Despre Faunele de sezon

Salutari de toate felurile!

Nu stiu cum se face sau s-a facut, dar a trecut ceva vreme de cand nu am mai scris nimic. Poate lumea dintre lumi este de vina, de fapt starea mea accentuata de ceva ani. Sau poate ca lipsa motivatiei ar fi cauza. Sau poate putin din fiecare si nu numai. Dupa ce ani de zile am construit proiecte si proiectele ce tin de muzica (fanzin, evenimente, site, baruri), am ajuns si in punctul in care am simtit ca trebuie sa ma opresc. Prea le-am facut pe toate, prea mi-am incarcat si v-am incarcat timpul cu ale mele obsesii. S-au intamplat, si-au avut rostul, cred, dar gata! E timpul sa le las in cutia cu amintiri, acolo unde oricum ar fi ajuns, mai devreme sau mai tarziu. Daca as fi continuat in acelasi mod, cu siguranta ca as fi fost complet fals. Nu asta e meseria sau menirea mea, de ce ar trebui sa o fac in acelasi fel, periodic, doar sa spun ca toate astea exista si ca am zugravit o lume altfel? Au fost momente pline de emotie, de daruire, de traire, asa e! Dar prea incepusera sa semene intre ele, deja imi lua timp sa ma gandesc daca trupa x a cantat in DBE y sau z? Auditiile aduceau si ele acel element de noutate, adica albumele, dar formatul era identic. Stiu ca pentru multi predictibilitatea se asociaza cu siguranta, cu confortul, definind-o lesne, dar si adevarat, ca pe o traditie fireasca. Asa o fi, doar ca pe mine ma sufoca. Nu e nimic nou in aceasta schimbare neschimbata, deci consider ca mi s-a terminat munitia interioara. Poate ca daca anumite forte nedorite din exterior nu m-ar fi atacat frontal, mai gaseam o solutie de aparent compromis, peste care sa trec cu fruntea sus si vertical fata de mine. Dar cum toate se atrag la un moment dat, am decis ca e timpul sa iau o pauza. Si cu editorialele ar fi trebuit sa se intample la fel, dar vad ca m-am trezit iar in fata foii albe cu intentia de a insira ceva, dar fara o idee conturata in minte. Scriu ce-mi vine, doar sa apuc apoi sa va mentionez ceva noutati muzicale. Pentru ca, in afara muzicii, consider ca nu prea mai are rost sa scriu. De politica sunt scarbit, de integrarea europeana mi-e lehamite, de cotidian nu ma leaga aproape nimic, in afara celor firesti. Emotia interioara ramane atemporala, se manifesta in putine doze de bucurie, cumva periodic, dar care ma face sa zambesc. Lumea dintre lumi incepe sa-si impuna punctul de vedere, pe care nici eu nu-l cunosc inca, dar stiu ca nu e intelept sa-l combat. Se poate asimila ca lasitate sau non-combat, eu il apreciez ca fiind unul important, chiar esential in viitorul sau ce va urma sa fie. Stiu ca este doar o alta etapa a vietii, cu suisuri si coborasuri, care ar trebui privita ca pe o provocare, sau chiar oportunitate, doar ca ceva imi da cu virgula. Inca.

Ca zodie cica sunt un optimist incurabil. Si ca sunt un idealist fanatic. Poate ca asa oi fi, dar in perioada asta las ca lumile sa ma poarte pe unde doresc ele, atat timp cat considera ele ca au sau am nevoie. Ce va fi dupa, vom vedea.

Ar fi frumos ca DBE sa renasca, sa prinda noi forme, sa continua sa surprinda, sa inspire, sa motiveze, sa uneasca. In acest moment este insa nevoie de o pauza.

A fi bogat e diferit de a avea bani. Poti fi bogat si poti fi sarac cu bani. Cam asa e si cu muzica…

Acesta este inceputul de text pe care l-am scris in 12 noiembrie 2018, probabil cand voiam sa actualizez site-ul cu ceva noutati, mai ales ca o buna perioada nu mai scrisesem nimic. Doar atunci am vazut ca www.kogaionon.com nu mai era online. Uitasem eu sa achit domeniul si am lasat timpul sa le aseze pe toate. Nu eram eu tare afectat de situatie, pentru ca oricum o lasasem moale cu scrisul, doar ca atat de mult text scris, cules si prezentat virtual in peste 25 ani, imi suna cam aiurea sa nu mai poata fi gasit. Stiu ca o mica parte din el a fost extras in Schimbarea Neschimbata, dar, totusi, nu mai erau nici macar scanurile celor 10 numere din Kogaionon.

