Chiciura aditivata…

S-a mai terminat un an… sau e pe cale sa se sfarseasca rapid. Am realizat asta cu adevarat acum cateva secunde, cand a trebuit sa schimb (pentru a cata oara?) calendarul de perete din biroul meu. Este ca un fel de traditie, pe care o respect de voie, de nevoie, in fiecare an. Ma uit pe geam si vad ca nu e zapada, dar macar a fost ceata azi-noapte si chiciura albeste cumva albul ochilor… E bine si asa, desi… las’ ca voi vedea zapada maine, cu siguranta. Undeva in munti, cu o panorama frumoasa… dar stati ca asta am mai scris-o, deja stiti ce prefer. Oricum, voi fi acolo, am aranjat deja… si cica stratul de omat e de peste 40 cm, yeyyy!

2013, un an oarecum ciudat, in care pot spune ca a fost si bine si rau: Bine ca nu a fost mai rau, rau ca nu a fost si mai bine. Asta ca sa ma joc semantic, heh.

A fost un an confuzant cumva, cu multe schimbari, decizii luate, intoarse, rasucite, acceptate, excluse, abandonate, recladite… a fost si bine dar si foarte bine. Daca a fost pe alocuri si mai putin bine, important este ca am trecut peste si frumos ar fi sa nu repet unele hotarari luate in momente mai putin inspirate… sau de dragul altor persoane, chiar dragi mie. Nu ma vad un lup sau munte singuratic dar admit ca, de cele mai multe ori, prefer si ma simt confortabil astfel. Luat insa de val (uneori valul eu l-am creat), am renuntat usor la multe, printr-o iluzorie speranta ca pot trai cand vreau si superficial. Se pare ca orice faptuire este supusa si unei consecinte si e bine sa accept asta inainte de a ma decide. Altfel, apar suparari, tristeti, asteptari… si, desigur, dezamagiri. In fine, viata nu poate fi numai in alb-negru (oricat de TRV ne-am crede sau ne-ar place sa credem ca putem fi) dar nici prea colorata nu e buna, caci nu mai ai tihna necesara respectarii, cu intelepciune, a fiecarei culoari… e valabil in orice, inclusiv in muzica, heh.

Vine perioada topurilor, clasamentelor, best of, cel mai, cea mai… obositor pana acu ceva vreme, distractiv si total indiferent astazi pentru mine. Vom afla in curand ce-am pierdut si ce am trait in acest an, dupa parerea unor “specialisti”… sau in urma unor voturi virtuale populare. Doar la muzica ma gandesc acum si imi vine sa zambesc cand ma gandesc la concerte sau festivaluri. Ma bucur mult ca DBE-ul nu a mai aparut in nici un top al festivalurilor, pentru ca DBE si-a dorit intotdeauna sa nu fie asimiliat sau incadrat cliseelor sau catalogarilor. Mai mult, un festival este construit din considerente si pe principii financiare, de vizibilitate si chiar sa sustina o scena muzicala. Daca ma refer la orice festival gandit in baza unei strategii sanatoase, atunci vorbim de un organizator ce investeste banii lui, apoi isi cauta ceva sponsori sau parteneri ce doresc sa plateasca pentru vizibilitate, continuand cu simulari de hectolitri sau tone de lichide vandute, taxe pentru cei ce pregatesc mancare si pana la tarife pentru unii care vor sa vanda ceva merchandise. Basca si faptul ca un festival este o sansa imensa si pentru o trupa debutanta, care este in stare de orice (chiar sa-si plateasca locul in line-up), doar sa afle mai multa lume de ea. In rest, socializare, dorinta de a vedea trupele preferate, iesirea din cotidian si placerea de a fi un sustinator pasiv al muzicii preferate.  Daca totul este organizat bine si vine si popor, atunci festivalul devine un brand consacrat, cu traditie, creste de la an la an, aduna stiluri muzicale din ce in ce mai diverse si viitorul suna bine! De aici si lupta dintre organizatori pentru trupe ce au avut mare succes la noi. Dar de aici totul mi se pare plafonat, mercantil, orientat pe compromisuri, doar ca ceva ce a plecat frumos sa continue sa creasca, prin orice mijloc! Cei care pot sa faca asta, o vor face fara scrupule si cu un simt pragmatic de invidiat… dar nu de mine, categoric! Insa este nevoie si de asa ceva, mai ales cand profesionistii castiga bani din asta… este o piata unde exista multa cerere, deci e bine ca se intampla!

DBE a plecat de la ideea si dorinta de a aduce trupe ce nu au mai cantat in Romania dar si stiluri muzicale aproape deloc promovate…. Acel Spirit Underground, acea intoarcere in timp, la origini, cand nebunia si dorinta de a-ti indeplini visele nu tineau cont de diferentieri ”sociale” sau de natura elitista, de principii comparative, cu trupe mici si trupe mari, acreditari si invitati, pe langa participantii normali.. S-a dorit a fi, intr-un fel, un tot unitar, fara departajari majore, fara diferentieri sau evidentieri.

