Ost Mountain Fest – Busteni, Valea Cerbului

Crucea de pe Caraiman mai puternica decat crucile belphegoriste!

Primul festival de muzica Metal Underground in aer liber din Romania a fost o experienta super faina pentru mine! Dar sa incerc sa localizez evenimentul intr-un google earth abstract si atipic: luna august, festivaluri de traditie buluc in Europa (chiar atunci a rulat si Wacken), nu cu mult timp in urma rockerii si-au golit buzunarele cu AC/DC si Sonisphere, weekendul urmator alte provocari cu Artmania, Haggard, IRON MAIDEN si Rosia Montana, spre sfarsitul lunii Peninsula… apoi criza, neincrederea tuturor in organizatorii romani dupa tepele si anularile constante din ultimii ani, apogeul fiind Fetesti-ul de anul trecut… si nu in ultimul rand, lipsa unui line-up atractiv pentru cei ce ar fi dorit totusi sa participe. Nu vorbesc de cei care ar fi dorit sa sustina miscarea autohtona, ca la cei 200-250 de oameni cati au fost prezenti in medie in fiecare din cele 3 seri, nici nu pot spune ca ar exista asa ceva. Lumea doreste sa vada nume mari, nu e atat de interesata de Underground si pentru ele este dispusa sa calatoreasca in toata Europa… sau sa scoata bani de Madonna ca sa le vada la Bucuresti. E trist ca asa este, dar daca te bagi in asa ceva, trebuie sa iti asumi si asta! Rade ciob de oala sparta, heh!

Valea Cerbului, o locatie aleasa foarte inspirat, cu un peisaj superb, intre mai multi versanti, cu padure din belsug, cu indicatoare ce ne atentionau ca exista si ursi prin zona (se pare ca astia sunt cu alte gusturi muzicale, doar o ursoaica metalista cu ceva pui ar fi fost zarita intr-o noapte undeva mai departe, dar la drum), cu mici, bere si multe ingrediente tipice rumanului… si deasupra, undeva in spatele scenei, in zare, trona crucea Caraiman, sa ne reaminteasca ca oricat de Evil am vrea sa fim, Iisus vegheaza..:-)

Blackhawk Security a fost prezenta acolo cu un numar semnificativ de bodyguarzi, pentru a asigura paza dar si buna desfasurare a ostilitatilor, cu Andrei Irode calare pe situatie dar si pe un ATV. Perimetrul a fost delimitat cu o panza deloc inalta, ceea ce facea ca oricine putea sa vada si sa auda recitalurile fara sa plateasca bilet… daca stateau insa in apropierea zonei de bikeri, era mai greu de inteles amestecul de Metal de pe scena cu Bon Jovi, AC/DC si chiar Depeche Mode ce se auzea deloc discret in boxele din cortul special amenajat. Camparea a fost aleasa usor neinspirat, caci la ruperea de nori ce a avut loc in prima noapte, ma indoiesc ca vreun cort a rezistat. Totul a fost amplasat langa apa, insa intr-o zona deloc ridicata, astfel ca toate suvoiaele de pe versanti si-au facut loc usor printre si prin corturile celor veniti sa petreaca in natura cateva zile.

Din punct de vedere al organizarii, exceptand cateva mici detalii, totul a fost perfect! Sonorizarea, de asemenea! Mai ales ca dupa prima noapte, scena a fost varza, un stalp de sustinere s-a rupt, P/A-ul ud complet… au muncit oamenii aia imens pentru ca publicul sa nu vada vreo fisura de orice fel a doua zi! Ca feeling, OST Mountain a fost cel mai adevarat festival underground Metal pe care l-am simtit vreodata in ultimii ani! Toata lumea s-a simtit fantastic, in ciuda ploii care s-a incapatanat sa ne arate ca natura e vioara intai oriunde, oricat si oricum! Ploaia a inceput cand headliner-ul primei seri, NEGURA BUNGET, a urcat pe scena… de fapt, fulgere si tunete la greu, intreaga vale era mult prea luminoasa pentru miezul noptii… auzisem si poante pe seama asta, ca cei doi din DORDEDUH au fost razbunati de natura in acea noapte, mai ales ca NEGURA BUNGET au fost nevoiti sa inchida seara brusc, cand un fulger “pacatos” a intrerupt complet curentul electric… si nebunia a durat mai mult de 2 ore… Pe la 4, intr-o bezna sparta doar de fulgere razlete, mi-am luat inima in dinti si am plecat de sub cortul de bere unde ma aciuasem spre masina… acei 300 m pana la drum au fost de-a dreptul grei, caci, doar dupa cativa pasi, ma bucuram sa gasesc doar balti si nu mormane de noroi… Cand am ajuns in masina si m-am vazut cum arat, am realizat ca ultima data cand am mai fost asa era inainte de revolutie si ca mi-am cam furat-o de la maica-mea, cand mi-a vazut bocancii… acum, pe langa ca eram murdar pana la genunchi, eram si ud leoarca… noroc ca tarabele alea au avut si ceva cognac (l-am terminat eu oricum pe tot inainte de miezul noptii) dar si ca fiolele “sanatoase” aduse de prietenii pe care nu-i vazusem de ceva vreme, Tibor/GRIMEGOD si Costel/GOD au incalzit atmosfera. Noroc ca am prieteni soferi, caci altfel ar fi trebuit sa stau “pe uscat” intreaga noapte… si cand am plecat, de-abia se zarea drumul de puhoaie si balti imense… unii proprietari de case scoteau apa din case cu galetile, masinile parcate pe margine tindeau spre a fi luate la vale… si a plouat nonstop pana-n in Brasov, unde si acolo, prin cartierul Noua, apa pe strada avea vreo 15-20 de cm… Chiar ca a fost o noapte furtunoasa!

