Cu sau fara artifica, REF-ul se ridica!

Am scris ca voi merge la acest festival. Am tot fost si nu aveam cum sa nu trec pe acolo, desi programul meu a fost infernal in ultima luna. Imi rupsesem deja un weekend din ale mele pt ARTmania, a fost ok, dar mi-a ajuns. Cu siguranta ca la Rasnov m-as fi distrat mult mai fain, mai ales ca mi-am cumparat si cizme de plastic, galbene (ultima pereche din raft, la oferta) sa o ard electric. Publicul de la REF e mai hardcore, stiu toti la ce vin, este mai tanar, mai nonconformist, chiar daca e mai metalifer si mai dintr-o bucata, cumva. Na, asa e cu oamenii ce vin la munte. Dar nu o sa fac eu eveniment pe malul marii? Ah, nu, chiar am facut unul micut de tot, bifat deci. Ok.

 

Asadar, ce e mult nu e putin, asa, din putul gandirii dip.

 

Cum traficul pe valea Prahovei nu este cel mai prietenos in aceasta perioada, m-am inarmat cu ceva rabdare, asa ca un drum pe care-l parcurg, de regula, in maximum o ora si jumatate, l-am facut in 3 ore si ceva. Eh, bine ca a fost numai atat. Eu sunt nimic pe langa cei peste 5000 de omuleti care au venit de peste tot, inclusiv din afara tarii. Festivalul creste organic, fara alte ingrediente stilistice care sa atraga si alt popor, si asta e numai meritul lui Dan, care si-a propus sa faca ceva mult mai mare si mai de impact, dar cu foarte multa rabdare. Am inteles ca pe viitor va dezvolta componenta culturala prin alte activitati de prin imprejurimi, ca sa nu se rezume doar la cantari, tras cu arcul si betii crunte. Evident ca cei odata adusi la Rasnov au de unde alege, daca tot sunt pe acolo, dar ceva concepte organizate si integrate in festival ar da mai multa culoare, accentuand identitatea festivalului.

 

Voi scrie cateva randuri despre cum m-am simtit eu, pentru ca am fost invitat (e by default deja pt mine… ce sa fac daca am fost sursa de inspiratie) si pentru ca stiu detenta si nebunia DIY a organizatorului, care nu pot fi ignorate. Nu mai stiu cum si de unde a plecat, dar stiu ca nu se lasa si vrea sa ajunga sus, nu numai cu evenimentele.

 

Subiectiv sau nu, aceasta editie a fost cea mai reusita, cel putin dpdv al organizarii. Cele doua scene mari dispuse inspirat aratau impunator, sunet excelent, jocuri de lumini explozive, intregul spatiu a fost rearanjat mult mai aerisit, cu siguranta ca poate sa incapa un numar dublu de persoane. Mancare si bautura din belsug, la preturi prietenoase, daca e sa ne raportam la astfel de evenimente, cu vendori diferiti, dar profi. Toaletele curate, am inteles ca si dusurile, spatiul de campare la inaltime, echipa de voluntari peste tot, curatenie pe la mese, ce sa mai spun? Plus constructia zonei VIP, un adevarat deliciu pentru cei ce au avut acces la concertele din pestera si alti ceva invitati.

 

Am ajuns joi pe la 5, am inteles ca dimineata a fost o ploaie masiva care a scurtcircuitat cabluri, fire si multe altele, dar s-au rezolvat. Mai erau sincope pe la baruri sau la standurile de merch (achizitia de produse se facea pe baza unor carduri achizionate acolo), ca na, tot pe curent electric functionau. Dar nu cred ca a fost o mare problema, nu este un festival urban, e totusi la poalele muntelui, cu minimum de infrastructura, care functioneaza corect in conditii de vreme normala.

 

L-am intalnit pe Dan chiar imediat dupa ce am intrat, dar nu inainte de a ne saluta cu cativa focosi DBE-isti, ale caror zambete sincere le tin minte si acum, imediat cum ne-am intersectat privirile. Uhhh, dupa ARTmania (am scris despre asta in Editorial), din nou… fain sentiment!

Si hopa si Lao in fata mea, eternul zambitor, cuceritor nu numai de inimi, care avea sa bage cu trupa lui cu multi HHH duminica, dupa o runda de jurizare prestata cu o zi inainte.

