Sopor Aeternus

Salutari din Romania, din tara lui Dracula.Ti-ai dori sa-i vizitezi candva acest castel? 
Nu. Nu in mod special.

Care e punctul tau de vedere legat de acest concept hollywoodian dezvoltat teatral, intitulat vampirism? 
Ciudat, chiar ieri am vazut un documentar despre Bela Lugosi. Si pot spune ca fiul sau arata bine. Doar ca are un CLAXON ditamai… – dar nu asta vroiai sa auzi, nu-i asa?
Bun, sa revenim, vampiri in filme… hmm … pai, sunt atatea filme cu vampiri, incat pot fi privite ca umplutura daca e sa ma-ntrebi pe mine. Oricum, sunt cateva reusite, iar cel care imi vine intotdeauna primul in minte este „Near Dark” al lui Kathryn Bigelow. De departe insa, cel mai bun si potrivit rol a fost facut de Klaus Kinski in remake-ul lui Werner Herzog dupa „Nosferatu”. Filmul in sine este oarecum plictisitor, asta ca sa nu zic ca-i o porcarie, dar rolul facut de Kinski este absolut genial. De fapt, este singura data cand Mortii Vii au fost aratati acurat, lasand sa transpara intreaga depresie si disperare care construiesc esenta personajului.

Crezi in vampiri? 
Oh, nu trebuie sa „cred” in vampiri, pentru ca „stiu” deja de existenta lor. Mai mult, am chiar intalnit mai mult decat cativa dintre ei… – si ma enerveaza la culme. Serios. Nu atat prin faptul ca beau sange, cat prin parazitii psihici pe care-i au.

Este pentru prima data cand vorbesti cu cineva din Romania. Sau poate gresesc eu. 
Umm, nu stiu asta sigur. Sa fiu sincera, nu ma intereseaza din ce tara provin oamenii. Chiar nu conteaza asta pentru mine; motiv pentru care si uit detaliile astea aproape imediat. De unde ziceai ca esti? Ah, nu … glumeam doar.

Ce stii tu despre aceasta tara, despre ce se intampla pe aici, in acest Est care e totusi Vest pentru multi asiatici?
Absolut nimic. Decat poate cu exceptia… desi vorbim doar de o senzatie… faptului ca oamenii par mai homofobi cu cat te apropii mai mult de Est – si Romania este mult prea la Est daca e sa o compar cu pozitia mea. In fond … intreaga populatie de pe planeta devine din ce in ce mai homofoba…iar asta-i un gand teribil si de-a dreptul terifiant.

Ai foarte multi fani, ai site-uri facute de fani, in mai multe limbi… Este SOPOR deja un brand ?
Hmm, poti spune asta, da. Nu am gandit niciodata asa, cel putin nu in mod constient, dar da… cred ca ai dreptate.

In decursul anilor am gasit pe piata tot felul de editii piratate ale albumelor tale, unele facute chiar in varianta digipack. Odata cu reeditarea de catre Alex a unor albume mai vechi, probabil ca acest curent s-a mai diluat.
Nicidecum. Din pacate, inca sunt pe piata o multime de produse ilegale, toate exploatand brand-ul SOPOR … – si ESTE un brand, asupra acestui aspect am conchis deja. Sunt disponibile o gramada de tricouri, CD-uri… chiar si vinil-uri. Imi zicea la un moment dat cineva, ca ar trebui sa consider un compliment faptul ca Anna-Varney si SOPOR AETERNUS au ajuns la un nivel atat de inalt incat altii sa se complice cu piratarea produselor mele. Cand am auzit asta nu m-am putut opri in a-mi spune in gand: „Chiar asa? E ca si cum cineva ti-ar intra prin efractie in casa si ti-ar fura tot ce posezi. Hai sa asteptam si sa vedem daca vei putea privi asta ca o complimentare a gustului tau pentru design interior!”

