La o cafea cu Mr. Doctor

Mai tineti minte cum era pe vremea junioratului, cand o jucarie dorita va infrumuseta ziua, seara, noaptea? Cata bucurie era pe capul vostru, totul parea fabulos, agitatia interioara si exterioara era maxima, totul parea a fi la superlativ? Bucurie de copil, cum ar spune cei maturi, asezati, echilibrati, heh.

Cam asa sunt eu acum, cand scriu aceste randuri, cu “Bestia” de afara, ca tot e la moda sa dam nume intemperiilor vremii! Si cum ninsorile, gerul si viscolul ne marcheaza acest sfarsit de iarna, atunci Bestia sa-i ramana numele! Dar cum nimic nu e intamplator, consider perfecta alegerea de a reasculta DEVIL DOLL, in nestire, in aceasta zi! Dar de unde si pana unde revenirea la acest grup?

Cosmin Cotuna mi-a dat sah mat! Nu ca as fi vreun Kasparov de munte (sau de balta), dar scrierea lui, citita acum, m-a uimit total! Nu stiu cum sa-mi exprim aici bucuria pentru bucuria lui! Uaauuuuuu. Oare s-a inteles cat de fericit pot fi pentru ceea ce a realizat Cosmin? Daca nu, hai ca mai incerc: wtf, este o stire fabuloasa pentru underground! Oare se poate realiza asta? Marele Mr. Doctor, un personaj despre care s-au scris zeci sau sute de legende, de scenarii, deloc prieten cu media, cu interviurile, cu declaratiile, a raspuns pozitiv la invitatia unui roman de a sta la o cafea, in Venetia. Cine este in realitate acest artist? Cosmin a devoalat, in acest scurt post, doar putin din ceea ce a aflat despre el, in cele doua ore:

https://1jackdaw.wordpress.com/2018/02/27/mysterarity/

Chiar ma gandeam, un personaj atat de talentat, de misterios, de ciudat, creativ din cale afara, care a scos cateva albume fabuloase, oare ce naiba face in timpul liber? Ce are in cap, cum gandeste, cum vorbeste, ce filozofie de viata are… Moamaaa, sa fi fost si eu acolo, sigur deveneam rapid prea invaziv!

Mi-a povestit Cosmin cateva detalii din intalnirea avuta, asa ca voi incerca eu sa le punctez, foarte pe scurt, pentru curiozitatea celor interesati: Mario a aparut la intalnire imbracat in negru, cand pasea agale pe pod a inceput sa bata ceasul, la ora fixa, heh… a avut o atitudine amabila, deschisa… are in jur de 60 ani… dupa ce a urmat dreptul si filozofia, si-a dat doctoratul in criminologie… are o memorie fantastica… a tinut ceva emisiuni tip cinemateca la televiziunea slovena… isi cunoaste stramosii din ultima mie de ani, deoarece se trage dintr-o familie de nobili (sange albastru)… a devenit credincios, fervent catolic, desi in tinerete a fost ateu… in ultimii ani a inceput sa se intalneasca cu unii fani, dar i-a refuzat pe cei din trupe Black Metal… are amenajat, in apartamentul lui din Venetia, muzeul muzicii Punk (a scris o enciclopedie New Wave, Goth, Punk), cu zeci de mii de viniluri, mai mult de jumatate nu exista in format digital… locuieste in Venetia si in Ljubliana… capitolul DEVIL DOLL pentru el este incheiat definitiv… si-a inregistrat albumele “one take”, adica spontan, desi facea inainte multe repetitii, pentru ca este un perfectionist… a avut in viata multe ghinioane, inclusiv tragedii… cunoaste persoane din inalta societate, dar si multi actori, regizori, inclusiv compozitori importanti, chiar si un astronaut celebru…

Concluzia este ca are unii fani care stiu cam totul despre el, au fost acasa la el, de mai multe ori, exista pe FB un grup de fani (cca 1500), unde se publica tot felul de informatii despre Devil Doll, asa ca daca sunteti interesati, adaugati-va acolo.

Cam atat despre intalnirea dintre cei 2, fotografia postata este facuta de ospatar, una singura, cu acordul lui Mario. Nu vreau sa scriu despre alte detalii, pentru ca acestea se pot gasi pe net, cautand atent.

Pentru mine, cel putin, DEVIL DOLL este cel mai enigmatic, interesant si avangardist concept Dark din toate timpurile, tinand cont de faptul ca, in circa zece ani, a scos cateva albume magistrale, deloc promovate de mass-media, dar cult pentru cunoscatori. Cum sa cataloghez o muzica greu de descris, care angreneaza pe portativ o puzderie artistica de stiluri, de sonoritati, de influente, de la Symphonic, Progressive sau Experimental Rock, pana la Metal-ul de avangarda, Goth-Rock sau Dark Wave, imbratisat mult mai tarziu de trupe redutabile. Inflexiunile vocii lui Mario, plus corurile si sopranele inserate pe alocuri, dezvolta o spatialitate unica, sustinuta de o multitudine de instrumente de toate felurile, de la clasicele chitare, bass, keyboards si pana la viori, pipe organ, pian sau tuba. Dramatismul vizual si auditiv te duce cu gandul la temele vampirice din anii 20-30, cu accent pe horror, intr-o nota teatrala sumbra (aduce vag cu Lacrimosa).