 

Ca sa se rezolve noroiul, au fost aduse paie in nestire, amplasate peste tot, astfel ca puteai pasi cam pe oriunde, fara a te murdari zdravan. Nu i-a trecut prin cap lui Dan sa le “ecologizeze” un pic, heh, ca prea miroaseau a oaie, mai ales in zona de food, dar cu rachiu si multa bere se disipa aroma. Si cred ca doar eu ma strambasem putin, ceilalti din jurul meu par sa nu fi avut vreo treaba. Am stat pret de o tequila la masa cu Gixu, era cat pe ce sa-i arunc hamburgerul impresionant al lui Buti, care statea pe acolo parca pierdut, noroc ca era pazit strasnic. La o masa mai incolo l-am zarit si pe Edmond, care incerca sa aiba grija de cei 2 fii pe care i-a adus cu el, curajos tata si barbat! Al treilea a ramas acasa cu Alina, probabil ca la anul vine cu formula completa, poate chiar vor baga pe scena ceva drujbe, cine stie.

 

A inceput sa picure, apoi sa ploua, cand pe scena a intrat Din Umbra. Carismatic vocal, cu inflexiuni ale vocii chiar reusite (alea clean nu m-au coafat, ma duceau spre Evergrey), a facut ceva atmosfera pe acolo (stiu ca baga sau a mai bagat si in alte trupe, dar lecitina ar putea deveni sora buna cu memoria mea in ultima vreme, si cum nu bag, le mai ciufulesc), muzical nu m-a prea dat pe spate, dar a fost placuta vizionarea concertului, ferit de ploaie, dar cu mirosul de osanza pe la nas. Tequila ar fi tb sa o beau cu Lus, dar m-a tras in piept, el plimband o bere dintr-o mana in alta, de parca era in misiune, undercover. Datorita lui am descoperit acea zona de VIP, care imi oferea si posibilitatea unei panorame, chestie esentiala in bucuria oricarui sagetator. Nu m-am mai desprins de acolo pana ce Paradise Lost se incapatana sa continue in nestire cu gherlele actuale versus nostalgiile din tinerete.

 

Recunosc ca m-am simtit fain si datorita unui vin rosu descoperit la un stand, chiar imi pusesem in gand sa-i golesc rezerva, n-am reusit. Si chiar am fost ambitios, mult mai hotarat ca in alte dati. Ca m-a facut el pe mine, asa e la lupta: doar unii castiga. Au aparut si au disparut tot felul de cunoscuti si necunoscuti DBE, la masa noastra aparuse Bogdan, cu care trebuia sa celebram lansarea la apa a Kogaiononului, cu lichide colorate, alaturi de Lus. Am ars-o noi putin ca fetele mari sau ca baietii neinceputi, insa a trebuit sa dispar la toaleta si, cand m-am intors, ambii au disparut, s-au evaporat. Stiau probabil ce urma sa se intample, masa era tot timpul plina cu de toate, urma treaba la greu. Nu i-am mai vazut, ei chiar venisera sa vada concertele. Foarte bine, inspirati bajeti!

 

Eu, dupa cum am declarat, poposisem o singura seara, doar sa-l salut pe Dan si sa simt atmosfera. Ca am vazut si ceva trupe, a fost bonus. Voiam sa le mai dau o sansa celor de la Katatonia si Paradise Lost, trupe cu care am crescut, continui sa le iubesc primele realizari, dar la ultimele concerte m-au dezamagit.

 

Au cantat tot felul de trupe, nu prea am inteles mare lucru, mult zgomot, foarte multe idei de povestit acolo unde muzica nu ma incanta, mi-a aparut si rocarul anual Jack Norris, parca cu mai mult par in cap ca anul trecut si fara cararea pe mijloc a la Hrusca, a fost cam singurul care mi-a tinut piept la acatistele bahice. Am bagat si cateva seturi de fripta pe coreala de fundal, sa fie adrenalina, cred ca l-am dovedit, daca imi amintesc ce maini rosii avea. Ah, da, si pe baricade au ramas Iulian cu Gina, dar ei cu bere, ca reteta la ei nu se schimba.

 

Milu si Paul la datorie cu tuburile lor, cred ca au prins si ceva cadre, dar nu cred ca ar fi intelept sa le faca publice, nu se imbogateste nimeni si nici nu se stopeaza incalzirea climatica cu ele.

 

Costin cu Gina si Dan au stat prin apropiere, nu am povestit noi prea multe de data asta, erau preocupati cu cantarea de a doua zi, dar erau zambitori, deci de bine.