Insa lupta cu MP3-ul e practic imposibil de castigat. Are si efecte pozitive, intrucat acum, daca vrei sa te convingi ca merita a fi cumparat un album, ai oportunitatea de pe net. Exista, totusi, vreun antidot pentru ea?
Pai, si in trecut aveai posibilitatea de a asculta muzica inainte de a cumpara un album. Tot ce trebuia sa faci era sa mergi pana la record-shop si sa le ceri celor de acolo sa puna muzica pe care doreai s-o asculti. Dar, bineinteles, stiu la ce te referi. Spre exemplu, eu nu am avut niciodata un astfel de record-shop in zona in care locuiam, asa ca intotdeauna trebuia sa merg in raul oras mare pentru a-mi cumpara muzica dorita… – lucru care nu mi-a placut niciodata. Insa, in anii ’80 era doar unul sau poate doua astfel de magazine, care aveau o selectie acceptabila de albume cu muzica „independenta” (chit ca semnificatia s-a cam denaturat intre timp) … si, bineinteles, ambele s-au inchis la inceputul anilor ’90. Mare pacat. Trebuie insa sa spun ca si acele record-shop-uri trebuiau uneori sa comande LP-urile care ma interesau, ceea ce aduce cu sine faptul ca am fost nevoita sa cumpar si LP-uri care s-au dovedit a fi mizerabile calitativ. Asa ca da… oportunitatea de a asculta un album (sau numai anumite piese de pe el) via mp3 este stralucita. Sunt perfect de acord. Din nefericire insa, demersul nu se opreste la atat, pentru ca toti oamenii sunt in mod natural niste mincinosi si niste hoti. De exemplu, la trei zile dupa lansarea „Les Fleurs du Mal”, putea fi descarcat intregul album din cel putin cinci surse internet diferite. Serios acum… te intreb: poate asta sa ma bucure?
Adevarul este ca imi ia cel putin un an si jumatate sa concep un album. Si nu ma refer doar la muzica, ci la trinitatea pe care o formeaza cu cuvantul si imaginea. Ceea ce creez este un act de magie launtrica. Dar atunci cand oamenii ii reduc frumusetea la o simpla bucata dintr-un produs de consum, multumindu-se cu un sunet mp3, fara a aprecia efortul si energia care au fost investite in realizarea lui… atunci, imi pare rau, dar nu merita nimic mai mult… – si astfel, nu ma surprinde ca planeta noastra este in agonie.

Virgin Queen, Insigne Virginis, coroana regala, coasa… marinari, soldati… Ce trebuie sa inteleg din acea povestire?  Tu, de regula, scrii despre tine in textele tale. Care e adevarata fata a Virgin Queen?
N-am contenit sa scriu despre mine. Inca o fac. Scriu exclusiv despre mine. Doar ca barbatii puternic heterosexuali au o problema cu intelegerea albumului… – sau, hai sa spunem, cu gasirea accesului intru intelegerea acurata. E normal insa, perfect natural sa se intample astfel. Nu-i un motiv de ingrijorare.

Ce te bucura pe tine ? 
Muzica. Clipele cand bucatile se leaga intr-un intreg si cand totul capata „sens”. Alas … sunt doar momente trecatoare.

Daca ti-as spune ca muzica ta are acum o melodicitate vizibila, ce-i face pe unii in cluburi Goth sa danseze? Te deranjeaza?
Nu, de ce m-ar deranja? Chiar imi place sa ma gandesc ca oamenii danseaza pe ritmurile SOPOR … – desi, trebuie sa recunosc, imi este greu sa-mi imaginez asa ceva… si n-as vrea sa vad asta. E doar acea veche parghie de nesiguranta… stii … faptul ca-ti percepi creatiile ca nefiind perfecte vreodata… nu mai conteaza pentru cine anume. Stupid suna, stiu … dar asa simt. In plus, muzica mea este de ascultat in casti, nu in sali de dans … in ultimul caz, ar fi ca si cand cineva mi-ar citi filele de jurnal in fata unei audiente. Da, este un gand ciudat… dar atata timp cat nu vad ce se-ntampla, mersul lucrurilor n-are decat sa-si continue calea. Ba mai mult, distractie faina doresc.

