Post Metal sau Post Trauma?

Saluturi!

Pandemia si alte activitati de rutina ne-au schimbat. Sau, ma rog, pe unii dintre noi. Chiar daca ne amagim sa credem ca lucrurile au reintrat in normal, inclin sa cred ca nu vedem acum decat varful icebergului. E ca si cand ai avut un accident si imediat, daca nu esti foarte grav, ti se pare ca ai avut noroc si ca nu e nimic serios. Bine, noroc ai avut, caci putea sa fie naspa, dar dupa ce lucrurile se asaza, incepi sa descoperi traume. Si cum faci sa le rezolvi. De cele mai multe ori, provocarea si impacarea sunt sa te impaci si sa convietuiesti cu ele.

Nu am mai scris nimic pe aici de ceva vreme, poate si consecinta topicului mentionat de mai sus. Clar este ca, in momentul in care am vazut ca o trupa de care nu am mai auzit nimic de mai bine de 25 ani scoate un nou album, m-am intors in timp. Ca e de bine sau de rau, naiba mai stie. CULTUS SANGUINE imi arata ca timpul sta in loc atat timp cat te amagesti ca ar putea sa fie asa. Ca e Gothic, Doom sau Dark, habar n-am. Dar nu e o supa reincalzita noul abum. Avem cca 55 minute, 9 piese foarte interesante care garantez ca vor placea urechii celui ce asculta pe la mijlocul anilor ’90 astfel de sonoritati. Ca ar putea sa placa si altora, da, s-ar putea. Metalul atmosferic ma trimite cu gandul la trupe ca MONUMENTUM, RAS ALGETHI, CANAAN, care au avut ceva conexiuni cu membrii CULTUS SANGUINE. Am recitit interviul cu ei din 1995, din primul numar din Kogaionon, heh, simplist pentru vremurile de atunci, nostalgic pentru cotidian. Asadar, nu ratati Dust Once Alive, are si ceva din dramatismul DEVIL DOLL, dar subcutanat!

O trupa pe care nu am mai apucat sa o aduc in Romania, s-a desfiintat. Am tot vorbit cu ei, era cat pe ce de vreo doua ori, doar ca nu s-au aliniat alea, frumoasele. Piesa asta noua este fabuloasa:  Hoof Tar | Urfaust (bandcamp.com)

Si ultimul capitol, Untergang, este un cantec de lebada impunator, insa pacat ca inca un concept inovativ s-a teminat dupa doua decenii. A fost o trupa misto tare!

BLUT AUS NORD a scos si el un nou album interesant, insa nu mi s-a lipit de creier, Disharmonium-Nahab. Incercati-l voi si poate ma contraziceti.

SPIRITUAL FRONT s-a dat in petic cu un album care se doreste a fi ceva, dar ramane totul la dorinta. Sa vedem cum va suna noul ROME, caci Jerome nu se lasa, iar acum e si militant acerb, mai ales ca are motivatie personala sa strige Slava…

EXPLOSIONS IN THE SKY are ceva de spus cu End, cum e si normal; orice inceput are si un sfarsit, este doar problema de timp.

FINSTERFORST continua saga Pagan care e pe alta lungime de unda cu gusturile mele, dar probabil ca va prezenta interes pentru saltimbancii folkisti Metal.

 Nu stiu cat e Death si cat e Black, dar NOITILA ne arata ca a alerga prin padurile finlandeze nu e o rusine. Ma rog, nu alearga ei, ci alearga ritmurile alea rapide de am obosit eu ascultandu-i. Cred ca nu au scapat keyboardul printr-o rapa, totusi, ca se mai aude si el pe alocuri.

Ca vorbeam mai sus de schimbari. Poate or fi de gandire, de comportament, de varsta, sau doar de perceptie, dar din ce in ce mai putine albume noi imi dau motivatie. De aici si raspunsul la intrebarea: unde este DBE? Unde sa fie… intr-un colt al memoriei si sufletului, care nu a murit dar nici nu pot spune ca traieste. Adica pulseaza frecvent, dar latent. Poate ca, daca as fi primit ultimul DODHEIMSGARD ceva mai devreme de Inferno, acum ne odihneam dupa ritualul 10+1. Ca nu exista ceva mai mult de 10, asta ne-a confirmat-o Nadia Comaneci acum cateva decenii. Glumeam inainte de ArtMania ca, daca primesc intrebari despre DBE, am sa raspund ca line-upul e deja setat: ULVER, TENHI, SUMMONING si SADNESS. Ca urmeaza sa se intample intr-un loc secret sau ca s-a tinut deja, dar nu a fost promovat.