Nu are rost sa dezvolt prea multe despre putinul care se cunoaste, deoarece aceste informatii pot fi culese lejer de pe net. Socant este sa afli ca primul lui album a fost realizat intr-un singur exemplar, care nu a fost scos din casa lui Mr. Doctor. Poate o va face intr-o zi… Sau, cum din cele 500 de exemplare printate (din primul album public), a considerat el ca doar 150 merita sa ajunga la public, restul de 350 distrugandu-le. Si exemple de astea sunt o multime, doar dati un search pe net sau gasiti totul aici: www.devildoll.nl.

Albumele DEVIL DOLL au fost, sunt si continua sa ramana un reper in scena muzicala Dark underground, pentru ca asemenea sonoritati sunt inconfundabile, de o complexitate uluitoare si cu o abordare stilistica originala. Alaturi de muzicieni diferiti (din 11 tari), Mario Panciera ne-a dat o lectie despre ceea ce inseamna underground-ul curat, fara glam, noise sau promovari de marketing iscusite.

Am intrat in contact cu universul DEVIL DOLL, in 1996. Am scris la Hurdy Gurdy, in speranta ca smulg mai multe informatii, dar acestia mi-au raspuns foarte amabil si politicos, fara alte informatii suplimentare, declinandu-mi oferta de a face un interviu. Am inteles ca este o lume in care nu am cum sa ajung, nu am cum sa o penetrez, nu am cum patrunde, macar pentru o fractiune de secunda, in miniscula cetate inchisa, asa ca m-am multumit sa-mi cumpar colectia integrala de CD-uri DEVIL DOLL, descoperind doar prin acest mod aceasta dimensiune ascunsa, captivanta, intriganta si inspirationala.

Daca s-ar preda cursuri despre Dark si underground, cu axioma DEVIL DOLL ar trebui sa se inceapa! Dupa care, sa se faca o pauza de cateva zeci de secunde, urmand insiruirea de alte trupe si concepte muzicale care au scris istorie.

Dupa atatia ani in care credeam ca doar eu si inca cativa veterani de pe aici stiu de DEVIL DOLL, l-am cunoscut pe Cosmin Cotuna la Rasnov, la REF, in vara anului trecut. De fapt, la o pensiune unde am stat, totul intamplandu-se din pura coincidenta. Sau poate nu? Am stat ore bune de vorba cu el, am aflat ca este unul dintre colectionarii Kogaionon din vremurile de demult, am ramas surprins placut. Si ca a fost la mai multe evenimente organizate de mine si de echipa draga mie.

Dupa care imi reaminteste ca, in martie 2016, mi-a scris pe FB, ca ar fi fabulos sa organizez un concert DEVIL DOLL in Romania. Am zambit atunci si mi-am spus: “uite-l si pe asta, o fi auzit de Mr. Doctor si gata, vrea imposibilul”. Am recitit scurta comunicare cu el de acum 2 ani si am vazut ca i-am raspuns, simplu, ca nu sunt sanse.

Cat am stat in acel foisor, am pus tot felul de muzici in care eu cred si de care Cosmin nu stia, dar mi-a ramas in minte indarjirea (este totusi un cuvant prea dur pentru temperamentul lui) cu care el sustinea ca ar avea sanse sa se intalneasca cu artistul sloven… sau italian. Mi-am spus ca este un idealist convins, ca nu exista nici sanse teoretice sa-l intalneasca, dar l-am lasat sa creada ca daca vrei cu adevarat ceva, o poti face. Este, cumva, regula nescrisa a undergroundului, unde pasiunea doboara ratiunea si nebunia desfiinteaza logica.

La vreo luna dupa intalnirea noastra, mi-a spus despre o trupa care l-ar fi influentat pe Mario, ca asa a citit el nu stiu unde:

Si imi da un alt post scris de el, cu ceva timp in urma:

https://1jackdaw.wordpress.com/2013/02/11/comoara-din-catacombe/

Si inca unul, prin care imi dovedea ca pentru el DEVIL DOLL este mai mult de o obsesie, de o cautare a nostalgiei pierdute, de stramutarea trecutului in prezent, cu speranta in viitorul apropiat:

https://1jackdaw.wordpress.com/2016/04/07/profiling-the-profiler/

M-am bucurat enorm sa vad ca acest tip stie ce vorbeste cand e vorba de Mario, ca citeste si cauta cam tot ce tine de al lui concept artistic (muzica, scrieri, filme), ca este cu mult avansat in informatii fata de ceea ce stiam eu. Sau credeam ca stiu. Extraordinar!