Observ ca in muzica ta apar cat mai multe instrumente. Dupa keyboard, analogue synth, cello sau viori, apar din ce in ce mai expresiv trompeta, clarinet, oboe, trombon, dar si coruri impresionante, ce armonizeaza perfect intre bass, alto si tenor… La ce sa ne asteptam in viitor? Se pare ca The Ensemble the Shadows pune din ce in ce mai multa stapanire pe SOPOR, inclusiv pe voci! Sau asa trebuie sa fie? 
Da, de unde sa incep oare?! OK, in primul rand: The Ensemble of Shadows nu are nici o legatura cu muzicienii. Adesea multi inteleg gresit lucrul asta. Instrumentistii sunt doar invitati, oaspeti pe anumite fragmente musicale, oameni pe care-i aduc alaturea-mi pentru a inregistra un album. Asta-i tot. Cat despre instrumente… am folosit de alama, de suflat si corzi de la bun inceput… asa ca n-am schimbat mare lucru in aceasta privinta. Doar in „La Chambre d’Echo” am introdus o latura mai electronica in muzica mea… in timp ce in „Les Fleurs du Mal” am apelat pentru intaia oara la un cor. Dincolo de acestea, nu sunt mari schimbari. Dar nu stiu ce va aduce cu sine viitorul… – daca va aduce ceva.

Observ ca partea electronica s-a diluat, iar dupa ‘La Chambre’… chiar ai starnit controverse printre fani cu acea orientare… adica pare ca te-ai intors acum la origini, la muzica initiala, intr-o alta forma, desigur, mult mai bombastica, mai complexa…
Da? Amuzant. Pana la urma sunt totusi cateva pasaje de synth pe „Les Fleurs du Mal”, ce-i drept, mai putine decat pe albumul precedent. Pe „La Chambre d’Echo” instrumentele clasice au fost asemenea ciresei de pe tort, in timp ce pe „Les Fleurs…” synth-ul este prezent doar ca o linie de fond si … din cate imi amintesc … a fost in prim plan doar ocazional. Aici cireasa, avea sa fie corul, bineinteles. Dar asta nu are nimic de-a face cu faptul ca unora le-a displacut partea electronica a SOPOR-ului. Pana la urma nici nu stiu sigur daca le-a displacut, insa chiar si asa… cui ii pasa?! Recunosc, traiesc o dorinta… mai degraba nevoie… de a ma intoarce la anumite aspecte din SOPOR … – ai putea sa-i spui chiar „intoarcere la origini”.

The most homosexual thing… asa am citit undeva despre albumul cu trimiteri spre Baudelaire… Desi provocatoare descrierea, mi se pare interesanta si sugestiva. Tu cum o vezi?
Cred ca-i curat compliment cand imi spune cineva ca albumele mele sunt „muzica cea mai homosexuala ascultata in ultimii ani” … – poate ar trebui sa-mi gravez asta pe cavou … – chiar langa: „Va rog, baieti, nu udati florile!”).

La tine un album nu inseamna doar conceperea, repetitia si inregistrarea lui. Inseamna si o sesiune de fotografii, adica timp mult alocat. Are rabdare Wolfgang Voglhuber cu tine? Iti place tie atat de mult Viena ?
E adesea inteles gresit lucrul asta, dar spre deosebire de alte trupe sau artisti solo, am intru totul grija de sesiunile foto. Pana la urma, conceptul imi apartine intotdeauna. Fapt care transforma fotograful intr-o persoana angajata si atat. Este acolo pentru a-mi servi dorintele, pentru ca nu vreau sa ma preocup de detaliile tehnice.
Pe Wolfgang Voglhuber l-am angajat pentru doua sesiuni foto, cele pentru „Es reiten die Toten so schnell” si „La Chambre d’Echo” … iar Viena: am ales-o ca locatie doar pentru ca lucram cu Joachim Luetke, care locuieste acolo. Arhitectural, Viena este un loc superb intradevar… – din pacate, sunt excremente de caini peste tot. Dezgustator.
Este adevarat insa ca mai degraba simt nevoia decat placerea de a face sedinte foto. De fapt nici nu-mi plac, ma obosesc, poate pentru ca pregatirea pentru ele mi se pare stresanta. Dar nu-i vorba de sesiunea foto in sine, odata ce o incep totul este ok… pregatirea pentru ea imi displace.

Cum vezi tu albumul sora, Sanatorium Altrosa?
E albumul sora, ce sa zic. Muzica este din aceeasi „perioada”, in mare din aceeasi etapa cu „LES FLEURS DU MAL” … este insa o „entitate” distincta, de sine statatoare.