Dupa mai bine de jumatate de an, m-am hotarat sa fac ceva in aceasta directie, asa ca am apelat la Lus, Daiana si Bogdan sa ma ajute sa-l reactivam, cu promisiunea teoretica ca ma voi tine de el si pe viitor. Timpul a trecut, lumestile si alte angoase mi-au deturnat atentia de la acest mic proiect, asa ca acum vreo luna, cand mi-am reamintit, am aflat ca acel domeniu a fost achizionat de altii. Sau ca inca nu e clar ce si cum, asa ca am schimbat totul in kogaionon.org. Evident ca este text de bagat la greu in acest format, sa vedem cine vrea si are timp sa ne ajute. Mi-ar placea idea sa fie voluntari, nu din considerente financiare (ar fi chiar culmea sa gandeasca cineva in aceasta directie, mai ales cu unii din voi imi cunoasteti opinia), ci ca principiu al Undergroundului. Sa vedem ce va fi.
Asadar, m-am inarmat cu dorinta ca trebuie sa o fac si pe asta, asa ca, printre picaturi, vad ca imi tot zambeste laptopul ca mai bag ceva in el, despre o iubire uitata. Bine ca nu abandonata. Si iata-ma aici. Si voi acolo, sau tot aici. Fara a jigni sau sa se interpreteze gresit, mi-a placut sa ma joc cu termenul FAUNA, de asta ii voi da cateva subtitluri derivate.

“FAUNA” AUTENTICA

A trecut ceva vreme de cand nu am mai scris nimic. De fapt, in afara stilului meu clasic, de a asculta muzica noua, in camera mea virtual de pretutindeni, nu am mai prestat alte activitati legate de zumzaieli dark. Singurul concert la care am fost in ultimul an, pana saptamana trecuta, a fost Fauna, si la acesta am fost pentru ca avea legatura cu o invitatie a americanilor la DBE, dupa un interviu facut de mine in urma cu vreo 7 ani. Invitatia a fost facuta, ei au acceptat-o, doar ca eu nu am mai onorat-o. Ajunsesem la concluzia ca un astfel de concept artistic se merita a fi organizat indoor. Sau outdoor, intr-o padure izolata. Cum padure n-am gasit (nici ca am cautat prea mult), am ales, in cele din urma, varianta de a-i vedea in afara tarii, pe unde s-au plimbat ei in turneu. Si da, a fost o experienta foarte faina intalnirea cu ei, concertul propriu-zis, lumanarea primita in timpul ritualului, miruirea cu nusce lichid produs inhouse, etc. Putina lume, atmosfera intima, sunet fain, vibe minunat, experienta bifata si traita. Daca mai adaug si o betie agresiva care a sfaramat multe limite (dar nu toate), chiar a fost autentic.

“FAUNA” NESCHIMBATA

Nu aveam in plan anul asta sa mai ies pe la vreun alt concert, pentru ca nu simteam nevoia. Dar cum totul este relativ in viata asta, hopa c-am ajuns iar la The Cure. De data asta, in Piata Constitutiei. Nu am fost vreodata fan al acestor evenimente organizate in piete mari din capitala, imi amintesc ca am fost pe la Ost Festival la Romexpo acum o mie de ani si m-am sufocat total. Nu si fanii Dimmu Borgir, care au plans in norvegiana pe piesele lor. Cel putin asa pareau dupa concert, cand le-a curs machiajul satanisto-blecurian. Cea mai apropiata locatie de ceea ce ar trebui sa fie un concert Metal in capitala mi se pare a fi Arenele Romane si cam atat. Buuuun.