 

Din neant a aparut si Coro, cred ca era ceata sau deja prea tarziu, ca ne-am salutat cu al nostru DDB (nu sunt vremurile sa o dam public), parca el mi-a povestit ceva de noul Crimson Moon. Sau poate ma-nsel? Mama ei de ceata vinoasa!

 

Cu tricou cu Wolvennest s-a asezat la masa noastra Radu, cel cu care am ars-o maxim la Fauna, dar aici nu ne-am sincronizat. Ori s-a imbatat el inaintea mea, ori a ramas sa ne revedem, sa stabilim cine a fost vinovatul. Chiar habar n-am. Asa e cu blajenii astia.

 

Se adunasera deja multimi pe acolo, Dan era in centrul atentiei si era normal, totul se intampla acolo datorita lui. Si da, l-am vazut fericit, la cat mai puteam eu sa vad la acea ora.

 

Mi-a ramas pe retina concertul Sur Austru. A sunat mai bine ca pe album, se vede ca au avut parte de un sunetist istet, cine credeti? Normal, Horatiu, care a venit doar pentru ei, dupa care a plecat spre ale lui multe. Nu inainte de un hug si de un zambet aspirational spre ceva ce ar putea sa se mai intample undeva, candva, cumva. Mi-a spus ca urmatoarea lui escala de suflet e Posada, alt festival renascut, cu multa traditie si care anul asta va aduna cel mai mult popor, cu line-up-ul pregatit. Eu m-am setat deja pentru Prophecy, chiar vreau sa traiesc in prezent. Sa-l vad iar pe Edlund manga de beat incercand sa scoata o Gaia, e deja mult prea mult. Sau iar cu nea portughezul cu Vampiria, pfff… S-a ocupat deja Dan si readuce Rotting Christ la anul, ca e tare iubita si cum inca la nuntile metalistilor nu au fost invitati sa cante, macar sa bifeze si sa rebifeze evenimentele clasice. Iar cu Soen si Prog-ul nu ma impac si gata. Inca mi-au mai ramas urme pronuntate pe tricoul virtual de la Opeth, din weekendul trecut.

 

Katatonia a fost un concert tras de par. Pana si cei din primele randuri se straduiau sa mimeze orgasmul, desi trupa favorita era pe metereze, slagaruia la greu. Depresie la pachet, varianta light. Cat despre dark, hmmm, ceva de caminul cultural de pe vremuri, cum povestea bunicul. Bine, la el era macar autentic. Lalaiala continua nu-mi dadea pace iar solo-uri atrofiate, cu o voce lesinata imi zgariau urechile. Clar ca Voltaj e Grindcore pe langa ei. Si ce minunatie au putut scoate in in urma cu 26 ani, pff!!! Deja imi inchipui un afis in Bucuresti, Katatonia in Expirat, sa se stie clubul unde vor canta. Expirat in Katatonia oare cum ar suna? Cam la fel.

Mda, s-or fi reinfiintat ei de amorul amorezilor, poate ca mai aduna si public, foarte bine pt ei. Eu skip total!

 

Au mai fost pe scena ceva saltareti, coreala de aia ce merge cu fripta si cu alcool mustit. Mai dansa Jack al meu pe cateva acorduri, sarea sa-si ventileze palmele, dupa care revenea la masa, cu privirea lui blajina si pierduta in ancestral. Si tot timpul cu rucsac (oare am scris bine?), ala hipsteresc, sigur era umplut cu polistiren, sa stea tot timpul umflat.

 

Intalnirea de la miezul noptii de pe vremuri a fost acum reeditata, cu britanicii Metalisti Gotici ce au scris istorie misto in urma cu decenii. Inainte de asta, am fost alintat de cine a avut grija de mine (si a avut, la cate pasarele si idei imi tunau prin minte la acea ora 😊) cu o portie de wedges si muraturi spectaculoase! Chiar era nevoie de asa ceva, dupa o zi doar de hidratare de aia periculoasa. Plus ca venea trupa mea favorita din anii 90, Paradise Lost. Toata lumea stie (cred) ca pana si cainele meu de atunci a fost botezat Mackintosh, Meckki, varianta scurta. Iubire mare, totala, ce mai!