Sa vorbim putin de acest ultim album. De ce nu a fost realizat in acelasi timp cu precedentul? Care a fost scopul editarii acestui album?
Poate nu stii cum este sa inregistrezi si sa mixezi un intreg album. Da-mi voie sa-ti spun ca-i o munca serioasa. Si am avut la dispozitie doar 30 de zile ca s-o facem! Ceea ce inseamna un adevarat miracol dat fiind faptul ca am si reusit! Odata ce asculti „SANATORIUM ALTROSA” iti vei da seama sper ca vibratia-i complet diferita de cea de pe „LES FLEURS” … – chiar daca anumite piese sunt identice. Asta inseamna sa inregistrezi un album SOPOR. Atentie maxima la detalii si a deveni una cu vibratia pe care o emana muzica. Am inregistrat marea majoritate a pieselor extra si in sesiunea pentru „LES FLEURS DU MAL”, dar sunau nepotrivit atunci. E o chestiune de vibratie si totodata una legata de lipsa timpului necesar pentru munca de studio. De altfel, de fiecare data cand am fost in studio-ul lui John, am incercat sa inregistrez piese in plus, parte din proiecte viitoare, dar NICIODATA nu mi-a iesit! Intotdeauna a trebuit sa revin asupra lor … – intotdeauna. Cred ca ar trebui sa invat din asta.

Ce ar trebui sa mai stim despre Sanatorium Altrosa? De unde aceasta orientare spre elemente militare? Din toate punctele de vedere…
Despre ce elemente militare vorbesti? La snare drums poate? Nu, ele sunt doar o parte a muzicii. Trebuie sa fie prezente.

Cum e colaborarea ta cu Alex Storm ? Se pare ca a tras un loz castigator oferindu-ti un contract acum ceva ani… 
Oh, asta ar trebui sa i-o spui lui! Cred ca nu i-ar strica sa auda asa ceva!

Nu ai primit si alte oferte mai tentante ? Esti multumita de ceea ce face el pentru SOPOR? 
Nu sunt niciodata multumita. Cum as putea fi?

Din cate stiu, nu ai facut nici o scoala de muzica si nici nu ai luat lectii de muzica. Este poate un handicap? Simti asta? Doresti sa-ti imbunatatesti sau sa-ti dezvolti aptitudinile in acest sens?
Uneori. Dar sunt totodata dovada vie ca este posibil sa compui muzica superba fara un background educational in acest sens. Asa ca nu renuntati copii. Daca batrana matusa Varney poate si voi puteti. Haideti, lasati-va creativitatea sa curga!

Sinuciderea este un act de curaj sau de lasitate? 
Depinde de context…si in parte de ceea ce crezi ca va urma. Asa cum poti fi crescut ca Crestin … ori Catolic… si sa ti se inoculeze intreaga viata ideea ca suicidul este un mare pacat, pedepsit cu trimiterea directa in Iad … totusi, in ciuda acestui fapt, o faci pana la capat… sinuciderea… indiferent pentru ce motiv, poate e doar gandul ca o alta existenta este mai buna decat cea pe care-o ai … – si cred ca un asemenea act implica o oaresce doza de curaj. Este insa un subiect delicat si serios, asa ca nu vreau sa-l abordez de-o maniera superficiala. Prin urmare, sa trecem mai departe.

Ce proiecte muzicale intentionezi sa mai dezvolti? Mai tii legatura cu Constance? Un nou album Nenia? 
Categoric nu..

Sau mult asteptatul WHITE ONYX ELEPHANTS?
Nu cred. Am dat nastere la WHITE ONYX ELEPHANTS doar pentru a crea o punte intre primul CD si albumul „Todeswunsch”.

Esti la curent cu ce se intampla pe mapamond, cu bataia pentru putere, petrol, conflicte armate, globalizarea… incalzirea globala, miscarile ecologiste, protectia animala. Te regasesti in ele, te afecteaza, influenteaza in vreun fel?
Nu, incerc sa ignor totul cat mai mult posibil. Pentru ca-mi aduce doar depresie. Sigur nu sunt facuta pentru aceasta lume.

Aprilie 2008.

[Interviul complet va aparea in revista KOGAIONON 10]