Prima seara a fost una de incalzire, unde, in ciuda celor vreo 200 de suflete, vremea a ajutat pana la NEGURA BUNGET. Singurele trupe care m-au multumit au fost KISTVAEN si GRIMEGOD, unde si publicul a reactionat foarte bine. Cat despre NEGURA BUNGET, ii vazusem acum cateva luni la Bucuresti, deci nu mi s-a parut nimic schimbat. Vreau sa subliniez ca nu voi mentiona aici decat despre trupele care mi-au ramas pe retina sau care au facut publicul sa fie mai dinamic, apreciind subiectiv… restul, au pus de-o cantare si cam atat… nu au incurcat dar nici nu au atras in mod special priviri atente. De fapt, nici nu vreau sa para a fi o cronica de festival, caci mi se pare aiurea sa scriu altceva decat ceea ce simt… las pe altii care sa se axeze pe nota “profi” de scrib convins, cu insiruire de trupe, pe ore, pe piese… M-am mai intalnit si cu o parte din INDIAN FALL, care m-au anuntat ca se apuca serios de inregistrari in studioul lui Hupogrammos, ca la Labyrinthic Metal Evening sa fie totul gata, sa avem parte de o adevarata lansare de EP. Am numarat si vreo 6 suceveni, din care un fost coleg de liceu pe care nu l-am mai vazut de o gramada de ani… Era imbracat in tricou cu Bucovina si stiam ca nu era cu sonoritati de astea atat de zgomotoase… si mi-a spus ca a venit cu fiica lui care e inca mica pentru a fi lasata singura si ca ea e cu faze de astea extreme… Ca e mica sau nu, pentru un parinte tot timpul ea va fi mica… heh… Ciudata senzatie a fost cand am intrebat-o pe “aia mica” ce muzica asculta, caci taica-sau era cu pluta cu muzici de astea… Acum 20 de ani vorbeam cu el de IRON MAIDEN si acum vorbesc cu noua generatie… mda, chiar ca nu am apucat sa ma maturizez, cum tot imi spune familia, cand vine vorba de muzica mea si acest sentiment muzicios! Alt sucevean cu care m-am intalnit acolo a fost tot un coleg de clasa cu mine care, impreuna cu prietena lui, participa cam la toate eventurile Metal din Romania dar si de afara! Miluta era la datorie cu aparatul lui dar si Marian/Cartea de Nisip, care imortalizau mai tot ce era interesant pe acolo. Si eternul Titus cu ale lui oferte speciale de merchandising, la concurenta cu Coro, care, pe langa fazele lui ultragore si superbrutale, avea expuse si cateva corsete gothice hand-made, ca doar de, el a organizat si Umbra Et Imago…

A doua zi am ajuns inainte de prima trupa, in speranta ca, daca e sambata, se va strange mai mult popor… plus faptul ca aveam ca headliner pe AVA INFERI, o trupa complet necunoscuta in Romania dar perceputa de o mare parte din putinii de acolo ca pe un alt proiect al celui ce a facut istorie cu MAYHEM. Speranta a murit, caci in a doua zi daca au fost cu vreo 50 de oameni in plus… dupa prima noapte horror, probabil ca si cei care ar fi vrut sa traga o fuga la Busteni si au auzit cum e vremea au preferat sa ramana acasa.. E adevarat ca de la 15 grade la 32 grade, cat erau cand m-am trezit e ceva diferenta, dar numai buna pentru a-mi usca “uniforma”. Probabil ca pentru altii nu a fost atat de adrelinos sa incerce schimbarea de temperatura…

In a doua seara pe gustul meu nu a fost nici o trupa… nici chiar AVA INFERI nu m-a incantat live, pentru care am stat pana dupa miezul noptii. De fapt, muzica lui Carmen & Rune e cam greu de perceput live si mai ales intr-o locatie deschisa… Poate ca intr-o sala de teatru chiar puteai sa intri in atmosfera respectiva. Mi-a placut in schimb modestia si prietenia de care au dat dovada acesti muzicieni, ii vedeam la linecheck cat de amabili si recunoscatori erau cu cei de la sunet si apoi cat de bucurosi erau sa cante in fata celor de acolo, chiar daca numarul de persoane era rusinos de mic…

La AVA INFERI ploaia a vrut sa ne arate ca ea e stapana pe acolo, asa ca am ales sa plec inainte de final pentru a nu mai repeta experienta.

