Incasi la poarta Orientului

Vorbeam zilele trecute de Machu Pichhu! Ei bine, m-am tot saturat de acei incasi cu ale lor traditii aici, pe al nostru litoral! Am vazut peste 4 echipe de incasi, independente, fiecare acoperind o raza de cca 1 km liniar de faleza, care mai de care mai traditionala si plina de misticism mercantil, la limita ridicolului (sau chiar peste). Astfel, toti cu statii de amplificare, cu lap-top-uri (playback in toata regula), imbracati „warrior”, cu nelipsitele unku, machiati strident, cu cel putin o fata in echipa (micuta, finuta, draguta), unii chiar cu proiectii de filme istorice pe fundal, multe bratari, pipe, cranii… dansand intr-un ritm Pop-Inca de cea mai penibila speta, dar care doresc sa puna in valoare visul american: a face bani oricum si oriunde. Chiar daca imagistic impresionau trecatorii, in sensul ca se faceau diverse palcuri ce gratiau peruanii (de fapt, doar doi din cei 3 sau patru erau de prin America de Sud, restul erau romani convertiti) cu bacnote de 1 Ron, muzica lor plina de modernism ieftin, mixata cu elemente de cea mai mare frumusete insa profanate compromitator pe acorduri banale, creiona printre terasele pline de house incandescent si canapele conceptuale lounge un fel de originalitate.

Si chiar daca fals ea exista, in cazul acestor peruani aceasta este una de duzina, fara fond, chiar si fara forma… dar ce mai conteaza, atat timp cat CD-urile lor incepeau sa se vanda nesperat!!! Ca sa nu mai spun ca vis-a-vis de una din aceste echipe (trupa e prea mult spus) gaseam un panou cu zeci de insigne, de la Gigi, nea Base sau Rapid pana la Manson, Ozzy, Dimmu si Cradle! Asta da europenizare! Sau americanizare….