Octavian Paler
Doar cateva idei retorice cu si despre Octavian Paler
Un nou inceput de saptamana, o zi plina de probleme curente, vine seara, ma intind in fata televizorului, undeva dupa orele 19.30, cand apare o stire ce ma ravaseste instantaneu : Octavian Paler a murit….. Atunci imi spun: 7 mai 2007 trebuie sa fie o zi trista… cel putin pentru mine. De ce? Mi-am pierdut oare busola, nu mai sunt in stare sa-mi marchez singur reperele existentiale ? Nu cred… sau nu stiu. De ce sa fiu trist, totusi ? De spaima interioara ca nu mai pot sa savurez, sa ma bucur de ceea ce puteam sa vad, sa citesc, sa respir, sa-mi imaginez, sa visez ? Oare nu suna a egoism pueril, a rautate infantila? Sa-mi para rau pentru eliberarea din noroiul cotidian a unui simplu fir de praf (pe care l-am idolatrizat, de altfel) ce a primit dezlegarea de a transcede intr-o alta dimensiune, pentru care singurul termen pompos gasit de pamanteni ar putea fi eternitate? Al naibii de ciudat, paradoxul ma invaluie din nou! Pe cat sunt de trist si resemnat, pe atat sunt de fericit! Nu as putea spune ca am reusit sa gust din aroma intelepciunii dar ma bucur sincer pentru stoparea suferintei unui om ce a reusit sa-mi raspunda la multe din intrebarile pe care mi le-am tot pus! Cine imi va raspunde de acum incolo ? Probabil ca tot scrierile lui, doar ca acum le voi citi si reciti… si reciti… pana cand imi voi gasi raspunsurile…
Fara a putea discerne, de mic am urmat calea normalitatii: am fost botezat, invatat sa respect societatea, sa invat, sa nu chiulesc, sa ma integrez in normalitatea aparenta… asta a insemnat inclusiv respectarea celor 10 porunci religioase. Cum orice reguli normale pentru colectiv insemnau anormalitati pentru individ (in cazul adolescentei), sentimentul de revolta, alaturi de nonconformismul ciclic al fiecaruia dintre noi m-a trimis, surprinzator chiar si pentru ai mei parinti, in bratele unui cu totul si cu totul alt tip de decalog, cele zece porunci scrise de Maestru transformandu-ma dintr-un razvratit mandru de propria-mi rebeliune intr-un supus enorias al scrierilor sale! Asa am invatat ca pentru orice forma de evadare trebuie sa platesc… orgolios din cale afara, am invatat totusi ca nebuniile contureaza caracterul, chiar il cizeleaza… daca sunt asumate… si de aici si pana la acceptarea, poate chiar axiomatica a Decalogului din Viata Pe Un Peron, nu a fost decat un singur pas… insa ma consideram si Un Om Norocos, cu un Eu mai putin Detestabil… si, fara a ma mai Ruga Sa-mi Creasca Aripi, am ramas un nostalgic Don Quijote al Estului, in ciuda Aventurilor Solitare din propria-mi capsula virtuala… si acesta se numeste trecut, cel mult prezent… Viitorul devine astfel din ce in ce mai greu acceptat ca o axioma de ghidare a supravieturii…
Probabil ca vanzarea cartilor scrise de Maestru va exploda acum, vor deveni din ce in ce mai multi admiratori al textelor sale, se va transforma totul chiar intr-un trend Paler, va deveni un brand ! Cat de sinistru poate sa sune : brandul Octavian Paler ! Dar este o realitate incontestabila si nu poate nimeni sa schimbe nimic. Important este ca din ce in ce mai multa lume va putea cunoaste universul acestui taran roman de la poalele Fagarasilor, care, prin cartile sale, a reusit cu lux de detalii sa-si prezinte o viata traita, cu urcusurile si coborasurile firesti. Pe langa acestea Aroma textelor lui Octavian Paler te izoleaza de cotidian, de bine si rau, de alb si negru, de tot ce e lumesc si plin de forma. Ce descoperi in acea lume? Sunt prea rautacios acum pentru a va povesti! Aceste carti trebuie sa nu lipseasca de pe rafturile bibliotecilor voastre ! Farmecul scrierilor acestui geniu sta tocmai in rasfoirea, pagina cu pagina si nu in arhivarea documentelor in foldere pe desktopul computerului! In ciuda tuturor tehnologiilor actuale, Paler continua sa scrie la masina lui de scris anacronica vremurilor noastre. Nu trebuie tratata ca pe o axioma ideea mea, dar m-as bucura ca tonul meu imperativ sa fie inteles corect de cei ce citesc aceste randuri! Refuz sa cred ca exista macar o persoana ce, familiarizata deja cu universul palerian, nu a recitit in ultimele zile macar cateva randuri din opera Maestrului!
