat toate bestial, acum depinde de gusturile fiecaruia. Insa oamenii de la sunet s-au miscat excelent, in ciuda caldurii de afara si fara soundcheck de dimineata (am facut o singura exceptie la WITTR si a fost de ajuns). Echipa DBE a fost cea mai buna din tot ce am avut pana acum, tinand cont ca afara au fost 42-44 grade iar ei misunau ca furnicile in jurul trupelor arondate. Este criminal sa umbli cu Lucifer de gat 4 zile si 4 nopti fara sa te arzi, dar sa simti parjoleala pana la epuizare, mai ales cand totul e facut voluntar. Dar este si crez la mijloc, mai ales cand ceilalti din jur stateau la umbra la bere sau in piscine la balaceala. Dar daca au raspuns prezent la invitatia noastra sa ne ajute, sa se implice, atunci au suferit, dar cred ca adrenalina a fost mixata cu placerea, heh! Asa ca, RESPECT! De asemenea, toti cei ce au venit weekendul trecut la Gradina Termala sunt, cel putin pentru mine, eroi! Am spus-o si pe scena, cand am anuntat pauza de o ora din cauza priveghiului, a spus-o si vocalul din Cyanna, a doua zi! Nebunia face muzica si asta s-a vazut, s-a simtit si s-a respirat. Sa vii de la sute sau mii de km distanta, sa stai in canicula aia ore bune si sa rezisti pana la 4 dimineata la concerte, e deja teroare. De asta am si renuntat la afterparty, umblam toti ca zombie pe acolo.

In celelalte doua zile lucrurile s-au desfasurat conform planului, cu mentiunea ca ARC GOTIC au inversat cu CYANNA MERCURY, grecii avand probleme pe la vama si au intarziat putin.

