NERONOIA „Un Mondo In Me”
Chiar ca pe langa atatea albume bune de care am tot avut parte in ultima luna mai incapea inca unul! Este vorba de un nou proiect al celui ce se numeste Mauro Berchi si care se identifica prin doua recunoscute activitati ce continua sa existe: trupa CANAAN si label-ul Eibon Records. El impreuna cu ai lui colegi din CANAAN si cu alti prieteni din trupa COLLOQUIO (de fapt vocea lui Gianni a aparut pe cateva piese din ultimele doua realizari CANAAN, deci n-ar fi nimic nou) au infiintat acest nou proiect. Surprinzator sau nu, NERONOIA suna mult mai Dark decat CANAAN (poate va intrebati: se poate si mai intunecat?), mult mai deprimant, cu ecouri atmosferice sumbre (keyboard straniu dar invaluitor) ce-mi amintesc de superbul proiect RAS ALGETHI, voci masculine clare, cu timbru jos, mai degraba soptite decat cantate (in italiana), pline de melancolie rece, de tristete romantica, de izolare mentala! Ritmul este unul foarte lent, cu o chitara ce aduce mult cu CANAAN, cu toate piesele cantate, fara interludii Ambient… o muzica numai buna de suicid… sau ca medium pentru a savura superba toamna ce se aseaza din nou peste noi! Daca ascultam CD-ul fara sa stiu cine canta, eram pregatit sa spun ca este un nou CANAAN, de data aceasta exact cum l-as fi vrut eu: muzical cap-coada, cu texte pe fiecare piesa, iar piesele cu lungimi cel putin modice.
Acest lucru s-a intamplat acum cu cele 10 piese, doar ca dimensiunea Metal lipseste cu desavarsire! Ar trebui sa mentionez ca orientarea sunetului (fara voci, eventual doar prima piesa) este una ce aduce cu THERGOTHON sau THIS EMPTY FLOW, insa intr-o varianta mult mai NeoGoth/Pop/Alternative, daca vreti. Acea dimensiune Dark frapeaza in continuare iar nota grava lasata de tonalitatile joase ale instrumentelor patrunde si prin vocile masculine parca adormite… Tristetea este la ea acasa, speranta nu exista iar singurele culori potrivite par a se contura in contrastul negru/alb (daca nu dorim totusi sa le privim ca neculori). Este un album deloc complex, deloc inabordabil (ca linie melodica), poate mai degraba continuu si liniar, cu acorduri ce se aseamana, dand senzatia unei repetitii fara de sfarsit… De fapt albumul imi sta in urechi de vreo 3 ore bune, asa ca nu stiu daca e real sau lasa impresia. Important este ca piesele degaja o stare singulara, de cautare a singuratatii, a izolarii, a ruperii de tot ce exista in jur. Cel putin pentru o ora… la mine a durat 3 ore… o auditie usor cam lunga, nu credeti? Cine stie insa, poate la voi va dura mult mai mult? Depinde de ce va asteptati de la un astfel de sound… Pentru mine, NERONOIA a fost o evadare in neant… din care nici acum nu-mi dau seama daca am iesit!