Ei bine, astazi, Cosmin al meu mi-a aratat ce inseamna consecventa, mi-a reconfirmat ca obsesiile undergroundului arunca in aer bariere si poate transforma fictiunea in realitate!

De asta sunt uimit de marea lui realizare, mica pentru multi, dar colosala pentru mine. Si nu pot decat sa fac o plecaciune in fata lui!

Spiritul underground salasluieste in fiecare din noi, doar ca se manifesta diferit. Este extraordinar sa afli ca nu esti singur pe acest mapamond, ca nu esti singurul obsedat de himere, mai ales cand ti se confirma munca de ani intregi, plina de cercetari si cautari.

Antofagasta, Kogaionon, DBE si tot ce m-am straduit sa fac in cei peste 25 ani de activitate muzicala minimalista imbratiseaza total spiritul underground, care m-a ghidat si incurajat continuu sa caut, sa descopar, sa promovez tot ce mi se pare a fi valoros, indiferent de feedback-ul din jur, de evaluarile cunoscatorilor sau de ratingurile specialistilor.

Pentru ca da, DEVIL DOLL nu este o trupa de care sa auzi zilnic, saptamanal sau lunar. Dar, pentru cautatori sau exploratori, este un mod de viata!

Respect, Cosmin! Chiar mi-ai redat speranta ca …underground will never die!

PS. Bine, acum sa nu va inchipuiti ca voi organiza un concert DEVIL DOLL! As face orice pentru asta, indiferent de buget sau conditii. Doar ca… am incercat eu cu trupe mai putin titrate sa le readuc la viata, sau la varianta live, dar nu a fost posibil. Vreti cateva exemple ce-mi vin in minte acum? Ei bine, au fost incercari cu Sopor Aeternus, Monumentum, Burzum, Canaan, Elend, Summoning, DVKE, Tristitia… dar uneori neputinta este certa, asa ca ma amagesc doar cu starea de fapt, ca am incercat. Ca am convins alte trupe sa cante live sau sa am onoarea de a le organiza primul lor show din istorie, da, e un lucru important pentru mine, cred ca nu sunt singurul. Cateva exemple: ALCEST, DORDEDUH, LANTLOS, CLOUDS, WALLACHIA, SYVEN, ATOMA, SLUMBER, COULISSES, SUNSET IN THE 12TH HOUSE… Cat despre premiere in Romania, ar insemna sa enumar cele peste 150 trupe invitate!

Nu ignor si nu critic mainstream-ul, uneori este chiar bine sa te bucuri de el, nu stiu daca pentru diversitate, cat mai degraba pentru socializarea cotidiana, ca altfel te crede lumea iesit din catacombe. La fel de bine pentru trupe, filme, carti (etc) pe care le consideri interesante. Si e bine sa arati ca ai si tu 2 maini, 2 ochi, 2 picioare, ca te poti bucura si de lucruri obisnuite, lumesti, nu doar de “inveninarile sectante”. E bine sa le alternezi, atunci cand simti nevoia si ai curajul sa fii sincer cu tine, nu sa teribilizezi “abstinent” doar din dorinta de a fi altfel. Asta poate duce la frustrare, la aroganta, la elitism ieftin si la desconsiderare infantila. Stiu ca e greu de luptat cu nihilismul, dar viata poate fi frumoasa, daca stii tot timpul sa te joci cu tine, dar fara a te minti. Ai chef sa te imbraci doar in negru, fa-o! Te vei incadra perfect in peisaj la concertele Rock, la inmormantari, la evenimente stilate sau la intalniri romantice. Si la plaja poti sa nu faci compromisuri, ca exista slip sau costum de baie negru J. Dar daca iti vine cheful sa te imbraci colorat, nu ezita! Ca vei parea hipster in ochii unora, e pe cat de adevarat (dupa unii), pe atat de fals. Poti fi cu plete sau ras in cap, imbracat in uniforma Rock sau cu ceva lejer, machiat strident sau deloc, cu privire vampirica dark sau cu un zambet natural, important este sa fii impacat cu tine, indiferent de ce zic ceilalti, nu conteaza ca esti, in acel moment, intr-o multime mainstream sau intr-o comunitate selectiva.

Underground-ul este pentru suflet, minimalismul are atentia pe detalii, trairea intima da nastere idealurilor inchipuite, transformate apoi in povesti traite, devenind doar legende pentru ceilalti. Poti trai in acest mood, daca simti asta. Si nu e o forma de supravietuire sau vreo victorie continua, e doar rezonanta ta la un altfel de traire, cu sau fara empatizare. Important este sa existe sinceritate, toleranta, respect si deschidere.

Asadar, de underground nu vad de ce m-as lasa! Este atat de incitant, de vast, de motivational! Si da, e chiar al naibii de placut sa descoperi continuu muzici ascunse prin “pesteri, scorburi sau cotloane”, palmate de lumina reflectoarelor sau de promoteri cu interes… Mai ales intr-o lume digitala in care analogicul miroase a naftalina iar trairea reala este confundata constient cu amagirea virtuala…

27 Februarie 2018