Am ajuns cand au inceput God Is An Astronaut. Nu am inteles nimic din ce au cantat, ca asta au facut, desi pe vremuri imi placea mult trupa. I-am vazut prima data la WGT in Leipzig, parca in 2013, unde au sunat decent. Dar eu atunci am murit pe Caspian. Acum, parca 4 omuleti, pe o scena imensa, se pierdeau printre cateva forme de fum si soare, in fata unui public care venise pentru The Cure, bine, vreun sfert, asa, la acea ora. S-au tot chinuit ei sa cante ceva, parca am vazut si ceva Die-hard fans care se agitau pe acolo, dar totul era mult prea tras de par, intre acele imensitati ce tronau acolo. Clar ca de la Casa Poporului se tragea. Au mai cantat ceva inchipuiti, Editors, nu am inteles iar nimic. A fost fain ca m-am vazut cu cativa cunoscuti, care, firesc, aveau aceeasi intrebare. De asta am venit imbracat undercover, fara nici un insemn DBE. Degeaba, intrebarea a tot curs de la unul la altul, pana a inceput The Cure. Si a inceput superb, cu un visual de poveste, cu un vibe fabulos, cu Plainsong. A bagat apoi Pictures of You, care a sunat cam infundat si gata concertul pentru mine Ii vazusem si la Budapesta, acolo parca au sunat altfel. Probabil ca ii vedeam atunci pentru prima data si de asta. Plus faptul ca acolo erau vreo 20 k de omuleti care au stiut la ce au venit, intr-o sala foarte faina. La noi, Marcel Avram i-a adus pe toti fanii evenimentelor lui, de la Michael Jackson si pana la Bon Jovi, de parca erau zilele orasului. Fauna diferita, doar cateva tricouri negre, foarte putini Gotheri sau Post-Punkisti… Ce dreak sa fac, daca m-a mancat in plisc sa-mi iau bilet la tribuna. Oricat de concentrat ai fi vrut sa fii la concertul propriu-zis, nu avea cum sa nu-ti sara in ochii juniorii care erau fortati sa danseze impreuna cu parintii lor, nostalgici ai vremurilor cand nu faceau mancare plozilor, cand suncile burtilor sau aripioarele coapselor nu intrau in conflict cu celulita, cand machiajul era folosit doar ca arma de a rupe inimi, nu de a ascunde griji, cand viata era fara griji iar decadenta cu bun simt o forma de viata.

In fauna propriu-zisa au aparut pe la scena de langa, adica cea VIP, cateva Pitzi care s-au tot selfuit, folosind pe fundal nusce nene machiat, sau rujat, cu un par cam ciufulit si putin grasut, cu nusce bocanci si haine intunecate, care se chinuia pe scena sa dea dintr-o chitara si sa cante nusce, ca tare mult le placea celor din fata scenei. Dar proiectiile erau faine, asa ca imaginea lor in mii de pozitii pregatite pt Instagram, cu un asemenea background, sigur urmau sa primeasca mii de like uri. Na, au fost si ele la evenimentul de la Casa Poporului, TRV total. Sau TVR.

Nu chiar in primele randuri, dar chiar in fata mea, la inceput de concert, cand voiam sa-i vad pe trupeti de aproape, atat de aproape cat mi-a permis pretul biletului (na, garduri, grajduri, diferentieri, stiti voi meteahna cu marii organizatori de concerte), l-am reperat pe Tudor Chirila, cel care creste generatii de vechi si noi vamaioti, tinerii liberi si foarte liberi, cei mai liberi. Se pare ca i-a placut si lui cantarea, din gesturile de apreciere pe care le-a facut catre cunoscutii de langa el. Ceva din filmul: ba, asta chiar stie, pare bunicel!

In rest, bere si popcorn fara numar, cozi enorme la toalete (ce, i-am pus eu sa bea bere), tricouri la preturi de negustori autentici (150 lei), si veselie cat cuprinde. Sa stai 2 ore si jumatate la THE CURE era deja prea mult. Asa ca, inainte de regizatul bis, am plecat. Gata si cu asta, asa e cand depersonalizarea sau lipsa de apartenenta iti sufoca mentalul. Ca nu-i ala colectiv, avantaj ceilalti.