 

Prima piesa nu s-a auzit bine. A doua parca a fost mai bine, pentru ca era mai tare. E ca mancarea, cand nu e buna, mai pui sare, apoi piper, apoi mai bei ceva si gata, ti-a trecut pofta, chiar te-ai saturat. Dar tot nu intelegeam ce face nena Nick, ce dreak canta el pe acolo. Dupa mai bine de jumatate de concert, am facut finalul. Imi ajunsese. Ultima data ii vazusem pe la Arene si am plecat la fel de dezamagit. Important este ca le-a placut oamenilor. Stateau in primele randuri, ridicau mainele, aplaudau… faina atmosfera. Eu, chietros cum ma stiu, dar neafectat, din contra, hepi.

 

Si cam asta a fost REF-ul meu pe anul asta. As fi vrut sa vad Candlemass si Bloodbath, sa vad ce vrea Mortem cu noul proiect, vechi de cand e lumea, plus sa inteleg de ce atat de multa lume moare dupa Mgla, ca nu am apucat sa-i vad. Chiar alaltaieri am ascultat o piesa noua, da, foarte bine executata, dar sa mor daca am vazut vreo urma de inovatie. Probabil ca live au alta dimensiune. E ca Hypocrisy, suna perfect, dar nu am vibe la ei, desi mai toata lumea imi spune ca ma insel. Ok, cand toti sunt beti in jurul meu, eu ce sa le fac, ii las sa vorbeasca si le mai torn in pahare. Sau nu, era aia cu: atunci cand toata lumea iti spune ca esti beat, da, da…. Asta era! Mi se trage de la noul Belenos, pe care-l ascult acum: suna foarte bine, dar cam atat. Atipicul asta din mine, la naiba!

 

Nu pot sa emit pretentii sau sa-mi dau mai mult cu parerea despre ce a fost acolo dupa (si inainte, ca a mai fost si miercuri un concurs, plus cantari DDD si Bucovina), nu am stat in ploaie, nu am rezistat eroic cele 5 zile, nu am scos apa din pestera inundata, care sigur a imprimat amintiri unice in memoria celor prezenti. Dar e clar ca a fost misto pentru toti cei de acolo, au avut o abundenta de trupe, pe toate gusturile, de toate marimile, au dat material de barfa dar si de satisfactie totala! Nu conteaza daca esti iubit sau urat, important este sa nu devii ignorat, asa ca e bine daca se scrie, chiar orice, inseamna ca esti viu, heh! Mort de viu, cateodata…

 

Nu dau din casa dar stiu ca anul viitor Dan va aduce vreo doua bombe, una chiar asteptata de multi. Si da, din alta liga, si mai mare, ca sa creasca festivalul. Impresionant cum cca jumatate din participantii de anul acesta au achizitionat deja abonament pentru anul viitor (in doar cateva zile). Dupa ce vor fi anuntate si ghiulelele, sigur se va tripla numarul celor interesati. Avem nevoie si noi de un minuscul Wacken sau macar o jumatate din Brutal. Am vazut foarte multi adulti, tineret din belsug, e clar ca Rockstadt Extreme Fest este pe drumul corect, indiferent de carcoteala unora sau altora. Oricum nu ai prea multe alte variante de ales, Romania fiind o tara mare dar cu un numar mic de rockeri. Strategia este sa fie adusi cei din afara, ca standardele logistice sunt tot pe acolo, food and drinks la un sfert de pret iar omuletii, primitori ca painea calda fara gluten.

 

 

Felicitari Dan si echipei tale inimoase, ati realizat ceva misto tare! Nu s-a simtit deloc canibalizarea cu antol. Verdele de pe tricouri si bratari a fost culoarea la moda, asta si datorita viziunii grafice a lui Costin.

 

Acum hai cu REF Indoor, ca un refelion, ca omuletii sunt nerabdatori sa-si retraiasca momentele din vara mai pe racoare! Ca pana la anul ne-or mai colinda de vreo 2-3 ori putrezitii greci iubiti si polonezii mascati sau glugati! Am intrat deja in circuitul impresarilor, e de bine, bani si chef sa fie!

 

Ultima data cand am scris despre festivalurile de vara a fost aici:

https://www.kogaionon.org/articole/festival-metal-arta-sau-afacere/

 

Cred ca eram mai incordat, ma hotarasem sa continui cu DBE, gasisem sensul. Acum, daca stau bine si ma gandesc, chiar are Romania parte de festivaluri cu tot felul de trupe, exista public, exista atmosfera, vibe, trairi, exista cam de toate. Cam-cam, cum ar zice hotaratul!

 

 

5 august 2019