Cu o floare nu se face primavara, iar sa bag trupe ca sa fie umplutura, se numeste ghiveci. Orice compromis de la acest spirit underground s-ar fi simtit usor si ar fi insemnat sa mint. Stiu ca uneori o minciuna salveaza aparentele, insa DBE nu e un job, nu e o obligatie, nu este o datorie. Este o bucurie, o intalnire, o emotie. Nimic altceva. Festivaluri exista din plin, trupe din abundenta, public la fel, nu vad de ce ar fi trebuit sa intram intr-o rutina, doar de dragul traditiei. Nu vi se intampla sa nu mai mergeti cu colinda sau cu uratul, chiar daca e o traditie care inainte ne bucura si ne facea nerabdatori sa o repetam, cu zanganit de clopotel si vodca peste masura? Parca nici clopotelul nu mai suna acum la fel. Doar vodca are acelasi gust, depinde cat ai baut pana incepi sa simti sau nu diferenta. Nu sunt nici ipocrit si nici nu ignor semnalele tuturor celor care au intrebat de DBE, dar nu era cu putinta anul acesta. Sa termin insa intr-un mod optimist: cred ca stiti cui ii este cel mai si cel mai dor de DBE, da?

Am fost la Inferno sa vad EMPEROR live la ei acasa. Ar fi fost chiar culmea sa-i vad, pentru prima oara, pe cei care au pus Norvegia pe harta BM intr-o piata urbana mioritica (sau pe acolo), plina cu standuri mercantile si persoane care sunt prin trecere, curioase sa vada metalistii aia zgomotosi, imbracati in negru. Mi-au placut intro-ul si vreo doua piese. Clar ca asteptarile mele au distrus o legenda vie. Ma rog, chiar vie nu e, daca tot baga aceleasi piese de acum 2-3 decenii. Trag si ei de concerte pe unde or fi, ca la zilele orasului, unde CARGO si TROOPER continua sa adune popor. Doar ca astia din urma mai scot si cate o piesa noua. Ma rog, pentru cine conteaza. Respect EMPEROR pentru ce au scos in studio (primele 2 albume)- in Black Metal exista ei si ceilalti!

Dar live nu mi-au transmis absolut nimic, nici macar o tresarire. Am considerat ca sunt eu carcotas (asta e by default, oricum), asa ca am repetat la ArtMania. E buna repetitia pentru cei ce au fetishuri. La fel de plictisitor, desi nu am ce sa le reprosez. Singurul care avea atitudinea corecta pe scena mi s-a parut a fi Samoth. Si cam atat.

Inferno si ArtMania sunt infratite, la fel cum arata afisate numele oraselor pe placutele de la intrarea in localitati. La Sibiu mai dureaza un pic, pas cu pas. Diferenta o face pretul la bere si locatiile. Nu pot spune ca ma atrage niciuna dintre ele, dar intre a exista si a nu exista ceva, e mai bine sa nu-ti pese. La Inferno e clar ca nu au auzit de Colectiv, la ce aglomeratie pe mp era. La ArtMania, hmmm, mult mai putina lume ca in ceilalti ani, insa parca fiecare coltisor era marchetizat corporatist, cum ii sta bine unui festival facut cu sustinere, in mod pragmatic si cu un PR emotional, dar cumva fad. Iar cireasa de pe tort a fost sa se vada mai peste tot scris Kaufland, de parca ar fi fost headlinerul festivalului. Sau poate a fost si nu l-am prins eu, pentru ca am stat doar in prima seara, cateva ore. Ah da, am vazut si SAMAEL. Ultima data cand i-am vazut cica as fi scris ca nu mai merg sa-i vad. Nu mai tin minte unde a fost si cand am scris, dar repet acum: nu-i mai vreau! Asta da fetish al repetitiei. Poate de asta au fost pusi sa deschida festivalul?

O experienta corecta ArtMania, daca vrei sa te revezi cu ceva cunoscuti sau sa pleci de acasa, asa, sa stii ca ai schimbat aerul. Nu ma pot obisnui cu evenimentele urbane, corporatiste si gata! Fara iarba viata e pustiu. Nu ma refer la ce ar fi putut sa insemne pentru unii interpretarea cu iarba, eu nu m-am prins in asemenea sporturi pana acum, mi-e suficient fumul de la mahoarcele mele interminabile. Parol! Dar sa calci continuu pe piatra aia cubica si sa simti Metal, hmmmm, nu mai merge si gata!