FAUNA “CORECTA”

Am ajuns zilele trecute la ARTmania. Recunosc ca a fost, este si probabil va fi singurul festival din Romania care isi mentine standardul. Cu lineup-ul au avut varfuri, dar si cateva editii unde au dat gherle. Editia de anul asta cred ca a fost un varf, pentru ca atat de multa lume in acea piata nu am mai vazut de pe vremea MY DYING BRIDE, prima data cand veneau in Sibiu. Organizare foarte buna, au respectat programul, sunet excelent, scena foarte mare, public complet diferit fata de ce am vazut in capitala, adica unul aplicat, cunoscator, fani multumiti, trupeti fericiti de asemenea atmosfera. S-a vazut clar pe fata lui Sivert, mi-a confirmat si Neige cat de frumos a fost de acolo, de pe scena, cum a simtit energia locului. Probabil ca si Einar si ai lui au simtit la fel, doar ca ei sunt mai din nord si se comporta mai rece, ca vremea. Mikael s-a trezit iar sucit si suparat, ca asa e cand o parte a Prog-ului (cred) te face prea inchipuit, desi legendarii Dream Theater au aratat ca adora Sibiul (vocalul aducea putin cu vocalul de la Metrock, rockar suparat, putea sa vina si el cu un cap de craniu nu de plastic, la naiba). Pe baietii de la Fjort nu mi-i amintesc prea tare, poate doar ca au bagat-o pe aici cu antifascismul iar Mobius n-au vorbit, ca au avut de cantat. Si au facut-o chiar foarte fain, surprinzator pt mine. Cred ca mi-au placut cel mai mult. Cu muzica Dream Theater nu am cum sa ma impac nicicum, e un alt film, Arhitects m-au speriat inca de la primul acord auzit pe youtube cu cateva zile inainte, asa ca a mers mai bine pe o terasa din Piata Mica cu ceva rose, Wardruna nu a reusit sa ma introduca in lumea lor, asa ca m-am oprit undeva la amprenta folclorica si atat, Alcest mi-au placut, dar as fi vrut sa aud si ceva nou, Madrugada au fost exemplari, doar ca dupa 3 piese ma plictisisem.. iar Opeth, hmmm, i-am ascultat la soundcheck si de la primele acorduri mi-am spus ca sunt eu hater de serviciu inutil, pentru ca sunau bestial. La concert, cred ca au inceput gresit, cu clapa aia Prog care m-a fugarit instant din fata scenei. Au fost mai bine de vazut de la Alex din cort, care avea o bancuta perfecta pentru odihna, dupa atatea ture de piata si prea putine locuri unde sa te asezi ca omul, nu doar ca Metalistul. Una peste alta, ARTmania este un festival mare, urban, elegant in felul lui, mai degraba stilat, cu o atmosfera care imi place, pentru ca e un altfel de public. Are o amprenta corporatista si parca putin rece, distanta, dar nu supara, cred ca se trage de la stilul deloc sufocant al sibienilor (majoritatea), care sunt gazde bune si primitoare, dar nu te invita de 2 ori la masa. Daca astepti sa traga de tine, atunci asteptatul poate deveni un sport local. Cred ca asta e trademark ul lor. Insa totul se compenseaza cu patima, bucuria si pasiunea cu care vin cei din toata tara, pentru un weekend placut si previzibil. Mai ales cand il vezi pe Darth Vader care vine echipat cum numai el o stie, in piele de sus si pana cine stie unde. Plus lanturi, tinichele, palarii, cap de cranii, cornul abundentei si alte accesorii firesti pentru constelatia lui. Nu i-am auzit insa respiratia de la masca de pe fata, dar i-am surprins privirea, care m-a strafulgerat maxim. Pff, ce lentile de Husky pierdut intre planete avea! Dar, lasand la o parte caterinca ieftina si fara rautate, ca ar suna a heitareala, acesta este modul firesc prin care Lemi Black se imbraca la evenimentele Rock, asa ca, doar un zambet si fiecare cu a lui, cum i se aseaza, pe o parte sau pe alta. Oricat de atent am fost, nu am gasit prin acea piata insa nicio urma de Yoda, cu a lui intelepciune urechielnica, si nici vreun elf pretios nu a topait pe acolo. Si da, am vazut si cateva gotherite cu mileuri crosetatate si navoade lacrimozate in forma de tricouri, dar dadeau bine in peisaj. Mi-am amintit de festurile de afara. Nu prea am vazut daci si romani, curios cumva, dar s-a compensat cu zeci de tricouri Wardruna.

Si da, fain tricoul cu ARTmania, simplu, alb-negru, cu gust, la un pret de bun simt, 60 lei.

