V/A „Metal Message IV”

Markus Eck nu se lasa si iata ca ajunge intr-un timp relativ scurt la cea de a patra compilatie Metal, de data aceasta focusata pe stilurile cele mai cerute astazi, adica Pagan, Viking & Folk Metal. Si-a ales 13 trupe underground, unele sub contract, altele ce urmeaza a debuta pe la diverse label-uri, care recunosc ca sunt inspirat alese. Colaborarea dintre Jean Pascal Fournier si Kris Verwimp ne dezvaluie un CD cu o grafica ireprosabila, placuta si atragatoare.

Nu te poti astepta la prea multe de la o compilatie dar, de data asta, fiecare trupa este prezenta in booklet cu logo-ul, adresa de contact si fotografie, ceea ce cred ca este suficient. Pe vremuri mai apareau si istorii ale trupelor, dar acum toate se pot lua de pe net. Dar haideti sa va spun cate ceva despre trupe; avem Folk pur cu SKYFORGER, dar si Heathen Black Metal norvegian prin GALAR si GJENFERDSEL, un FALKENBACH in varianta UK, prestat elegant de FOREFATHER (excelent!) dar si de debutanta OAKENSHIELD (mai are de lucru la mixaj, dar muzica e beton!), un Folk Metal saltimbanc prestat de nemtii de la SLARTIBARTASS, dar si o combinatie cu de toate venita de la proiectul european FOLKEARTH, SIROCCO vine din Irlanda cu Celtic Pagan Metal destul de inspirat insa modest interpretat, THEUDHO doreste sa ne arate ca Metal atmosferic se poate canta si in Belgia, ALKONOST insista pe aceeasi orientare Pagan Folk ca si in cazul conationalilor lor ARKONA, IRMINSUL pare o alta surpiza placuta Viking Metal, ce vine din Suedia si este de urmarit evolutia ei, mai gasesc si o THARAPHITA descatusata, ce vine din Estonia si care se vede ca are cateva albume la activ. Ultima trupa despre care scriu este SLECHTVALK, vine din Olanda iar Black Metal-ul rapid dar si melodios pe care-l presteaza trupetii nu pare a se incadra chiar in ceea ce si-a dorit Markus sa ne prezinte pe acest CD, dar cele sapte minute ne arata virtouzitatea muzicienilor.

Inchei recenzia cu mentiunea ca aceasta compilatie mi se pare cea mai reusita din toata istoria Metal Message, poate si datorita faptului ca dimensiunea muzicala Epica a trupelor este mult mai bine evidentiata ca nicicand.

Comenteaza