Legat de gazdele noastre de la Gradina Termala: au fost foarte ambitiosi si si-au dorit sa iasa totul cat mai bine, tinand cont ca era primul lor eveniment de acest calibru. Insa, recunosc ca nu toate au functionat corespunzator, versus ceea ce asteptam. Mi-ar fi placut sa avem apa in bazinul mare joi dimineata, desi evenimentul incepea oficial de abia cu prima cantare, adica la 6.30 pm. Am vrut insa sa fie schimbata apa, doar pentru noi, iar acest proces dureaza mai bine de 16 -20 ore. Plus ca, de la caldura, anumite pompe au luat-o pe aratura, astfel ca bazinul a inceput sa fie umplut doar pe la pranz, iar seara, la “oficiala” deschidere, cativa parinti isi plimbau deja copii prin apa ce se umplea cu greu. Totusi, celelate 2 bazine mici au avut apa proaspat schimbata, inca de dimineata. Asadar, daca privim pragmatic, la ora de incepere a concertelor, era un sfert de bazin mare umplut, heh. Dar cu apa proaspat schimbata! Dusurile pentru campare au fost gata doar in ziua de deschidere, mai pe dupa-amiaza, desi am fost asigurati ca vor fi gata inca de miercuri. Anuntasem ca vin omuleti cu o zi inainte, nu era obligatoriu (tinand cont ca inca nu era inceput DBE-ul), dar ar fi fost frumos sa se intample astfel, nu sa se foloseasac dusurile publice din strand. Despre toalete: am fost asigurati ca nu vor fi probleme cu ele. Pe weekend, in acea locatie vin intre 1500-1800 oameni si nu au fost probleme. Noi am fost mai putin de jumatate si se umpleau fosele alea de nu mai stiau ce sa faca gazdele, cum sa le rezolve in timp util. Au adus vidanja zilnic, ba chiar in ultima zi a tras de 2 ori. Culmea culmilor, dupa miezul noptii, in ultima seara, aflu ca dusurile private (pt campare) si ceva toalete trebuie inchise pana vine vidanja din nou, ca e potop acolo. Suna noaptea la 2 sa vina masina, nimic. Astfel ca gazdele au fost nevoite sa inchida, pentru a nu suferi de miros cei din zona de campare. Greseala lor a fost ca nu au pus pe poarta spre campare altceva decat un lacat, si asta dimineata, panicand pe unii dintre cei care se grabeau sa stranga cortul, sa faca un dus si sa plece acasa bucurosi de o experienta termala sub cod rosu. Accesul la toaletele si la dusurile publice din strand era permis, pe baza bratarii, doar ca nu pe poarta de la campare, ci pe cea principala (duminica era zi normal pentru oricine, deci poarta spre campare sta inchisa). O greseala de comunicare, un afis trebuia pus acolo pe poarta, nici noi n-am postat sau verificat (ne-am culcat dupa 4, oricum toti epuizati de caldura, oboseala, nebunie, uoff), asta e. Imediat ce a venit vidanja dimineata s-a rezolvat, cum am ajuns eu acolo am si postat, pentru ca era extrem de trist sa vad omuleti dezamagiti acolo. Culmea e ca unii s-au descurcat, doar pentru ca s-au dus la intrarea principala. Fain era sa le spuna si celorlalti, dar nu e vina lor, ci meritul lor ca s-au descurcat. La fel cum s-au descurcat si multi cu berea de la bodega de afara, aia secuiasca, pe care o aduceau chiar la vedere in incinta strandului (pe principiul daca merge, de ce nu?), noroc ca nu a vazut gazda noastra. M-am dus eu la unii din ei si i-am rugat sa nu stea chiar la vedere cu acele sticle, exact langa accesul principal, ca nu e politicos si nici nu da bine, mai ales ca s-a incercat evitarea comercializarii sticlelor in barul din strand, tocmai pentru a evita eventualele cioburi. Plus ca la bodega din sat chiar ca era epic sa bei acea bere. Dar na, bine ca nu a fost cazul de cioburi sau alte tensiuni. In fine. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat si pentru lipsa de comunicare legat de dusuri si de toaleta de la camping! Toata aceasta situatie neplacuta a durat cca 2-3 ore, probabil suficienta pentru unii sa arunce cu cuvinte “delicate” in ceea ce a fost acolo cateva zile si nopti. Nu caut explicatii, dar a fost cod rosu de miercuri pana duminica, pana si lui nea Arafat si al lui SMURD i s-ar fi oferit clementa (heh), chiar era prea frumos sa functioneze totul perfect. Desi, privind acum, la racoare, autocritic cum sunt, cred ca se putea, daca anticipam putin si nu apareau atatea exceptii. Inclusiv faptul ca a fost pentru prima data cand nu am solicitat rezervari de campare, am facut doar un survey si ne-au iesit cca 100 de oameni care vor sta acolo. In realitate, a fost aproape dublu. Greseala noastra, ca de stiam, rugam gazdele sa faca 4-5 dusuri si inca 2-3 toalete. Daca nu se putea rapid, aduceam de alea mobile.

Preturile la food and drinks nu au fost exagerate, in niciun caz mai ridicate ca la alte festivaluri, fiecare poate considera cum doreste. La fel, exista si o cismea cu apa potabila, pentru toti cei ce nu gaseau la indemana apa de procurat. Culmea e ca, in aceasta canicula, toti distribuitorii de racoritoare au ramas fara apa si suc, s-au cautat variante de prin cash & carry din Arad, dar si pe acolo a fost gol. In fine, s-a rezolvat in cele din urma, dar a fost un stres colosal cateva ore bune, mai ales pentru trupetii care nu doreau sa bea altceva inainte de concertele lor. Au inteles situatia, ne-am adaptat, am rezistat, fara tag si fara hash.

Piesa de teatru a fost perfecta pentru inchiderea DBE iar afterparty-urile au fost de efect, eu n-am apucat sa stau la ele.

Cred ca cea mai linistita zi pentru mine a fost cea de miercuri si putin dimineata de joi, cand Daiana a reusit sa termine de pictat acele panze personalizate plus chestiile alea agitate, totul a fost relaxant, asezat, tihnit. Fain a fost ca joi, ca fine tunning, au aparut iarasi voluntari care sa-si lase amprenta pe acele panze, fiind fotografiati cu pensoanele in maini.

Dupa care, invarteala ca titirezul, joi am facut 18 km prin jurul scenei si chiar nu stiu de ce. Am transpirat la greu, nu am slabit, dar m-a prins soarele pe frunte ca niciodata. As fi vrut sa apuc sa fac o baie, dar nu am reusit. Flaviu si-a facut si el prezenta cu un slackline intersant, unii voluntari facand sarea si piperul pe acolo.