Am vazut si scena mica la pranz, chill-out atmosfera, cu o Coma foarte iubita de cei prezenti. Deci da, atunci cand e corect, nu ai dezamagiri, dar nici adrenalina maxima… asadar, fara hardcore, traire maxima sau suferinta terminala. Doar cateva emotii jucause, de la nostalgii, riffuri sau arome bahice. Sau din fiecare cate putin. Corect e corect si gata. Cred ca MYRKUR ar fi amprentat si mai mult festivalul, dar e timp pentru la anul, ca tot asa s-a intamplat si cu ALCEST, cand nu a iesit cu ANATHEMA, la Bucuresti. Deci exista predictibilitate, exista asteptare, totul e in grafic. Am auzit si cateva acorduri cu Ulver la changeover, nu stiu daca a fost o intamplare sau vreun mesaj (heh), dar e clar ca si acestia ar trebui sa ajunga in Romania, ARTmania fiind singurul loc perfect pentru ei. Si nu numai pentru ei. Cum un nea Anselmo sau un Carpathian Forest ar da bine la Rasnov, in viitor. Si da, ar fi bine si REF-ul sa adune atatia oameni ca si Artmania, pt ca stiu nebunia din capul lui Dan. Daca se poate si fara logo-uri cu retele de magazine, e si mai bine. Anul asta am vazut la Sibiu ca exista un Papa pentru catolici, agatat pe zidurile bisericii si un altul pentru vikingi, proiectat pe ecranele scenei. Chiar ca le sade bine unul langa altul.

Sa vedem ce va fi la REF, ca voi trece doar o singura zi pe acolo. Sper sa scriu ceva si despre el, candva. As fi vrut sa stau mai mult, dar 2 weekenduri consecutive doar cu drujbe, aglomeratii si zambete nonstop e deja mult prea mult pentru mine. Mai ales dupa o asemenea pauza. Acum cativa ani am ales sa stau tot weekendul la REF (in anul care nu am facut DBE), anul asta am ales ARTmania. Astfel, pentru anul viitor, totul e mult mai simplu: habar n-am.

Uitasem de Miluta; iar l-am vazut prezent peste tot, cu cadre din toate pozitiile, la datorie, chiar face treaba buna, urca primul pe scena si iese ultimul, nu lasa nescanat nimic. Ii admir pasiunea si cred ca este unul dintre putinii pe care ii cunosc din aceasta bransa, cu asemenea nebunie constanta. A avut si o conferinta pentru cei cu hobbiul asta, mi-a spus ca a amintit si de DBE, as fi vrut sa fiu prezent, dar cand noaptea devine zi si nu-ti dai seama, e clar ca cineva sau ceva a fost de vina, dar nicodata tu. Greu cu hidratarea asta pe caldura!
L-am vazut si pe Paul cu tunurile lui foto, care a fost prezent si in capitala, probabil ca pe ambii ii voi revedea la REF. Si i-am vazut si fetita lui, la primul concert din viata ei, la pieptul Oanei. Se schimba generatiile, clar!

Recunosc ca am zarit si m-am salutat cu multi din familia DBE (am stat si la poze, ca la mare cu maimutica, colorata maine-i gata), vazut tricouri, schimbat zambete, primit si oferit imbratisari (unele chiar sufocante de-a dreptul, dar placute, heh)… fain sentiment, chiar ma luase dorul de momentul ala in timp, dar mi-a trecut repede, ca ziua nu-i ca noaptea. Stiti deja povestea postata cu Ved Bues Ende, Katla, care s-a terminat inainte de a incepe.

Dar cred ca voi scrie un mic articol despre DBE, ca sa evit aceeasi intrebare, care a venit, vine si probabil urmeaza sa vina la REF. Ca dupa aia mi-e mai simplu, ma retrag in cochilie si gata.

“FAUNA” IDEALA

Idealismul este o forma frumoasa de a crede ca traiesti. Sau de a simti ca esti nemuritor, ca, de fapt, asta inseamna sa traiesti. Pana mori sau iti moare ceva din tine. Sau cand ceva iti poate omori ceva din tine, atunci uiti de real, de ideal, faci un pas in laterala si poate te regenerezi. Nu stii niciodata daca iti va iesi, dar stii ca daca nu ai fi facut-o, ai fi murit total. Si poate ca inca nu a sosit timpul. Vom vedea, pas cu pas, vorba profetului.

