Experimental Friday II – 05 Noiembrie 2010

Citeam zilele trecute in presa ca ORDO ROSARIUS EQUILIBRIO tinda sa devina o a doua ANATHEMA, caci vine in fiecare an la noi. Este adevarat, suedezii au venit pentru a treia oara la noi in 3 ani, insa de data aceasta au venit nu “sa mai puna de o cantare”, ci sa-si lanseze oficial noul album. Si au facut-o in cel mai dedicat mod, noul sound fiind unul mult mai dinamic decat ceea ce ne oferea in trecut ORE. Poate ca ar mai ramane ceva de lamurit in ceea ce priveste existenta vocii feminine pe scena, care continua sa ramana una low profile, ca sa ma exprim neutru. In varianta cu chitara si bass live, trupa lui Tomas transmite mai multa energie celor din primele randuri si acest lucru a fost remarcat usor si de cei din seara de 5 noiembrie, din Kulturhaus. Ma asteptam sa vina cam in jur de 150 de perosane si cam pe acolo au fost, multi din cei de acolo fiind prieteni de mult timp ai Serilor Speciale! Le multumesc inca odata pentru suportul neconditionat!

ORE a cantat in cca 60 de minute piese de pe toate albumele, avand pe fundal proiectii erotice care permiteau celor interesati sa patrunda mai usor in tematicile dezvoltate de Tomas. Dupa un pseudobis cei cinci suedezi s-au intors pe scena impreuna cu Zamil si partenera lui, care au sustinut o “aplicatie” Kinbaku de cca 20 de minute de toata frumusetea, atat pentru cunoscatorii bondage cat si pentru restul. Zamil si cu ORE au mai participat si in trecut la cateva evenimente insa acesta a fost cu adevarat deosebit! Si chiar ca s-a potrivit foarte bine impletirea de muzica ORE cu showul lui Zamil si proiectiile incitante ce rulau pe fundal!

Publicul a fost destul de rezervat pe toata durata concertului, rareori ovationand sau comunicand efectiv cu trupa. Pe de alta parte, Tomas, a dedicat concertul unei perechi din Serbia care a venit special in Bucuresti pentru acest concert, acestia casatorindu-se cu un weekend mai devreme. Au mai fost si cateva persoane care au venit din Sofia si care m-au asigurat ca vor reveni la Dark Bombastic Evening, mai ales ca au fost si anul trecut. Frumos feeling, bravo lor! M-am intalnit la concert si cu norvegianul Karsten Hamre/PENITENT, care am inteles ca s-a reintors in Romania de ceva vreme.

Nu mai sunt prea multe de spus despre ORDO ROSARIUS EQUILIBRIO, caci intregul concept este foarte greu de transpus in cuvinte… la fel si muzica lui… daca nu-ti place abordarea, nu are cum sa-ti placa nimic din ceea ce a compus. Daca ai avut si piese sau albume care ti-au trezit interesul candva, atunci “Songs 4 Hate And Devotion” ar putea sa surprinda placut din nou. Din ce am inteles eu de la Tomas, lucreaza la un nou album, care va insista pe dimensiunea Dark, ceea ce nu ma poate decat bucura.

Inchei povestea Serii Experimentale sub bannerul DonisArt cu ultimele cuvinte ale lui Tomas pe scena: “Multumim, noapte buna. Ne vedem in 10 ani”.

Noiembrie, 2010.

______________________________

COMUNICAT:

ORDO ROSARIUS EQUILIBRIO este trupa longeviva care, in cei peste 15 ani de activitate, a realizat multe albume remarcabile, suedezii devenind emblema reprezentativa a casei de discuri COLD MEAT INDUSTRY. A venit insa timpul pentru o schimbare si iata ca Tomas Pettersson, liderul trupei, a acceptat oferta gigantului Out Of Line Records, pentru a lansa, nu peste mult timp, cel mai lucrat si inspirat album din istorie, “Songs 4 Hate & Devotion”.

O.R.E. s-a simtit foarte bine in Romania, concertele din 2008 de la Brasov (http://vids.myspace.com/index.cfm?fuseaction=vids.individual&videoid=102…) si din 2009 in Bucuresti (http://vids.myspace.com/index.cfm?fuseaction=vids.individual&videoid=102…) fiind importante atat pentru fani, cat si pentru trupa sau organizatori.

In consecinta, DonisArt a agreat cu trupa ca, in cadrul Experimental Friday II, O.R.E. sa prezinte prietenilor vechi si noi cele mai reprezentative piese din intreaga istorie alaturi de altele noi, in premiera, in Seara Speciala “A Night 4 Hate & Devotion”… si se spera ca si noul CD sa fie disponibil tot atunci!

Tomas si Rose-Marie vor veni cu o componenta usor schimbata, cele doua chitari live adaugate (Fredrik si Ronnie) urmand sa degaje o expresivitate semnificativa sunetului si, implicit, o dinamica aparte scenica. Fredrik ramane acelasi baterist ce nu se dezminte, el fiind cel care mentine ritmul unui Apocayptic Pop greu de confundat atat in studio, cat si pe scena.

Dupa concertul propriu-zis, trupetii vor petrece intreaga noapte impreuna cu prietenii Serii Speciale, cvintetul venind special din Suedia la Bucuresti.

Evenimentul va fi gazduit de clubul Kulturhaus (fostul Club Twice), cu incepere de la ora 20.00. Pretul unui bilet este de 50 lei (www.eventim.ro) iar cei prezenti vor avea parte si de alte surprize placute si incitante…

Va asteptam!

Echipa DonisArt

Eveniment: EXPERIMENTAL FRIDAY II

Trupe participante: ORDO ROSARIUS EQUILIBRIO (SE)

Locatie: Clubul Kulturhaus (fostul Club Twice), Str. Sf Vineri Nr.4, Bucuresti

Data: 5 noiembrie 2010, ora 20.00

Organizator: DonisArt

Septembrie, 2010

Comenteaza