ARCTURUS „Sideshow Symphonies”
Am ascultat albumul acesta de cel putin 50 de ori si inca sunt confuzat! De ce? Pentru ca, in comparatie cu tot ceea ce a aparut anul acesta, este, de departe, o bijuterie avantgardista de exceptie! Daca este sa compar cu primele 2 albume ARCTURUS, noul capitol este sub, dar cu mult peste precedentul. Dar nici nu stiu daca are rost sa scriu despre albumul de fata prin comparatie. Inca de la inceput vreau sa subliniez ca ARCTURUS fara vocea lui Garm este ca o stea stralucitoare pe un cer plin cu nori densi. Influentele proiectului Doom Metal LAMENTED GODS se simt poate prea puternic, vocea lalaita a lui Vortex devenind pe alocuri iritanta.
Cu siguranta ca mai multe inflexiuni ar fi creat o aura fantastica, caracteristica galacticului proiect muzical norvegian! Din punct de vedere al instrumentelor, keyboard-ul magistral al lui Sverd este din nou piesa unica, de fapt identitatea grupului, pasajele de pe piesa „Shipwrecked Frontier Pionier” fiind dementiale! Este si normal, cand ascult acest keyboard nu am cum sa nu ma gandesc la forma organica a muzicii lui Bach sau chiar Tchakovsky… Chiar si ecourile unei voci feminine (Silje/OCTAVIA SPERATI) dezvolta acum o noua dimensiune, nemaintalnita pana acum la ARCTURUS, dar care nu are cum sa nu paralizeze audienta! Finalul acestei piese este intr-adevar deosebit.
Cam intre aceleasi repere se situeaza si „Moonshine Delirium”, cu un pian extrem de prezent si bine interpretat… Realizez acum ca de fapt aceste 2 piese sunt si cele mai lungi de pe album, adica ceva mai mult de 7 minute fiecare! Chitarile sunt la inaltime (prima parte a piesei „Reflections” este de departe cea mai Metal de pe intreg albumul), nota Progresiva imbinandu-se cu cea Metal, parca mai avantgardist ca nicicand, bateria lui Hellhammer este plina de treceri complexe, atmosfera cosmica fiind la ea acasa! Elementele Black Metal sunt prezente doar in finalul primei piese, cand vocea normala a lui ICS se transforma in una extrem de agresiva, amintindu-mi de BORKNAGAR sau DIMMU. Din pacate mixajul acestui album a avut de suferit, intregul sound fiind umbrit parca de un zgomot de fond suparator, sau mai bine zis, instrumentele se aud confuz. Dar poate si acest lucru are farmecul si rolul lui, he, he…
Una peste alta, daca e sa privim pozitiv albumul, cum ar trebui poate sa o facem continuu, merita auditia! Exista lipsuri, exista puncte slabe, dar ARCTURUS ramane ARCTURUS, cu si fara Garm sau Carl August… Hellhammer, Skoll si Sverd reprezinta punctele forte si mi-as dori tare mult sa-i vad live! Si cand ma gandesc ca era cat pe ce sa-i aduc in Romania…
Desi am scris ceva randuri despre album, realizez ca mai am de scris cel putin inca pe atat, dar ar fi bine sa ma opresc aici. De ce? Pentru ca si ARCTURUS probabil mai au ceva de spus… Sa speram ca mai avem si altadata ocazia de a scrie despre.