“FAUNA” SONORA

Ca in orice Editorial din trecut, cel mai important lucru este mentionarea de trupe si albume noi, dragute, care mai rup monotonia cotidiana, unele chiar mai mult. Este adevarat ca dupa ce Lorand a insistat sa faca un grup pe FB, mi-a fost mai usor sa mentionez acolo ce e interesant din noile aparitii, poate ca o voi face la fel sau doar aici. O sa vad.

Asadar, ce mi s-a parut de retinut din multitudinea de aparitii muzicale. DOLD VORDE ENS NAVN este, de departe, cel mai misto EP din ultimii ani pe felia de BM norvegian care m-a rupt! Yusaf face cu vocea in toate felurile, de parca Niklas din Shining ar fi copil. Bine, la cat de veteran e Yusaf, nu e departe de adevar. Sunt doar 4 piese, dar diferite ca forma si fond, de la Celtic Frost si pana la DHG sau AGRESSOR, cu atmosfera, furie, avangarda si originalitate cat cuprinde, totul in acel cosmos dark, grim.

PARZIVAL lovesc naprasnic cu noul album, este uimitor cum Dimitrij reuseste sa transforme, de la album la album, muzica asta ciudata, usor de recunoscut de oricine, chiar daca acum o arde pe Psychedelic Rock si Dark Wave, cu ramasite Doom sau Industrial/Electronic.

E-L-R este un trio elvetian care o ia pe urmele AMENRA si ceva DOOL, pare foarte interesant concept, cam nedefinit si comun dupa cateva piese, dar care m-a surprins placut. Vin la toamna si pe la noi, asa ca ar merita o incercare.

Pencey Sloe vin din Paris, cu pila de la Stephane/ALCEST. Un fel de Shoegaze cu ceva elemente Dream Pop, o replica timida de Sowdive si Lycia, destul de liniar, dar placut urechii. Nu are nici forta si nici originalitate, dar vocea feminina contureaza un sarm special.

Un fel de Psychedelic Post Punk si faze Dream Pop ne dezvaluie duetul american Silence in the Snow, imi aminteste cumva de Darkher, dar nu m-a convins.

Dark Ivens este cunoscut din scena EBM de peste 4 decenii. Ne propune acum o noua calatorie, cu un Krautrock ritalistic mixat cu elemente Electronic, prin proiectul Motor!k, destul de interesant.

Pe faze Electronice dar mult mai experimentale, ce graviteaza in jurul unui sintetizator halucinant este Floating Spectrum. Numai bun de ascultat cand nu ai treaba si cauti imediat sa-ti faci, sa nu adormi sau sa nu te duci cu capul.

Din Italia vin cu un debut dragut pe faze Ritual Black Metal, sub numele de Darkend. O au invitata si pe tanti de la Wardruna ca voce pe o piesa, au clape, pian, chitari, riffuri catchy, chiar frumusel material.

Pe Black Metal melodic, rapid si foarte catchy marjeaza GRIMA, care lanseaza un album atmosferic de toat frumusetea, ce merge ca un coldbrew in canicula asta.

Daca inca nu v-ati saturat de Mordor, Uruk, Durthang, atunci puneti urechea pe noul material al celor 2 canadieni, adunati sub Keys Of Orthanc. Tolkien Black Metal ca la mama acasa, adica Epic Folk, ceva grim si melodie cat incape. Ceva de genul: dupa experimentele cu Sushi si alte mancaruri raw-vegane, ce-ar merge acum un bors de fasole cu ceapa rosie!

Putin mai realist, dar tot de giucat o hora imi pare a fi si noul Finsterfrost, care suna foarte hotarat, chiar meticulos lucrat, dar n-am avut rabdare sa-l ascult pana la capat.

Crimsoon Moon este cumva o legenda pe bucatica lui de Black Metal, in sensul ca are vreo 20 ani de activitate, inceputi in State si apoi prin Europa. A scos deja al patrulea album, cu invitati din Absu, Kawir, Archgoat… Este un sunet masiv, greu, cu riffuri apasatoare, cate o clapa de aia intunecata, e din filmul cu satanisme dar nu pt copii, ci pt adulti. Adultii care inca sunt copii… Nu c-ar fi rau in asta 😊.

Russian Circles nu m-au mai cucerit. Noul album nu are cum sa nu placa, pentru ca suna cam la fel cu precedentul. Atunci mi-a placut, chiar au venit cu ceva nou, i-am adus si in Romania, acum e timpul sa o faca altii. E fain cand trupe maricele si importante pentru comunitate scot periodic piese noi, e cam de porc sa se repete.