A plecat de la o Seara Speciala, a ajuns la 2, apoi la o platforma atipica, un ritual si, in cele din urma, o frumoasa traditie. Si au fost 5 editii interesante. E timpul sa se reinventeze, sa se reinstaleze… altfel, tinde sa devina un festival. Eu am crezut tot timpul in lovemark, desi brandul de multe ori ia fata si pare a fi superlativul pe buzele celor prezenti.  Este greu in ziua de azi sa mai gasesc trupe originale, bazate pe inovatie si pe darurire maxima. Sau poate ca ele exista dar inca nu am avut eu sansa sa le descopar. Apoi, pe langa muzica, un moment in timp trebuie sa fie axat si pe alte coordonate in afara de cele logistice (cazare, sunet, food & drinks, infrastructura…): mesaje culturale, expozitii, lansari de carti, de filme, auditii in premiera, excursii conceptuale, activitati interactive (nu doar nelipsitul tras cu arcul sau  alte concursuri banaliza(n)te, care sunt bune, distractive si binevenite, totusi… doar ca eu cred ca se poate si mai mult, se poate sa depasim superficialitatea si proximitatea)…

DBE a fost un moment in timp trait cu intensitate diferita de toti cei prezenti, bun de pus in cutia cu amintiri. Recunosc ca ma incearca deseori dorinta de a revedea acele zambete sincere, de a revedea acele suflete frumoase ce socializau elegant… sau care stateau intinse pe iarba citind o carte… sau chiar pictand… sau acele persoane dispuse sa mearga in drumetii sau excursii adiacente… sau care veneau la DBE doar sa evadeze din cotidianul asta apasator si chiar reuseau.. da, asta inseamna pentru mine lovemark, asta inseamna un sentiment de apartenenta, de afiliere neconditionata la ceva ce se incapataneaza sa nu se raporteze logicii financiare sau comerciale… fara topuri, comparatii… este, de fapt, firescul din noi, fara a-l forta, minimiza sau maximiza.. e doar el si atat… o normalitate intr-o lume anormala!

Pe de alta parte, recunosc ca mi-e mult mai bine cand stiu ca n-am proiecte sau planuri concrete pentru anul ce vine, exceptand Iesirea in Natura, la schimbarea anotimpurilor…  acel nou concept, poate cel mai simplu din tot ceea ce am gandit pana acum: KruNatura. Vom vedea cum va inflori el si in ce directie!

Mai sunt doar cateva zile (dar doar pentru cateva zile) pana cand lumea va redeveni buna, cand se va uita total de politica, de religie, de scoala, de serviciu, de obligatii, de compromisuri. Ca va fi din nou meritul Mosului sau conjunctura traditiei, habar n-am si nici nu vreau sa stiu. Voi afla curand daca sunt si altii care cred in Mosu’….

Acum trebuie sa plec spre nord… revin mai pe seara…

Uffff. Agonizant drumul Ploiesti-Suceava inainte de Sarbatori! O gramada de masini nerabdatoare care calca linii continue, nu ofera prioritate, soferi tupeisti, care claxoneaza din orice, doar sa se descarce… pana si la benzinarie, cand stai la coada la casa sa achiti, daca esti o secunda neatent, se baga altii in fata ta, pe langa tine, fara sa ceara voie… asa mi-e o sila de romanii astia care “se orienteaza”, sunt smecheri, sunt descurcareti.  Ma rog, asa e cand esti la volan, vezi totul, de la frumos si calm la urat si enervant.

Dar sa nu dramatizez, condusul iti ofera si oportunitatea de a zari peisaje frumoase sau clipe unice. Un exemplu ar putea fi aceasta chiciura care se incapataneaza sa-mi arate ca e totusi decembrie, ca, in lipsa zapezii, exista “aditivi” care sa inlocuiasca dorul albului imaculat… mai ales cand soarele departajeaza in propriul fel cerul senin de negura densa si neclara.

Stiu ca in zilele urmatoare voi scrie si despre ceva albume noi, ca am o gramada pe care le-am lasat undeva, intr-un colt virtual, dar mai intai sa ma bucur de aceste zile, care ar trebui sa fie relaxante.

Nu mi-am propus sa fac o retrospectiva a acestui an (sunt multi altii care se inghesuie sau chiar simt sa o faca). Insa un gand bun am si pentru acele persoane care au realizat ca sunt homeless intr-o tara fara identitate si care, dupa mai multe exercitii de curaj interior, au descoperit ca au totusi o casa: strada! Respect militantilor de orice intensitate si credinta, prin ei sau alaturi de ei viata pare sa identifice rosturi de mult abandonate. Si chiar daca multora li se rupe de mitingurile lor, eu ma bucur ca ele exista… de fapt, sunt chiar mandru, cumva, ca Romania nu a murit! Urmeaza ani grei tare, ca “suntem o tara saraca in resurse bogate”, cum bine spunea cineva. Si daca in istorie, de la romani, vizigoti, huni sau tatari, pana la austro-ungari sau otomani, toti ne-au calcat si ne-au jegmanit… este normal ca si acum americanii (pe care i-am tot asteptat in nestire), alaturi de canadieni, rusi si alte natii mai instarite de guvernari mondiale murdare sa ne stoarca de tot ceea ce continuam sa avem… nu mai spun de chinezi, care sunt pe cale de a ne arata in curand ca se poate trai si cu cate un bol de orez pe zi.. iar daca esti premiant, mai primesti o lingura in plus, ca bonus! Si cum sa nu ne stoarca toti, cand suntem reprezentati de jeguri corupte si fara pic de moralitate! Uofff, o insula ne-ar trebui, apoi mutate acolo vreo 2-3 mii din jegurile astea mincinoase (capetele, adica) si sa vedeti apoi cum Islanda nu ni s-ar mai parea atat de departe! Mdea, tara de vanzatori vanduti.

Nu ma pricep la urari dar vreau sa stiti ca, indiferent de griji si probleme, ca ati scris sau nu Mosului, depinde doar de noi ca aceste zile ce urmeaza sa fie frumoase si pasnice! Ca vor fi impreuna cu familiile, cu rudele, cu prietenii sau in solitudine totala, asta mai putin conteaza… important este sa fim tonici si impaciuitori… Cum e aia? Cele rele sa se spele, cele bune sa se adune!

V-am pupat si fericiti-va cu sinceritate tot ceea ce va este drag!

 

Doru

20 decembrie

P.S.