Tinand cont ca aceasta editie a fost dedicata unei persoane importante, cred ca totul a meritat, in ciuda incantatiilor involuntare care au facut din Styx sa suporte furia lui Phlegethon. Ca se vor intalni in pace in Hades sau in alta parte, in alta forma, vom vedea in viitor. Insa piesele celor de la Five The Hierophant, Neun Welten si Electric Moon si-au atins scopul.

Iar scopul nostru, al celor implicati in DBE a fost sa starnim o emotie. Daca am reusit, ne bucuram. Daca nu, ne vom gandi daca mai are rost sa incercam au ba. Am uitat sa-i mentionez pe martirii care 3 nopti au transpirat nonstop la standul cu merch, in sauna din cort: Cami, Lore, Alex! Multumesc, prieteni dragi, nu stiu ce m-as fi facut fara voi!

Multumiri si gazdelor noastre de la Gradina Termala, Politiei locale (Manu, the best!), Jandarmeriei si tuturor celor ce nu numai ca nu ne-au incurcat, ci chiar ne-au sustinut si ajutat. Sa va mai spun ca toti au ramas masca de ce comportament au oamenii astia care par a fi satanisti, dar de o politete incredibila? Adica cele cateva sute de suflete prezente acolo. Nu le venea sa creada politistilor cum baietii de la SPURV, cu o seara inainte rupeau instrumentele pe scena si a doua zi, cuminti, intinsi pe sezlong, citeau beletristica. Adica au venit cu carti la ei, na poftim. Numa’ buni de luat acasa… stiu, stiu… Heh, Lucifer asta, si-a aratat adevarata fata. Dar si noi.

Nu va grabiti sa comparati ce s-a intamplat acum cateva zile cu alta editie, pentru ca nu are sens. A fost ca un parfum preferat care scoate o editie limitata, de vara, pe care o iei, iti place, te seduce, dupa care tragi aer in piept si spui: revin la cel clasic sau schimb parfumul. Sau faci un dus… Sau, cine stie… time will tell!

Astazi s-a sarbatorit un an de HASH Bar. Mi-as fi dorit enorm sa fiu acolo dar sunt impacat si bucuros ca altii s-au bucurat. Fain sentiment! De parca as fi intr-un tren care trece pe langa chestii ce se intampla in jur, dar din care nu pot evada si nici nu opreste in nicio statie. Am vazut acolo, din fotografii, o mare parte din cei ce au fost la DBE. Cred ca a fost frumos… sunt deja bagat in mult prea multe, alerg mult prea mult, nu prea mai am timp de mine, ma tem ca, incetul cu incetul, am renuntat la mine. Am crezut ca daca fac asa voi reusi sa devin low profile, sa fiu lasat in pace, sa ma pot misca cum vreau si sa pot oferi bucurie, zambete, sustinere celor ce conteaza, fara a sufoca sau irita. Uneori mi-a iesit. Depinde in ce stare am fost. Pe de alta parte, cred ca sunt facut sa schimb curentii, nu sa ma mulez dupa ei. Nu ma simt confortabil sa fiu in siaj, mai ales cand vad ca, la un moment dat, totul tinde spre deriva sau spre nemultumire.

Habar nu am ce si cum voi face, DBE ar trebui sa ma ajute, sa fie ca o terapie, nu sa trec prin perioade de “convalescenta si de recuperare” intense, dar poate ca asta e sensul.

Ma bucur mult ca a mai fost un DBE, sunt multumit ca cele cateva sute de omuleti au transpirat de caldura si de placere (sa nu ne ducem cu gandul la altele… sau na, bine, duceti-va), toti cei prezenti facand din aceasta noua experienta un moment in timp discret, o emotie sincera, dar memorabilia, numai buna de pusa in cutiuta cu amintiri virtuale.

Distanta apropie…

Rutina ofileste…

Pasiunea intregeste…

Trairea cicatrizeaza…

Sinceritatea panseaza…

Iubirea armonizeaza…

A venit timpul pentru Depresia Termala!

Multumiri tuturor pentru sustinere si participare!

Doru

08.08.17