The Great Old Ones vin cu cca o ora de Lovecraftian Black Metal excelent executat, Benjamin si echipa s-au depasit la propriu!

Pe On Hiroshima era cat pe ce sa-i vedem la DBE. Au scos zilele astea un nou album, plin de atmsofera si de energie, nu are cum sa nu placa celor ahtiati dupa faze Post Rock.

Glacier da o replica inspirata unor trupe ca Pelican sau Boris, noul album fiind cu mult peste trupe din aceeasi gasca, nu chiar ca Neurosis, dar pe acolo.

Am tot scris ca Progressive-ul devine noua religie in muzica, asa ca multe trupe ce au inceput-o Dark au ajuns pana la urma pe lalaiala. Stiu ca e elaborat, ca e multa tehnicitate si virtuozitate, dar cand partea intunecata este inlocuita de cea melodica, eu dau skip.
Disillusion par a fi noua revelatie de la Prophecy, am ascultat cu atentie albumul, pana mi-am pierdut-o. Chiar nu e de mine.

Nici Noekk nu mi-a parut prea bine articulat, cei doi insistand continuu pe acel Progressive de care sunt satul, facand sa sune a urma de Empyrium, dar lalait.

Noul Kayo Dot nu mi-a trezit nimic, desi ii respect munca lui Toby de zeci de ani. N-a iesit de data asta si gata.

Rottendawn debuteaza cu un album old fashioned, cu Timo din Unholy, ce baga un inspirat Doom Death Metal cu multe faze dark, chiar interesant album!

A-Sun-Amissa suna foarte interesant cu cele 2 noi piese, care vor aparea in curand, un Heavy Drone cu Dark Jazz si Post-Rock experimental.

Sterling Serpent este cica proiectul unuia din King Dude. Am ascultat cele 4 piese Neofolk psihedelic sau ce-or fi ele, cu voce feminina si masculina, dar nu m-au miscat deloc.

Daca vreti o portie de The Kovenant, dar intr-o varianta mai putin Dark si Electronic, insa cu mult Industrial, incercati noul Herrschaft, e plin de energie!

Tenebrae in Perpetuum revin cu un al doilea album destul de mistic, bazat pe un Black Metal elaborat, care imi aminteste pe alocuri de Bethlehem sau Dark Throne.

Tot pe Black Metal, melodic si rapid, cu ceva Folk Traditional pe alocuri, accentuat printr-o clapa atmosferica, Bhleg vin din Suedia si suna dragut. Vocea e agresiva dar cam caraita si liniara.

Once Upon A Winter vine cu un nou album dragut, ce mixeaza melancolic Post Rock-ul cu fazele Progressive, dar alea romantice si usor meditative. Jocul de pian cu vioara pare a fi foarte catchy pentru tanarul compozitor, care aduna tot felul de idei, unele derutante, altele suficiente pentru a crea acea emotie, chiar daca este una palida, dupa vreo doua ascultari.

Daca despre cele doua noi Batushka scrie peste tot, care mai de care mai inversunat, iata ca ceva romani mutati in UK (au cantat prin Indian Fall si Sin) vor sa le ia fata polonezilor, cel putin asa arata poza lor, preotime la greu.Se numesc Tableau Mort si baga un Black Metal atmosferic, ce-mi aminteste de muzica anilor ’90. Nu suna deloc rau dar nici nu-mi par a veni cu ceva ce merita retinut.

Tot din a noastra batatura, ca noi o ardem cel mai bine cu influentele Folk (nu ca ar fi un lucru rau, astia suntem noi iar strainii prin asta ne identifica, in primul rand), Sur Austru reusesc sa continue calatoria Negura Bunget, semnand acum cu Avantgarde Music. Albumul este foarte bine articulat, are mult din vechiul Negura, amprenta traditionala este acolo, vocea lui Tubi parca s-a mai mulat pe BM (pe Doom si Death era madafaca de zeci de ani), chiar mi-a placut mult. Nu identific inca orginalitatea sondului, dar poate ca si autosugestia imi permite. Pe de alta parte, este aproximativ aceeasi componenta live care canta alaturi de Gabi, deci e firesc sa convearga multe spre NB. Ma asteptam si la ceva mai fresh ca si inovatie, dar este timp. Totul e sa cante live cat mai mult.