Ca sa inchid cu EMPEROR, cam aceasta a fost vibe-ul meu despre concertul lor de la Sibiu, mai ales ca la urma au anuntat cu surle si trambite legendara piesa Alma Mater… Ah nu, scuzati, Inno a Satanaaaaa… Le confundasem, la cum strigau pe scena, pareau asemanatoare. Reactia publicului, asemenea. Si eu, sucitul, care credeam ca Black Metal-ul e o stare de spirit, o introspectie filozofica, un mod de viata nihilist si deloc comercial.

Iar ma intorc la Inferno. Acolo am avut organizat un tur de Oslo cu un veteran al scenei Metal norvegiene, axat mai mult pe Death, care a infiintat CADAVER. Fain sa-ti prezinte el orasul, bisericile incendiate, apartamentul unde Varg l-a ucis pe Euronymous, apoi grota Helvete, plus povestiri haioase. Ne-a dus si la muzeul de istorie unde am vazut in cateva incaperi istoria BM norvegian, ne-a pus permanent muzica de sezon in autocar, inclusiv o piesa BURZUM, de care nu era mandru, dar cica asa se practica. Si ca BM a devenit un brand de tara, multor ambasadori fiindu-le prezentate aceste teme.  

Am prins si o alarma de incendiu in noapte, in hotelul care era rezervat exclusiv participantilor Inferno – instruiti omuletii, oricat de manga ar fi fost… plus ca am stat intr-o seara intr-un bar unde Vicotnik era DJ. Placut a fost ca, dupa ce ne-a trecut prin toate drujbele existentiale, ne-a bagat si un MONUMENTUM, ca sa mearga mai bine ingurgitate milioanele de shot-uri. 

Probabil ca stiti: imi plac inceputurile, dar ma si plictisesc foarte repede. Insa incerc sa nu fiu las, in sensul ca daca ma inham la ceva, nu renunt pe parcurs si nici nu parasesc corabia pana se ajunge la mal.

Trebuia sa merg la REF, sa vad ca nebunia lui Dan trebuia sa prinda o alta dimensiune. Si sa-i urez succes personal! Visul lui este sa treaca de 10.000 oameni si festivalul lui sa fie pus pe harta Europei. Cred ca dupa aceasta editie a reusit. Evident ca am venit de miercuri (inceputul, ca dehhh) si am mai stat joi sa vad TRYPTIKON. As fi vrut sa revad si DEICIDE, dar se pare ca stafful lui Glenton nu a acceptat sa cante pe alte scule.

Am revazut HEILUNG, de data asta cu un show diferit, pe o scena impunatoare, care mi-a placut pe alocuri. Am avut langa mine cativa carcotasi extraordinar de talentati in glume care m-au facut sa zambesc cam tot timpul. Dar am avut si cateva momente introspective, atunci cand vocea Mariei facea diferenta. Unii s-au bucurat ca au vazut mult dans, topaiala si chiar sani fara sutien pe scena. Apreciez ca trupa a fost invitata de REF (desi era mai potrivita la ArtMania), mi se pare hilara decizia staffului trupei de a canta oriunde si oricum. Conceptul HEILUNG are alta tematica si alta misiune, insa este strict treaba lor ce vor sa faca si cu cine sa fie asociati. Dar ideea de diversitate este de sustinut in viitor, REF fiind condamnat sa creasca, sa fie mare, sa fie pe plus, sa exista continuitate. Ca a incercat sa adune mai multe festuri intr-unul singur, sa aduca public de prin toate nisele, este ok, atat timp cat va reusi sa nu-si piarda identitatea. Personal cred ca si-au luat zborul sau sunt pe val, pe valul corect si dorit cam de toti participantii. Pentru mine, sa stau 5 zile la asa ceva, ar insemna chin imens. Daca as fi fortat sa construiesc un asemenea festival, l-as face pe zile, pe scene, pe tematici si stiluri muzicale. Unitate prin diversitate, cum ne invata stapanii nostri de la Bruxelles. Dar cum nu sunt fortat si nici nu mi-as dori sa fac o asemenea mobilizare de forte vreodata, ma bucur pentru cei care se bucura ca vin si stau pe intreaga perioada a festivalului. Eu mi-s cu esentele tari care se tin in sticlute mici. Ca-s de inspiratie sau de neuitat, asta depinde de viziune.