Ahhh, uitasem sa amintesc de jocul de artificii pe care Dom’ Primar l-a oferit participantilor, de vreo 10 minute bune, de parca era Revelionul! Frumos gest, mai trebuia sa mai vad si motociclisti pe acolo cu ceva grenade in mana… heh.

Si a venit ultima zi, cand chiar am crezut ca se va aglomera pe acolo atat pentru fanii Pagan/Viking, dar si pentru ETERNAL TEARS OF SORROW sau BELPHEGOR. Din nou deziluzie mare! Soare mult, caldura dar si vant… era clar ca si acum ploaia isi va arata muschii…si cam asa a fost, pana la sfarsitul repertoriului BUCIUM vremea a ajutat. Iar trupa lui Adi Rugina mi s-a parut una foarte relaxata pe scena, muzicienii cantand cu multa usurinta si chiar foarte bine. Ca nu ma omor eu dupa viori si alte chestii de astea Folk e doar problema mea…

Dupa care au urcat pe scena NORTHLAND. Si a inceput ploaia serios… acel Metal trollian a adunat in fata scenei pe cei mai multi participanti, in ciuda rafalelor ucigatoare… care, pana la urma, au oprit si cantarea… pentru vreo o ora… dupa ce s-a mai linistit cu torentiala (mocaneasca nu), catalunezii au urcat din nou pe scena si i-au facut pe fani sa le ceara bis si iar bis… frumos sentiment… afara ploua dar nimanui nu-i pasa… Au urmat BUCOVINA, in formula de 4 doar (fara clapa), care au sustinut un show foarte Epic, apreciat de toata lumea de acolo, cei din prima linie moshpind la greu! Datorita intarzierilor, ETERNAL TEARS OF SORROW si BELPHEGOR au solicitat sa se schimbe ordinea, asa ca GOD a fost iarasi trupa de sacrificiu, care a cantat ultima. ETERNAL TEARS OF SORROW a sustinut un show corect dar care nu m-a atras deloc, motiv pentru care am si plecat; era deja 10 seara, GOD urma sa cante dupa 12 noaptea, afara ploua, BELPHEGOR nu ma interesa, era a treia zi de travaliu, oboseala era mare, a doua zi aveam serviciu… asa ca mi-am luat ramas bun de pe la cei care mai erau pe acolo si am plecat spre Ploiesti. Evident, chiar daca era noapte, tarziu, a trebuit sa merg bara la bara ca doar na, se intorcea lumea de la munte, asa ca dupa miezul noptii am ajuns in apartament… daca stiam de tampenia asta, as fi stat si la BELPHEGOR si la GOD, chit ca noua abordare Viking a fratilor Lapusneanu nu ma coafeaza… insa ca voce, el si Tibor de la Grimegod sunt in continuare in topul preferintelor mele Metal autohtone. Si vine tare din urma si Stefan de la KISTVAEN, care a bagat de nu mi-a venit sa cred, la cat de “transparent” arata el asa, ca fizionomie… si mai avea pe el si un hanorac care imita un schelet, de parca chiar i se vedea sira spinarii!

As fi vrut sa stau sa-i vad pe moldoveni, mai ales ca m-au tot amenintat ca trebuie sa le vad tinuta scenica, cu sabii si noduri de piele impletite in stil dacic… n-a fost sa fie acum pentru mine…

Una peste alta, un festival de suflet pentru toti cei ce au fost acolo, unde, in ciuda ploii, atmosfera a fost bestiala! E clar ca a fost o gaura mare in buget, e clar ca asteptarile au fost altele… dar cel mai important este ca s-a tinut! Si n-a fost un weekend spectaculos, ci unul cu spirit Underground suta la suta, unde s-a ras (cel putin Leo, la masuta la care am stat, a fost un adevarat backingvocal), s-a injurat, s-a tipat, s-a topait… toata lumea s-a simtit bine, libera, in natura, cu natura, sub natura, daca vreti… a fost un weekend frumos! Toate felicitarile mele lui Mihnea si Costin, felicitari OST, sper sa priveasca aceasta prima editie ca pe o investitie si nu ca pe o gaura imensa! Dedicarea lor a fost incredibila si pentru acest lucru nu pot decat sa ma inclin! Sunt convins ca ei stiu unde au gresit, ca au realizat ce se poate si ce nu se poate si sa nu se lase! Mie unul mi-a deschis apetitul spre a organiza candva poate si ceva in natura, mai ales ca anumite obsesesii ce ma tot incercau in ultima vreme mi s-au confirmat in aceste trei zile! Deci e de bine!

Si nu pot sa inchei fara sa ma-ntreb, retoric: sa fi avut luminoasa cruce de pe Caraiman atata putere incat sa arunce continuu torentii aia pe tricourile negre purtate de acele doar cateva sute de suflete din Valea Cerbului?

10 august 2010.