Pe de alta parte, plecat cu o orientare de Folk Metal, E an-na vine acum cu un album unde coreala vocii se transforma usor, instrumentele baga si ceva ritm de avangarda, gasim si urme de Jazz, de Alternative, au si o balada catchy. Mda, ce sa zic, nu ma dau eu in vant dupa astfel de muzici, dar albumul acesta mi s-a parut extrem de bine conceput si executat. Poate ca instrumentele alea de suflat dezvolta o latura epica dreamy? Fain, oricum.

Pe faze experimentale si de Post-Rock Valerinne a venit cu un nou album foarte istet structurat, dar cred ca l-a ascultat deja toata lumea. O calatorie intunecata, dar cu multa substanta si atmosfera.

Mamaaa, ce am mai asteptat Lingua Ignota, ca tare bine se mai scria de noul album. Mda, o fi ceva ciudat in mintea acelei tanti, dar pe noise sau experimental mai bine bag combinatia remixata de curand de Neurosis cu Jarboe, care suna mai decent si parca mai articulat. Dar si aici, nimic spectaculos.

Cu Markov Sorova vorbesc de ceva ani, inclusiv de scenariul unui live. De cand a semnat cu Prophecy, sper sa aiba mai multa vizibilitate si cantari. Prima se va intampla in septembrie, la Balve, cu unul din proiectele lui, Tchornobog. Luna viitoare relanseaza albumul de debut, un BM in stil DRUDKH, insa mai harsh si mai evil. Tot atunci se vor relansa alte 2 albume ale altor 2 trupe solo de ale lui, una mai pe Doom, Drown si alta mai pe Ambient, cu insertii Doom si Blacke, Aureole. Am ascultat toate cele 3 albume, se vede ca e muzica putin mai veche, care inca nu are o identitate, insa nu suna deloc rau. O sa mi fac o idee mai clara dupa ce il vad live.

Cam atat de data asta. Nu prea multe realizari interesante, desi albume sunt cu duiumul. Mai vedem prin septembrie, daca reusesc sa mentin ritmul de cate un Editorial pe luna. Si daca vreun album imi gadila urechea mai mult de 2-3 ascultari, poate bag si o recenzie.

Ca tot am relansat site-ul, am facut la foc automat si ceva discutii cu persoane care conteaza in luna asta, tinand cont de REF si de cantarile de acolo.

HASH Bar il gestioneaza deja de cca un an Tobi, se pregateste sa aniverseze 3 ani de la lansare, pe 8 august. As vrea sa ajung, mai ales ca nu am mai fost in precedentii 2 ani, dar programul e infernal. Cred ca am ajuns la Cluj Napoca in ultimul an o data sau de 2 ori.

Motor’s Pub supravietuieste cum poate la Suceava, dar, fara evenimente, e greu de tot. Nu am reusit sa ma vad cu Adi si Liviu pentru a faza cat de cat ARC-ul, noua locatie care se va deschide in curand, noroc cu messengerul. Din cate am vazut, va iesi ceva superfrumos, la o calitate cu mult peste ce este in Motor’s, motiv pentru care ar putea sa revina in oras trupe mai maricele.

MUZAHOLIC a devenit istorie, sau hai sa-i spun ca e criogenat, pus la conservare. La fel ca si DonisArt, KRUNA, DBE, KruNatura, KrunaVod si multe altele, pe care le stiti deja.

Sa ne revedem cu chef de underground si muzica dark, ca de trupe mari si bombastice oricum nu scapam.

Toate frumoase si cu zvac voua!

Doru
31 iulie 2019

PS. Si cum nimic nu e intamplator, am butonat azi pe Cinemax si am vazut un fel de comedie de rahat despre metalistii din Finlanda si Norvegia, cam in directia aia pe care o vad oamenii mari, sanatosi la minte si asezati la casele lor, despre nespalatii satanisti si puerili, care ragaie in loc sa cante, care-s tot timpul beti si suparati pe viata (aia cu prafurile sunt din alt film, cu juniori de bani gata si cu hausareala). Epilogul fimului Heavy Trip este madafaca: mai bine sa faci caca pe tine decat sa fii constipat! Na poftim valoare, ha, nimic din ce-a fost nu mai este si nici nu va mai fi. Cumva valabil, daca ne gandim la Burzum… sau chiar Emperor.