Un fin analist al problemelor curente, un editorialist de marca, Maestrul devenise ingrijorat de noua forma de populism politic, dupa care un popor educat, ce sa mai spunem de unul de sorginte latina si cu 50 de ani de regim totalitar, tinde sa alunece cu demnitate aparenta si ipocrizie ingrijoratoare! Eternul Tatuc Stalin care viziteaza in halat uzinele clasei muncitoare, se plimba pe ogoarele imbelsugate ale patriei mume, face baie de multime in orgasmotronarea mitingurilor de patriotism retrograd si plin de tente extremiste… acestea erau amenintarile de care Maestrul se temea ca incep sa devina mai mult decat umbre ale istoriei noastre moderne… era, pentru prima data in viata, in prima linie al unui razboi al vorbelor in care nu a fost fortat sa participe… a fost surprinzator pentru mine sa constat vehementa acida a editorialelor sale, a opiniilor sale extrem de dure legate de politica actuala… asta, dupa lecturarea constanta a textelor sale retorice, prin care isi reprosa, cred, faptul ca a trecut pe langa el un razboi real acum o jumatate de veac pentru care nu a simtit nimic : admiratie, frica, dezgust… universul sau propriu era mai important decat orice bomba se intampla sa explodeze intr-un Bucuresti devastat de lupta intre nemti si rusi…
Cu ce-am ramas din Paler ? Cu istoria, cu textele, cu maniera retorica de a privi lucrurile ? Habar n-am. Stiu insa sigur un lucru : oricat mi-as repeta ca nu exista pustiu, descopar pe zi ce trece ca devin din ce in ce mai incapabil de a umple golul in care traiesc… chiar daca fericirea cotidiana imi falseaza, de fapt, starea mea interioara.
– pe un peron pustiu… in asteptarea izbavirii… si poate impacarii cu sine… un tren ce se incapatana sa nu mai vina…
– mitul pesterii… umbrele efemere din cotidian ce refuza sa se mai contureze chiar si intr-o oglinda sparta… de fapt un teatru cu actori fara identitate ce se pot repera doar printr-o suma de cioburi iscusit aranjate
– vinovat doar pentru faptul ca a avut curajul sa accepte ca greselile fac parte din regula vietii
– singurul pribeag ramas din contemplativa-i copilarie
– critic cu toti, dezgustat de realitatea zilnica, traindu-si apusul intr-o virtuala Lisa, cu aroma a culturii grecesti, pe care a tot iubit-o si idolatrizat-o…
– prea constient pentru a fi idealist si foarte trist pentru pragmatismul ce-l incoltea continuu, devenind un practician fara voie…
– nascut intr-o zi istorica pentru noi (2 iulie) si plecat dintre noi intr-o zi prea comuna si fara rezonanta pentru cine a fost, este si va ramane EL… poate doar faptul ca anul acesta se implinesc 4 secole de la prima forma de quijotism…
– s-a stins o viata… dar s-a luminat o stea…
– Desertul va ramane, insa, Pentru Totdeauna!
O.I.P.
P.S. In ciuda modernismului consumist, incurajez totusi ideea unui site Paler, ce in acest moment nu exista…
Mai 2007