Dar, de departe, in Romania exista REF ca pasiune si restul! Totul a functionat ca afara, standard ridicat, tinand cont de faptul ca se tine in natura. De la an la an s-au vazut progrese mari, atat ca infrastructura, logistica, line-up, public, dar si ca vibe. Nu am ce sa le reprosez, REF este chiar ambasadorul Romaniei pe tot ceea ce inseamna Metal. Plus ca am vazut foarte putine trupe autohtone pe scena. Este un rau necesar pentru ca, la fiecare editie, am vazut foarte putini trupeti autohtoni care sa vina la festival ca public, sa sustina cauza. Avem si noi un festival, iar ai nostri muzicieni vin doar daca sunt invitati pe scena. Cred ca se va corecta si lucrul asta in 1-2 ani si atunci toate vor intra in normal. Am vazut mai multi straini decat in trecut, asta e solutia pentru viitor. Iar compromisul cu berea la 7-8 lei este unul excelent pentru bugetul oricarui rocker, mai ales cand vine de prin alte parti.

Privit altfel, nu mai rezonez de ceva vreme cu festivalurile, cu socializarea, cu aglomeratia inutila si timpul petrecut aiurea, doar sa fie consumat. Dupa ce o viata am tot cules, ma simt mult mai confortabil si impacat cu mine doar alegand, nu alergand.  Sunt impacat si pregatit pentru ce va fi sa vina. Nu stiu ce va urma, stiu doar ce a trecut. Nu regret nimic, dar m-as bucura sa fac anumite lucruri altfel maine. Si probabil ca vor fi facute, depinde de mai multi factori. 

Ma intorc la jucaria mea, cartofilia, care mi-a mancat timp cam cum imi manca muzica underground, pe vremea cand nu exista acces facil la informatie. M-am extins de la Bucovina de sud la Jud Suceava (cartofiliesv.ro), apoi am dezvoltat o obsesie numita ada-kaleh.ro, iar acum strang toata Romania, pe tema topografie, litho si clasice. Evident ca am si postclasice sau moderne, dupa cum le-am gasit in loturi. E cumva faina intoarcerea in timp, in istorie, mai ales ca pilonii pasiunii sunt identici, doar exprimati diferit. Cand ma uit la o carte postala ilustrata, aura este primul reper care ma atrage. Dupa care vad ce este pe ea si de cele mai multe ori se dovedeste ca alegerea a fost corecta. E un sport greu de explicat, mai ales ca prin jur sunt putini tineri care sa colectioneze. Iar veteranii longevivi (poate suna a pleonasm) sunt la fel de morocanosi ca cei doi mosi din balconul Muppets. Ori ma simt eu atras fara sa vreau de astfel de activitati, ori nu am gasit eu alta cale spre pasiune fara incrancenarea mult cunoscuta. 

In final, pot afirma ca schimbarea continua sa ramana neschimbata, sa misun intre lumi pana cand vor disparea acei nori negri, plumburii si ma straduiesc sa nu-mi propun nimic concret pe termen scurt. Doar sa fiu bine, sa evit a face rau, sa iubesc si sa ma bucur daca reusesc sa fiu iubit, in conditiile in care totul este relativ.

As fi scris pagini intregi despre DBE, dar as fi devenit patetic. As fi scris despre cel putin 50 de albume noi, dar ar fi insemnat sa enumar aparitii fara valoare pentru mine. Stiu ca ar fi fost un ghid simplist, folositor pentru voi, dar accesul la informatie azi e atat de facil, incat as fi pierdut timpul.

As fi scris despre razboi, dar as fi total tampit sa cred ca ajuta pe cineva, nici macar pe mine.

Sa luam viata cu tot ceea ce ne ofera si sa avem capacitatea de a selecta, pentru ca, altfel, ne vom umple timpul cu lucruri si emotii care ne pot impovara. Vorba unui gardian sau pompier de la REF: „…mai, la manelisti sau la adunarile campenesti se lasa tot timpul cu bataie, cu taieri, cu violenta. La rockeri, pe cat de infiorator arata, pe atat de civilizati si linistiti sunt. Iar cand beau ceva mai mult, devin melancolici si plang.” Asadar, rockeri tristi, plangaciosi si pacifisti! Na poftim!

Ahhh, uitasem un lucru: m-am vazut la REF cu Castor/GOD: ” Mai omule, n-am timp de nimic, mi-am facut ferma si construiesc o cetate la dimensiuni reale, va fi o nebunie!” Astia da luptatori, trebuie sa-i fac o vizita candva, sa inteleg (iar si iar) de ce nebunia e frumoasa dar periculoasa! 

Ne-om auzi si ne-om revedea cand va fi sa fie! Sa avem o toamna deloc trista sau plangacioasa!

 22 august 2023